Valorile reprezinta expresia unor preferinte şi
credinte colective, dar şi a unor orientari fundamentale şi
principii generale. Valorile reprezinta un set de credinte şi norme
care ne ghideaza modul de a actiona. Orice organizatie isi determina
actiunile şi obiectivele în functie de reprezentarea aspiratiilor:
unde doreste sa ajunga, ceea ce se manifesta prin valori colective
ale organizatiei. Valorile sunt ceea ce definesc organizatia şi
determina comportamentul organizational. Psihologia considera
valoarea ca “o modalitate de orientare selectiva legata de
preferintele, motivele, nevoile şi atitudinile individuale”
pe cand sociologia “leaga valoarea de norme, obiceiuri,
ideologii”. Valori de baza ale tuturor actelor
legislative din domeniul drepturilor omului sunt de o importanta
deosebita. Acestea se regasesc în toate activitatile noastre şi
sunt:
- demnitatea fiecarei persoane, care este de o valoare inestimabila datorita valorii persoanei ca individ, nu datorita faptului ca aceasta ar fi valoroasa din punct de vedere economic sau în orice alt fel.
- conceptul de autonomie sau autodeterminare, care se bazeaza pe prezumtia capacitatii de auto-directionare a actiunilor şi comportamentelor fiecarei persoane. Acest concept cere ca persoana sa fie plasata în centrul deciziilor care o privesc.
- egalitatea inerenta, innascuta a tuturor persoanelor, indiferent de diferentele dintre acestea.
- etica solidaritatii, care ii cere societatii sa sustina libertatea persoanelor, acordandu-le totodata sprijinul social corespunzator.
- Valori Preferenţiale. Exprimarea preferinţelor este de fapt exprimarea acelor valori la care ţinem. Atunci când spunem ca preferăm să jucăm un anumit sport, de exemplu, de fapt nu facem altceva decât să exprimăm faptul că valorizăm aceea activitate. Atunci când preferăm să ne relaxăm acasă decât să fim la locul de muncă, de fapt exprimăm faptul că apreciem şi valorizăm mai mult timpul de odihnă decât cel pe care-l petrecem la muncă. Cele mai multe teorii etice nu se interesează însă de acest tip de valori atunci când încearcă să elaboreze argumentele pentru moralitatea sau imiralitatea unei acţiuni. Poate singura excepţie o face teoria hedonistă care pune în mod explicit acest tip de preferinţe în centrul oricăror consideraţii şi evaluări morale. Astfel de sisteme teoretice argumentează că acele situaţii sau activităţi care fac fericiţi, sunt de fapt, singurele care moral, le putem alege.
- Valori Instrumentale. Atunci când valorizăm ceva instrumental, valorizăm în virtutea faptului că acele mijloace ne facilitează obţinerea a ceva mult mai important decât modalitatea instrumentală în sine. Astfel, dacă masina este o valoare de tip instrumental, înseamnă ca o valorizez numai pentru faptul că îmi permite realizarea diferitelor sarcini cotidiene, cum ar fi drumul spre job sau transportul unor marfuri conduc spre cele mai bune consecinţe posibile
(cum ar fi de ex. fericirea umană). Astfel, hrănirea
celor fără de adăpost este considerată o acţiune morală fiind
valorizată nu doar în sine, cât şi, mai degrabă, pentru că ne
călăuzeşte spre realizarea binelui şi bunăstării altor
persoane.
- Valori Intrinseci. Acele lucruri care au o valoare intrinsecă sunt valorizate doar pentru ceea ce sunt – acestea nu sunt utilizate în nici un fel nu au o finalitate şi nici nu sunt „preferate” mai mult decît alte opţiuni. Acest tip de valoare este sursa multor dezbateri în filosofia moralei pentru că nu toţi acceptă faptul că asemenea valori chiar există în fapt. Dacă totuşi nu există
valori intrinseci, cum totuşi de ele pot fi observate
şi menţionate? Sunt ele precum culoarea ori greutatea, nişte
caracteristici pe care le putem detecta atât timp cât folosim
instrumentul adecvat? Iar dacă oamenii nu sunt capabili să ajungă
la un acord în privinţa valorii unui obiect sau eveniment, înseamnă
acesta valoarea acestuia, oricare ar fi ea, nu poate fi intrinsecă?
Una dintre problemele din etică este că, susţinând
existenţa valorilor intrinseci, cum le vom diferenţia de valorile
instrumentale? Pare simplu la prima vedere, însă lucrurile nu stau
tocmai aşa. Să luăm, de exemplu, sănătatea – care pare a fi o
valoare pentru orişicine o valoare, este ea însă o valoare
intrinsecă? Unii vor fi înclinaţi să răspundă „da” însă
de fapt oamenii tind să valorizeze sănătatea pentru că aceasta le
permite să fie angajaţi în diferite activităţi pe care aceştia
le preferă. Deci, care fac din sănătate o valoare instrumentală.
Dar aceste activităţi preferate sunt valorizate intrinsec? Oamenii
adesea le realizează din diferite motive - sociale, învăţare,
testarea abilităţilor, etc. Aşadar, poate că aceste activităţi
au mai degrabă o valoare instrumentală decât intrinsecă - dar
care sunt motivele ce ne conduc spre aceste activităţi? Putem să
continuăm acest ciclu argumentativ mult şi bine. Se pare că orice
valorizăm ne conduce în cele din urmă la alte valori, sugerând
faptul că în cele din urmă toate valorile noastre sunt în parte
instrumentale. Poate că nu există o valoare finală sau un set de
valori finale şi suntem prinşi în această permanentă buclă de
feed-back în care ceea ce valorizăm ne conduce continuu spre alte
lucruri pe care le valorizăm. O altă dezbatere în etică este
rolul pe care oamenii îl au în crearea şi evaluarea valorii. Unii
suţin că valoarea este un construct pur uman - ori în ultimă
instanţă, constructul oricărei fiinţe cu funcţii cogniotive
suficient de avansate. Toate aceste fiinţe pot să dispară din
univers, deşi caracteritici precum masa nu s-ar schimba, în timp ce
altele precum valoarea ar dispărea deasemenea. Alţii, dimpotrivă,
susţin că anumite tipuri de valori (valori intrinseci) există
obiectiv şi independent de orice observator. Astfel, singurul nostru
rol este în recunoaşterea valorii intrinseci pe care o au
anumite obiecte. Putem nega cum că aestea ar reprezenta vreo
valoare, însă în acest caz fie ne înşelăm fie persistăm în
greşeală. Într-adevăr, unii teoreticieni din etică argumentează
că multe dintre problemele morale pot fi rezolvate dacă am învăţa
să recunoaştem mai bine acele lucruri care au valoare adevărată
şi să ne dispensăm de cele artificial create, care ne distrag.
Friedrich Nietzsche consideră cultul virtuţii din
filosofia antică greacă drept devitalizare a fiinţei umane prin
dispreţul surselor de putere prin care viaţa ar putea fi afirmată.
Morala tradiţională este constituită din convenţii colective şi
raţionamente justificative care motivează anumite stiluri de viaţă,
calităţi şi defecte psihologice, promovând un tip uman mediocru.
După filosoful în atenţie, teoriile morale sunt benefice numai în
măsura în care impun fiecărui om o disciplină a voinţei. Oamenii
nu sunt egali şi nu trebuie să fie consideraţi egali. Există
superiori şi inferiori, stăpâni şi sclavi. Studiind critic
concepţiile morale ale oamenilor din diferite timpuri şi diferite
societăţi, Friedrich Nietzsche propune o nouă diviziune a moralei:
morale de stăpâni şi morale de sclavi. Stăpânii şi
sclavii nu reprezintă două clase sociale, ci reprezintă
două forme de manifestare a voinţei de putere. Stăpânul
este acela care manifestă o voinţă de putere activă, care
determină şi orientează miscarea şi devenirea.
Pentru morala stăpânilor, bun este orice le
con-sfinţeste şi le confirmă stăpânirea: „oricare
morală aristo-cratică creste dintr-o afirmare de sine
triumfătoare”. Mediocritatea este depăsită prin idealul
supraomului: omul adevărat, situat dincolo de mediocritatea
contemporanilor, omul nobil, cu voinţă puternică.
Sclavul este acela care exprimă o voinţă de
putere reactivă, exprimată prin resentiment, ce răspunde
forţei active, urmând-o. Pentru morala sclavilor, bine este numai
ceea ce le îndulceste lor sclavia. Un sclav bun este supus, sărac,
ce îsi in-ventează subterfugii pentru a-si putea suporta neputinţa
şi mizeria; „omul resentimentului nu este nici sincer, nici
loial cu el însusi”38. Această morală convine turmei. Orice
fiinţă umană poate fi, alternativ, când stăpân, când
sclav, în funcţie de valorile pe care şi le însuseste :
fie îsi asumă valorile care cultivă expansiunea, forţa, fie îsi
asumă valorile care-l înfrânează, anihilându-i potenţialităţile.
Astfel, morala de stăpâni va promova valorile aristocratice, a
celor cu voinţă puternică, iar morala de sclavi va promova valori
decadente, specifice celor cu voinţă slabă, care gonesc
după plăceri. Specificul moralelor de stăpâni este
dat, în viziunea lui Friedrich Nietzsche, de unele caracteristici
esenţiale; astfel, aristocratul:
- creează valori, „conferă, cel dintâi, prestigiu lucrurilor“;
- determină ceea ce este bine şi rău, după principiul „ceea ce este rău pentru mine, este rău în sine“;
- respectă în fiinţa sa pe omul puternic, stăpân pe sine, con-stient când trebuie să vorbească şi când trebuie să tacă;
- este sever şi dur cu propria-i persoană; întâlnim aici ceea ce Nietzsche numeste „glorificarea sinelui“;
- este stăpânit de sentimentul belsugului şi vine în ajutorul celor nefericiţi, dar nu din milă, ci „mânat de imboldul abun-denţei de putere“;
- acordă un respect nemărginit tradiţiei şi bătrâneţii şi are un accentuat cult al strămosilor.
Dar ceea ce este esenţial în morala stăpânilor e
reprezentat de „severitatea preceptului potrivit căruia
ei au obligaţii doar faţă de cei de o seamă cu ei; faţă de
fiinţele de rang inferior şi faţă de străini, ei pot acţiona
după cum cred de cuviinţă sau «după voia inimii», în orice
caz, «dincolo de Bine şi de Rău»“. Această morală este
întotdeauna individualizată.
Valorile promovate de moralele de sclavi se
carac-terizează prin pesimism şi sunt reacţii la valorile
aristocraţilor. Sclavii, prin care filosoful german înţelege
„asupriţii, oprimaţii, robii şi chiar cei nedecisi şi
istoviţi de ei însisi“:
- apreciază răbdarea, hărnicia, compătimirea, modestia, amabilitatea, „căci toate acestea sunt calităţile cele mai utile, aproape singurele mijloace de a îndura povara existenţei“;
- invidiază virtuţile „stăpânilor“ şi le place să creadă că fericirea acestora nu este autentică;
- refuză suferinţele vieţii şi promovează mitul egalităţii.
În concepţia lui Friedrich Nietzsche, omul este o
fiinţă neîncheiată. Tragicul şi suferinţele nu trebuie
înlăturate, pentru că ele au menirea de a modela interiorul uman
şi obligă voinţa la probe cu adevărat semnificative. Energiile
interioare tind spre afirmarea vieţii. Supraomul este un aristrocat
al spiritului. Principiile etice ale personalului care furnizează
servicii de îngrijire sunt:
- Respectarea drepturilor şi a demnitatii omului.
- Asigurarea autodeterminarii şi a intimitatii persoanelor beneficiare. o Asigurarea dreptului de a alege.
o Abordarea
individualizata şi centrarea unei persoane.
o Asigura participarea persoanelor beneficiare.
o Cooperarea şi
parteneriatul.
o Recunoasterea
valorii fiecarei persoane.
o Abordarea
comprehensiva, globala, integrata. o
Orientarea pe rezultate.
o Imbunatatirea
continua a calitatii.
o Combaterea
abuzului asupra persoanelor beneficiare în cadrul institutiilor.
o Confidentialitatea.
Analizând comportamentul etic se pot număra
anumite standarde:
- Intelegerea fiecarui beneficiar individual şi sistemul beneficiarului, cat şi elementele care afecteaza comportamnetul şi serviciul cerut.
- Sustinerea şi avansarea valorilor, cunostintelor şi metodologiei profesiei, abtinerea de la
orice comportare care ar putea afecta în exercitarea
acesteia.
- Recunoasterea limitelor personale şi profesionale.
- Utilizarea tuturor cunostintelor şi abilitatilor relevante.
- Contributia cu experienta profesionala la dezvoltarea strategiilor şi programelor care
imbunatatesc calitatea vietii în societate.
- Identificarea şi interpretarea nevoilor sociale.
- Identificarea şi interpretarea nevoilor de baza şi natura problemelor sociale individuale, de grup, de comunitate, nationale şi internationale.
- Clarifica daca declaratiile publice şi actiunile pe care le desfasoara sunt facute ca persoana individuala sau ca reprezentant al unei institutii, asociatii, organizatii profesionale sau unui
alt grup.
- Accepta responsabilitatea de a identifica beneficiarii dar şi în cadrul limitelor stabilite de solicitarile etice ale altora.
- Mentine dreptul beneficiarului şi de utilizare responsabila a informatiilor.
Recunoasterea şi respectarea scopurilor,
responsabilitatilor şi punctelor de vedere diferite ale
beneficiarilor. în cadrul ambiantei sociale a beneficiarului,
deservirea profesionala va avea ca scop sa ajute ca beneficiarii sa
intreprinda actiuni personale cu responsabilitate, precum sa-i ajute
pe toti cu aceeasi bunavointa. în cazul în care deservirea
profesionala nu poate fi asigurata în asemenea conditii,
beneficiarii vor fi informati ca atare şi în asemenea mod incat ei
sa aiba libertatea de a actiona.
Ajutarea beneficiarului individual, grupul, comunitatea
sau societatea sa ajunga la realizarea spirituala şi sa atinga
potentialul maxim cu conditia respectarii drepturilor celorlalti.
Serviciul se va baza pe ajutarea beneficiarului în intelegerea şi
utilizarea relatiilor profesionale, în promovarea dorintelor şi
intereselor legitime ale beneficiarilor.
Conlucrarea şi cooperarea cu agentii, organizatii şi
institutii ale caror strategii, proceduri şi operatiunui sunt
orientate catre o deservire corespunzatoare şi catre incurajarea
practicii profesionale conforme cu principiile etice.
Indeplinirea cu responsabilitate a scopurilor şi
functiilor institutiei, contribuind astfel la dezvoltarea unor
strategii, proceduri şi practici sanatoase pentru a putea realiza
cele mai bune standarde şi cea mai buna practica.
Mentinerea responsabilitatii catre beneficiar, initiind
modificarile care sunt de dorit ale strategiilor, procedurilor şi
practicii prin canalele corespunzatoare ale instituiei. Daca nu se
obtin remedierile necesare dupa epuizarea acelor canale, initierea de
apeluri catre autoritati mai inalte sau catre interesele comunitare
mai extinse.
Asigurarea justificarii profesionale fata de beneficiar
şi comunitate în ceea ce priveste eficienta şi eficacitatea
revazand periodic procesul de asigurare a deservirii.
Informaţiile confidentiale pot fi dezvaluite
fara acordul beneficiarilor în urmatoarele situatii:
- atunci cand dispozitiile legale o prevad în mod expres;
- cand este pusa în pericol viata persoanei beneficiare sau a membrilor unui grup social;
- pentru protectia vietii, integritatii fizice sau a sanatatii persoanei, în cazul în care aceasta se afla în incapacitate fizica, psihica, senzoriala ori juridica de a-si da consimtamantul.