CURS
7
NURSING-UL
BOLNAVULUI DEPRESIV
Există patru principii care stau la baza relaționării
cu pacientul depresiv:
- Relația trebuie să se desfăşoare într-un cadru noncompetitiv. Pacientul depresiv are
întotdeauna
o problemă de competitivitate, plasându-se pe sine în
inferioritate. De multe ori oferă drept justificări o serie de
probleme de viață (munca, neajunsuri financiare). Redefinirea
problemelor este obligatorie, cu generarea de alternative la
problemele menționate de pacient. Se impune evitarea schematei
cognitive de „competitivitate”.
- În momentul actual, nu este important „ce faci”, ci „a fi împreună”. „Eu te ajut, te sprijin, indiferent de cine eşti şi ce faci”.
- Este foarte importantă focalizarea pe testarea realității. Frecvent, pacientul face
afirmații
ca: „nu ştiu, nu pot să fac nimic, nu sunt bun de nimic, nimeni
nu are nevoie de mine”. Acestea sunt gânduri automate
disfuncționale ce au la bază schemate disfuncționale. La aceste
gânduri expuse de pacient, se vine cu argumente (date de pacient) şi
contraargumente (elaborate de terapeut şi pacient). Din bilanțul
argumente/contraargumente se elaborează alternative, noi soluții
care să deschidă perspective noi pentru pacient.
4) Structurarea unei relații „contractuale”, care
trebuie să focalizeze:
- angajarea activă a pacientului în terapie
- principiul sincerității
- contractul „fără suicid” – adică „dacă sunteți aici, înseamnă că doriți să fiți ajutat”.
Trebuie punctat faptul că:
- problemele pot fi rezolvate
- sentimentele pe care le aveți, deşi le considerați copleşitoare, nu trebuie să vă determine să fugiți de ele (de situație, de viață) – „negociați cu ele”.
Îngrijirea unui bolnav depresiv impune:
- o foarte bună evaluare a stării pacientului (prin anamneză şi instrumente
standardizate)
- crearea unui climat de siguranță, de protecție
- la început, terapeutul se raportează la „ritmul pacientului”, pentru ca apoi, în discuție, să încerce modificarea acestui ritm (mesaje scurte, de ex. „mă căutați pentru
orice problemă sau dorință; reveniți la mine peste o
oră”);
- terapeutul trebuie să detecteze deficitele pacientului şi apoi să intervină țintit prin consiliere şi psihoterapie.
- alterarea comunicării verbale
- probleme în interacțiunea socială
- lipsa de interes pentru preajmă
- alterarea stimei de sine
- lipsa de speranță
- neimplicarea în activități
- dificultăți de autoîngrijire.
- elaborarea unui plan de structurare a activităților zilnice, ținând cont de deficitele
mai sus menționate.
Terapeutul trebuie să facă bilanțuri periodice pentru
a evalua rezultatele intervențiilor terapeutice.
