CURS
10
ALTE
BACTERII CONDIŢIONAT PATOGENE
PARVOBACTERIACEAE
•
Familia Parvobacteriaceae
este alcătuită din bacterii care au un echipament enzimatic sărac,
necesitând condiţii speciale de creştere.
•
Sunt cocobacili.
•Această
familie cuprinde trei genuri cu importanţă pentru patologia umană:
genul Brucella, genul Haemophilus, genul Bordetella
Genul
Brucella
•
Cuprinde şase specii dar trei sunt
de interes uman:
• Brucella melitensis
(capre, oi),
• Brucella abortus
(vaci),
• Brucella suis
(porci).
•
Aceste bacterii produc
antropozoonoze.
Habitat
• Se
găsesc în organismul infectat, animalele domestice care elimină
bacteriile prin produsele de avort, secreţii, lapte etc., urmate de
contaminarea masiva a mediului extern (sol, apă, vegetaţie) şi de
infectare a altor animale, omul fiind o gazdă accidentală, apărând
ca verigă finală în lantul de transmisie a infecţiei.
Caractere
morfologice
•
Sunt cocobacili (bacili foarte mici) cu lungimea de 1 µm
şi grosimea de 0,3µm, sunt încapsulaţi, imobili, nesporulaţi,
aerobi, Gram negativi.
Caractere
de cultură
•
Sunt bacterii care cresc foarte greu, dezvoltând
culturi după 3-4 săptămâni, la 37° C, în condiţii de aerobioză
şi 5- 0 % C02.
• Se
cultivă pe medii lichide bulion simplu în care se adaugă glucoză
1% şi ser animal 5%.
•
După 2-5 zile, mediul se tulbură uniform, iar după
câteva zile apare un depozit fin, pulverulent, care se ridică prin
agitare şi nu formează peliculă
• Pe
mediile solide selective, care contin substanţe inhibitoare pentru
flora de asociere: cidohexamidă bacitracină, polimixină B,
nistatin, apar colonii după 72 ore, sau 5-7 zile colonii mici,
nehemolitice, nepigmentate, iniţial au diametrul de 0,25 mm apoi
cresc pană la 3-4 mm, sunt de tip 'S', o dată cu învechirea
culturilor apar colonii “R” sau “M".
•
Examinate în lumină la 45°, coloniile apar
transparente, galben-deschis, asemănător picăturilor de rouă, in
timp ce in lumină reflectată au culoare cenuşiu-albăstruie.
•
Mai pot să cultive pe embrionul de găină, prin
inocularea în sacul vitelin sau pe membrana corioalantoida.
Patogenitate
•
Este dată prin capacirtatea de
multiplicare şi invazivitate.
•
Brucella se multiplică intracelular,
de aceea este rezistentă la antibiotice.
•
Infecţia cu Brucella stimulează
răspunsul imun, dar este slab datorită dezvoltării intracelulare.
•
Boala are o evoluţie cronică, apar
leziuni de tip proliferativ numite granuloame.
•
Buceloza se mai numeşte febră
ondulantă .
•
Calea de intrare este digestivă,
prin alimentele contaminate, sau prin contaminarea tegumentelor (însă
nu pe cele intacte).
•
Animalul gestant bolnav prezintă
avort spontan.
•
După intrarea în organism
cocobacilul se multiplică intracelular în ganglionii limfatici şi
apoi pătrunde în circulatia sanguină.
•
Gronuloamele se observă la nivel
cutanat, în ficat. splină. sistem nervos. boala fiind o septicemie
cu evolutie lentă.
•
Tratamentul
se face cu streptomicină sau tetraciclină sau cloramfenicol.
Genul
Haemophilus
•
Sunt cocobacili polimorfi, imobili,
nesporulati, Gram negativi, aerobi, facultativ anaerobi.
•
Sunt germeni pretenţioşi, pentru
dezvoltarea lor au nevoie de prezenţa factorilor de creştere
prezenţi în sânge.
•
Cele mai cunoscute specii sunt:
-
Haemophilus influenzae
- Haemophilus ducrey.
►
Haemophilus influenzae
Habitat
•
Parazit obligatoriu al omulu.
• Se
localizează în arborele repirator.
Este
agentul patogen cu rol primar în: meningită, sindromul obstructiv
laringian, artrita purulentă, endocardita, cu rol secundar în
gripă, bronşită, pneumonie.
Morfologie
•
Este un cocobacil, de 0,3-0,5/0,3-05
µm, Gram negativ bipolar, nesporulat, imobil.
Caractere
de cultură
•
Creşte greu, coloniile apar după 48-72 ore, sunt mici,
pulverulente.
• Se
folosesc medii cu sânge, deoarece au nevoie de factori de creştere
din sânge X şi V.
•
Factorul X
(protoporfirina sau protohem) termostabil, iar
•
factorul V(nicotinamid
adenin dinucleotid - NAD) termolabil, pe care îl putem lua din
drojdia de bere.
•
Factorul X este obtinut prin liza
hematiilor, iar factorul V poate fi sintetizat de stafilococ.
Genul
Bordetella
•
Sunt cocobacili Gram negativi, cu
dimensiuni reduse: 0,2-0,3/0,5-1,0 µm, dispuşi izolaţi sau
perechi, imobili sau mobili datorită cililor peritrichi.
• De
importantă umană sunt trei specii:
• Bordetella pertusis
(agentul etiologic al tusei convulsive),
• Bordetella parapertusis
şi
• Bordetella bronchiseptica
care produc forme uşoare de tuse convulsivă.
►
Bordetella pertusis
Morfologie
•
Este un cocobacil, cu dimensiuni de
0,2-0,5/0,5-2 µm Gram negativ, încapsulat, nesporulat, imobil.
Habitat
•
Trăieşte în căile respiratorii
superioare ale omului bolnav.
Rezistenta
•
Germenul este foarte puţin rezistent
în mediul exterior.
•
Rezistă maximum 2 ore la temperatura
camerei.
• Se
distruge în 60z min la acţiunea luminii solare şi în 50 min la
550C
•
Rezistă la peniciline şi sulfamide
şi este sensibil la eritromicina, tetraciclină şi cloramfenicol.
Caractere
de cultură
•
Mediile de cultură trebuie să
conţiniă: amidon, cărbune activat, sânge.
• Se
foloseşte mediul Bordet-Gengou
(macerat de cartof glicerinat şi gelozat cu sânge de cal 10%), este
mediul de elecţie pentru izolare.
•
După incubare la 370
C timp de 2-5 zile, apar colonii mici convexe, uşor transparente cu
strălucire metalică, în lumina oblic transmisă apar ca picătumle
de mercur sau ca jumătăţi de perle coloniile sunt foarte aderente
de mediu cu o zona de hemoliză difuză.
•
Coloniile pot fi 'S' sau 'R'.
•
Coloniile 'S' faza I, are virulenta cea mai mare, în
fazele II şi III îşi pierde treptat virulenţa, ajungând in faza
IV , avirulentă, forma "R".
Patogenitate
•
Bordetella pertusis
esic patogenă numai pentru om
•
Este agentul etiologic al tusei
convulsive, numită şi tuse măgărească.
•
Patogenitatea este dată de
capacitatea de multiplicare şi toxigeneză.
•
Capacitatea de multiplicare este dată
de prezenţa capsulei şi a antigenului somatic, produc necroza şi
exfolierea mucoasei respiratorii cu apariţia exudatului.
•
Toxigeneza este dată de endotoxină
care are acţiune locala şi de exotoxina care acţionează pe SNC.
•
Transmiterea se realizează aerogen
(picăturile Pflügge) în timpul accesului de tuse.
•
Contagiozitatea este maximă in
primul stadiu de boală şi la începutul celui de-al doilea (tuse
paroxistică).
Sindromul
clasic de tuse convulsivă
•
Începe după o incubaţie de 7-10
zile, cu o perioadă prodromală
"stadiul cataral" care
evoluează 1-2 saptămâni cu simptomatologia unei infecţii
respiratorii obişnuite.
•
Urmează "stadiul
paroxistic", caracterizat prin
accese de tuse spastică, cu o respiraţie forţata, adâncă,
terminala şi vomă.
•
După 2-4 săptămâni, paroxismele
de tuse devin mai rare, apoi se instalează convalescenta,
în care, timp de 2-3 săptămâni poate persista o tuse uşoara.
Profilaxia
-
Nespecifică se face prin izolarea bolnavului şi creşterea
rezistenţei nespecifice,
-
Specifică prin vaccinarea cu DTP (diftero- tetano-pertusis), care
începe la trei luni şi se continuă după o schemă până la trei
ani.
Bacteriile
anaerobe nesporulate
•
Bacteriile anaerobe nesporulate
reprezintă flora fundamentală a cavitătilor naturale şi a
învelişurilor.
•
Noţiuni de creştere în anaerobioză
•
Înlăturarea oxigenului din mediul
de cultură se face prin mai multe metode şi anume: fizice, chimice,
biologice şi combinate.
Metode
de anaerobioză
1.
Anaerobioza prin metode fizice:
•
Regenerarea este mentinerea în apă
în temperatura de fierbere sau în vapori fluenţi a unui recipient
cu mediu.
•
Vaporii formaţi in mediu antrenează
şi aerul dizolvat.
•
După regenerare, recipientele se
răcesc brusc în jet de apă rece.
•
Folosirea aparatului de vid, acesta
nu se foloseşte uzual şi constă, după eliminarea aerului (cu un
aparat cu sau fără realizarea prealabilă a vidului) în
introducerea unui amestec de gaze (N2
85%, C02
5%, H2
10%).
•
Utilizarea gazelor inerte, mai grele
decât aerul, pot fi folosite şi în recipiente pentru transportul
materialului patologic, în camera anaerobă "glove box",
însământarea se va realiza în conditii de anaerobioză.
2.
Anaerobioza prin procedee chimice
•
Introducerea substantei reducătoare
în mediul de cultură: se foloseşte mediul cu acid tioglicolic sau
tioglicolat de sodiu (mediul l, mediul VF-Cantacuzino).
•
Utilizarea substantei reducătoare cu
mare de absorbţie a oxigenului, pirogalolul.
•
Sunt pliculeţele reducătoare
realizate din hârtie de filtru care conţin: carbonat de Ca 0,4g,
pirogalol 0,4g, talc 4g; pentru o placă Petri cu diametrul de 12 cm.
3.
Anaerobioza prin procedee biologice
•
Procedeul Tarrozzi,
introducea în medii lichide fragmente de organe proaspete (ficat,
rinichi) de la animale de laborator, menţinerea în tuburi la
termostat 24-48 h, apoi folosite.
•
Procedeul Fortner,
împărţirea unei plăci Petri cu geloză în două: extragerea unui
sector de mediu de-a lungul diametrului, pe una din jumătăţi se
însămânţează germenul anaerob, iar pe cealaltă un germen aerob
foarte avid de oxigen (B. subtilis,
B. prodigiosus),
se realizează un fel de simbioză în care aerobul consumă 02,
permiţând creşterea anaerobului.
4.
Procedee combinate.
►
Coci anaerobi Gram pozitivi
•
Cocii anaerobi nesporulaţi Gram
pozitivi fac: parte din familia Peptococcaceae,
cele mai importante genuri din această familie sunt:
• Peptostreptococcus
şi
• Peptococcus.
Habitat
Germenii
din această familie reprezintă flora indigenă din gură, tract
intestinal, respirator, genital feminin.
►
Coci anaerobi Gram negativi
•
Cele mai importante genuri sunt:
Veillonella, Acidaminococcus,
Megasphaera
Habitat
Se
găsesc mai ales in cavitatea bucală, in tractul respirator şi
intestinal
Caractere
generale
•
Sunt coci Gram negativ, cu dimensiuni
de 0,3-0,5 µm, anaerobi, imobili, nesporulati, oxidaza şi catalaza
negativă nu fermentează carbohidraţii, formează acid acetic, acid
proionic. CO2 şi H2 prin fermentarea
piruvatului şi lactatului.
•
Reduc nitratii la nitriţi.
•
După 48 ore cu incubare la 37°C, colonii de 1-1,5 mm,
transparente pănă la opoc albe, nehemolitice.
• Pe
medii lichide se dezvoltă sărac, dar produc a mare cantitate de
gaz.
•
Examinate la lumină UV cu lugimea de undă dc 360 nm,
apar roz până la roşu.
Bacilii
anaerobi Gram pozitivi nesporulaţi
•
Cele mai importante genuri sunt:
Actinomyces,
Bifidobacterium, Eubacterium, Mobiluncus, Propionibacterium.
►
Actinomyces
sunt bacili Gram pozitivi, ramificaţi, cu dimensiuni de 10-50 µm,
grosime de 1 µm cu aspect micelial şi extremităti măciucate,
imobili, nesporulaţi, catalazo negativi majoritatea speciilor,
microaerofili sau strict anaerobi, atacă zaharurile fermentativ.
•
Cresc după 48-72 ore microcolonii
filamentoase cu aspect de păianjen .
►
Bifidobacterium
•
Sunt bacili Gram pozitivi, scurţi,
cu capete frecvent bifurcate cu extremităţi măciucate sau
spatulate, se dispun în lanţuri, in agregate stelate, în V sau
palisade, imobili, nesporulaţi, catalazo negativi, strict anaerobi.
•
Atacă zaharurile fermentativ.
►
Eubacterium
•
Sunt bacili Gram pozitivi pleomorfi:
de la formele cocobacilare pana la bacili cu lungimi intermediare,
frecvent bifurcati şi umflaţi izolaţi, în perechi sau aglomeraţi,
neramificaţi, imobili, nesporulaţi, catalazo negativi, strict
anaerobi.
• O
parte dintre specii fermentează zaharurile.
• Nu
sunt hemolitici, nu produc indol, nu reduc nitraţii la nitriţi.
►
Propionibacterium
•
Sunt bacili difteromorfi, bifizi sau ramificaţi, de
10-20 µm ocazional cocoizi, imobili, nesporulaţi, catalazo pozitivi
sau negativi, anoerobi până la aerotoleranţi, atacă fermentativ
zaharurile cu formare de acid propionic.
• Pe
medii lichide creşte abundent iar pe medii solide, se dezvoltă
colonii alb-sidefii, hemolitice pe geloză sânge, produc H2S,
lichefiază gelatina, produc indol.
•
Este rezistent la metronidazol, dar sensibil la:
ampicilină, cefazolină, cloramfenicol, tetracidină.
•
Poate da septicemii, endocardite, pleurezii.
Bacili
anaerobi Gram negativi nesporulaţi
Din
acest grup principalele specii cu interes medical aparţin genurilor:
Bacteroides,
Prevotela, Porphyromonas şi Fusobacterium.
Genul
Clostridium
•
Cuprinde numeroase specii, majoritatea sunt saprofite,
dar un număr redus sunt patogene.
•
Sunt bacili Gram pozitivi, mobili datorită unor cili
peritrichi (în afară de CI. perfringens) cu
dimensiuni mari, strict anaerobi, formează spori ovoizi sau sferici
care au dimensiuni mai mari decăt grosimea bacilului, deformăndu-l,
sunt răspândiţi în mediul exterior mai ales în sol (anaerobi
telurici).
•
Patogenitatea este dată de invazivitate dar şi de
toxigeneză.
•
Anaerobii patogeni se
împart în două grupe:
- anaerobi
producători de toxine histotrope,
clostridiiie gangrenei gazoase:
- anaerobi producători de toxine neurotrope: Cl.
botulinum şi Cl. tetani.
Clostridiile
gangrenei gazoase
•
Cele mai frecvente specii sunt: Cl. perfringens, Cl.
histolyticum, Cl. oedematiens, Cl. septicum,
Cl. sporogenes.
•
Pot provoca la om tabloul clinic al
gangrenei gazoase:
- mai frecvent la muşchii membrelor,
- infectia uterină postabortum,
- infectia post-operatorie,
post-colecistectomie,
- abces
cerebral, infectie sinuzală, poate afecta orice ţesut sau
organ.
►
Cl. botulinum
•
Botulus = cărnat in limba latină, izolat în
1896 de Van Ermengem în cursul unei intoxicaţii cu cârnaţi.
•
Această bacterie este lipsită de virulenţă,
incapabil de multiplicare în organism, produce în afara
organismului cea puternică toxina cunoscută, a cărei ingestie
provoacă boala.
Habitat
•
Este răspândit în sol şi se găseşte în intestinul
omului şi animalelor.
•
Sunt şapte serotipuri tipuri de Cl. botulinum
(A, B, C, D, E, F, G) la noi este mai răspândit tipul B, foarte rar
tipul A.
Caractere
morfologice
•
Este un bacil lung şi gros
4-6/0,8-1,2 µm, Gram pozitiv, mobil datorită cililor peritrichi, cu
spor subterminal, deseori cultura poate pune în libertate mulţi
spori.
►Clostridium
tetani
Definiţie
•
Este un bacil Gram pozitiv anaerob,
cu capete nerotunjite de 3-4/0.4 µm, sporul terminal nu prinde
coloranţi obişnuiţi diametrul transversal depăşeşte de 2-4 ori
pe cel al corpului bacterian, are un contur refringent, o formă
rotundă, mai rar ovalar.
•
Bacilul tetanic este foarte mobil,
prezentănd fenomenul de "căţărare' pe supafaţa gelozei, în
condiţii de anaerobioză, asemănător cu cel al proteusului în
condiţii aerobe.
Caractere
de cultură
•
În bulion anaerob germenul se
dezvoltă bine la 37° C după 24-48 ore tulbură uniform şi degajă
câteva bule de gaz cu miros caracteristic de corn ars, sau de
materii animale arse şi acid butiric.
•
Pe suprafaţa gelozei creşterea este
săracă cu margini transparente şi dacă cantitatea de geloză este
mai scăzută, în câteva zile se întinde ca un văl uniform pe
toată suprafaţa.
•
Pe geloză sânge apare hemoliza.
•
Bacilul tetanic nu fermentează
glucidele, în schimb are enzime proteolitice (peptidaze, dezaminaze,
gelatinază).
Patogenitate
•
Este determinată de o exotoxină pe
care orice tulpină de Cl. tetani
după 48-72 ore, în mediul lichid, o produce şi este suficientă
pentru a provoca o intoxicaţie tetanică mortala la animalul de
laborator.
Filtratul
culturii conţine două componente:
- tetaralizina
care produce liza hematiilor a unor specii de animale, dar nu are
nici o capacitate tetanigenă;
- tetanospasmina
care provoacă tetanosul experimental, după o incubaţie de minimum
8 ore ( indiferent de doza inoculată).
•
Acţiunea biologică a toxinei
tetanice se exercită prin fixarea
exclusivă şi ireversibilă pe sistemul nervos mai ales central
(SNC).
•
Injectat la şoarece, cobai sau
iepure, produce o paralizie spastică, ce începe de partea şi cu
membrul în care s-a injectat: membrul este fixat în extensie
fortată, corpul se curbează de aceeaşi parte, ulterior survine
generalizarea contracturilor, acesta este tetanosul
ascendent.
•
Injectat la animale mari şi la
oameni, tetanosul incepe cu contractura muşchilor masticatori
(trismus), indiferent de locul de pătrundere în organism al
toxinei, este tetanosul descendent,
care afectează initial nervul cel mai scurt şi apoi continuă cu
formele generalizate.
Ordinul
Spirochaetales
Ordinul
Spirochetales cuprinde două familii importante pentru patologia
umană:
-
familia Spirochetaceae
în care se descriu genurile Treponema
şi Borrelia,
-
familia Leptospiraceae
care are un singur gen, Leptospira.
•
Sunt germeni helicoidali, mobili, au
corpul format din mai multe spire, mişcările sunt datorate unor
fibrile dispuse pe toată lungimea corpului între perete şi
membrana externa, peretele este elastic format din glucide, lipide,
polipeptide.
•Nu
sunt rezistente în mediul extern.
Genul
Treponema
• În
acest gen sunt specii patogene
pentru om:
- Treponema
pertenue care produce boala pian, cu
leziuni pe tegumente şi mucoase, la
copil se numeşte PIAN, iar la
adult se numeşte
BEJEL.
- Treponema
carateum care produce boala
PINTĂ cu leziuni maculo-papuloase
ulcerative, cu complicaţii tardive, cardiovasculare şi nervoase.
- Treponema
pallidum care este agentul etiologic al
sifilisului, cu transmitere în primul
rând sexuală.
•
Specii saprofite:
Tr. microdentium, Tr. mucosum, Tr.
genitales, etc.
Habitat
•
Este un parazit exclusiv al omului şi
nu se întâlneşte în mediul exterior, având o rezistenţă foarte
scăzută.
Morfologie
• Se
examinează la microscopul cu fond întunecat.
•
Are o lungime de 10-15 µm, o grosime
de 0,2-0,3 µm, formă helicoidală, spirele sunt în numar de 10-15
strânse şi regulate cu capetele efilate.
•
Între perete şi membrană are
fibrile, care îi conferă mobilitate, prezintă mişcări de rotaţie
şi flexie.
• Se
colorează Giemsa slab.
• Se
colorează bine prin impregnare argentică, coloralia
Fontana-Tribondeau.
Patogenitate
•
Treponema pallidum
este patogenă pentru om prin multiplicare intracelulară şi
invazivitate.
•
Boala se numeşte SIFILIS sau LUES.
•
Boala se transmite prin contact
sexual îi mult mai rar nesexual (cel mult 57, din cazuri, in
urmatoarek situaţii: doică sănătoasă alăptând copil cu sifilis
congenital sau doică bolnavă alăptând copil sănătos,
transfuzie, medic consultând sau tratând fără masuri de protecţie
bolnavi de sifilis).
•
Sifilisul este o boală cronică care
în lipsa tratamentului (sau un tratament inadecvat) evoluează in 3
perioade distincte:
1.
Sifilisul primar apare după inocularea
in timpul actului sexual
•
Bacteriile pătrund în organism prin
leziuni fine ale pielii şi mucoaselor datorită mobilitălii lor,
treponemele ajung pe calea vaselor limfatice in ganglionii limfatici
regionali şi apare bacteriemia.
•
La locul de inoculare apare după 3
săptămâni (între 10-60 zile şancrul
"dur", care apare după
multiplicarea treponemelor la locul de inoculare, atunci cand ating o
concentraţie locală de 107
germeni/ml.
• De
obicei şancrul este unic şi este totdeauna însoţit de adenopatie
regională, care este dură
nesupurativă.
•
Fenomenele locale caracteristice
leziunii primare se “vindecă” spontan după patru-şase
săptămâni, fără a lăsa şi alte semne clinice de boală.
•
Anticorpii devin evidenţiabili în a
doua jumătate a perioadei primare.
2.
Sifilisul secundar la 2-3 luni de la
contactul infectant (45-50 zile de la producerea şancrului) apar
leziuni maculo-papuloase, neulcerative la nivelul tegumentelor şi
mucoaselor.
•
Apar papule umede şi palide mai ales
în regiunea ano-genitală, axilară, gură.
• Se
produc şi alte manifestări ca: meningita sifilitică,
carioretinită, nefrită, periostitii.
• În
această fază se găsesc treponeme in tot organismul, bolnavul este
foarte contagios.
•
După câteva luni (mai rar 1-3 ani)
leziunile secundare se vindecă spontan, urmând o îndelungată fază
de sifilis latent care poate dura ani sau zeci de ani.
- 25% din bolnavi se vindecă
definitiv
- în această fază 25% dintre
bolnavi rămân latenţi toată viaţa.
- 50% dintre bolnavi progresează
către sifilisul terţiar.
3.
Sifilisul terţiar este răspunsul imun
celular la prezenţa Tr. pallidum
în organism şi a produşilor lor metabolici.
•
Apare după 5-40 ani de la contactul
infectant, intervalul până la debutul fazei terţiare se numeşte
perioada de latenţă aparentă,
fără simptome, dar cu un titru mare de anticorpi. se caracterizează
prin:
- leziunile granulomatoase (gome), tegumentare şi osoase,
- modificări degenerative în sistemul nervos central (tabes, paralizie generala progresivă),
- leziuni cardiovasculare (aortită, insuficienţă valvulară aortică-), hepatice.
Tratament
• Se
administrează penicilină.
•
Eficacitatea tratamentului se
verifică prin diagnosticul serologic.
•
Dacă tratamentul este eficace,
dispar anticorpii din serul de cercetat.
Genul
Leptospira
Din
acest gen fac parte:
- specii saprofite
Leptospira biflexa,
- specii patogene:
Leptospira interrogans
cu mai multe serotipuri, dintre acestea:
•
Leptospira icterohaemorrhagiae
(are ca rezervor şoarecele) a fost izolată frecvent la om.
•
Leptospira grippctyphosa
(rezervor este tot şoarecele),
•
Leptospira pomona
(rezervor este porcul),
•
Leptospira canicola
(rezervor este câinele).
Habitat
•
Ele se găsesc la rozătoare şi
animale domestice.
• La
om apar accidental.
•
Parazitează corticala renală, de
unde sunt eliminate prin urină în mediul inconjurător. Caractere
morfologice
•
Sunt spirochete cu lungimea de 12 µm
şi diametrul de cca. 0,06 µm fiind atât de subţiri pot trece
chiar şi prin tegumente intacte (la contactul tegumentelor cu apa
contaminată). • Corpul are 10-12 spire nedeformabile, mici,
regulate, cu capete răsucite, în formă de cârlig.
•
Aparatul locomotor este format
dintr-o singură fibrilă dispusă între peretele celular şi
membrană.
•
Mişcările spontane sunt foarte
rapide şi variate: de rotire în jurul axului longitudinal, de
flexiune şi translaţie.
• Se
poate colora Giemsa (foarte greu), mai bine Fontana-Tribandeau cu
nitrat de Ag, apar colorate maro pe fond bej.
Patogenitate
•
Leptospirele sunt patogene prin
multiplicare şi invazivitate.
•
Produc boala numită LEPTOSPIROZĂ,
care este o antropozoonază.
•
Calea de transmitere este cel mai
adesea cutanată, mai ales la nivelul membrelor inferioare.
•
După ce au pătruns în organism
intră în circulaţia generală, pot străbate seroasele, de aceea
uneori poate să apară meningita leptospirotică.
•
Pot să apară hemoragii hepatice.
•
Specia patogenă pentru oameni este
Leptospira icterohaemorrhagiae.
Ordinul
Rickettsiales
Cuprinde
două familii: familia Rickettsia şi
familia Chlamydia.
Familia
Rickettsia
•
Sunt microorganisme care se situează
la graniţa dintre bacterii şi virusuri.
• Se
asemără cu bacteriile prin:
dimensiuni, morfologie, organizare celulară internă, compoziţie
chimică, multiplicare prin divziune directă.
• Se
aseamănă cu virusurile deoorece nu cresc pe medii acelulare, ele se
multiplică numai in ţesuturi vii, ca virusurile.
•
Această familie cuprinde trei
genuri: Rickettsia. Coxiella şi Ehrlichia.
•
Aceste microorganisme sunt transmise
de artropode (păduche, purice, căpuşă) multiplicăndu-se in
corpul acestora.
Specia
tip al acestei familii este Rickettsia
prowazeckii, care este specifică omului,
celelalte specii au ca sursă animalele.
Rickettsia
prowazeckii
•
Este agentul etiologic al tifosulul exantematic
epidemic.
•
Boala apare în urma înţepăturii de păduche,
păduchele face infecţia şi elimină bacteriile prin dejecte pe
pielea noii gazde, elimină şi o substanţă pruriginoasă care
determină scărpinarea.
•
Prin leziunile care apar, rickettsiile pătrund in
organism şi se multiplică în endoteliul vaselor mici.
•
Este caracteristică lezarea endoteliului vascular cu
formarea de infiltrate perivasculare (nodulii Fraenkel)
cu limfocite, monocite, histocite şi plasmocite, mai ales cutanat,
sistemul nervos şi mai rar in miocard şi corticala renală.
•
După 7-14 zile de la înţepătură apare febră de
40-410 C care durează o săptămână.
•
După a 5 a zi de febră apare erupţia, pete roşii.
•
Mortalitatea este mare.
•
Această boală este o boală infectocontagioasă foarte
gravă cu declarare obligatorie şi face parte din grupul bolilor
pestilenţiale.
Familia
Chlamydiaceae
•
Genu1 reprezentativ este Chlamydia
Caractere
generale
• Au
dimensiuni mici, sub 1 µm (0,25-0,4 µm), trec prin filtre prin care
nu trec bacteriile.
•
Sunt Gram negative, se multiplică numai în celulele
vii: ţesuturi, culturi celulare, ou embrionat de găină in sacul
vitelin, animale de laborator (şoarece, sobolan, cobai).
• Au
metabalism propriu, care însă nu produce ATP, energia este
furnizată de celula parazitată.
• Se
multiplică în citoplasma celulelor gazdă printr-un ciclu de
dezvoltare caracteristic.
Rezistentă
•
Sunt moderat rezistente la iradiere
cu UV, la uscare, la liofilizare.
• Se
inactivează în 15-30 min. la 56° C, sunt sensibile la antiseptice
şi deinfectante uzuale.
•
Sunt senzibile la tetracicline
cloramfenicol, eritromicină.
-
Sunt rezistente la streptomicină, vancomicină,
kanamicină,gentamicină.
Caractere
generale
Clasificare
-
Chlamydia trachomatis
este agentul etiologic al TRACHOMULUI , cherato conjunctivită, ce se
caracterizează printr-o secreţie purulentă abunden, poate să ducă
la orbire şi este răspăndită în Africa si Orient.
Mai
poate da:
- conjunctivita de incluzii
(conjunctivita foliculară),
- conjunctivita cu incluzii a
noului-născut,
- uretrita negonococică (UNG),
- uretrita postgonococică (UPG),
- epididimita acută,
- maladia Reiter (conjunctivită,
uretrită, poliartrită şi uneori enterită),
- cervicite, salpingite.
-
Chlamydia psittaci
produce PSITACOZA care este o boala naturală a papagalilor.
-
Chlamydia ornithosis
produce ORNITOZA, o boală a păsărilor de curte.
Ciclul
de dezvoltare
•
Are două forme: extracelulară şi
intracelulară.
•
Forma extracelulară
este cea infectioasă, după ce pătrunde în interiorul celulei
gazdă, particula infecţioasă (corpusculul
elementar - CE, care are formă cocoidă
cu dimensiuni de 0,25-0,3 µm).
•
După ataşare de celula gazdă, se
transformă după 8 ore, într-o particulă mai mare (corpuscul
reticulat - CR, cu dimensiuni de 0,5-1
µm), sunt formele intracelulare.
•
Ciclul durează cca. 48 ore.
