VIRUSOLOGIE , BACTERIOLOGIE SI PARAZITOLOGIE ,9 BACTERII INTESTINALE

CURS 9

BACTERII INTESTINALE

● Familia Enterobacteriaceae

Generalităti

Familia Enterobacteriaceae este alcătuită din numeroose specii,

- de bacili Gram negativi, nesporulaţi,

- mobili, cu cili peritrichi, sau imobili,

- care se cultivă uşor pe medii de cultură simple, fermentează glucoza cu sau fără producere de gaz,

- reduc nitratii în nitriti.

- sediul obişnuit al acestor germeni este intestinul uman sau animal.

Familia cuprinde 5triburi, împărtite pe baza caracterelor biochimice.

Tribul 1 - genul ESCHERICHIA

- genul SHIGELLA

Tribul 2 - genul SALMONELLA

- genul ARIZONA

- genul CITROBACTER

Tribul 3 - genul KLEBSIELLA

- genul SERRATIA

- genul ENTEROBACTER

Tribul 4 - genul PROTEUS

- genul PROVIDENCIA

Tribul 5 - genul YERSINIA

Genurile Shigella şi Salmonella sunt intotdeauna patogene. Celelalte genuri sunt saprofite, conditionat patogene, cu excepţia speciei Yersinia pestis care este intotdeauna patogenă.

● Genul ESCHERICHIA

▪ Face parte din familia Enterobacteriaceae, sunt saprofite sau condiţionat patogene.

▪ Cea mai importantă specie este Escherichia coli.

▪ În caz de boală aceasta poate fi pusă în evidentă în: sânge, urină, puroi, fecale, etc..

Caractere morfologice şi tinctoriale

▪ Sunt bacili Gram negativi, lungi de 2-3µm şi groşi de 0,5µm, ciliaţi, ceea ce face ca majoritatea să fie mobili, ei nu sunt sporulaţi

Caractere de cultură

Nu sunt germeni pretenţioşi, cresc abundent pe mediile de cultură obişnuite: bulion simplu, apa peptonată, geloza nutritivă.

Formele “S” tulbură uniform bulionul şi dau naştere la colonii netede, bombate, cu margini regulate, cu diametrul de 2-3 mm pe mediile gelozate.

Formele "R" cresc în bulion care se depun la fundul eprubetei si dau colonii rugoase cu margini neregulate, pe mediile solide. Se pot folos şi mediile slab diferentiate:

Pe mediul AABTL (agar albastru de bromtimol lactoză) formează colonii galbene deoarece fermentează lactoza,

Pe mediul Levine (geloză lactozată cu eozină şi albastru de metilen) coloniile au o culoare negricioasă cu luciu metalic spre deosebire de alte Enterobacteriaceae care au o culoare roz-palid..

Caractere biochimice

Sunt bacterii aerobe, facultativ anaerobe.

Ei posedă un bogat echipament enzimatic:

- fermentează lactoza,

- produc indol,

- nu descompun ureea,

- decarboxilează lizina,

- nu lichefinză gelatina şi pot avea

- activitate hemolitică şi dermonecrotică.

Rezistentă

▪ Bacilii coli rezistă timp îndelungat în mediul exterior, ei sunt omorâţi prin încălzire la 60°C, timp de 40-60 min.

▪ Sunt sensibili la actiunea substantelor dezinfectante: cloramină, fenol, formol, sublimat.

▪ Sunt sensibili la actiunea streptomicinei, cloramfenicolului, la unele sulfamide, aminoglicozide, qhinolone, dar sunt rezistenti la penicilină.

▪ Unii colibacili sintetizează substanţe care distrug alte specii bacteriene, colicine.

Structura antigenică

Au o structură antigenică complexă legată de existenta celor trei antigene.

După schema Kauffmann-White, pe baza antigenelor au fost clasificate în:

- grupuri serologice („O") şi

- tipuri serologice („H" şi „K").

- „O" (166 serogrupuri),

- „K"- 98 sertipuri (A, B, L, Vi),

- „H" (53 serotipuri);

Antigenul solubil este endotoxina care se eliberează după moarte bacteriei.

Patogenie

Cei mai multi colibacili nu sunt patogeni.

Virulenta şi toxicitatea bacteriilor patogene sunt legate de prezenţa Ag K şi a unor toxine (enterotoxina, neurotoxina etc.) precum şi producerea hemolizinei şi factorului citotoxic necrotizant.

Boala la om: în anumite conditii E. coli poate să dea naştere la diferite afecţiuni locale sau generale:

- afecţiuni genitourinare (85 % patotipuri uropatogene datorată unor adezine, hemolizine, aerobactinei, care au receptori pe tractul urinar),

- infectii intestinale.

Sunt 6 patotipuri diareigene:

ETEC(enterotoxigen),

EHEC (enterohemoragic),

EIEC (enteroinvaziv),

EAggEC (enteroagregativ),

EPEC(enteropatogen),

DAEC (enteroaderent difuz).

Mai poate genera: endocardite, meningite, septicemii. Răspunsul imun este slab,

Tratament

▪ Se face conform antibiogamei.

▪ Se mai poate administra ser anticolibacilar sau se prepară un autovaccin din tulpina izolată de la pacient.

▪ Tratamentul cu bacteriofagi poate da rezultate bune mai ales când el este aplicat local.

Diagnosticul de laborator

Constă în izolarea şi identificarea colibacililor din produsele patogene.

Recoltarea se face în funcţie de produsele patogene.

Hemocultura

▪ În stările septicemice se recoltează în condiţii de perfectă sterilitate, sângele, care se însămânţează la patul bolnavului în bulion 1/10, mediul astfel însământat este introdus la termostat la 37° C.

▪ După 24 h, dacă bulionul se tulbură, se face o trecere pe un mediu gelozat, dacă se izolează germenele, se va trece la identificarea lui.

Diagnosticul de laborator

▪ Coprocultura

- Materiile fecale sunt însămânţate prin dispersie pe medii solide diferentiale care să conţina lactoză şi un indicator de pH.

- Apoi se va trece la identificarea biochimică şi serologică a tulpinei.

▪ Urocultura

- După ce se recoltează urina în condiţii aseptice, se însămânţează pe mediile solide amintite, apoi se va trece pe mediile politrope, pentru identificare, după care se va face antibiograma.

● Genul SHIGELLA

Germenii din acest grup produc dizenteria bacilară.

Bacilii dizenterici sunt găsiţi în materiile fecale ale bolnavilor de dizenterie şi ale purtătorilor. De asemenea se pot găsi în unele alimente contaminate, ape poluate.

Caractere morfo-tinctoriale

Sunt bacili Gram negativi, imobili şi nu sunt capsulaţi.

Caractere de cultură şi metabolism

- Bacilii dizenterici cresc uşor pe mediile de cultură simple.

- Sunt aerobi, facultativi anaerobi.

- Fermentează glucoza dar nu fermentează lactoza.

- Nu lichefiază gelatina.

- Nu formează hidrogen sulfurat.

- Nu decarboxilează lizina.

- Sunt mai puţin rezistenţi la mediul extern.

- În materiile fecale ei sunt distruşi prin concurentă de alti germeni, de aceea însămânţarea trebuie facută imediat dupa recoltare.

- În alimente şi în apă în condiţii de temperatură, pH, etc pot supravieţui câteva zile sau săptămâni.

- Sunt distruşi imediat de substantele antiseptice obişnuite.

- Sunt sensibili la actiunea unor sulfamide, cloramfenicol, dar rezistente la penicilină

Antigene

Diferenţierea serologică se face numai după antigenul somatic ”O” şi antigene solubile, endotoxina.

- Sunt mai multe fractiuni comune de Ag “O” , pe baza cărora genul este împărtit în grupe mari, apoi sunt împărţite în tipuri şi subtipuri.

Genul Shigella are 4 subgrupuri serologice: A, B, C, D.

- Subgrupul A (Shigella dizenteriae) cuprinde 12 serotipuri. Acest grup este cel mai patogen. Shigella Shiga este cel mai patogen dintre toate tipurile, elaborează exotoxina neurotropă.

- Subgrupul B (Shigella flexneri) cuprinde 6 tipuri, din care primele 4 au şi subtipuri.

- Subgrupul C (Shigella baydii) cuprinde 15 tipuri serologice.

- Subgrupul D (Shigella sonnei) cuprinde două taze: - faza I (sau S)

- faza II (sau R)

Caractere de patogenitate

▪ Se evidenţiază prin multiplicare şi toxigeneză, actioneaza la nivelul sigmoidului provocând ulceraţii superficiale.

În dizenteria dată de Shigella apar trei simptome ce constituie sindromul dizenteric :

- scaune sanghinolente şi mucoase,

- colici abdominale,

- tenesme (senzaţie de defecare fără scaun).

▪ În general boala evoluează cronic, uneori pe fondul unei rezistenţe scăzute, dau recidive.

▪ La copii este cea mai gravă dizenterie.

▪ Răspunsul imun este foarte slab.

Diagnosticul de laborator este diagnostic bacteriologic

Recoltarea materillor fecale se face astfel:

- la bolnavii cu forme acute se recoltează cât mai la începutul bolii din scaun emis spontan.

- în mucus, puroi şi fragmente de mucoasă se găsesc numeroşi baclii dizenterici

- se recomandă ca recoltarea să se facă înainte de începerea tratamentului cu antibiotice.

- la bolnavii cronici sau purtătorii de bacili dizenterici, se recoltează cu ajutorul unei sonde Nelaton, care ajunge la sediul leziunii (sigmoid), conţinutul este descărcat în ser fiziologic sau în mediul de transport Cary­-Blair.

- se face coprocultură din care se izolează germenul şi se idenfifică genul biochimic şi serologic tipul şi subtipul (după caz).

Tratamentul se face conform antibiogramei.

În tara noastră se face un tratament specific cu un vaccin viu atenuat, Vadizen (vaccin viu antidizenteric) produs de Institutul Ion Cantacuzino, cu rezultate promiţătoare.

● Genul Salmonella

Este un grup al familiei Enterobacteriaceae, tribulul 2, format din bacili Gram negativi, mobili nesporulati, ce au o structură antigenică complexă şi patogenitate ridicată pentru om.

Clasificare: pe baza structurii antigenice a fost alcătuită o schemă de diagnostic în care genul Salmonella a fost împărtit în grupuri (cu antigene somatice comune) fiecare grupă este formată din specii care se diferentiază prin antigenele flagelare specifice.

Habitat: germenii din acest gen se întâlnesc la omul bolnav sau purtătorii de germeni, la mamifere, reptile, în mediul extern: ape, sol, alimente.

Caractere morfologice şi tinctoriale

- Sunt bacili ce au o lungime de 2-3 µm şi groşi de 0,6 µrn.

- Sunt bacili mobili, cu cili peritrichi bine dezvoltaţi, nu formează spori, majoritatea speciilor nu au capsule, sunt Gram negativi.

Caractere de cultură

> Sunt germeni aerobi, facultativi anaerobi.

> Cresc pe medii de cultură simple (bulion, apă peptonată, geloză nutritiva).

> Cresc sub forme „S" care tulbură uniform mediile lichide şi formează colonii netede, rotunde, lucioase pe medii solide; sau sub formă „R", care sedimentează în mediile lichide şi dau naştere la colonii zbârcite, cu margini neregulate, pe medii solide.

Structura antigenică

Prezintă toate tipurile de antigene.

1. Antigene somatice ”O” , pe baza acestui antigen genul este împarţit în 65 de grupuri serologice.

2. Antigene flagelare „H", pe baza acestui antigen, grupurile serologice au fost împărtite în tipuri serologice.

Acest antigen prezinta două faze:

- fază specifică ce are 90 de fractiuni (a, b, c..z, z1, z2, z3..),

- faza nespecifică, ce are doar 7 fracţiuni, dar în acest caz nu poate fi determinată specia.

Salmonella typhi

▪ Este cea mai patogenă specie, îşi sintetizează totdeauna un flagel din proteine specifice, de aceea poate identificată.

▪ Kauffman şi White au stabilit că Salmonella cu Ag „O" = 9 sau 12 şi cu Ag"H" = d, este Salmonella typhi, iar cu Ag"H"= g sau m este Salmonella enteritidis.

Acest fapt are mare importanţă practică deoarece cu ajutorul serurilor imune specifice se poate pune diagnosticul.

Antigenul solubil este endotoxina, ea are un rol patogen mult mai important la salmonelele cu caracter invaziv, deoarece sunt puse în circulaţie, ducând la generalizare (febra tifoidă).

Caractere de patogenitate

▪ Toate salmonelele sunt patogene, prin multiplicare şi endotoxinogeneză, iar cele ce prezintă şi o pseudocapsulă (Ag Vi") au şi caracter de invazivitate.

La om salmonelozele sunt sub două forme principale:

- Boli septicemice, cu evolutie gravă şi mortalitate ridicată, cum sunt febra tifoidă (produsă de bacilul tific) şi febrele paratifoide A. B şi C (produse de bacili parotidici A, B şi C).

- Boli localizate, mai ales la nivelul tubului digestiv (toxiinfectiile alimentare şi enteritele), cu o durată mai scurtă şi de o gravitate mai redusă.

Imunitatea

▪ Foştii bolnavi de febră tifoidă şi parotifoidă dobândesc o imunitate destul de solidă, care poate dura toată viata.

▪ Imunitatea în toxiinfecţiile alimentare şi a enteritelor este slabă.

▪ Imunitatea antitifoparatifoidică se poate dobândi şi in mod artificial, prin vaccinare.

▪ Diagnosticul de laborator in infectiile tifo-paratifoidice este bacteriologic şi imunologic

Diagnosticul bacteriologic

▪ Produsele patologice care se examinează sunt: sângele, măduva oaselor, materiile fecale, urina, bila, lichidul din petele lenticulare, în cazuri letale şi sângele din măduvă, fragmente din organe (ficat, splină, ganglioni mezenterici.

▪ Alegerea produselor patologice se face în funcţie de cazul studiat (bolnav, sau purtător sănătos).

▪ În prima săptămână de boală, germenii pot fi găsiţi in sânge şi în măduva oaselor (hemoculturile sunt pozitive peste 90% ), iar 60% in materiile fecale.

▪ În săptămâna a doua pot fi depistaţi si în urină la 30%.

▪ În săptămâna a 3 a si a 4 a, hemoculturile suni pozitive doar 40%, în timp ce coproculturile vor fi pozitive în proportie de 80%.

▪ La convalescenti sau la purtători, produsele de cercetat sunt materiile fecale, bila şi urina.

Coprocultura

▪ La bolnavi se recoltează 4-5 g de materii fecale, care se introduc într-un recoltor steril, dacă este diareic se recoltează în această stare dacă este consistent se omogenizează cu SF steril, dacă bolnavul este constipat, se recoltează dupa o clismă cu apă fiartă şi răcită.

▪ Foştilor bolnavi de febră tifoidă şi contacţiilor li se administrează o doză unică de sulfat de sodiu şi sulfat de magneziu (câte 15 g) dizolvate in 200-250 ml apa, apoi se recolteaza materiile fecale trei zile consecutiv.

▪ După recoltare vasele se dezinfectează cu o solutie de clorură de var 10%, sau se sterilizează.

▪ Dacă probele trebuie transportate ele se fac în medii de transport de un personal instruit.

▪ Fiecare probă se însământează în mediul de îmbogăţire cu selenit de sodiu sau mediul Müller-Kouffmann.

▪ După incubare la 37⁰C 18-24h, se trece după mediile de îmbogăţire (selenit) pe mediile selective şi anume mediul A.D.C.L (mediul Leifson) sau pe mediul cu bilă Istrati-Meitert.

▪ De pe mediul Müller-Kauffmann se trece numai pe mediul Wilson-Blair.

▪ Pe mediul A.D.C.L coloniile de Salmonella apar transparente, de culoare roz, ca şi la alte bacterii lactozo negative, cu centrul negru.

▪ Pe mediul Wilson-B1air, înalt selectiv, care nu are lactoză în sistemul indicator, coloniile de Salmonella sunt negre, rugoase, cu margini neregulate şi halou metalic.

▪ Apoi se vor însământa pe medii multitest, pentru caracterele biochimice.

▪ Pentru identificarea grupului şi a tipului serologic se fac aglutinări pe lamă cu seruri polivalent anti ..O , Anti „VI" şi SF apoi cu seruri monovalente corespunzătoare pentru antigenele .,0", Hd, .,Vi", în funcţie de aglutinarile care apar se poate integra într-un anumit grup tulpina izolată

Urocultura

- se face la bolnavii convalescenti (a 7a, a 12a17a zi) şi la putători.

- Urina se recoltează din 24 h într-un vas steril.

- se însământează 1 ml în 9 ml mediu de îmbogăţire, apoi pe mediile solide amintite, sau direct pe mediile solide.

Identificarea se face ca la coprocultură.

Bilicultura

Este examenul bacteriologic al bilei, atunci când coprocultura, urocultura sunt negative în mod repetat şi atunci când apar anticorpi „Vi" în ser.

Recoltarea se face pe nemâncate prin tubaj duodenal.

Hemocultura

- se face prin puncţie venoasă în conditii sterile, se însământează în bulion simplu sau bulion cu bilă sterilă de bou în părti egale, cantitatea de sânge trebuie să fie 1/10 din bulion.

Hemocultura se va pune la termostat la 37⁰ C şi se va urmări zilnic, dacă apare o creştere se va însămânţa pe medii solide şi se va face identificarea obişnuită, dacă nu creşte timp de 7 zile se va da hemocultură negativă.

În TIA se mai analizează şi lichidele de vărsături, alimentele incriminate, etapele sunt aceleaşi ca la coproculturi.

Diagnosticul imunologic

In febrele tifo-paratifoide se recomandă efectuarea analizei serice calitative (seroreactia Widal) care permite decelarea, în mod separat a aglutininelor „O" şi „H".

Titrul aglutininelor creşte uşor ajungând la maximum intre a 16 a şi a 29 a zi de boală, el

rămânând crescut şi în convalescenţă.

Reactia de aglutinare „Vi", deoarece ele apar tardiv în timpul bolii, ea este utilă mai ales in diagnosticul purtătorilor de germeni de lungă durată.

După boala sistemică apar anticorpi care protejează cel puţin 5-10 ani.

● Genul KLEBSIELLA

Sunt germeni saprofiti ai tubului digestiv şi ai căilor respiratorii superioare şi in anumite condiţii favorizante ei pot provoca boli ale aparatului respirator, infecţii urinare, meningite, otite etc.

Diagnosticul de laborator este bacteriologic.

Caractere morfologice şi tinctoriale

Klebsiellele:

• sunt bacili gram negativi, dispuşi în lanţuri scurte, 2-3 bacili cu capete rotunjite în lanţ, • sunt înconjurati de o capsulă comun7f, mai evidentă în produsele patologice.

• sunt imobili şi nesporulati.

Caractere de cultură

• Cresc abundent la 37⁰C timp de 18-24 h pe medii obişnuite, în mediile lichide formează la suprafaţă un inel sau un văl care ulterior cade la fundul tubului.

• Formele capsulate dau pe geloze colonii mari (2-4 mm), vâscoase.

• Fermentează lactoza, pe AABTL produc colonii cu aspect de picătură de miere (galbene, lucioase care se scurg uşor).

Caractere biochimice şi de metabolism

• Sunt germeni aerobi şi facultativi anaerobi, fermentează glucoza, lactoza şi alte zaharuri cu producere de mari cantităţi de gaz.

• Nu produce indol şi H₂S, nu lichefiază gelatina, reacţia roşu metil şi testul la fenilalanindezaminaza sunt negative, formează acetil-metil-carbinol (reactia Voges-Proskauer pozitivă), descompun ureea şi cresc în prezenţa malonatului de sodiu şi a citratului.

Rezistenta la agenti fizici, chimici şi biologici

• Klebsielele sunt omorâte prin încălzire la 55-60° C, timp de 30 min, dar poate rezista mai multe săptămâni în natura dacă au conditii favorabile.

• Sunt sensibile la antibiotice cu spectru larg, rezistente la penicilnă.

Caractere de patogenitate

• Pe lângă speciile de Klebsiella saprofite, se pot întâlni şi specii patogene pentru om care produc: pneumonii, bronşite, pleurezii, infectii urinare, otite, meningite, colecistite.

• Uneori pot da infecţii intraspitaliceşti.

• Speciile cele mai întâlnite sunt:

Klebsiella pneumoniae

• Este specia cea mai întâlnită în afectiunile pulmonare, urinare, nozocomiale,

Klebsiella rhinoscleromatis,

Klebsiella ozenae pot să dea afecţiuni în sfera ORL.

● Genul PROTEUS

Sunt bacterii foarte răspândite în natură şi reprezintă unul din microorganismele principale ale putrefacţiei datorită bogatului echipament enzimatic.

Clasificare

Genul este format din patru specii, dintre care trei au importantă medicală:

Proteus vulgaris, Proteus mirabilis, Proteus penneri.

Diagnosticul de laborator este bacteriologic

Habitat

• Sunt germeni saprofiti care se întâlnesc în materiile organice în descompunere, în alimente alterate, in flora intestinală a oamenilor şi animalelor.

Caractere morfologice şi tinctoriale

• Sunt bacili Gram negativi de mărimi variabile de la 2 µm la forme filamentoase (zeci de µm), au cili peritrichi foarte viguroşi.

Caractere de cultură

• Cresc uşor pe medii simple sunt germeni aerobi, facultativi anaerobi, cresc optim la 34-37° C, 18-24 h.

• Tulbură uniform bulionul, formând văl la suprafată şi invadează rapid toate mediile solide simple gelozate 2%, din locul inoculării, valuri succesive de cultură migrează concentric până la marginea mediului sau până la întâlnirea cu valul migrator al altei tulpini, in acest caz migrările se opresc la 1-2 mm distanţă, intre ele trasându-­se o linie de demarcatie (fenomenul Diens), este folosit ca marker epidemiologic.

• Pe geloza înclinată însămânţarea germenilor în lichidul de condensare determină un fenomen de cătărare.

• Pe mediile selective coloniile sunt „S" lactozo negative cu centrul negru şi nu manifestă fenomenul de migrare.

Caractere biochimice şi de metabolism.

• Germenii posedă un echipament enzimatic bogat, prezenta unei ureaze foarte active, prezenţa fenilalnindezaminazei, lichefiază gelatina, formează H₂S, fermentează glucoza cu producere slabă de gaz, nu fermentează lactoza şi manita, unele tulpini pot produce o hemoliză slabă.

Rezistenta la agentii fizici, chimici şi biologici

• In mediul exterior, bacilii pot trăi în condiţii favorabile luni de zile.

• Sunt omorâţi la 60⁰C într-o oră.

• Fenolul 1% îi distruge într-o jumătate de oră.

• Sunt sensibili la antibiotice cu spectru larg: aminoglicozide, cloramfenicol, chinolone. Structura antigenică

• Au antigene „O" şi „H" cu ajutorul cărora se împart in 55 grupuri antigenice şi 31 tipuri serologice.

Caractere de patogenitate

• Ei se întâlnesc la om ca germeni saprofiţi, dar pot să provoace: toxiinfectii alimentare, infecţii urinare, otite, meningite, septicemii cu evoluţie gravă.

• Inoculaţi la animale de laborator (iepure, şoarece, cobai) produc în câteva zile o septicemie mortală.

• Imunitatea este slabă.

Tratamentul

Se face după antibiogramă, dar pentru că apar tulpini rezistente se completează cu autovaccin şi bacteriofagi specifici.

● Genul YERSINIA

• Sunt enterobacteriacee cu morfologie cocobacilară, imobile la 37° C şi mobile la 22-30°C (numai Y. pestis este imobilă).

• Cresc pe medii uzuale, fermentează glucoza cu producere de gaz, dar nu acidifică lactoza (cu exceptia Y.pestis).

• Au o intensă activitate ureazică, nu produc H₂S, lizindecarboxilază şi fenilalanindezaminază, nu cresc pe medii cu citrat (Simmons).

Genul Yersinia cuprinde 3 specii:

• Yersinia pestis,

• Yersinio enterocolitica şi

• Yersinia pseudotuberculosis.

Y.pestis este totdeauna patogenă pentru om, celelalte sunt conditionat patogene.

Generalităţi

• Sunt gemeni patogeni pentru şobolan se dezvoltă în focare naturale, se transmit de la un animal la altul prin purici (vectori), sau prim muşcătură de şobolan (direct).

• La om se transmite prin muşcătura şobolanului sau întepătura puricelui.

• Boala pe care o face omul este PESTA sau CIUMA ea face parte din bolile pestilentiale cu mortalitate de 95 % şi contagiozitate toarte mare.

Diagnosticul este bacteriologic de urgenţă

Caractere morfologice şi tinctoriale

• Sunt cocobacili Gram negativi, cu tendinţă la coloratie bipolară, cu lungimea de 1-2 µm şi lăţimea de 0,3-0,5 µm, sunt dispuşi în lanţuri scurte, prezintă o capsulă, sunt nesporulaţi, sunt imobili.

Caractere de cultură

• Y.pestis creşte uşor pe mediile de cultură, dar temperatura optimă este 28-33⁰ C, pe geloză simplă timp de 48 h, colonii de 1-2 mm (la 24h de 0,1-0,2 mm), rotunde, cu margini uşor franjurate, la început gri cu centrul gălbui şi bombat (pălărie chinezească), iar pe AABTL sunt lactozo negative, colonili albastru-verzui.

• Celelalte specii de Yersinia, dezvoltă la 37⁰C în 24 h colonii de 1-1,5 mm, la 48h ating 2-3 mm.

Caractere de rezistentă

• Este puţin rezistentă în mediul exterior, rezistă 2-3 săptămâni în produsele patologice, dar 1 an pe cadavre.

• Este distrus de dezinfectante.

• Este sensibil la: tetraciclină, cloramfenicol, streptomicină.

Caractere antigenice

• Prezintă antigene somatice: de perete O", capsular „K' şi antigene solubile, endotoxina, care se eliberează după moartea bacteriei.

Caractere de patogenitate

• Se manifestă prin multiplicare şi invazivitate date de antigenul capsular.

Y.pestis

• Dă pesta sau ciuma, care se manifestă mai întâi prin aparitia unei vezicule, la locul înţepăturii, apoi ajunge în ganglionii limfatici, apare o adenopatie (bubon pestos), daca apărarea este slabă, germenii se vor multiplica în sânge, pot da o septicemie (pesta) cu evoluţie foarte rapida, mortalitatea în pesta bubonică este de peste 75 %.

Infectia poate ajunge în pulmon, apare pesta pulmonară, în acest caz bolnavul este contagios prin picăturile Pflügge.

Y.pseudotuberculosis

• Ajunge la om prin alimente şi poate să producă enterite subacute însoţite de adenopatie mezenterică.

Y. enterocolitica

• Ajunge la om prin alimente şi poate da la copii: enterite, sindromul dureros al fosei iliace drepte; iar la adult artritele reactive şi eritemul nodos.