NURSING ÎN PSIHIATRIE , CURS 3

CURS 3

ATITUDINI ȘI MODELE DISFUNCȚIONALE ÎN RELAȚIA TERAPEUT –

PACIENT



  1. Situația magică – în care terapeutul este investit cu puteri supranaturale,

supraomenești, care poate totul și sigur va rezolva problema. Sunt multe situații în care rezolvarea problemei este limitată, situație în care conferirea de supraputeri aduce dezamăgire sau atitudine revendicativă.

Desigur, evaluarea corectă a expectanței pacientului în raport cu posibilitățile cere tact și experiență.

  1. Atitudinea dominantă, de superioritate, a terapeutului – care acționează de pe o poziție superioară pacientului, cu exprimarea a o serie de „reguli”, în manieră impersonală, directivă.

  1. Atitudinea superficială a terapeutului, dând impresia de la început că știe totul, că totul este simplu și rutină. Aceasta se însoțește de minimalizarea nevoii pacientului de a fi ascultat și luat în considerare.

  1. Situație de dependență cu contratransfer negativ de la pacient la terapeut.

Această situație apare de foarte multe ori în patologia psihiatrică. Ex. tulburările nevrotice, ce au influențe negative asupra procesului de vindecare, pacientul ajungând să folosească boala (beneficiul secundar) pentru a-și valida nevoia de dependență. Această nevoie de dependență de obicei ascunde alte deficite din planul personal al pacientului (de obicei carență afectivă și socială).

  1. Situația paternalistă a terapeutului care se asociază cu o atitudine submisivă a

pacientului (executor pasiv). Această poziționare disfuncțională afectează actul terapeutic. Pacientul trebuie să fie un partener activ în procesul terapeutic, cu capacitatea de a prelua responsabilități pentru viața sa și de a-și exprima nevoile personale (ex. patologia nevrotică, schizofrenia).

  1. Modelul informativ – în care terapeutul dă pacientului o serie de informații, mai

mult sau mai puțin relevante pentru boala sa, cu o serie de detalii tehnice. Această abordare este lipsită de compasiune, nu ține cont de valorile, nevoile pacientului și devine impersonală. De foarte multe ori poate să genereze anxietate pacientului.

  1. Atitudinea punitivă – în care terapeutul învinovățește pacientul pentru evoluția deficitară a bolii (de multe ori pentru a-și acoperi superficialitatea sau chiar incompetența).

  1. Atitudine lipsită de coerență din partea terapeutului: informații date vag, imprecis, neclar, cu contradicții de la o fază la alta.

  1. Pacientul manipulativ, ce șantajează cu scopul de obține un beneficiu secundar

bolii de multe ori material (ex. concediul medical, pensionare). A se lua aici în calcul și simularea unei boli psihice (ex. pacienții aflați în detenție).

  1. Pacientul care dramatizează, suprasimulează (înflorește simptomele, le

accentuează), fie tot pentru a obține un beneficiu secundar sau datorită unui stil de viață particular (personalități isterice).

  1. Pacientul ce disimulează boala – adică ascunde simptomele și nu le spune

terapeutului. Situația apare în special la bolnavii psihotici (care nu au conștiința bolii) sau la cei depresivi cu intenție suicidară.

  1. Pacientul revendicativ, care amenință terapeutul, procesoman și care face răspunzător terapeutul pentru o serie de lucruri, situații ce depășesc limitele unui act medical

corect.

Pentru a preveni această situație este absolut necesară informarea pacientului despre boală, despre condițiile terapeutice, despre evoluție și posibilele complicații independente de medic, în scris, sub semnătura pacientului de luare la cunoștință.

Acest procedeu , de fapt, este o cerință standard pentru orice act medical.

  1. Pacientul necompliant, care nu respectă sfaturile terapeutice și prescripția

medicală, din diferite motive.

Explicațiile terapeutice și motivarea pacientului de către terapeut sunt o modalitate de ameliorare a acestei disfuncționalități.

  1. Pacientul care neagă boala și în consecință refuză tratamentul medical.

Vom lua în discuție doar sectorul psihiatric. Până unde poate să meargă libertatea, drepturile omului de a decide pentru viața sa?

În general și în foarte multe situații, actul terapeutic operează în cadrul principiului dreptului si libertății omului.

În psihiatrie există însă două situații când acest principiu nu operează în mod legitim, pentru binele pacientului.

  1. Pacientul are un potențial de periculozitate pentru sine sau pentru alții (ex. își pun propria viață în pericol prin suicid, prin nealimentare, acte de autoagresivitate sau pun în

pericol viața altora prin acte de heteroagresiune ca la pacienți psihotici, suicidari, psihopați antisociali).

  1. Pacientul la care judecata este grav afectată din cauza bolii, ex. psihoze, retard

mental sever.

Modalitatea de internare/administrare terapeutică involuntară este reglementată prin


lege.