ANATOMIE REZUMAT- 6 :2. Analizatorii




2. Analizatorii
= sisteme morfofunctionale prin intermediul carora, la nivel cortical, se realizeaza analiza cantitativa + calitativa a stimulilor din mediul extern + intern, care actioneaza asupra receptorilor
- excitatiile propagate pe caile senzitive determina, in ariile corticale, formarea de senzatii
Fiecare analizator este alcatuit din trei segmente: periferic, intermediar + central
1-segmentul periferic (receptorul) = o formatiune specializata, care poate percepe o anumita forma de energie din mediul extern sau intern, sub forma de stimuli
2- segmentul intermediar (de conducere) = format din caile nervoase prin care impulsul nervos care conduce stimulii este transmis la scoarta cerebrala → caile ascendente = directe + indirecte
- pe calea directa, cu sinapse putine, impulsurile sunt conduse rapid + proiectate intr-o arie corticala specifica fiecarui analizator
- pe calea indirecta (sistemul reticular ascendent activator), impulsurile sunt conduse lent + proiectate cortical, in mod difuz + nespecific
3- segmentul central = reprezentat de aria din scoarta cerebrala la care ajunge calea de conducere si la nivelul careia stimulii sunt transformati in senzatii specifice

Pielea = un imens camp receptor, datorita numeroaselor + variatelor terminatii ale analizatorului cutanat, care informeaza centrii nervosi superiori asupra proprietatilor si fenomenelor cu care organismul vine in contact
-in piele se gasesc receptorii: tactili, termici, durerosii, de presiune + pentru vibratii
- pielea = invelisul protector + sensibil al organismului si se continua, la nivelul orificiilor naturale ale organismului, cu mucoasele → este alcatuita, de la suprafata spre profunzime, din trei straturi: epidermul (aflat in contact direct cu mediul extern), dermul + hipodermul (sau tesutul subcutanat)
Epidermul = un epiteliu pluristratificat keratinizat, ce prezinta:
- profund: stratul germinativ
- superficial: stratul cornos
- in epiderm nu patrund vase, acesta fiind hranit prin osmoza din lichidul intercelular
- epidermul contine, insa, terminatii nervoase libere
Dermul = patura conjunctiva densa, in care se gasesc vase de sange + limfatice, terminatii nervoase si anexe cutanate (firele de par + canalele glandelor exocrine) → e format din:
- un strat spre epiderm = dermul papilar → in acest strat papilar se afIa papilele dermice = niste ridicaturi tronconice
→ pe suprafata degetelor papilele sunt ai evidente + formeaza niste proeminente numite creste papilare, a caror intiparire da amprentele, cu importanta in medicina legala + in criminalistica
- un strat spre hipoderm = dermul reticular → constituit din fibre de colagen + elastice, formand fascicule groase
-elementele celulare = relativ rare
Hipodermul = alcatuit din tesut conjunctiv lax, cu un numar variabil de celule adipoase
-in hipoderm se afla bulbii firului de par, glomerulii glandelor sudoripare + corpusculii Vater-Pacini
Receptorii cutanati - in piele exista terminatii libere + incapsulate
1-terminatiile libere = arborizatii dendritice ale neuronilor senzitivi din ganglionii spinali, distribuite printre celulele din epiderm
-exista fibre nervoase care se termina sub forma unui cosulet in jurul unor celule epiteliale si care constituie discurile tactile Merkel, care receptioneaza stimulii tactili
2- terminatiile incapsulate
→ in hipoderm se gasesc corpusculii pentru sensibilitatea tactila, corpusculii Vater-Pacini, cei mai mari corpusculi
→ in derm se gasesc corpusculii Meissner, Krause (receptori pt. rece) si Ruffini (receptori pt. cald) pentru sensibilitatea tactila
Pielea = sediul receptorilor pentru mai multe tipuri de sensibilitati → ei reprezinta segmentele periferice a cel putin 3 tipuri de analizatori: tactil, termic + dureros
Receptorii tactili - fac parte din categoria mecano-receptorilor, fiind stimulati de deformari mecanice
- sunt localizati in derm si sunt mai numerosi in tegumentele fara par → prin intermediul acestor receptori se pot genera senzatii tactile, de presiune sau vibratorii → cei cu localizare in partea:
- superioara a dermului – receptioneaza atingerea (corpusculi Meissner, discuri Merkel)
- profunda a dermului – receptioneaza presiunea = corpusculii Ruffini + corpusculii Pacini, care se adapteaza foarte rapid si receptioneaza vibratiile
- acestora se adauga terminatiile nervoase libere, care pot detecta atingerea + presiunea
- corpusculii Golgi-Mazzoni = o varietate a corpusculilor Vater-Pacini, mai mici, localizati in hipodermul pulpei degetelor
Receptorii termici = terminatii nervoase libere, cu diametrul mic + nemielinizate → exista doua tipuri:
- cei care trimit impulsuri atunci cand temperatura tegumentului scade = receptori pentru rece
- cei care trimit impulsuri atunci cand temperatura cutanata creste = receptori pentru cald
Receptorii pentru rece ii depasesc ca numar pe cei pentru cald. Temperaturile extreme stimuleaza si receptorii pentru durere (alergoreceptori).
Receptorii pentru durere = in principal, terminatii nervoase libere, insa toti receptorii cutanati pot transmite impulsuri care pot fi interpretate ca durere daca sunt stimulati excesiv
- receptorii pt. durere sunt stimulati de trei categorii de factori – mecanici, termici + chimici - se adapteaza putin sau deloc in prezenta stimulului → mai mult, persistenta stimulului poate duce la cresterea in intensitate a senzatiei
Campul receptor si acuitatea senzoriala
Campul receptor al unui neuron implicat in sensibilitatea cutanata = aria tegumentara a carei stimulare determina modificari in rata de descarcare a neuronului respectiv → suprafata campului receptor = in raport invers proportional cu densitatea receptorilor din regiune
Acuitatea tactila se caracterizeaza prin pragul de percepere distincta a doua puncte diferite si este distanta minima la care, prin stimularea a doua puncte apropiate, subiectul percepe atingerea fiecaruia dintre ele → valoarea acesteia variaza intre 2mm la varful limbii si 50 mm in anumite zone de pe toracele posterior.

-desfasurarea normala a activitatii motorii necesita informarea permanenta a SNC asupra pozitiei spatiale a corpului, a diferitelor sale segmente si a gradului de contractie a muschilor → acesta informatii sunt furnizate de:
- receptorii aparatului vestibular
- receptorii vizuali si cutanati
- proprioceptori = anumiti receptori specifici care se afla in aparatul locomotor
Receptorii analizorului kinestezic sunt situati in muschi, tendoane, articulatii, periost, ligamente
- corpusculii Vater – Pacini = receptorii din articulatii + periost, identici cu cei din piele → sunt sensibili la miscari + modificari de presiune
- corpusculii neurotendinosi Golgi = situati la jonctiunea muschi – tendon → in corpuscul patrund 1-3 fibre nervoase, care sunt stimulate de intinderea puternica a tendonului
→ ei monitorizeaza continuu tensiunea produsa in tendoane si ajuta la prevenirea contractiei musculare excesive sau a alungirii exagerate a muschiului
-terminatiile nervoase libere se ramifica in toata grosimea capsulei articulare + transmit sensibilitatea dureroasa articulara
- fusurile neuromusculare = diseminate printre fibrele musculare striate, care sunt stimulate de tensiunea dezvoltata in timpul contractiei musculare → sunt formate din 5-10 fibre musculare modificate (= fibre intrafusale), continute intr-o capsula conjunctiva si dispuse paralel cu cele extrafusale
- portiunile periferice = contractile
- portiunea centrala = necontractila → contine nuclei
- fusurile au inervatie:
- senzitiva - asigurata de dendrite ale neuronilor senzitivi din ganglionul spinal
- motorie – asigurata de axonii neuronilor din cornul anterior al maduvei → acesti axoni ajung la partea periferica a fibrelor cu sac nuclear si cu lant nuclear pe care le contracta, determinand intinderea portiunii centrale → ceea ce duce la stimularea fibrelor senzitive anulospirale + a celor „in floare”.
- impulsul nervos se transmite neuronului α, ceea ce duce la contractia fibrelor extrafusale, determinand contractia muschiului
- impulsurile aferente de la proprioceptori sunt conduse prin 2 cai:
- pentru sensibilitatea kinestezica (simtul-pozitiei + al miscarii in spatiu) → prin fasciculele spino-bulbare
- pentru sensibilitatea proprioceptiva de reglare a miscarii (simtul tonusului muscular), prin fasciculele spino-cerebeloase ventral + dorsal
- dispunerea in paralel a fibrelor intrafusale face ca intinderea fibrelor extrafusale sa determine si intinderea celor intrafusale
- in maduva spinarii exista doua tipuri de motoneuroni care inerveaza muschii scheletici:
- cei care inerveaza fibrele extrafusale = motoneuronii α
- cei care inerveaza fibrele intrafusale = motoneuronii γ
- relaxarea musculara este prevenita prin intinderea + activarea fusurilor, care, la randul lor, declanseaza o contractie reflexa → acest mecanism produce o intindere + o tensiune musculara de relaxare - tonusul muscular

-simtul mirosului - olfactia - este slab dezvoltat la om, comparativ cu unele animale → rolul sau principal = a depista prezenta in aer a unor substante mirositoare, eventual nocive, si, impreuna cu simtul gustului, de a participa la aprecierea calitatii alimentelor + la declansarea secretiilor digestive
Receptorii analizatorului olfactiv = chemoreceptori, care ocupa partea postero-superioara a foselor nazale, fiind reprezentati de celulele bipolare din mucoasa olfactiva - care are si rol de prim neuron
→ celulele bipolare au o dedrita scurta si groasa, care se termina cu o vezicula = butonul olfactiv, prevazuta cu cili
→ axonii celulelor bipolare pleaca de la polul bazal si se inmanuncheaza pentru a forma nervii olfactivi (10-20), care strabat lama ciuruta a etmoidului si se termina in bulbul olfactiv, facand sinapsa cu neuronii multipolari (celulele mitrale) de la acest nivel, care reprezinta al II-lea neuron al caii olfactive
→ axonii lor formeaza tractul olfactiv, care in final se proiecteaza pe fata mediala a lobului temporal (aria olfactiva - girul hipocampic + nucleul amigdalian)
-calea olfactiva NU are legaturi directe cu talamusul
-pentru a putea fi mirosita, o substanta trebuie sa fie volatila si sa ajunga in nari + sa fie solubila, astfel incat sa poata traversa stratul de mucus si sa atinga celulele olfactive → desi omul poate distinge pana la 10.000 de mirosuri diferite, exista un numar de aproximativ 50 de mirosuri primare, din a caror combinare, in proportii diferite, poate rezulta intreaga diversitate de senzatii olfactive.

→ simtul gustului are rolul de a informa asupra calitatii alimentelor introduse in gura, dar intervine si in declansarea reflexa neconditionata a secretiei glandelor digestive
Receptorii analizatorului gustativ = chemoreceptori = mugurii gustativi, situati la nivelul papilelor gustative caliciforme (= circumvalate), fungiforme +foliate din mucoasa linguala (papilele filiforme nu au muguri gustativi)
→ mugurii gustativi au forma ovoidala → in structura lor se gasesc celulele senzoriale, care prezinta la polul apical un microvil
- la polul bazal al celulelor gustative sosesc terminatii nervoase ale nervilor faciali, glosofaringian + vag
- protoneuronul caii gustative se afla in ganglionii anexati nervilor enumerati
- al doilea neuron se afla in nucleul solitar din bulb
- axonii deutoneuronului se incruciseaza → dupa care se indreapta spre talamus → iar de la acest nivel impulsurile ajung in aria gustativa, situata in partea inferioara a girului postcentral
Senzatia primara de gust → identitatea substantelor chimice specifice care stimuleaza receptorii pentru gust este inca incomplet cunoscuta → au fost identificati cel putin 13 posibili sau probabili receptori chimici in celulele gustative
→ din punct de vedere practic, pentru analiza gustului, calitatile de perceptie au fost impartite in 4 categorii generale, numite senzatii gustative primare: acru, sarat, dulce + amar
- cei mai multi dintre mugurii gustativi pot fi stimulati de 2 sau mai multi stimuli gustativi si chiar si de unii stimuli gustativi care nu intra in categoria celor primari (insa de obicei predomina una sau doua dintre categoriile descrise)
- la contactul dintre substantele sapide si celulele receptoare ale mugurelui gustativ se produce o depolarizare a acestora, cu aparitia potentialului de receptor, astfel: substantele chimice se leaga de molecule proteice receptoare, care patrund in membrana microvililor si deschid canale ionice → acestea, odata deschise, permit patrunderea ionilor de sodiu care vor depolariza celula
- mugurii gustativi = distribuiti pe suprafata limbii, astfel incat se pot delimita zone caracteristice pentru perceptia unui anumit tip de gust fundamental
→ vederea furnizeaza peste 90 % din informatiile asupra mediului inconjurator, de aceea are o importanta fiziologica considerabila, nu numai in diferentierea luminozitatii, formei + culorii obiectelor, dar si in orientarea spatiu, mentinerea echilibrului + a tonusului cortical (atentia)
Globul ocular → de forma aproximativ sferica, este situat in orbita
Peretele globului ocular este format din 3 tunici concentrice (externa, medie + interna) + din medii refringente
Tunica externa = fibroasa + formata din 2 portiuni inegale:
→ anterior se afla corneea = transparenta (neavand vase de sange), dar are in structura sa numeroase fibre nervoase
→ posterior se afla sclerotica = tunica opaca, reprezinta 5/6 din tunica fibroasa → pe sclerotica se insera muschii extrinseci ai globului ocular → posterior este perforata de fibrele n. optic (care paraseste globul ocular) + de artera care intra in globul ocular
Tunica medie = vasculara, prezinta 3 segmente care, dinspre posterior → spre anterior, sunt:
a. Coroida - se intinde posterior de ora serrata (care reprezinta limita dintre coroida si corpul ciliar) → in partea sa posterioara, coroida este prevazuta cu un orificiu prin care iese n. optic
b. Corpul ciliar - se afla imediat anterior de ora serrata → si prezinta, in structura sa, procesele ciliare + m. ciliar (format din fibre musculare netede)
- fibrele circulare = inervate de parasimpatic & fibrele radiare = inervate de simpatic
- procesele ciliare = alcatuite din aglomerari capilare si secreta umoarea apoasa
c. Irisul = o diafragma in fata anterioara a cristalinului → in mijloc, prezinta un orificiu numit pupila
- irisul are rolul unei diafragme care permite reglarea cantitatii de lumina ce soseste la retina
Tunica interna = reprezentata de retina = membrana fotosensibila care realizeaza receptia + transformarea stimulilor luminosi in influx nervos → retina se intinde posterior de ora serrata si prezinta 2 regiuni importante:
• pata galbena (macula lutea) - situata in dreptul axului vizual → la nivelul ei se gasesc mai multe conuri decat bastonase → in centrul maculei lutea se afla o concavitate = fovea centralis – numai cu conuri
• pata oarba = situata medial + inferior de pata galbena = reprezinta locul de iesire a n. optic din globul ocular & de intrare a aa. globului ocular → in pata oarba nu exista elemente fotosensibile
In structura retinei se descriu 10 straturi, in care se intalnesc 3 feluri de celule functionale, aflate in relatii sinaptice:
- celule fotoreceptoare, cu prelungiri in forma de con + bastonas
- celule bipolare
- celule multipolare
- celule de sustinere + celule de asociatie
- celulele cu bastonase = celule nervoase modificate, in numar de circa 125 de milioane → bastonasele = adaptate pentru vederea nocturna, la lumina slaba
- celulele cu conuri = tot celule nervoase modificate, in numar de 6-7 milioane, mai numeroase in pata galbena; in fovea centralis exista numai celule cu conuri
→ conurile = adaptate pentru vederea diurna, colorata, la lumina intensa
Mediile refringente = sunt reprezentate de: corneea transparenta, umoarea apoasa, cristalinul + corpul vitros
a. Cristalinul - are forma unei lentile biconvexe, transparente, localizata intre iris si corpul vitros → este invelit de o capsula elastica – cristaloida
→ cristalinul = e mentinut la locul sau printr-un sistem de fibre care alcatuiesc ligamentul suspensor
→ NU contine vase sangvine, nutritia sa facandu-se prin difuziune, de la vasele proceselor ciliare
b. Umoarea apoasa = un lichid incolor, care se formeaza printr-o activitate secretorie a proceselor ciliare.
c. Corpul vitros are o forma sferoidala, consistenta gelatinoasa + este transparent → ocupa camera vitroasa, situata inapoia cristalinului
Functia principala a analizatorului vizual = perceperea luminozitatii, formei + culorii obiectelor din lumea inconjuratoare.

Aparatul dioptric ocular = format din cornee (cu o putere de refractie de aproximativ 40 de dioptrii) + cristalin (cu o putere de refractie de 20 de dioptrii) → simplificand, aparatul dioptric al ochiului poate fi considerat ca o singura lentila convergenta cu o putere totala de aproximativ 60 de dioptrii + cu centrul optic la 17 mm in fata retinei
→ razele paralele care vin de la o distanta > de 6 m se vor focaliza la 17mm in spatele centrului optic, dand pe retina o imagine reala, mai mica si rastumata → cea mai mare parte a puterii de refractie a aparatului dioptric ocular apartine fetei anterioare a corneei → totusi, cristalinul este important, deoarece raza lui de curbura poate fi mult crescuta, realizand procesul de acomodare
Acomodarea = variatia puterii de refractie a cristalinului in raport cu distanta la care privim un obiect → acomodarea se datoreaza elasticitatii cristalinului, aparatului suspensor al acestuia + m.-lui ciliar
→ organul activ al acomodarii = m.ciliar
- cand ochiul priveste la distanta ≥ de 6 m, m. ciliar este relaxat & ligamentul suspensor este in tensiune → aceasta pune in tensiune cristaloida, comprimand cristalinul → ca urmare, raza de curbura a acestuia creste, iar puterea de convergenta scade la valoarea minima de 20 de dioptrii
- cand ochiul priveste la distanta ≤ de 6 metri, m. ciliar se contracta & fibrele ligamentare se relaxeaza, tensiunea din cristaloida scade, iar, datorita elasticitatii, cristalinul se bombeaza => puterea de convergenta creste la valoarea sa maxima
→ cu cat trec anii, puterea de convergenta scade, deoarece cristalinul devine mai gros + mai putin elastic, situatie numita prezbiopie (prezbitie)
→ punctul cel mai apropiat de ochi la care vedem clar un obiect, cu efort acomodativ maximal = punct proxim
→ punctul cel mai apropiat de ochi la care vedem clar, fara efort de acomodare, se numeste punct remotum
- la tineri, punctul proxim se afla la 25 cm, iar punctul remotum la 6 m de ochi
→ acomodarea = un act reflex, reglat de centrii corticali + de coliculii cvadrigemeni superiori, care, prin intermediul nucleului vegetativ parasimpatic anexat n. oculomotor din mezencefal, comanda contractia m.-lui ciliar
→ la reflexul de acomodare vizuala participa si centrii corticali din ariile vizuale primare + secundare sau asociative, iar la raspunsul efector participa si mm. irisului + mm. extrinseci ai globului ocular
Reflexul pupilar fotomotor = un reflex mult mai simplu, cu centrii in mezencefal → el consta in:
→ contractia mm. circulari ai irisului, urmata de mioza, ca reactie la stimularea cu lumina puternica a retinei
→ si,invers, in contractia mm. radiari + relaxarea mm. circulari ai irisului, urmata de midriaza, provocata de scaderea intensitatii stimulului luminos (la intuneric)
In functie de distanta la care se afla retina fata de centrul optic, exista:
1. ochiul emetrop → la care retina se afla la 17 mm in spatele centrului optic, iar imaginea obiectelor plasate la infinit este clara, fara acomodare
2. ochiul hipermetrop → care are retina situata la ≤ de 17 mm de centrul optic → persoana departeaza obiectele de ochi pentru a le vedea dar → hipermetropia se corecteaza cu lentile convergente
3. ochiul miop (hipometrop) → cu retina situata la distante ≥ de 17 mm → persoana apropie obiectele de ochi pentru a le vedea clar → miopia se corecteaza cu lentile divergente
4. astigmatismul = un viciu de refractie, datorita existentei mai multor raze de curbura ale suprafetelor corneei → avand un meridian cu putere de convergenta anormala, corneea va determina formarea unor imagini retiniene neclare pentru punctele aflate in meridianul spatial corespunzator → astigmatismul se corecteaza cu lentile cilindrice
Procesele fotochimice din retina
→ retina = sensibila la radiatiile electromagnetice cu lungimea de unda cuprinsa intre 390 - 770 nm
→ receptia vizuala consta in transformarea energiei electromagnetice a luminii in influx nervos → acest proces se petrece la nivelul celulelor receptoare retiniene, cu conuri si cu bastonase → in structura lor se afla macromolecule fotosensibile (pigment vizual), care sunt de mai multe tipuri:
- bastonasele contin un singur fel de pigment vizual = numit rodopsina
- conurile contin 3 feluri de asemenea pigmenti - iodopsine
Mecanismul fotoreceptor
→ procesul fotoreceptiei = identic la cele 2 tipuri de celule fotoreceptoare
→ pigmentul vizual absoarbe energia radiatiei luminoase si se descompune in cele 2 componente ale sale:
- retinen = comun tuturor pigmentilor vizuali, derivat de vitamina A
- opsina = diferita in functie de pigmentul vizual
→ deoarece pigmentul face parte din structura membranei conurilor + bastonaselor, descompunerea sa determina modificari ale conductantelor ionice, urmate de aparitia potentialului receptor
→ sensibilitatea receptorilor vizuali = foarte mare → bastonasele = mult mai sensibile decat conurile → pentru a stimula o celula cu bastonase = suficienta energia unei singure cuante de lumina
Adaptarea receptorilor vizuali
→ sensibilitatea celulelor fotoreceptoare = cu atat mai mare, cu cat ele contin mai mult pigment → cantitatea de pigment din conuri + bastonase variaza in functie de expunerea lor la lumina sau intuneric
→ prin expunerea mult timp la lumina puternica, pigmentul vizual atat din conuri, cat si din bastonase este descompus in retinen si opsine → in plus, cea mai mare parte a retinenului (si din conuri si din bastonase) este transformat in vitamina A → astfel, scade concentratia pigmentilor vizuali, iar sensibilitatea ochilui la lumina scade → acest proces = numit adaptare la lumina
- vederea diurna (fotopica) se realizeaza cu ajutorul conurilor → timpul de adaptare la lumina = 5 min.
- invers, daca un individ sta mult timp in intuneric, retinenul + opsinele din conuri si din bastonase sunt convertite in pigmenti vizuali
- de asemenea, vitamina A este transformata in retinen, crescand astfel cantitatea de pigment vizual → acest proces = numit adaptare la intuneric.
- sensibilitatea unui bastonas la intuneric este de zeci de ori mai mare decat la lumina → din acest motiv, vederea nocturna (scotopica) = asigurata de bastonase
- in avitaminoza A → se compromite adaptarea la intuneric
- hemeralopie = reducerea vederii diurne; nictalopie = celei nocturne
Vederea alb-negru + vederea cromatica
- stimularea bastonaselor produce senzatia de lumina alba, iar lipsa stimularii senzatia de negru
- corpurile care reflecta toate radiatiile luminoase apar albe, iar cele care absorb toate radiatiile apar negre
- stimularea conurilor produce senzatii diferentiate, in functie de tipul de pigment vizual pe care il contin → astfel, exista:
- conuri care contin pigment sensibil la culoarea rosie (asa-numitele „conuri rosii”)
- conuri cu pigment sensibil la culoarea verde („conuri verzi”)
- conuri cu pigment sensibil la culoarea albastra („conuri albastre”)
→ stimularea egala a celor 3 tipuri de conuri provoaca senzatia de alb
→ stimularea unei singure categorii de conuri provoaca senzatia culorii absorbite
-culorile rosu, albastru + verde = culori primare fundamentale → prin amestecul lor in diferite proportii se pot obtine toate celelalte culori ale spectrului, inclusiv culoarea alba → fiecarei culori din spectru ii corespunde o culoare complementara care, in amestec cu prima, da culoarea alba
-unul dintre defectele vederii cromatice = daltonism → persoanele care nu au din nastere celule cu con, corespunzatoare uneia din cele 3 culori fundamentale, vad in locul culorii respective un ton cenusiu. Cel mai frecvent lipsesc celulele cu con sensibile la verde + rosu. Boala e aproape in exclusivitate la barbati (gena recesiva X linkata). Aproximativ 8 % din populatia masculina sufera de daltonism.
Calea optica = segmentul intermediar al analizatorului vizual
→ receptorii caii optice = celulele fotosensibile cu conuri + bastonase
→ protoneuronul - se afla la nivelul celulelor bipolare din retina
→ deutoneuronul - este situat tot in retina, dar mai profund, fiind reprezentat de celulele multipolare
- axonii neuronilor multipolari proveniti din campul intern al retinei (campul nazal) se incruciseaza, formand chiasma optica, dupa care ajung tractul optic opus
- axonii proveniti din campul extern al retinei (campul temporal) NU se incruciseaza, ci trec in tractul optic de aceeasi parte
- n. optic contine fibre de la un singur glob ocular, in timp ce tractul optic contine fibre de la ambii ochi
Tractul optic ajunge la metatalamus (la corpul geniculat lateral) → unde majoritatea fibrelor tractului optic fac sinapsa cu cel de al III-lea neuron, al carui axon se propaga spre scoarta cerebrala si se termina in lobul occipital, in jurul scizurii calcarine, unde se afla ariile vizuale primara + secundare (sau asociative) care reprezinta segmentul cortical al analizatorului.
Segmentul cortical al analizatorului vizual
→ fiecarui punct de pe retina ii corespunde un punct specific de proiectie corticala
→ aria vizuala primara se intinde mai ales pe fata mediala a lobilor occipitali, de o parte si de alta a scizurii calcarine → in jurul acesteia se afla ariile vizuale secundare (sau asociative)
-la nivelul ariei vizuale primare, cea mai intinsa reprezentare o are macula → aceasta ocupa regiunea posterioara a lobului occipital
- in ariile vizuale se realizeaza senzatia si perceptia vizuala, respectiv transformarea stimulilor electrici pornind de la nivelul celulelor fotoreceptoare in senzatie de lumina, culoare + forma
Campul vizual, vederea binoculara + stereoscopica
→ spatiul cuprins cu privirea = camp vizual → fiecarui ochi ii corespunde un camp vizual monocular, care se suprapune in mare parte cu campul vizual al celuilalt ochi → partea comuna a celor doua campuri = campul vizual binocular
→ orice obiect aflat in campul vizual binocular formeaza cate o imagine pe retina fiecarui ochi → aceste imagini fuzioneaza pe scoarta intr-o imagine unica → procesul de fuziune corticala este posibil numai daca imaginile retiniene se formeaza in puncte corespondente → acest proces de fuziune a imaginilor incepe la nivelul corpilor geniculati laterali → vederea binoculara confera abilitatea vederii in profunzime (stereoscopica)
→ extirparea ariei vizuale primare determina orbirea
→distrugerea ariilor vizuale secundare produce afazia vizuala: bolnavul vede literele scrise, dar nu intelege semnificatia cuvintelor citite

→ analizatorul acustic + analizatorul vestibular - pentru pozitia corpului in repaus + miscare - sunt situate in urechea interna
→ fiecare are cate un nerv care conduce impulsul: n. acustic (cohlear) + n. vestibular
- pe traiectul n. cohlear se afla ganglionul spiral Corti
- pe traiectul n. vestibular se afla ganglionul vestibular Scarpa
→ cei doi nervi se unesc + formeaza perechea VIII de nervi cranieni
→ urechea umana poate percepe undele sonore, repetate intr-o anumita ordine (sunete) sau succedandu-se neregulat (zgomote)
- in ceea ce priveste analizatorul vestibular, el are functia de a furniza informatii asupra pozitiei si miscarilor corpului in spatiu, pe baza carora declanseaza reflexele posturale + gestuale → la aceasta functie mai participa si informatiile culese de la receptorii musculari kinestezici, cutanati (tact, presiune) + optici
Receptorul auditiv
→ perfectionarea aparatului acustic a determinat dezvoltarea unor anexe importante: urechea externa + cea medie, care nu au nici o relatie cu aparatul vestibular
Urechea externa cuprinde: pavilionul + conductul auditiv extern
Urechea medie = o cavitate pneumatica sapata in stanca temporalului
→ peretele lateral = reprezentat de timpan
→ peretele medial prezinta fereastra ovala + fereastra rotunda
→ la nivelul peretelui anterior se deschide trompa lui Eustachio, prin care casa timpanului comunica cu nazofaringele → aceasta comunicare are rolul de a egaliza presiunea pe ambele fete ale timpanului
→ urechea medie contine in interiorul sau un lant articulat de oscioare: ciocanul + nicovala + scarita
→ ciocanul + scarita au fiecare cate un muschi:
-m. ciocanului - care diminueaza vibratiile sonore puternice
-m. scaritei - care le amplifica pe cele slabe, regland intensitatea undei sonore
Urechea interna = formata dintr-un sistem de incaperi, numite labirint osos, sapate in stanca temporalului → in interiorul labirintului osos se afla labirintul membranos → intre labirintul osos + cel membranos se afla perilimfa
Labirintul osos = format din: vestibulul osos, canalele semicirculare osoase + melcul osos
→ cele 3 canale semicirculare osoase se afla in planuri perpendiculare unul pe celalalt → fiecare canal semicircular se deschide la o extremitate a sa printr-o dilatatie mai larga, numita ampula → la cealalta extremitate, canalul anterior se uneste cu cel posterior intr-un canal comun inainte de a se deschide in vestibul
→ melcul osos = situat anterior de vestibul + prezinta o forma conica, cu un ax osos central, numit columela, in jurul caruia melcul osos realizeaza 2 1/2 ture → pe columela se prinde lama spirala osoasa, intregita de membrana bazilara a labirintului membranos + membrana vestibulara Reissner → cele 2 membrane compartimenteaza lumenul osos in:
- rampa vestibulara, situata deasupra membranei vestibulare
- rampa timpanica, sub membrana bazilara
- canalul cohlear (melcul membranos) - intre membrana bazilara, membrana vestibulara + peretele extern al melcului osos
→ rampele vestibulara + timpanica contin perilimfa, iar canalul cohlear, endolimfa
→ spre varful melcului, lama spirala lasa un spaptiu liber - helicotrema
Labirintul membranos = format dintr-un sistem de camere, situate in interiorul labirintului osos
→ vestibulul membranos este format din doua cavitati:
- utricula, situata in partea superioara a vestibulului → in utricula se deschid cele 3 canale sernicirculare membranoase
- sacula, sub utricula
→ din partea inferioara a saculei porneste canalul cohlear care contine organul Corti, cu receptorii acustici → organul Corti este asezat pe membrana bazilara → in centrul organului Corti se gaseste un spatiu triunghiular numit tunelul Corti → pe laturile acestuia se afla celule de sustinere
- tunelul = traversat de fibre dendritice ale neuronilor din ganglionul spiral Corti
→ deasupra celulelor de sustinere se gasesc celulele auditive:
→ la polul bazal al celulelor auditive sosesc terminatii dendritice ale neuronilor din ganglionul spiral Corti
→ la polul apical al celulelor auditive se gasesc cilii auditivi, care patrund in membrana reticulata secretata de celulele de sustinere → deasupra cililor auditivi se afla membrana tectoria
Receptorii vestibulari
= situati in labirintul membranos
→ in utricula + sacula se gaseste cate o macula (utriculara + saculara), formate din celule de sustinere, asezate pe o membrana bazala, peste care sunt dispuse celule senzoriale cu cili:
→ la polul bazal al celulelor senzoriale sosesc dendrite ale neuronilor din ganglionul vestibular Scarpa. Cilii sunt inglobati in membrana otolitica, in care se afla granule de carbonat de calciu + magneziu, numite otolite
→ crestele ampulare, localizate in ampulele canalelor semicirculare membranoase, sunt formate din celule de sustinere + celule senzoriale
- la polul apical, celulele senzoriale prezinta cili care patrund intr-o cupola gelatinoasa
- la polul bazal se gasesc terminatii dendritice ale neuronilor din ganglionul vestibular Scarpa
Segmentele intermediar si central
a. Calea acustica
→ protoneuronul - se afla in ganglionul spiral Corti → dendritele protoneuronului ajung la polul bazal al celulelor auditive cu cili din organul Corti, iar axonii formeaza nervul cohlear, care se indreapta spre cei 2 nuclei cohleari (ventral + dorsal) din punte, unde se gaseste deutoneuronul
→ axonul acestuia se incruciseaza, dupa care urmeaza un traiect ascendent spre coliculul inferior, unde se gaseste al IIIl-lea neuron
→ al IV-lea neuron al caii acustice se afla in corpul geniculat medial
- axonul acestuia se proiecteaza in girul temporal superior
- in jurul ariei primare se afla aria secundara sau de asociatie, care primeste aferente de la aria primara
b. Calea vestibulara
→ protoneuronul – in ganglionul vestibular Scarpa → dendritele acestuia ajung la celulele senzoriale cu cili din macula si creste ampulare
- axonii formeaza ramura vestibulara a perechii a VIII a de nn. cranieni (n. vestibulo-cohlear)
→ ramura vestibulara se indreapta spre cei 4 nuclei vestibulari din bulb (superior, inferior, lateral + medial) → la acest nivel se afla deutoneuronul caii vestibulare → si de aici pleaca mai multa fascicule, si anume:
- fasciculul vestibulo-spinal → spre maduva (controleaza tonusul muscular)
- fasciculul vestibulo-cerebelos → spre cerebel (controleaza echilibrul static + dinamic)
-fasciculul vestibulo-nuclear → spre nucleii nervilor III + IV din mezencefal & VI din punte (controleaza miscarile globilor oculari, cu punct de plecare labirintic)
- fasciculul vestibulo-talamic → spre talamus → de aici, prin fibre talamo-corticale, se proiecteaza pe scoarta
-urechea umana percepe sunete cu frecventa 20 - 20 000 Hz + amplitudini 0 – 130 decibeli (1db =1dyne/ cm2).
→ undele sonore = produse de rarefieri + condensari ale aerului si au ca proprietati fundamentale:
-inaltimea - determinata de frecventa undelor
-intensitatea - determinata de amplitudine
-timbrul - determinat de vibratiile armonice superioare insotitoare
Mecanismul receptiei auditive
→ celulele senzoriale de la nivelul organului Corti transforma energia mecanica a sunetelor in impuls nervos
→ sunetul este transmis pana la organul Corti, incepand de la nivelul pavilionului urechii, care capteaza + dirijeaza sunetele spre conductul auditiv extern → la capatul acestuia, unda sonora pune in vibratie membrana timpanului care, la randul sau, antreneaza lantul celor 3 oscioare
→ perforatiile timpanului nu duc la surditate, ci numai la o scadere a acuitatii auditive a urechii respective
→ unde sonora este transmisa mai departe, succesiv, ferestrei ovale, perilimfei + endolimfei
- variatiile de presiune ale endolimfei fac sa vibreze membrana bazilara, pe care se gaseste organul Corti
→ vibratiile membranei bazilare antreneaza celulele auditive ale caror cili vor suferi deformatii mecanice la contactul cu membrana tectoria → inclinarea cililor intr-o parte depolarizeaza celulele & in directia opusa le polarizeaza
- depolarizarile celulelor senzoriale cresc frecventa potentialelor de actiune
- hiperpolarizarea celulelor senzoriale reduc frecventa potentialelor de actiune
→ membrana bazilara are o structura comparabila cu un rezonator cu coarde caruia ii corespund particularitatile de elasticitate + de rezonanta:
- baza melcului intra in rezonanta cu sunetele de frecventa inalta (15.000 Hz),
- mijlocul membranei bazilare rezoneaza cu frecvente medii (5.000 Hz)
- varful melcului rezoneaza cu frecvente joase (20-500 Hz)
Transmiterea stimulului auditiv
→ fiecare neuron senzitiv ganglionul spiral Corti transmite impulsuri nervoase la o anumita zona a membranei bazilare → aceasta specializare zonala se pastreaza in continuare si la celelalte statii de releu ale caii acustice
- sunetele de o anumita frecventa activeaza anumiti neuroni cohleari, coliculari + talamici → in acest mod: excitatiile sonore, separate in frecventele componente la nivelul membranei bazilare, se transmit prin „fire izolate” spre neuronii corticali
- identificare directiei de unde vine sunetul se realizeaza prin 2 mecanisme principale:
- prin detectarea decalajului in timp dintre semnalele acustice care intra in cele 2 urechi
- si prin diferenta de intensitate a sunetului care ajunge la cele 2 urechi

Fiziologia analizatorului vestibular
-analizatorul vestibular are rolul de a informa creierul despre pozitia capului in spatiu + despre accelerarile liniare sau circulare la care acesta este supus
- simtul vestibular NU este propriu-zis un simt al echilibrului, ci o componenta importanta a mecanismelor care contribuie la reglarea echilibrului, alaturi de analizatorii kinestezic, vizual, tactil + de cerebel
Segmentul periferic
→ receptorii maculari sunt stimulati mecanic de otolite → stimularea are loc atat in conditii statice, cat si dinamice
→ cand capul sta nemiscat, otolitele apasa prin greutatea lor asupra cililor celulelor senzoriale, care trimit impulsuri spre centri, informandu-i asupra pozitiei capului in raport cu directia vectorului gravitational
→ cand capul + corpul sufera accelerari liniare (inainte, inapoi sau lateral), fortele de inertie imping otolitele, care sunt mai dense decat endolimfa, in sens opus deplasarii → astfel, se declanseaza la nivelul centrilor nervosi reactii motorii corectoare ale pozitiei corpului + capului in vederea mentinerii echilibrului pe toata durata miscarii
→ de remarcat ca receptorii maculari nu detecteaza viteza de deplasare a corpului, respectiv a capului, ci acceleratia (cei din utricula - acceleratia orizontala, iar cei din sacula - verticala)
→ receptorii analizatorului vestibular sunt si sediul unor reflexe posturale → o modificare brusca a pozitei corpului declanseaza reflexe care ajuta la mentinerea posturii + a echilibrului
- receptorii otolitici nu participa la mentinerea echilibrului in conditiile accelerarilor circulare ale capului + corpului
- crestele ampulare + cupolele gelatinoase, care se gasesc la baza canalelor semicirculare, reprezinta cel de-al doilea organ receptor al analizatorului vestibular, responsabil de mentinerea echilibrului in conditiile acceleratiilor circulare ale capului + corpului → cilii celulelor senzoriale din canalele semicirculare sunt excitati mecanic de deplasarea endolimfei → orice miscare de rotatie a capului sau a corpului antreneaza rotatia simultana a canalelor semicirculare aflate in planul rotatiei respective → din cauza inertiei, endolimfa din aceste canale va suferi o deplasare relativa in sens opus + va inclina cupola in sensul acestei deplasari