1. SCHIMBAREA LENJERIEI DE CORP A PACIENTULUI IMOBILIZAT LA PAT
Scop
menţinerea stării de igienă şi confort;
menţinerea/creşterea demnităţii pacientului; - prevenirea escarelor de decubit.
Procedura ţine seamă de tipul de îmbrăcăminte (pijama, cămaşă de noapte) şi de starea pacientului. Se obţin informaţii despre posibilităţile de imobilizare.
Schimbarea pijamalei
se explică pacientului cum poate colabora şi se apreciază în acelaşi timp resursele acestuia;
se spală mâinile, se îmbracă mănuşi.
Dezbrăcarea bluzei murdare şi îmbracarea celei curate
se descheie nasturii;
se ridică pacientul în poziţia şezând şi se îndepărtează bluza murdară;
se rulează pe rând fiecare mânecă a bluzei curate şi se îmbracă fiecare membru superior;
pacientul este aşezat în decubit, se întinde bluza şi se încheie nasturii;
dacă pacientul nu se poate ridica, se întoarce în decubit lateral, se dezbracă şi se îmbracă partea accesibilă după care pacientul se întoarce pe cealaltă parte şi se procedează la fel rulând pe rând mânecile bluzei;
la sfârşit, pacientul este adus în decubit dorsal, se întinde bluza şi se încheie nasturii.
Îmbrăcarea şi dezbrăcarea pantalonilor
se menajează pudoarea pacientului;
se ridică regiunea lombosacrală, se trag pantalonii jos;
se ridică membrele inferioare şi se continuă dezbrăcarea;
se rulează pantalonii curaţi şi se îmbracă pe rând fiecare membru inferior, după care se ridică regiunea fesieră şi se trag în sus spre mijloc.
Observaţii
În toate cazurile descrise
se verifică punctele de sprijin şi se anuntă orice modificare premergătoare escarelor;
se pudrează cu talc punctele de sprijin;
se verifică dacă la terminarea procedurii, lenjeria este bine întinsă şi dacă pacientul exprimă stare de confort.
2. CAPTAREA VĂRSĂTURILOR
la pacientul care varsă se îndeparteaza proteza dentară;
se susţine cu o mână fruntea pacientului, iar cu cealaltă se ţine tăviţa renală sub bărbie;
dacă pacientul este în decubit, se roteşte capul într-o parte şi tăviţa se aşează lângă faţa acestuia;
se îndepartează imediat tăviţa cu vomă, după care se observă conţinutul;
se oferă pacientului un pahar cu apă pentru a-şi clăti gura, şi un şerveţel;
pacientul în decubit trebuie atent supravegheat să nu aspire voma;
dacă pacientul are din nou senzatia de vomă:
este sfătuit să respire adânc;
se aeriseşte încăperea;
pacientul în decubit trebuie atent supravegheat să nu aspire voma;
dacă pacientul are din nou senzatia de vomă:
este sfătuit să respire adânc;
se aeriseşte încăperea;
se serveşte o tăviţă curata (vederea vomei poate declanșa reflexul de vomă);
Observaţii
În cazul ingestiei accidentale de alimente alterate sau toxice, sau de medicamente, recoltarea se face din vărsătura pentru examenul de laborator.
3. MĂSURAREA ŞI NOTAREA PRESIUNII SÂNGELUI (TENSIUNEA ARTERIALĂ - T.A.)
Scop
determinarea presiunii sistolice şi diastolice la internare pentru a compara starea curentă cu valorile normale;
evaluarea stării pacientului în ce priveste volumul de sânge, randamentul inimii și sistemul vascular;
aprecierea răspunsului pacientului la tratamentul cu fluide sau/și medicamente.
Pregătirea materialelor
Se pregătesc pe o tavă medicală:
stetoscop biauricular;
tensiometru cu manşetă adaptată vârstei;
comprese cu alcool medicinal;
culoare albastră (pix, creion); - foaie de temperatură;
carnet de adnotări personale.
Pregătirea pacientului Psihică:
se explică pacientului procedura pentru a reduce teama şi a obţine colaborarea;
se asigură un repaus psihic de cel puţin 5 minute înainte de măsurare întrucât emoţiile influenţează presiunea sângelui; Fizică
se asigură un repaus de cel puţin 5 minute înainte de măsurare;
se aşează pacientul în poziţie confortabilă de decubit dorsal ori semişezând sau în ortostatism conform indicaţiei medicale.
Efectuarea procedurii
se utilizează comprese cu alcool pentru a şterge olivele şi părţile metalice ale stetoscopului dacă este necesar;
se selectează un tensiometru cu manşetă potrivită vârstei şi stării constituţionale a pacientului;
se amână măsurarea T.A. dacă pacientul este tulburat emoţional, are dureri, dacă a făcut exerciţii de mişcare sau dacă măsurarea presiunii arteriale nu este o urgenţă;
se alege braţul potrivit pentru aplicarea manşetei (fără perfuzie intravenoasă, intervenţie chirurgicală la nivelul sânului sau axilei, fără arsuri, şunt arterio-venos sau răni ale mâinii);
se permite pacientului să adopte poziţia culcat sau aşezat cu braţul susţinut la nivelul inimii şi palma îndreptată în sus;
se descoperă braţul pacientului fie prin ridicarea mânecii fie prin dezbrăcare dacă mâneca este prea strâmtă, pentru a nu creşte presiunea deasupra locului de aplicare a manşetei;
se verifică daca manşeta conţine aer;
se scoate aerul din manşetă, la nevoie, deschizând ventilul de siguranţă şi comprimând manşeta în palme sau pe suprafaţă dură;
se închide ventilul de siguranţă înainte de a umfla manşeta;
se aplică manşeta, circular, în jurul braţului, bine întinsă, la 2,5 -5 cm deasupra plicii cotului şi se fixează;
se palpează artera brahială sau radială exercitând o presiune uşoară cu degetele;
se aşează membrana stetoscopului deasupra arterei reperate şi se introduc olivele in urechi;
se umflă manşeta tensiometrului pompând aer cu para de cauciuc în timp ce se priveşte acul manometrului;
se continuă pomparea de aer până când presiunea se ridică cu 30 cm deasupra punctului în care pulsul a dispărut (nu se mai aud bătăi în urechi);
se decomprimă manşeta, deschizând uşor ventilul de siguranţă pentru restabilirea circulaţiei sângelui prin artere;
se înregistrează mental cifra indicată de acul manometrului în oscilaţie în momentul în care, în urechi, se aude prima bătaie clară (lup-dup); această cifră reprezintă presiunea (tensiunea) sistolică sau maximă;
se înregistrează numărul care corespunde bătăii de final în timp ce se continuă decomprimarea manşetei; acesta reprezintă T.A. diastolică sau minimă;
se îndepărtează manşeta, se curăţă şi se dezinfectează olivele stetoscopului;
se înregistrează valorile măsurate în carnetul personal, notând: numele pacientului, data înregistrării, valorile obţinute (T.A. = 130/70 mmHg sau T.A.= 13/7 cmHg).
Reprezentarea grafică a T.A.
se socotesc pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură, 10 mmHg sau 1 cm Hg;
se reprezintă grafic valorile înregistrate printr-un dreptunghi de culoare albastră, aşezat pe verticala timpului (D sau S); latura de sus a dreptunghiului reprezintă T.S. (tensiunea sistolică) iar latura de jos a dreptunghiului reprezintă T.D. (tensiunea diastolică).
4. PUNCŢIA VENOASĂ
Reprezintă crearea accesului la o venă cu scopul recoltării sângelui pentru examenul de laborator, evacuarea unei cantităţi de sânge sau introducerea unor medicamente în circulaţia venoasă. este metoda cea mai folosită pentru toate tipurile de examene putându-se recolta o cantitate suficientă de sânge.
Scop: prelevarea venoasă vizează un eşantion de sânge dintr-o venă superficială cu ajutorul unui ac steril în vederea examinării în laborator.
Materiale necesare
garou;
mănuşi de unică folosinţă;
seringi;
vacuumuri;
ace pentru seringi;
canulă Butterfly;
tampoane, comprese de bumbac;
soluţii dezinfectante: betadină sau alcool 70% (alcoolul nu este folosit pentru recoltarea alcoolemiei);
etichete/cod de bare;
muşama, aleză;
pansament adeziv;
recipiente pentru colectarea materialelor folosite conform precauţiilor universale.
Pregătirea pacientului
se identifică pacientul;
se informează pacientul asupra necesităţii procedurii;
se atenţionează pacientul că înţepătura este dureroasă şi este necesar să colaboreze;
persoana trebuie informată cât mai curând (la trezire dacă e posibil) pentru a evita/combate anxietatea;
se întreabă pacientul dacă i s-a mai recoltat sânge, dacă a simţit leşin, transpiraţie, greaţă, vărsături;
se verifică dacă a respectat condiţiile impuse de recoltare: persoana nu a mâncat şi n-a băut cel puţin 8 ore dacă examenul le necesită sau a întrerupt administrarea medicamentelor la recomandarea medicului;
se obţine consimţământul informat;
se asigură poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea pacientului, scopul şi locul puncţiei (decubit dorsal sau mai rar şezând) cu braţul întins, sprijinit; - se examinează calitatea venelor şi se alege locul.
Efectuarea puncţiei
se spală mâinile şi se pun mânuşile;
se pregătesc vacuumurile, se etichetează;
se alege locul: venele de la plica cotului (vena mediană, cubitală, vena cefalică şi bazilică); venele antebraţului şi cele de pe faţa dorsală a mâinii folosind ace mai mici;
se selectează venele uzuale;
dacă venele nu sunt vizibile, se procedează astfel:
se încălzesc aplicând o compresă caldă sau se masează braţele;
se balansează braţele în jos (sub nivelul inimii) câteva minute pentru a se umple venele;
se loveşte uşor cu indexul fosa anterocubitală;
se pune materialul de protecţie sub braţul pacientului pentru a nu păta patul cu sânge sau dezinfectant;
se palpează vena aleasă cu indexul (nu cu policele pentru a diferenţia de arteră);
se pregăteşte vacuumul prin îndepărtarea capacului necolorat al acului dublu (care acoperă partea de ac în înveliş de cauciuc/prin răsucire uşoară;
se înşurubează bine în holder;
se verifică poziţia braţului care trebuie să fie îndreptat în jos;
se aplică garoul la 5-8 cm deasupra locului puncţiei;
se face dezinfecţia locului cu mişcări circulare de la centru spre periferie (evitând transportul germenilor spre locul înţepăturii);
se lasă să se usuce sau se şterge cu un tampon;
se îndepărtează capacul colorat al acului dublu
se fixează vena aplicând policele mâinii nedominante la 2-3 cm. sub abord pentru a evita accidentele determinate de mişcarea bruscă a pacientului;
se introduce acul în venă cu bizoul în sus, orientat oblic sub un unghi de 10-30° în funcţie de calibrul şi profunzimea venei;
după intrarea în venă se constată scăderea rezistenţei la înaintare şi se pătrunde în lumenul vasului 1-2 cm.;
se alege primul tub şi se împinge în holder apăsând cu degetele mijlociu şi arătător pe marginea holderului până ce partea acului dublu dinspre tub străpunge diafragma de
cauciuc a capacului tubului (acul trebuie să înţepe zona centrală a capacului);
vacuumul din tub extrage din venă cantitatea de sânge prestabilită;
se îndepărtează garoul (nu se lasă mai mult de 1 minut);
când primul tub este plin şi sângele nu mai curge, se scoate din holder şi din ac (apăsând cu degetul mare bordura holderului);
se umplu cu sânge celelalte tuburi conform recomandării şi respectând schema de recoltare;
tuburile cu anticoagulant se răstoarnă cu mişcări lente pentru a realiza un amestec omogen.
Observații:
În timpul recoltării, tuburile sunt menţinute cu capacul în sus.
Conţinutul tubului nu trebuie să atingă capacul sau capacul acului pe durata veno-puncţiei.
Braţul pacientului trebuie să fie plasat în jos.
După umplerea ultimului tub, acul se scoate din venă.
5. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE RECTALĂ
Medicamentele care se administrează intrarectal sunt supozitoarele şi unguentele
Supozitoarele sunt forme medicamentoase solide, de formă conică care au substanța activă înglobată într-o masă grăsoasă pe bază de unt de cacao sau glicerină. Se topesc la temperatura corpului şi sunt absorbite lent.
Indicaţii:
stimularea peristaltismului intestinal şi al defecaţiei;
reducerea durerii, a inflamaţiei şi a iritaţiilor locale;
reducerea febrei şi a simptomelor specifice unor aparate.
Contraindicaţii:
pacienţi cu tulburări de ritm întrucât introducerea supozitoarelor intrarectal stimulează nervul vag şi determină aritmii;
pacienţi operaţi recent în zona rectului sau a prostatei;
pacienţi cu rectoragie.
Pregătirea materialelor
Se vor pregăti pe căruciorul de lucru:
supozitoarele rectale, păstrate la frigider până în momentul administrării pentru a preveni înmuierea/topirea lor; - mănuşi de unică folosinţă;
lubrifiant pentru supozitoare;
unguentul cu un aplicator special;
comprese de tifon/prosoape de hârtie;
Efectuarea procedurii Reguli generale:
se verifică corespondenţa între medicaţia prescrisă de medic şi cea eliberată de farmacie;
se verifică calitatea şi integritatea supozitoarelor, tuburilor cu unguente, termenul de valabilitate;
se spală mâinile;
se identifică pacientul şi se asigură intimitatea acestora.
Administrarea supozitoarelor
se aşează pacientul în poziţia SIMS (decubit lateral stâng cu membrul inferior stâng întins şi membrul inferior drept flectat);
se acoperă pacientul expunându-i doar zona fesieră;
se îmbracă mănuşa de cauciuc în mâna dominantă;
se scoate supozitorul din ambalaj şi se lubrifiază vârful la nevoie;
se îndepărtează fesele cu mâna nedominantă pentru a evidenţia zona anală;
se cere pacientului să inspire profund pe gură în timpul inserţiei supozitorului pentru a inhiba senzaţia de defecaţie şi a reduce disconfortul;
se introduce supozitorul prin anus cu vârful conic şi cu mâna protejată de mănuşă;
se împinge supozitorul până trece de sfincterul anal intern, aproximativ 6 cm;
se curăţă zona anală cu şerveţele de hârtie;
se îndepărtează mănuşa;
se solicită pacientului să rămână în aceeaşi poziţie şi să încerce să ţină cât mai mult supozitorul pentru a-şi face efectul (un supozitor administrat pentru stimularea defecaţiei trebuie reţinut cel puţin 20 minute pentru a-şi face efectul);
dacă este cazul, se exercită presiune pe anus cu o compresă, până când senzaţia de defecaţie dispare;
se aruncă materialele consumate în recipientul pentru deşeuri;
se învaţă pacientul şi/sau familia procedura de introduce a supozitoarelor dacă administrarea acestora trebuie continuată şi după externare;
se notează procedura în fişa de proceduri.
6. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN INJECŢII INTRAMUSCULARE (I.M.)
Scop
Introducerea unei soluţii medicamentoase în ţesutul muscular cu ajutor unei seringi şi a unui ac sterile.
Linii directoare
injecţia i.m. este efectuată, în general, când se doreşte o absorbţie rapidă sau când calea orală este contraindicată;
se aplică cele „5 reguli” de administrare: pacientul potrivit, medicaţia potrivită, doza corectă, calea adecvată, timpul (orarul) potrivit;
înainte de administrarea medicamentului, asistentul medical se va informa despre acţiunea medicamentului, motivaţia administrării drogului, doza normală şi calea de administrare, contraindicaţii şi reacţii adverse;
cantitatea de soluţie administrată pe cale i.m. variază în funcţie de medicament; în mod normal, nu se administrează mai mult de 5 ml. în acelaşi loc;
alternarea locurilor injectării este importantă pentru confortul pacientului, pentru prevenirea traumelor asupra ţesutului şi facilitarea absorbţiei;
locurile de elecţie includ: cadranul supero-extern fesier, treimea medie a feţei externe a coapsei, muşchiul deltoid;
se vor evita zonele contractate sau care prezintă noduli;
poziţia pacientului va fi de siguranţă, relaxată şi compatibilă cu condiţia fizică a pacientului încât să ofere o expunere adecvată a locului pentru injecţie (decubit ventral, decubit lateral, poziţie şezândă, ortostatism);
mărimea acului şi a seringii depind de volumul soluţiei de injectat, vâscozitatea soluţiei, constituţia pacientului, muşchiul selectat pentru injecţie;
înainte de administrarea oricărui medicament nou se evaluează riscul de alergie al pacientului prin anamneză;
se testează pacientul să nu fie alergic, în special înaintea administrării primei doze de antibiotic/chimioterapic;
pentru a preveni colorarea (pătarea) sau iritarea superficială ţesutului de către medicament, la scoaterea acului din muşchi, acul va fi schimbat după ce soluţia a fost aspirată în seringă;
tehnica în „Z” este folosită pentru a injecta în siguranţă orice soluţie colorată sau care irită superficial pielea; metoda „Z” se foloseşte numai pentru zona muşchiului dorso-gluteal.
Pregătirea materialelor
seringi sterile de capacităţi corespunzătoare volumului de injectat;
ace sterile etalon de 19-22 mm. grosime, lungi de 5-10 cm.;
soluţii antiseptice;
comprese de tifon / tampoane de vată;
mănuşi de unică folosinţă (opţional);
tăviţă renală;
containere speciale pentru colectarea materialelor.
Pregătirea pacientului
se intervievează pacientul pentru a identifica un posibil risc de alergie;
se obţine consimţământul informat;
se asigură intimitatea pacientului;
se stabileşte locul pentru injecţie după inspectarea zonelor de elecţie; - se poziţionează pacientul în funcţie locul ales şi de starea sa generală.
Efectuarea procedurii
se spală mâinile;
se montează acul la seringă folosind tehnica aseptică;
se îndepărtează capacul acului prin tracţiune;
se scoate aerul;
se dezinfectează locul ales;
se întinde pielea folosind mâna nedominantă;
se introduce rapid acul în ţesut în unghi de 90° ţinând seringa în mâna dominantă între police şi celelalte degete;
se fixează amboul seringii între policele şi indexul mâinii nedominante;
se aspiră încet trăgând pistonul înapoi cu mâna dominantă pentru a verifica poziţia acului; se schimbă poziţia acului dacă se aspiră sânge;
se injectează lent soluţia în ţesutul muscular, câte 10 secunde pentru fiecare ml soluţie;
se extrage rapid acul adaptat la seringă fixând amboul;
se aruncă acul necapişonat în container;
se masează locul injecţiei cu un tampon cu alcool exercitând o uşoară presiune;
se ajută pacientul să se îmbrace, să adopte o poziţie comodă;
se evaluează locul injecţiei după 2-4 ore de la administrare, dacă este posibil;
se reorganizează locul de muncă;
se spală mâinile;
se notează procedura în Fişa de proceduri (nume. data şi ora administrării, tipul soluţiei, doza).
Incidente/Accidente
amorţeli, furnicături sau alterarea funcţiei musculare în zona injecţiei determinate de nerespectarea locurilor de elecţie şi de iritarea nervului sciatic;
paralizia membrului inferior prin înţeparea nervului sciatic;
embolie prin injectarea într-un vas de sânge a soluţie uleioase;
noduli prin injectarea unor soluţii care precipită sau a unui amestec de soluţii incompatibile;
pătarea / pigmentarea pielii prin injectarea unor soluţii colorate fără să se aplice metoda „Z”;
flegmon prin nerespectarea regulilor de asepsie şi antisepsie.
7. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN INJECŢIA SUBCUTANATĂ (S.C)
Scop
Furnizarea unei căi de administrare a unor medicamente ca: insulina, anticoagulantele, medicamentele depot, unele vaccinuri.
Linii directoare
zonele de elecţie pentru injecţia s.c. includ:
regiunea periombilicală la 2-3 cm distanţă faţă de ombilic şi faţă de linia de centură;
faţa dorsolaterală a braţului la 8-12 cm deasupra cotului;
faţa antero-laterală a coapsei la 5-6 cm deasupra genunchiului;
regiunea supra şi subspinoase ale omoplaţilor;
locurile de injecţie trebuie alternate în ordinea mişcării acelor de ceasornic pentru a preveni traumatizarea ţesutului şi a favoriza absorbţia;
înainte de administrare se identifică un eventual profil alergologic al pacientului;
la administrarea heparinei subcutanat, se va evita masarea locului pentru a preveni formarea hematomului;
mică cantitate de 0,2 cm³ va fi lăsată în seringă în cazul injectării soluţiilor livrate în seringă preumplută iar acul va fi introdus perpendicular pe cuta formată, pentru a forţa ultima cantitate de medicament să pătrundă în ţesut;
nu se dezinfectează zona cu alcool în cazul injecţiei cu insulină sau se lasă să se evapore înainte de injectare;
nu se aspiră atunci când se fac injecţii cu insulină şi cu heparină (în acest ultim caz aspirarea poate produce hematom);
dacă apar echimoze la locul injecţiei cu heparină, se recomandă aplicarea unei pungi cu gheaţă în primele 5 minute după injectare urmată de compresie locală;
Materiale necesare
seringi sterile de capacităţi corespunzătoare volumului de soluţie sau seringi preumplute; - ace sterile de 2-4 cm lungime;
soluţia de injectat condiţionată în fiolă;
soluţii dezinfectante;
comprese tifon / tampoane de vată; - mănuşi de unică folosinţă (opţional);
recipiente pentru colectarea deşeurilor.
Pregătirea pacientului
se informează, se explică procedura;
se obţine consimţământul informat;
se asigură intimitatea pacientului;
se poziţionează pacientul în funcţie de locul ales: decubit dorsal, poziţie şezândă cu mâna sprijinită în şold, decubit ventral pentru zonele supra şi sub spinoase ale omoplaţilor;
Efectuarea procedurii
se pregătesc toate materialele;
se verifică prescripţia medicală;
se spală mâinile;
se pregăteşte medicamentul folosind tehnica aseptică;
se identifică pacientul;
se selectează zona cea mai potrivită pentru injecţie utilizând reperele anatomice;
se dezinfectează locul ales, se lasă să se usuce;
se îndepărtează capacul acului folosind tehnica aseptică;
se scoate aerul cu excepţia situaţiei în care soluţia este livrată în seringă preumplută; - se administrează injecţia:
se pliază tegumentul între policele şi indexul mâinii nedominante, fixându-l şi ridicându-l de pe planurile profunde;
se pătrunde cu rapiditate în ţesutul subcutanat în unghi de 45° sau 90° în funcţie de reprezentarea ţesutului adipos şi de lungimea acului;
se verifică poziţia acului prin aspirare;
se injectează lent soluţia medicamentoasă;
se extrage acul cu o mişcare sigură şi rapidă;
se dezinfectează şi se masează locul injecţiei;
se aruncă acul necapişonat în container;
se îngrijeşte pacientul la nevoie (poziţionare, îmbrăcare);
se spală mâinile;
se notează procedura în Fişa de proceduri (nume, dată, ora administrării, tipul soluției, doza).
Incidente/Accidente
durere violentă prin atingerea unei terminaţii nervoase sau/şi distensie bruscă a ţesutului;
congestia zonei de inoculare care devine indurată şi dureroasă.
8. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN INJECŢIA INTRADERMICĂ (I.D)
Scop
injectarea de alergeni în piele ca metodă de diagnostic pentru aprecierea reacţiei la alergeni;
testarea la tuberculină sau PPD;
testarea unor medicamente cu potenţial de sensibilizare a organismului (antibiotice, anestezice).
Linii directoare
înainte de administrare se culeg informaţii despre acţiunea medicamentului, scopul injecţiei, dozajul/diluţia normală şi locul de administrare;
nu se vor folosi, indiferent de scop, soluţii antiseptice care colorează pielea şi maschează reacţia locală;
pentru efectuarea injecţiei se vor respecta locurile de elecţie: regiunea ventrală a antebraţului, faţa externă a braţului şi a coapsei; se evită zonele pigmentate, păroase sau intens keratinizate (îngroşate), infectate;
se intervievează pacientul pentru a identifica profilul alergologic al acestuia precum şi experienţa legată de testare;
se efectuează diluţia necesară şi se stabileşte doza corectă conform procedurii standard acolo unde este cazul (exemplu: diluţie 1/10000 U.I. pentru testarea la Penicilină, 2 U.I. PPD pentru IDR la tuberculină).
Materiale necesare
seringi sterile de 1 ml./seringă pentru tuberculină;
ace sterile de 1-1,5 cm lungime;
comprese sterile/tampoane de vată;
soluţii antiseptice;
soluţia medicamentoasă corect dozată.
Pregătirea pacientului
se informează pacientul, se explică procedura;
se obţine consimţământul informat şi colaborarea pacientului;
se alge locul pentru injecție.
Efectuarea procedurii
se spală mâinile;
se îmbracă mănuşi de unică folosinţă;
se identifică pacientul;
se verifică prescripţia medicală;
se efectuează diluţia şi se stabileşte doza exactă conform procedurii standard;
se aspiră soluţia în seringă respectând procedura;
se dezinfectează zona aleasă; se îndepărtează capacul de la ac prin tracţiune;
se întinde pielea din zona aleasă folosind policele mâinii nedominante; se poziţionează seringa aproape tangent cu pielea pacientului şi cu bizoul în sus;
se introduce acul aproximativ 4 mm astfel încât vârful să fie vizibil prin piele; se injectează lent soluţia împingând pistonul fără să se aspire;
se observă formarea la locul inoculării a unei papule albe cu diametrul de 5-6 mm.;
se retrage acul fără să se maseze locul;
se aruncă acul cu seringa în containere speciale;
se îndepărtează mănuşile, se spală mâinile (se şterg cu alcool);
se supraveghează atent pacientul şi reacţia locală;
se citeşte reacţia locală după 20-30 mm sau 72 ore (în cazul IDR la tuberculină); - se reorganizează locul de muncă;
se notează procedura în Fişa cu proceduri a pacientului (substanţa administrată, data, ora
inoculării, ora citirii reacţiei locale precum şi caracteristicile);
Incidente/Accidente
lipotimie, vătămare corporală dacă pacientul nu este supravegheat şi nu rămâne în repaus la pat;
reacţie anafilactică sau şoc anafilactic care ameninţă viaţa dacă nu se respectă diluţia /doza la un pacient cu profil alergologic neidentificat.
9. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN INJECŢIE INTRAVENOASĂ DIRECTĂ
Scop
Furnizarea unei linii pentru administrarea intravenoasă a medicamentelor în scop explorator sau terapeutic.
Linii directe
tehnica aseptică va fi respectată atunci când se execută această procedură;
injecţia intravenoasă nu va fi efectuată în venele de la braţul cu fistulă arterio-venoasă sau shunt arterio-venos, cu mastectomie, cu paralizie sau alte tulburări circulatorii şi neurologice;
venele din extremitatea distală (de jos) a membrului superior sau inferior nu vor fi utilizate decât la recomandarea medicului întrucât viteza de circulaţie a sângelui la acest nivel este de regulă, mai mică şi predispune la embolism;
se va evita utilizarea braţului dominant pentru injecţia intravenoasă, când este posibil, pentru a ajuta pacientul să-şi păstreze independenţa;
puncţiile venoase vor fi iniţiate de jos în sus, progresiv centripet (deci în sensul circulaţiei venoase) întrucât, dacă nu se respectă acest principiu, sângele curgând din vena lezată sau iritată poate cauza o nouă complicaţie;
tuturor pacienţilor cu terapie intravenoasă li se va face bilanţul hidric (intrări-ieşiri);
tipul şi mărimea acului folosit va fi determinată de mărimea / calibrul venelor pacientului
şi tipul de soluţie ce urmează a fi administrată.
Locuri de elecţie
Venele abordate pot fi:
venele de la plica cotului (exceptând zona medială) – cefalică, bazilică;
venele de pe partea dorsală a mâinii; venele de pe partea posterioară a gambei; venele jugulare; venele epicraniene la nou născut şi sugar.
Pregătirea materialelor
tavă medicală sau cărucior rulant;
seringi sterile cu amboul situat periferic de capacităţi adecvate cantităţii de medicament prescris;
ace cu bizoul ascuţit dar scurt;
comprese sterile/tampoane de vată;
fiolă sau flacon cu soluţia izotonă sau hipertonă; - mănuşi de unică folosinţă;
materiale pentru puncţia venoasă.
Pregătirea pacientului
se informează, se explică pacientului procedura;
se obţine consimţământul informat;
se asigură intimitatea pacientului;
se verifică locurile de elecţie evitând zonele cu echimoze, pilozitate accentuată sau cu semne de infecţie;
se stabileşte locul pentru injecţie;
se poziţionează pacientul în funcţie de locul ales şi de starea sa generală; decubit dorsal, poziţie semişezândă.
Efectuarea procedurii
se verifică prescripţia medicală;
se obţin informaţii suplimentare dacă medicamentul este nou;
se spală mâinile;
se folosesc mănuşi de unică folosinţă;
se aspiră soluţia din flacon conform procedurii standard;
se elimină bulele de aer din seringă menţinând seringa în poziţie verticală;
se schimbă acul cu altul capişonat;
se leagă garoul, se palpează traiectul venei;
se dezinfectează larg zona aleasă pentru injecţii; - se îndepărtează capacul de la ac prin tracţiune;
se efectuează puncţia venoasă conform procedurii;
se verifică poziţia acului prin aspirare;
se desface garoul dacă acul este în venă;
se injectează lent soluţia medicamentoasă observând locul puncţionat şi reacţiile pacientului;
se extrage rapid acul adaptat la seringă;
se comprimă locul injecţiei cu tampon cu alcool, 3-5 minute pentru hemostaza completă.
Incidente/Accidente
flebalgie prin injectarea prea rapidă a soluţiei sau prin introducerea unor substanţe iritante pentru intima vasului (ex.: soluţiile hipertone);
hematom prin perforarea venei sau prin retragerea acului fără eliberarea garoului;
ameţeli, lipotimie, colaps; reacţii anafilactice la soluţiile injectate în scop explorator (soluţii iodate).
10. MONTAREA CATETERULUI VENOS PERIFERIC PENTRU PERFUZII
Constă în puncţionarea unei vene periferice, în condiţii de asepsie riguroasă, şi administrarea unor soluţii medicamentoase, intermitent sau continuu, în circulaţia venoasă. Acest cateter este lăsat pe loc în funcţie de nevoi şi/sau în funcţie de durata tratamentului.
Principii generale
ablaţia cateterului se face numai la indicaţia medicului; retragerea sa va fi imperativă şi imediată înaintea oricărei suspiciuni de inflamaţie sau infecţie a locului puncţionat sau în cazul unor semne generale de infecţie susceptibile de a fi legate de prezenţa cateterului;
cateterul nu poate fi menţinut (în condiţii normale, fără complicaţii) mai mult de 96 de ore (8 zile); de regulă, se schimbă locul inserţiei la 48-72 ore;
soluţiile de bază cele mai utilizate sunt: clorură de sodiu 0,9%, glucoză 5%, 10%, soluţii hidroelectrolitice (soluţie ringer):
toate medicamentele şi soluţiile adăugate se amestecă cu soluţia de bază prin răsturnări succesive înainte de începerea administrării;
medicamentele adăugate în soluţie trebuie menţionate pe o bandă adezivă lipită pe pungă sau flacon cu denumirea corectă, cantitatea prescrisă;
prepararea unei perfuzii mixte şi manipularea ei, trebuie efectuate în condiţii de asepsie deoarece soluţiile de perfuzie sunt un mediu bun pentru dezvoltarea germenilor; - se exclud de la amestecuri de orice tip:
sângele şi derivatele de sânge;
soluţiile de aminoacizi;
emulsiile lipidice;
soluţiile concentrate pentru tratament osmotic (manitol, osmofundin);
soluţii molare pentru corectarea echilibrului acido-bazic (bicarbonat de sodiu 4,8%, 8,4%, clorură de potasiu 7,45%);
data expirării unei soluţii trebuie verificată întotdeauna pentru a evita administrarea unei soluţii devenită inactivă sau toxică;
sistemul de perfuzie cu filtru de aerisire încorporat în camera de picături, trebuie închis înainte de introducerea unor soluţii medicamentoase în recipientul de perfuzie, pentru a evita umezirea filtrului cu lichidul de perfuzie şi a se păstra funcţionalitatea acestuia;
stabilirea numărului de picături de soluţie pe minut se poate face după următoarele formule:
număr picături/minut = volumul total/timpul în minute x 3
număr picături/minut = volumul total al soluției (în ml) x picături/ml sau durata perfuziei (în minute)
Exemplu de calculare a numărului de picături după formula a doua:
Volumul total = 1 litru soluţie Glucoză 5%
Durata perfuziei = 24 h (1440 min.)
1 ml. soluţie = 20 picături
Numărul de pic./minut = 1000 ml x 20 / 1440 = 13,88 (cca. 14 pic./ minut)
INDICAŢII ŞI CONTRAINDICAŢII
Indicaţii terapeutice
hidratare şi aport electrolitic;
alimentaţie parenterală; - aport de medicamente;
transfuzie cu sânge şi derivate de sânge.
Indicaţii pentru diagnostic
prelevări de sânge, repetate într-un interval de timp scurt;
administrarea de substanţe de contrast;
Aceste indicaţii trebuie limitate la strictul necesar şi revăzute zilnic în funcţie de starea pacientului, şi în particular, în funcţie de aptitudinea sa de a primi tratamentul pe cale digestivă.
CONSTRAINDICAŢII
Constraindicaţii absolute
Nu se va puncţiona braţul care:
• prezintă fistulă arterio-venoasă;
• implant ortopedic;
• ablaţia ganglionilor axilari.
Constraindicaţii relative În cazul în care:
• braţul este paralizat sau traumatizat;
• există leziuni cutanate şi infecţii la locurile de puncţionare.
Pregătirea pacientului
se identifică pacientul;
se informează despre importanţa şi durata procedurii şi eventual despre aspectele legate de imobilizare;
se abordează de regulă, braţul nedominant al pacientului;
se instalează confortabil;
se depilează zona în caz de pilozitate importantă;
se explică gesturile ce trebuie evitate pentru protejarea abordului venos precum şi simptomele unor complicaţii potenţiale.
Pregătirea materialelor
suport pentru perfuzie la picioarele patului, de preferinţă mobil dacă pacientul este autonom;
material pentru protecţia patului;
pereche de mănuşi de unică folosinţă; - un garou;
comprese sterile/tampoane de vată;
soluţii antiseptice iodate sau clorhexidină alcoolică dacă pacientul este alergic la iod;
pungi cu soluţii de perfuzat, indicate de medic;
medicamentele prescrise pentru administrarea în perfuzie;
trusa de perfuzat sterilă cu debitmetru şi una sau mai multe căi de perfuzat;
robinet trifazic pentru racordarea simultană a 2 perfuzii la aceeaşi linie venoasă;
catetere / branule de dimensiuni diferite;
plasturi, pansamente adezive de tip folie sau plasă;
perne pentru poziţionare, eventual atele pentru o poziţie confortabilă a braţului mai ales la
pacienţii agitaţi.
Pregătirea liniei de perfuzie
se verifică prescripţia medicală;
se spală mâinile şi se îmbracă mănuşi de unică folosinţă; se adaptează tubulatura principală la punga cu soluţie sterilă;
se adaugă robinetul la căile de perfuzare a soluţiilor, dacă sunt necesare mai multe derivaţii, apoi prelungitorul ce va fi adaptat la cateterul /
branula endovenoasă;
se clampează tubul perfuzorului;
se umple camera picurătorului la jumătate;
se deschide prestubul / clema pentru a purja ansamblul liniei de perfuzat;
se clampează apoi tubul principal al perfuzorului şi se acoperă steril;
se datează tubulatura principală şi se schimbă la fiecare 24 h. dacă perfuzia durează mai multe zile.
Efectuarea procedurii
se spală mâinile;
se îmbracă mănuşi sterile;
se plasează braţul pacientului deasupra materialului de protecţie;
se cercetează vena de puncţionat luând în calcul principiul progresiei centripete la schimbarea locurilor de puncţionare;
se aplică garoul (nu se menţine mai mult de 3 minute) şi se dezinfectează larg zona de puncţionare;
se face stază venoasă (pulsul arterial periferic se palpează, în caz contrar se mai slăbeşte puţin garoul);
cu mâna nedominantă se exercită o presiune uşoară asupra pielii pentru a stabiliza vena cercetată;
se introduce cateterul / branula cu vârful mandrenului orientat în sus şi se puncţionează vena;
se opreşte înaintarea acului în momentul în care pe ac vine sânge;
se fixează cu tamponul cateterul în timp ce se retrage mandrenul;
se desface garoul;
se aruncă mandrenul în recipientul special;
se adaptează amboul perfuzorului la branulă;
se deschide tubul perfuzorului;
se fixează cateterul / branula cu un pansament oclusiv steril, incluzând racordul terminal;
se adaptează numărul de picături la prescripţia medicală după formule standard;
se reorganizează locul de muncă;
se îndepărtează mănuşile, se spală mâinile;
se notează procedura în Fişa de proceduri (nume, dată, ora administrării, tipul soluţiei, doza).
Incidente/Accidente
extravazarea soluţiei în afara venei şi tumefierea dureroasă a zonei;
necroza ţesutului în caz de extravazare de soluţii hipertone;
infecţia locală detectată prin semne inflamatorii locale: eritem, durere, căldură locală, tumefacţie şi lezarea funcţiei segmentului respectiv;
obstruarea cateterului / branulei cu cheaguri de sânge în absenţa manevrelor standard de întreţinere zilnică;
edemul pulmonar acut prin hiperhidratare în cazul în care nu se calculează corect numărul de picături pe minut şi nu se respectă timpul de perfuzare.
11. TRANSFUZIA SANGUINĂ
Este o substitutivă administrată cu scopul de a corecta un deficit congenital sau câştigat în unul sau mai mulţi constituenţi ai sângelui.
Se bazează pe utilizarea de derivate sanguine preparate pornind de la o donare de sânge efectuată cu respectarea principiilor voluntariatului, benevolatului, anonimatului şi a lipsei de beneficiu. Orice indicaţie de administrare a unei terapii transfuzionale, trebuie făcută de un medic şi documentată în Foaia de observație a pacientului.
Responsabilitatea medicului se extinde atât asupra administrării propriu-zise a produsului sanguin cât şi asupra monitorizării posttransfuzionale a pacientului.
Tipuri de transfuzie
Homologă – procedură prin care un component sanguin / sânge total recoltat de la un donator, este administrat unui pacient, altul decât donatorul;
Autologă – procedura prin care un component sanguin / sânge total recoltat de la o persoană, special în acest scop este administrat aceleiaşi persoane.
Pregătirea Materialelor
trusă de transfuzat sânge, prevăzută cu filtru pentru microagregate şi cu tub simplu sau în „Y”;
mănuşi sterile;
halat curat;
pungă sau flacon cu Ser fiziologic;
produsul sanguin: sânge total sau derivate de sânge eliberate de Punctul de transfuzii sanguine (PTS) din spital pe baza bonului cerere;
stativ pentru suspendarea pungii cu produsul sanguin;
echipament pentru montarea branulei, cateterului dacă este necesar.
Efectuarea procedurii
se explică procedura pacientului şi se obţine consimţământul scris; în cazul minorilor semnează părinţii;
se măsoară funcţiile vitale ale pacientului;
se verifică corespondenţa datelor de pe pungă cu cele ale pacientului;
se verifică aspectul produsului, termenul de valabilitate;
se efectuează proba de compatibilitate Jeanbreau între sângele pacientului/primitorului (se recoltează 2-3 ml. sânge venos) şi cel al donatorului (sângele din pungă);
se încălzeşte sângele la temperatura corpului;
se spală mâinile, se îmbracă mănuşi sterile;
se deschide trusa de transfuzat şi se adaptează la punga cu Ser fiziologic; dacă transfuzorul are 2 capete (transfuzor în Y), un capăt se adaptează la punga cu Ser fiziologic iar celălalt capăt la punga cu produsul sanguin;
se suspendă punga/pungile în stativ;
se umple camera de picurare la jumătate cu Sef fiziologic, în timp ce tubul racordat la punga cu sânge este închis;
se elimină aerul de pe antena transfuzorului lăsând să curgă câteva picături din soluţia de Ser fiziologic;
dacă trusa de transfuzie are un singur tub, se închide prestubul, se schimbă punga cu ser fiziologic cu cea cu sânge;
se ataşează apoi, prin tehnica aseptică, amboul transfuzorului la branulă sau cateter şi se ajustează ritmul de scurgere în funcţie de tipul produsului sanguin;
dacă transfuzorul este în Y, se procedează la fel numai că nu mai este nevoie să se schimbe pungile; în acest caz, se închide tubul adaptat la punga cu ser şi se deschide tubul adaptat la punga cu sânge;
se efectuează proba biologică Oelecker lăsând să curgă în jet 20 ml sânge după care se reglează ritmul de scurgere la 10-15 pic./min timp de 5 minute;
se supraveghează pacientul în acest interval şi dacă nu apar semne de incompatibilitate se repetă operaţia (se lasă alţi 20 ml sânge să curgă în jet, se reajustează ritmul la 10-15 pic./min. timp de 5 min, în care se observă pacientul);
dacă nici de data aceasta nu apar semne de incompatibilitate se continuă transfuzia în ritmul stabilit; se aplică pe pungă o etichetă cu data şi ora la care a început transfuzia;
dacă apar reacţii adverse / semne de incompatibilitate se opreşte transfuzia cu sânge, se continuă perfuzia cu soluţia salină şi se anunţă imediat medicul;
riscul de apariţie a reacţiilor adverse este crescut în primele 15 min.;
nu se administrează în punga cu produsul sanguin medicamente sau alte soluţii perfuzabile;
se înregistrează orice eveniment apărut în cursul transfuziei (febră, frison, erupţie alergică);
în caz de reacţie adversă se aplică procedura standard;
după terminarea transfuziei se notează în fişa pacientului ora, starea generală a pacientului, sub semnătura asistentei care a efectuat transfuzia;
punga se trimite la unitatea de transfuzii sanguine împreună cu o mică cantitate de sânge
(5-6 ml.) şi se păstrează 48 ore;
se supraveghează pacientul în următoarele 24-48 ore posttransfuzie.
12. TEHNICA GENERALĂ A PANSAMENTULUI
Pansamentul aseptic simplu constă în protejarea plăgii împotriva oricărui agent nociv extern, absorbţia exudatului din plagă şi favorizarea cicatrizării.
Obiective
să evite şocul;
să protejeze plaga de mediul extern;
să diminueze amplitudinea mişcărilor.
Pregătirea materialelor
Este nevoie de un cărucior rulant, cu două etaje decontaminate.
Pe etajul superior, se va pregăti tot ce este steril şi curat pentru pansarea plăgilor:
trusă de pansamente de unică folosinţă conţinând:
tavă medicală;
2 pense tip Kocher;
comprese sterile;
un câmp steril;
un flacon cu săpun antiseptic;
un antiseptic iodat (betadină); - ser fiziologic;
mănuşi de cauciuc nesterile;
material de protecţie a patului;
pereche de mănuşi sterile;
benzi adezive sau feşi romplast;
Pe etajul inferior se pun:
tăviţa renală; saci pentru colectarea deşeurilor.
Realizarea procedurii
se previne pacientul şi se precizează durata îngrijirii;
se verifică prescripţia medicală;
se instalează pacientul confortabil, respectând pudoarea, în funcţie de localizarea plăgii;
se instalează măsuţa pentru pansamente în salon respectând regulile ergonomice;
se spală mâinile (spălare simplă);
se deschide setul / kit-ul pentru pansamente sterile şi se pregătesc toate materialele necesare îngrijirii;
se îndepărtează pansamentul murdar folosind mănuşile de cauciuc;
se observă starea pansamentului: prezintă secreţiile, cantitatea, aspectul, culoarea, mirosul;
se observă starea pielii: prezenţa congestiei, starea cicatricei;
se aruncă pansamentul şi mănuşile în punga colectoare;
se spală mâinile (spălare antiseptică);
se îmbracă mănuşile de cauciuc sterile;
se curăţă tegumentele din jurul plăgii cu soluţie antiseptică pentru piele, prin mişcări circulare sau centripete;
se badijonează plaga cu soluţie antiseptică (betadină pentru plagă, alcool iodat);
se acoperă plaga cu comprese sterile;
se fixează cu benzile adezive sau prin bandajare folosind un procedeu adaptat regiunii (circular, în spică, în spirală, etc.);
se îndepărtează mănuşile;
se reinstalează pacientul;
se pun, la nevoie, instrumentele folosite într-o soluţie pentru decontaminare timp de 15-20 minute;
se curăţă măsuţa de pansamente;
se spală mâinile;
se notează procedura în dosarul pacientului notând starea pansamentului şi a plăgii.
13. SPĂLĂTURA AURICULARĂ
Spălarea conductului auditiv extern pentru îndepărtarea secreţiilor sau a corpilor străini
Indicaţii
dop de cerumen sau dop epidermic;
corpi străini intraauriculari; - otite cronice.
Pregătirea materialelor
Se pregătesc pe o măsuţă rulantă:
seringa guyon cu capacitate de 150-200 ml, sterilă;
lichid de spălătură: apă sterilă încălzită la 37°C;
soluţia medicamentoasă prescrisă de medic;
tăviţă renală;
un prosop de unică folosinţă, eventual din material impermeabil; - tampoane auriculare.
Efectuarea procedurii
se anunţă pacientul şi se explică scopul procedurii, precum şi modul de derulare, pentru a obţine colaborarea sa;
se aşază pacientul în poziţie şezândă;
se aplică prosopul sub bărbia pacientului;
se invită pacientul să ţină tăviţa renală sub urechea afectată şi să încline uşor capul spre taviţă pentru ca lichidul să se scurgă în aceasta;
asistenta medicală se spală pe mânini şi îşi pune mănuşi de unică folosinţă;
se verifică temperatura lichidului de spălătură şi se aspiră în seringa guyon;
se solicită pacientului să deschidă gura, pentru lărgirea conductului auditiv;
se trage pavilionul urechii în sus şi înapoi cu mâna nedominantă;
cu mâna dominantă se injectează lichidul de spălătură în conduct, spre peretele posterosuperior şi se aşteaptă evacuarea;
se repetă operaţiunea de mai multe ori, până când lichidul este cura; - se usucă conductul auditiv extern cu tampoane auriculare;
se pune uşor în meatul conductului auditiv un tampon de vată;
se solicită pacientului să stea în repaus, în decubit dorsal, pentru câteva minute şi să evite curentul de aer;
se verifică lichidul de spălătură;
se reorganizează locul de muncă si se colectează materialele folosite în recipiente speciale; - se spală mâinile;
se notează procedura în fişa pacientului;
se supraveghează pacientul după spălătură;
se anunţă medicului eventualele incidente: ameţeli, dureri, vărsături de cauză centrală.
14. SPĂLĂTURA GASTRICĂ
Indicaţii:
intoxicaţii alimentare;
supradozarea medicamentelor;
stenoză pilorică pentru îndepărtarea stazei;
înaintea unor operaţii pe stomac; - înaintea gastroscopiei.
Materiale necesare
sonda Faucher sau sonde gastrice mai mici sterile, adaptate vârstei;
pâlnia de 1l – 1,5 l;
seringa Guyon de 200 cm³;
vas colector gradat;
lichid pentru spălătura în funcţie de scop;
tăviţă renală;
pahar cu apă;
cană de sticlă sau metal de 5 l;
pensă;
scaun;
cărbune animal, soluţii antidot după caz;
eprubete pentru recoltare, în caz de intoxicaţii;
2 sorturi impermeabile;
bandă leucoplast;
prosop; şerveţele de hârtie; eventual deschizător de gură, ustensile de intubaţie şi aspiraţie.
Pregătirea pacientului
se identifică pacientul;
se verifică recomandarea medicală;
se informează pacientul asupra necesităţii procedurii;
se explică pacientului modul de derulare a procedurii;
se informează pacientul că este posibil să aibe senzaţie de vomă;
se obţine colaborarea şi consimţământul;
se aşează pacientul pe scaun cu faţa spre lumină;
se protejează lenjeria cu un prosop prins în jurul gâtului şi cu un șorț de material plastic; - se îndepărtează proteza;
se oferă pacientului tăviţa renală şi este rugat să o ţină sub bărbie cu ambele mâini (imobilizează mâinile şi captează salivă);
este instruit să respire profund pentru a combate eventuala senzaţia de vomă.
Efectuarea Procedurii
se aduce vasul colector lângă pacient;
se spală mâinile;
se îmbracă mănuşi de unică folosinţă;
se pune şorţ de material plastic pentru procedură;
se umezeşte sonda cu apă;
se aşează în partea dreaptă a pacientului şi fixează capul acestuia între torace şi antebraț;
se solicită pacientului să deschidă gura şi să respire profund;
se introduce capătul rotunjit al sondei până la peretele posterior al faringelui aproape de rădăcina limbii, pacientul fiind invitat să înghită;
se supraveghează permanent starea pacientului pentru a evita pătrunderea sondei în căile respiratorii (atenţie la facies, respiraţie, apariţia tusei);
sonda înaintează încet în esofag şi spre stomac până la diviziunea 45-50 la arcada dentară;
se adaptează pâlnia la capătul liber al sondei;
se coboară pâlnia sub nivelul toracelui şi se umple cu lichid la temperatura de 25-26°, 300500 ml;
se ridică uşor pâlnia deasupra capului pacientului pentru a permite pătrunderea blândă a lichidului;
înainte de terminarea coloanei de lichid din pâlnie, aceasta se coboară sub nivelul stomacului (epigastrului) pentru a permite lichidului din stomac să se întoarcă în conformitate cu principiul sifonajului;
se goleşte conţinutul pâlniei în vasul colector;
În caz de intoxicaţii, primul lichid eliminat se captează separat pentru a se putea face recoltări!
se repetă operaţiunea de 4-5 ori până când lichidul eliminat este curat, fără resturi alimentare sau alte substanţe, cantitatea de lichid folosit fiind de 3-5 l în intoxicaţii;
se detaşează pâlnia;
se pensează bine capătul liber al sondei pentru a nu permite conţinutului din lumenul sondei sa curgă în faringe sau cavitatea bucală de unde ar putea fi aspirat;
se retrage sonda lent până la nivelul faringelui apoi cu o mişcare rapidă se îndepărtează;
se oferă pacientului un pahar cu apă să-şi clătească gura;
se şterge gura şi bărbia pacientului;
se îndepărtează tăviţa renală.
Îngrijirea pacientului după spălătură
se supraveghează funcţiile vitale;
este posibil să acuze uşoară disfagie care dispare fără tratament.
Observații
Poziţia sondei se verifică astfel:
se introduce capătul liber al sondei într-un pahar cu apă şi se observă dacă apar bule de aer;
se introduce aer prin sondă şi se ascultă cu ajutorul unui stetoscop;
se supraveghează pacientul: dacă se cianozează, apare reflexul de tuse este semn că sonda a ajuns în căile respiratorii şi se retrage.
15. CLIMA EVACUATORIE
Scop/indicaţii:
pregătirea pacientului pentru examinări endoscopice şi cardiologice;
pregătirea pentru intervenţii chirurgicale;
evacuarea conţinutului rectal în caz de constipaţie.
Materiale necesare
de protecţie:
paravan;
muşama;
aleză;
învelitoare;
mănuşi de unică folosinţă;
pentru clismă:
irigator, tub de cauciuc lung de 1,5-2 m;
canulă rectală sterilă;
pară de cauciuc pentru sugar;
tăviţă renală;
ploscă;
apă caldă (35-37°) 500-1000 ml pentru adulţi, 150 ml pentru copii, 50-60 ml pentru sugari;
stativ pentru irigator;
materiale pentru creşterea efectului purgativ: sare (1 linguriţă la 1 l de apă), ulei de ricin (4 linguri la 1 l apă), glicerină (40 gr. la 500 ml apă), săpun
(1 linguriţă rasă la 1 l apă);
vaselină pentru lubrifierea canulei; - comprese sterile.
Pregătirea pacientului
se anunţă pacientul;
se explică derularea procedurii;
se asigură pacientul de respectarea pudorii; - se alege poziţia în funcţie de starea generală:
decubit dorsal cu membrele inferioare uşor flectate şi coapsele depărtate;
decubit lateral stâng cu membrul inferior întins şi cel drept flectat; - genupectorală
se izolează patul cu un paravan;
se protejează cu aleză şi muşama.
Efectuarea procedurii
Este în funcţie de tipul de clismă:
clismă evacuatorie simplă;
clisma înaltă;
clisma prin sifonaj;
clismă uleioasă;
clisma purgativă.
Clisma evacuatorie simplă
se fixează canula la tubul irigatorului şi se închide robinetul (la nevoie se aplică o pensă);
se verifică temperatura apei;
se umple irigatorul;
se deschide robinetul şi se elimină aerul după care se închide din nou;
se lubrifiază canula cu vaselină folosind comprese de tifon;
se fixează irigatorul pe stativ;
se spală mâinile şi se îmbracă mănuşi;
se îndepărtează fesele pacientului şi se introduce canula prin anus în rect cu vârful orientat spre partea anterioară apoi spre planul sacrului (pentru a respecta curbura rectului);
se introduce canula 10-12 cm în lumenul rectului;
se deschide robinetul sau pensa si se ridica irigatorul la aproximativ 50 cm pentru a favoriza scurgerea lichidului;
se vorbeşte cu pacientul şi este rugat să inspire adânc, să se relaxeze şi să reţină soluţia 1015 minute;
dacă pacientul acuză durere se coboară irigatorul pentru a scădea presiunea lichidului;
se închide robinetul înainte de terminarea lichidului (pentru a nu pătrunde aer);
se îndepărtează canula şi se pune în tăviţa renală;
se schimbă poziţia pacientului în de decubit lateral drept, decubit dorsal pentru ca apoi să pătrundă mai profund;
se captează scaunul în ploscă sau se elimină la toaletă.
16. MĂSURAREA ŞI NOTAREA TEMPERATURII CORPORALE
Măsurarea temperaturii corporale se efectuează, la ora actuală, cu termometrul electronic.
Aparatul permite măsurarea temperaturii cutanate (în axilă), rectale şi timpanice. Această măsurare a temperaturii este rapidă şi fiabilă.
Indicaţii
supravegherea sistematică în cursul spitalizării;
supravegherea unui sindrom infecțios sau inflamator.
Pregătirea Materialelor
Se vor pregăti pe o tavă medicală:
termometru electronic cutanat sau timpanic cu sondă disponibilă;
comprese curate şi soluție dezinfectantă;
lubrifiant pentru termometrul rectal.
Termometrul va fi dezinfectat după fiecare pacient.
Pregătirea Pacientului
se explică pacientului procedura;
se cere pacientului să rămână culcat în pat;
Pentru supravegherea sistematică este important de considerat faptul că temperatura este mai mică dimineața înainte ca pacientul să se ridice din pat.
Efectuarea procedurii de măsurare a temperaturii
Cu termometrul electronic rectal
se aşează pacientul în poziţia SIMS;
se introduce sonda termometrului protejată de capişonul lubrifiat (aproximativ 4 cm);
se menţine termometrul până la semnalul sonor;
se scoate termometrul, se citeşte valoarea;
se aruncă capişonul în recipientul pentru deşeuri;
se spală mâinile.
Observații
măsurarea temperaturii rectal poate să antreneze leziuni dacă este practicată cotidian;.
măsurarea temperaturii rectal poate provoca sângerări la copii, rupturi ale venelor hemoroidale, escare sau rectite (necesitând intervenţii chirurgicale).
Reprezentarea grafică a temperaturii
se socotesc pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură câte 2 diviziuni de grad;
se notează grafic valoarea înregistrată, printr-un punct de culoare albastră aşezat direct pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru dimineaţa (D) sau seara (S) pentru cifrele cu soţ (pare); exemplu 36,2; 37,4; 38,6; etc
se uneşte primul punct cu rubrica pentru temperatură aflată în partea dreaptă a sistemului de coordonate din foaia de temperatură;
se obţine curba termică prin unirea punctelor care indică valorile temperaturii măsurate bicotidian pe parcursul zilelor de supraveghere şi îngrijire.
Educarea pacientului
se informează pacientul că termometrul este un instrument indispensabil pentru aprecierea stării generale la domiciliu;
se explică pacientului cum să întreţină şi să utilizeze termometrul;
se oferă pacientului un tabel cu valori termice orientative, în funcţie de calea de măsurare folosită, ca în exemplul de mai jos.
Calea de măsurare Scala Celsius Scala Fahrenheit
Orală
37°C ± 0,3 – 0,6
98,6°F ± 0,5 – 1,0
Rectală
37,5°C ± 0,3 – 0,6
99,6°F ± 0,5 – 1,0
Axilară
36,5°C ± 0,3 – 0,6
97,6°F ± 0,5 – 1,0
17. PUNCŢIA RAHIDIANĂ
Puncţia rahidiană reprezintă pătrunderea cu ajutorul unui ac special în spaţiul subarahnoidian la nivel:
lombar (puncţia lombară);
toracal (puncţia toracală);
suboccipital (puncţia suboccipitală).
Scop/indicaţii
măsurarea presiunii lichiului cefalo-rahidian (L.C.R.);
prelevarea unei cantităţi pentru examene: citologice, biochimice, bacteriologice;
în traumatismele cranio-cerebrale şi accidentele vasculare cerebrale pentru aprecierea aspectului L.C.R. (sanguinolent – semn de hemoragie) și pentru măsurarea presiunii acestuia;
injectarea unor substanţe de contrast în mielografie sau a izotopilor radioactivi;
administrarea de anestezice, antibiotice sau a agenţilor antimitotici;
decomprimarea în cazul în care presiunea L.C.R. este crescută;
în meningite;
A.V.C., boli degenerative ale SNC
traumatisme cranio-cerebrale şi accidente vasculare cerebrale;
diagnosticarea sclerozei multiple, a afecţiunilor autoimune; - rahianestezia.
Materiale necesare
cărucior rulant pentru materiale sau tavă medicală;
mănuşi sterile, câmpuri sterile, comprese sterile;
ace sterile pentru puncţie, lungi de 8-10cm, subţiri, cu bizou scurt, prevăzute cu mandren şi uneori cu „introducer”;
soluţii dezinfectante (betadină sau alcool iodat);
seringi sterile de 2-5ml;
eprubete sterile;
1-2 tăviţe renale;
manometru Claude pentru măsurarea presiunii L.C.R.;
soluţii de injectat când este cazul.
Pregătirea pacientului
se informează pacientul cu privire la efectuarea procedurii: necesitatea, importanţa, durata procedurii;
se obţine consimţământul informat scris al pacientului;
se recomandă ca vezica şi rectul să fie goale;
se asigură poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea sa, cu scopul şi locul puncţiei;
şezând cu capul flectat, umerii aplecaţi, spatele îndoit, coatele sprijinite pe genunchi, membrele inferioare sprijinite pe un scaun mic;
se atenţionează pacientul să menţină poziţia exactă, iar în timpul procedurii să nu se mişte;
în decubit lateral la marginea mesei de operaţie sau a patului, cu coapsele flectate pe abdomen şi gambele flectate pe coapse, capul în flexie maximă, coloana vertebrală arcuită, umerii în plan vertical;
se asigură intimitatea pacientului cu paravan, dacă procedura se execută la salon.
Participarea asistentului medical la procedură Procedura este de competenţa medicului.
se identifică pacientul;
se verifică recomandarea medicală;
se aşază pacientul într-una din poziţiile amintite în funcţie de starea şi recomandarea medicului;
se recomandă pacientului să respire adânc;
se măsoară şi se notează funcţiile vitale şi vegetative;
se controlează ca temperatura camerei să fie de circa 20o Celsius;
medicul fixează locul puncţiei între L4-L5;
se dezinfectează locul puncţiei cu betadină;
se oferă medicului mănuşi sterile;
se oferă medicului acul de puncţie steril;
se supraveghează pacientul tot timpul puncţiei;
se oferă medicului manometrul Claude pentru măsurarea presiunii L.C.R.;
se oferă medicului pe rând eprubetele pentru recoltarea L.C.R. în vederea diferitelor examene de laborator;
se recoltează 5-10 ml L.C.R. în cele 3 eprubete, iar apoi se acoperă eprubetele;
se etichetează eprubetele şi se trimit imediat la laborator;
se oferă medicului seringile cu soluţii medicamentoase dacă puncţia se face în scop terapeutic;
se extrage brusc acul puncţiei de către medic la sfârşitul procedurii;
se masează locul puncţiei;
se aplică o compresă sterilă pe locul puncţiei şi se fixează cu romplast;
Îngrijirea pacientului după puncție
se aşază pacientul atent pe cărucior în poziţie orizontală, la fel şi în pat;
se menţine pacientul fără pernă şi nemişcat cel puţin 6 ore până la 24 ore;
se alimentează pacientul la pat numai după 6 ore;
se oferă pacientului perna după 24 ore;
se observă cu atenţie mişcările extremităţilor, se anunţă medicul dacă apar furnicături sau amorțeli în picioare;
se evaluează capacitatea de micţiune a pacientului; - se monitorizează permanent pacientul;
se recomandă să consume multe lichide.
Incidente/Accidente
puncţia albă determinată de introducerea defectuoasă a acului;
scurgere foarte lentă a lichidului din cauza hipotensiunii L.C.R.;
imposibilitatea puncţionării foarte frecventă la vârstnici din cauza osificării ligamentare şi la pacienții obezi;
puncţia traumatică (prin ac se exteriorizează sânge ca rezultat al efracţiei unui vas meningeal);
durere la nivelul unui membru pelvian prin puncţionarea unei rădăcini nervoase;
lipotimie, mai ales la pacienţi care nu au fost sedaţi anterior şi la care puncţia se realizează şezând;
cefalee şi rahialgie, complicaţie frecvent întâlnită, care pare a fi determinată de scăderea presiunii L.C.R.;
sincopa şi accidentele mortale care apar foarte rar la pacienţii cu traumatisme cerebrale,
fractură de bază de craniu etc.
18. PUNCŢIA PERITONEALĂ (PARACENTEZA ABDOMINALĂ)
Pătrunderea în cavitatea peritoneală cu ajutorul unui ac sau trocar, prin traversarea peretelui abdominal.
Scop
Evacuarea lichidului de ascită când e în cantitate mare şi jenează circulaţia:
la pacientul politraumatizat;
în abdomenul acut chirurgical;
pentru stabilirea existenţei lichidului abdominal; - pentru realizarea dializei peritoneale;
explorator – precizarea diagnosticului terapeutic;
terapeutic – pentru evacuarea lichidului care provoacă tulburări respiratorii şi circulatorii prin presiune exercitată asupra diafragmului.
Material necesar
Pentru anestezie locală
fiola cu soluţie anestezică; - ace pentru s.c. şi i.m.;
seringă de 20 ml.
Pentru puncţia cu scop diagnostic
ace i.m. sau specifice; - seringi de 20 ml;
flacoane sterile pentru examen bacteriologic şi anatomico-patologic.
Pentru puncţia evacuatoare
ace i.m. sau specifice sau cateter venos;
seringă de 20 ml; - robinet cu 3 cai;
tub de legătură;
flacon steril pentru colectarea lichidelor; - vas gradat.
Pentru supraveghere
tensiometru;
cântar;
Pentru asepsie - mănuşi sterile;
comprese sterile;
soluţie dezinfectantă;
câmpuri sterile;
pansament colant;
colector pentru ace folosite;
sac pentru eliminarea deşeurilor septice.
Pregătirea pacientului
se identifică pacientul;
se verifică recomandarea;
se explică pacientului importanţa procedurii şi necesităţii medicale a acesteia;
pacientul este prevenit, este ajutat să se instaleze în decubit dorsal în timpul puncției şi 2 ore după puncţie;
se informează pacientul că procedura durează aproximativ 30 minute pentru puncţia exploatoare;
se explică poziţia în timpul puncţiei şi este rugat să nu se mişte;
se măsoară circumferinţa taliei şi se cântăreşte pacientul;
se recomandă pacientului să-şi golească vezica urinară;
se măsoară T.A. şi pulsul înaintea realizării examenului;
se degajă zona puncţionată – forsa iliacă stângă pe linia spino-ombilicală stângă la locul de unire între treimea externă cu treimea medie.
Efectuarea procedurii Este de competenţa medicului, ajutat de 1-2 asistenţi medicali.
Participarea asistentului medical la procedură
aşează pacientul în decubit dorsal la marginea stângă a patului, uşor înclinat spre stânga;
se dezinfectează locul unde se face puncţia (fosa iliacă stângă);
pregăteşte seringa cu anestezic şi o înmânează medicului pentru a face anestezia locală;
oferă medicului acul sau trocarul pentru puncţie;
medicul puncţionează peretele cu acul orientat perpendicular circa 3-4 cm;
se retrage mandrenul, se evacuează lichidul, care se colectează în eprubete sterile, pentru examen de laborator;
asistentul medical preia eprubeta cu lichidul extras;
în punctia cu scop evacuator la trocar se ataşează un tub de polietilenă pentru a asigura scurgerea lichidului în vasul colector; - acul sau trocarul se fixează la tegument;
asistentul medical urmăreşte scurgerea lichidului care se realizează sub influenţa presiunii intra abdominale, fără să depăşească 4-6 l la prima puncţie;
la sfârşitul puncţiei se scoate acul sau trocarul, se comprimă locul un minut; - pe locul înţepăturii se aplică un pansament steril.
Îngrijirea pacientului după puncţie
pacientul rămâne în repaus;
se aşază cu locul înţepat puţin mai sus;
se monitorizează locul puncţiei pentru sângerare, scurgerea în continuare a lichidului, apariţia semnelor de inflamaţie;
se asigură linişte şi temperatura optimă;
se supraveghează funcţiile vitale 24 ore, se anunţă medicul la orice suspiciune;
pacientul va fi servit la pat, se alimentează la pat;
se măsoară circumferinţa abdominală, se cântăreşte şi se compară cu cea dinainte de puncţie.
Incidente/Accidente
Pot apărea în timpul puncţiei sau după puncţie:
lezarea vaselor de sânge sau a anselor intestinale;
lezarea vezicii urinare, motiv pentru care aceasta se goleşte înainte de puncţie;
şoc tulburări hidroelectrolitice care sunt prevenite prin eliminare lentă;
peritonită, fistulă.
19. RECOLTAREA EXUDATULUI FARINGIAN
Scop / Indicaţii
izolarea şi identificarea germenilor care populează nazofaringele în vederea stabilirii diagnosticului sau a stării de purtător;
stabilirea sensibilităţii la antibiotice; - monitorizarea tratamentului.
Pregătirea pacientului
se oferă pacientului instrucţiuni clare, precise, adaptate nivelului de înţelegere;
în cazul în care pacientul este copil instruirea trebuie făcută aparţinătorului;
se recomandă efectuarea recoltării înaintea administrării antibioticelor deoarece modifică rezultatele;
în dimineaţa recoltării pacientul:
nu mănâncă, nu bea;
nu face gargară, nu-şi instilează picături în nas;
nu-şi face igiena orală;
se atenţionează pacientul că este posibil să aibă senzaţie de vomă.
Erori de recoltare
nerespectarea condiţiilor de asepsie şi antisepsie determină contaminarea probei;
folosirea antisepticelor orale poate induce inhibiţia dezvoltării germenilor;
atingerea limbii sau buzelor, a dinţilor cu tamponul poate modifica rezultatul datorită germenilor existenţi în aceste zone;
atingerea luetei poate declanşa reflexul de vomă.
Materiale necesare
tavă pentru materiale;
eprubetă cu tampon steril;
spatulă linguală sterilă;
mănuşi de unică folosinţă;
mască de protecţie;
colector pentru materiale;
etichete.
Efectuarea recoltării
se verifică dacă pacientul a respectat recomandările privind procedura;
pacientul este rugat să colaboreze şi să respecte întocmai sfaturile celui care recoltează;
dacă pacientul este un copil, poziţia sa va fi asigurată de aparţinător sau altă persoană;
se orientează pacientul cu faţa spre lumină, în poziţie şezând pentru a asigura o mai bună vizibilitate a zonei;
se spală mâinile cu apă şi săpun;
se îmbracă mănuşile de unică folosinţă;
se pune masca de protecţie;
pacientul este invitat să deschidă larg gura, să inspire adânc şi să stea nemişcat;
se scoate tamponul pentru recoltare din eprubetă;
cu ajutorul spatulei se apasă limba;
se şterge depozitul faringian şi amigdalian, orice zonă inflamată sau ulcerată;
se retrage tamponul cu atenţie pentru a nu atinge limba, dinţii si buzele;
se introduce imediat tamponul în eprubeta protectoare;
se etichetează şi se trimite la laborator comunicând dacă pacientul a luat medicamente, ce fel.
Colectarea materialelor folosite
materialele folosite au un potențial infecțios ridicat şi se colectează conform precauțiilor universale.
Observații
Pentru recoltarea secreției nazale se folosește un tampon steril flexibil care se introduce în marină şi se șterg pereţii laterali.
20. PELVIMETRIA
Pelvimetria reprezintă măsurarea unor diametre externe si interne ale bazinului osos.
Pelvimetrul este un compas metalic fin polizat, cu doua brațe ovale, lungi de 40cm, articulate la extremitatea superioara, utilizat pentru a măsura diametrul bazinului femeilor gravide. La 10 cm de la axul de articulație se găsește o scala gradata de la 0 la 50cm pe care se poate citi deschizătura brațelor.
PELVIMETRIA EXTERNA se realizează cu pelvimetrul, pacienta fiind in poziție verticala cu plantele lipite in interior si cuprinde următoarele diametre:
DIAMETRUL ANTERO-POSTERIOR (EXTERN) – 20cm, intre apofiza spinoasa a vertebrei L5 si marginea superioara a simfizei pubiene.
DIAMETRUL BISPINOS – 24cm, intre cele două spine iliace antero-superioare, adică punctele cele mai anterioare ale crestei iliace.
DIAMETRUL BICRET – 28cm, distanța dintre cele doua creste iliace, dintre punctele cele mai superioare ale crestelor iliace.
DIAMETRUL BITROHANTERIAN – 32cm, reprezentând distanța dintre cele doua trohantere, marcate prin doua gropite in țesutul subcutanat celular grăsos, sau reperate prin mișcarea de flexie a coapsei.
ROMBUL LUI MICHAELIS ne poate oferi date in cazul unor bazine viciate; are un diametru vertical de 11cm, iar cel transversal – de aproximativ 10cm. Intersectarea celor doua diametre împarte rombul in doua triunghiuri inegale, cel superior având înălțimea de 4cm, iar cel inferior de 7cm sau doua triunghiuri laterale cu înălțimea de 5cm. Reperele sunt date de: superior: apofiza spinoasa a vertebrei L5; inferior: punctul superior al plicii interfesiere; lateral: gropitele determinate de cele doua spine iliace postero-superioare.
DIAMETRUL BIISCHIATIC este un diametru transversal si care ne oferă informații asupra strâmtorii inferioare, reprezentând distanta dintre fetele interne ale tuberozităților ischiatice. Se reperează cu policele de la ambele mâini cele doua tuberozități si cu banda metrica sau cu pelvimetrul se măsoară distanta dintre ele, scăzând apoi 1,5cm grosimea peretelui. Rezulta o valoare medie de 11 cm.
PELVIMETRIA INTERNĂ ne oferă date foarte importante cu privire la prognosticul evoluției travaliului. Prin tușeu vaginal, și in următoarea ordine, vom obtine date asupra stramtorii superioare, excavatiei pelvine si stramtorii inferioare.
DIAMETRUL UTIL (PINARD) sau promonto-retropubian se obtine scazand 1,5 cm din diametrul promonto-subpubian. Prin tuseu vaginal determinam diametrul promonto-subpubian in urmatorul mod: in cazul atingerii promontoriului (in bazinele normale nu se atinge), mediusul se aplica pe promontoriu si cu o pensa sau indexul mainii stangi vom repera marginea inferioara a simfizei pubiene. Ambele maini vor fi retrase simultan, iar cu banda metrica vom masura distanta de la varful mediusului pana la reperul de subsimfiza; scazand apoi 1,5 cm vom obtine diametrul util. Cand diametrul util este sub 9 cm, avem de-a face cu un bazin viciat.
LINIILE NENUMITE se identifica cu ajutorul mediusului, dinainte inapoi, mergand pe aria inelului osos ce delimiteaza stramtoarea superioara, si se urmaresc in mod normal in cele 2/3 anterioare. Degetul va cadea apoi in gol, in fata promontoriului pe care nu ar trebui sa-l atinga. Aceasta manevra ne va oferi date si asupra arcului anterior, care are o raza de 6-6,5 cm, regulat si usor de evazat. Arcul anterior, la bazinele eutocice, permite indepartarea cu 1,5-2 cm a degetelor examinatoare aplicate pe fata posterioara a simfizei. In bazinele androide arcul va fi mai inchis, deci raza micsorata.
LA EXCAVAȚIA PELVINĂ vom urmări curbura sacrului, incepand de la coccis pana in apropierea promontoriului, iar la bazinele normale spunem ca este pastrata. Fata anterioara a sacrului are concavitatea orientata anterior si are suprafata regulata. In mod patologic, sacrul poate fi redresat sau curbura mult accentuata (sacrul in carlig, ca in bazinele rahitice), ori poate prezenta false promontorii. Lamele patrulatere (fetele interne ale ischioanelor) se pot explora pe toata intinderea lor si sunt formate din pereti verticali si paraleli. Reperele principale sunt date de spinele sciatice, care delimiteaza stramtoarea mijlocie (furnizandu-ne date asupra diametrului transvers) si, in general, nu proemina Stramtoarea inferioara este usor abordabila prin tact vaginal si, astfel ca vom putea aprecia deschiderea unghiului format de ramurile descendente ale oaselor pubiene (ogiva pubiana), care in mod normal este de 80-90 de grade. O ogiva pubiana mai inchisa (arcul mai inchis) este de obicei asociata si cu modificari ale stramtorii superioare. Aprecieri asupra stramtorii inferioare se fac prin pelvimetrie externa, masurand diametrul biischiatic si deducand astfel diametrul transversal.
21. BAIA GENERALĂ A NOU-NĂSCUTULUI
Mama trebuie să respecte regulile de igienă. Ea va fi ajutată de cadrele sanitare din teren, chiar din prima zi de sosire la domiciliu.
îngrijirea pielii – prima baie se face la 1-2 zile de la căderea bontului ombilical deoarece ombilicul este o plagă şi nu o cicatrice. Până atunci toaleta se face parţial cu apă şi săpun.
Baia generală se face zilnic, de preferat seara înainte de supt.
Temperatura camerei 22-24 grd. temperatura apei 37-38 grd
Cadă specială, se spală mai întâi capul, apoi membrele inferioare, fesele şi regiunea perianală, apoi se întoarce copilul cu faţa în jos şi se spală pe spate.
Se usucă pielea prin tamponare
Se îmbracă copilul cu cămăşuţa şi pieptăraş
Se înfaşă şi se face toaleta feţei (nas, urechi cu tampoane de vată)
Îngrijirea plăgii ombilicale se face şi după căderea bontului ombilical urmărindu-se atent să nu se propage pe această cale o infecţie.
