CURS
7
COCI
PATOGENI
●
STAPHYLOCOCCUS
Definiţie,
taxonomie.
Stafilococii
fac parte din familia Micrococcaceae,
genul Staphylococcus.
Până în anul 1997 au fost
individualizate 33 de specii, dintre care 16 specii au fost izolate
de la om: Staphylococcus aureus
şi 15 specii de stafilococi coagulazo negativi.
Speciile de importantă medicală
sunt: Staphylococcus aureus,
Staphylococcus
epidermidis
(care face parte din flora indigenă), Staphylococcus
saprophyticus care poate da afecţiuni
în sfera uro-genitală.
Caractere
generale:
▪
Caractere morfologice
Sunt
coci Gram pozitivi, cu dim.
de
0,8-1,5µm, în diplo sau grămezi neregulate (staphylos =
ciorchine), necapsulati (cei mai multi), imobili, aerobi, facultativ
anaerobi, saprofiţi sau patogeni.
Posedă:
catalază, coagulază, fosfatază, descompun glucoza prin
fermentaţie.
▪
Caractere de cultură
Cresc
pe medii simple şi în special pe mediile hiperclorurate (10-15%
NaCI).
Pe
mediile solide formează colonii de tip "S" (smooth =
neted).
Elaborează
pigmenti endogeni:
- S.
aureus elaborează pigment auriu
- S.
epidermidis pigment alb şi
- S.
saprophyticus pigment galben.
▪
Caractere biochimice
-
elaborează pigmenţi: auriu, alb, galben ;
-
elaborează hemolizine alfa, beta mai puţin gamma şi delta;
-
sunt rezistenţi la NaCI până la 15 % ;
-
fermentează glucoza, fermentează manita;
-
produce coagulază, fibrinolizina, catalază, fosfatază, mai ales
tulpinile patogene pentru om.
Habitat
S.
aureus colonizează nările, colonul de
unde contaminează frecvent tegumentul.
S.
epidermidis se găseşte pe tegumente
şi mucoase, este prezent în infectiile intraspitaliceşti
(nosocomiale) sau în infecţii grave la persoane tarate.
S.
haemolyticus a fost dingnosticat în:
endocardită, septicemii, peritonită, ITU, plăgi chirurgicale.
S.
soprophyticus este diagnosticat în
ITU, uretrite negonococice, prostatite, infectii ale plăgilor,
uneori în septicemii.
Rezistentă
-
rezistă la uscăciune şi întuneric;
-
sunt sensibili la dezinfectante şi antiseptice în concentraţii
uzuale;
-
câştigă uşor rezistenta la antibiotice;
-
sunt distruşi în 15 min la 55-60°C;
-
pasteurizarea este eficientă.
Diagnosticul
de laborator este bacteriologic
1.
Recoltarea produselor patologice, în
functie de afectiunea suspectată.
2.
Examinarea macroscopică şi
microscopică (prin examen direct) a
produsului patologic.
3.
Însămăntarea şi izolarea
(in funcţie de produsul patologic).
4.
Interpretarea rezultatelor
-
După incubare la 37°C 24-48 h, în bulion stafilococii tulbură
uniform mediul, formând un depozit la fundul eprubetei.
-
Pe geloză (mediul solid), dupa incubare 24-48h la 37°C în
aerobioză, apar colonii ce dim.
de
1-2 mm "S",
dar pot să fie şi "R" (rough), "M” (mucoase), "G"
(glossy), în functie de morfologie.
-
Pe geloză sânge 5-7%, stafilococii patogeni produce hemoliză, care
poate fi alfa, iar după prelungirea incubării încă 24 h va
aparea,o hemoliză beta (completă) în jurul coloniei.
-
Tulpinile animale produc o beta hemolizină, care determină o
hemoliză de tip cald-rece.
-
Pe mediul solid cu manită (Chapmann) stafilococii pot fermenta
manita dezvoltând colonii galbene, care de cele mai multe ori sunt
patogene.
5.
Caractere de patogenitate
Teste
de patogenitate "in vitro''
a.
Testul de pigmentogeneză
b.
Testul hemolizei
Stafilococii
patogeni elaborează alfa hemolizina, care produce hemoliza totală a
hematiilor (beta hemoliza).
c.
Testul coagulaze: pe lamă (“Clumpinq
factor”) pentru coagulaza legata şi
în tuburi pentru coagulaza liberă.
d.
97 % dintre stafilococii patogeni elaborează coagulaza.
e.
Testul fibrinolizinei
f.
Testul evidentierii catalazei cu peroxid de hidrogen 30%.
g.
Testul fosfatazei , foloseşte agar cu
fosfat de fenolftaleină 0,01>%.
Teste
de patogenitate "in vivo'
-
Administrarea toxinei stafilococice i.d. la iepure, pune în evidentă
actiunea dermonecrotică, prin aparitia unei zone de necroză
la locul de inoculare.
-
În cazul TIA, tulpina izolată din materiile fecale, vărsături
sau alimentele incrimmate, se însămânţează pe geloză semisolidă
0 5% , se incubează în atm de 20% CO2
48h.
-
Cultura se filtrează şi se fierbe 30 min la 100°C.
-
În acest fel, în filtrat rămâne activă numai toxina
stafilococică care rezistă la fierbere şi se va pune în evidentă
prin testul Domnan.
Testul
Dolman: se inoculează la pisoi tânăr,
1-3 ml filtrat, intraperitoreal, după 15-20 min, apare o stare de
agitatie, nelimşte, urmată de contractia muşchilor abdominali,
diaree, varsături, somnolenta. După 24-48 h animalul îşi revine
la normal.
6.
Testarea sensibilităţii la antibiotice
-
Se poate face prin antibiograma disc-difuzimetrică pe mediul solid
Müeller Hinton, sau prin E test (unde se poate cunoaşte şi CMI).
-
Se folosesc substante antibacteriene din familiile: β-lactamine
simple sau în asociere cu inhibitori de β-lactamaze,
aminoglicozide, macrolide, sulfamide, rifampicină, qhinolone.
Boala
la om
La
oameni, stafilococul poate provoca mai multe afecţiuni:
-
afecţiuni cutanate: furuncule, foliculite, hidrosadenită, sicozis:
-
bacteriemii, septicopiemii cu localizări viscerale: angine, otite,
meningite, sinuzite;
-
poate suprainfectia plăgile tuturor leziunilor deschise;
-
tulpinile care elaborează enterotoxina poate provoca TIA: sindromul
pielii opărite (Lyell), produs de o toxină cu acţiune exfoliativa
a supraepidermului (epidermolizina) / / - sindromul se şoc toxic
stafilococic, produs de toxine endo şi exotoxine;
-
enterita stafilococică în urma administrarea îndelungate a
antibioticelor (disbioze).
●
STREPTOCOCCUS
Streptococii fac parte din familia Streptococcaceoe,
genul Streptococcus, unele specii sunt patogene, altele fac
parte din flora indigenă a orofaringelui, tractului intestinal,
pielii.
Cele
mai importante specii pentru patologia umană sunt:
-
Streptococcus pyogenes,
-
Streptacoccus agalactiae,
-
Enterococcus,
-
Streptococii viridans,
-
Streptococcus pneumoniae.
Morfologie:
Sunt
coci dispuşi în lanturi, Gram pozitivi, sunt saprofiţi, patogeni
sau condiţionat patogeni.
Au
dimensiuni de 0,5-1 µm, au în peretele bacterian o concentratie de
mureină mare (80%), sunt imobili, nesporulati, uneori pot prezenta
capsulă, ce le conferă o mare virulenta.
Habitat:
sunt ubiquitari (întâlniţi peste tot) şi în special pe tegumente
şi mucoase.
Caractere
de cultură
Se
cultivă pe medii lichide (bulion glucozat cu azidă de sodiu şi
cristal violet 1/4000 cu 5% sânge ), iar pe mediu solid, geloză
sânge 5% (se recomanda sange de berbec), care poate să contină
cristal violet 1/4000 şi acid nalidixic, mediu selectiv pentru
streptococi.
Pe
mediul lichid
Cei
care au capsulă (foarte patogeni) dau o turbiditate omogenă
mediului - formele 'S"sau
sub formă de flocoane care se depun pe pereti sub formă de fulgi şi
lasă un sediment pe fundul eprubetei - formele
"R".
Pe
mediile solide
-
Streptococii patogeni pe geloză-sânge dau colonii de tip "S",
-
cei care au capsulă au aspect de colonii M",
-
colonii mate (matt") rotunde, cu margini regulate, cu suprafaţa
mamelonată, de consistenţa apoasă cu tendintă la confluenţa,
care dă aspectul de hartă geografică, aspectul este determinat de
streptococii virulenti, care contin substanţa M:
-
colonii glossy "G" rotunde, mici, cu suprafata bombată,
lucioasă, translucidă, conţin forme mai putin virulente;
-
colonii "R' (rough), uscate, cu margini neregulate, cu suprafete
rugoase, forme degradate fără structură antigenică.
Caractere
de hemoliză
Dimensiunile coloniilor de streptococ
sunt mult mai mici (cca. 0,5 mm) decât de stafilococ (care au un
diametru de 0,5-2 mm), sunt incolore şi dau hemoliză.
În
functie de elaborarea hemolizinei streptococii se împart în 4
categorii:
1.
Streptococi α hemolitici (eloborează
hemolizina α) ei metabolizează incomplet hemoglobino şi dau o
culoare verde în jurul coloniilor.
Din
această categorie fac parte streptococii viridans, ei sunt
saprofiţi, condiţionat patogeni.
2.
Streptococii α1
hemolitici (elaborează hemolizina αl
), ei metabolizează complet hemoglobina, dar este o hemoliză în
care mai sunt hematii nehemolizate - incompletă, marginile coloniei
sunt neclare.
În
această categorie intră serogrupurile B şi D streptococice, sunt
saprofite sau condiţionat patogene.
3.
Streptococii , hemolitici (elaborează
hemolizina β), dau hemoliză beta, care este completă, foarte
întinsă, coloniile având marginile clare.
Din
această categorie fac parte serogrupurile: A(care este totdeauna
patogen), C. G.
4.
Streptococii γ, sunt nehemolitici, nu
elaborează hemolizine, în aceasta categorie sunt multe tulpini din
serogrupul D.
Caractere
biochimice
-
elaborează hemolizine sau (α,
α1,
β,
γ)
nu produc.
-
sunt aerobi, dar pot fi si microaerofili sau chiar facultativ
anaerobi cum sunt cei din grupul D care sunt enterococii.
Rezistenta
-
au rezistenta scazuta sunt distrusi de razele ultrviolete,
dezinfectante si antiseptice la concentratii uzuale;
-
sunt distrusi la 55oC
timp de 20 min.;
-
Streptococul din grupa A
este sensibil la pencilina G, care se administrează parenteral/oral
-
Streptococul din grupa B este rezistent
la concentntii mari de NaCI 6.5%, la variatii mari de temperetura, la
actiunea bilei si a sarurilor biliare (ca si viridans),
si la actiunea multor antibiotice.
Structura
antigenică
Streptococii
au antigene somatice si solubile.
1.
Antigene somatice:
a)
Antigenul capsular, la cei cu capsula
(formata din acid hialuronic)si care poate fi distrus de o enzima
proprie hialuronidoza.
b)
Anigenul M se gaseste pe suprafata
peretului, pe baza acestui antigen se imparte in 65 de serotipuri iar
organismul produce anticorpi anti- M.
c)
Carbohidratul C (se găseşte în
profunzimea peretelui bacterian).
Pe
baza atestui antigen, streptococii se împart in 19 serogrupuri
(notate de la A-W cu ex literelor I şi J), este clasificarea lui
Lancefield, de aici lipsesc streptococii
viridans care nu au substanţa C.
2.
Antigene solubile
Exotoxina
se numeşte eritrotoxina are afinitate pentru piele, determină
exantem
(la nivelul pielii), sau enantem
(la nivelul mucoaselor).
Exotoxina
apare doar când streptococii sunt lizogeni, deci purtători de
bacteriofag. Exotoxina determina scarlatina, exotoxina este aceeaşi
pentru totii streptococii, de aceea anticorpii anti-exotoxina, oferă
protectie.
Alte
antigene solubile:
-
hialuronidaza,
-
fibrinolizinele: streptolizina O, care va determina organismul să
răspundă prin formare de anticorpi (ASLO) şi streptolizina S care
este responsabila de β-hemoliză, proteinaze, DN- şi
RN-oze,carbohidraze.
Diagnosticul
de laborator
1.
Diagnosticul bacteriologic
Se
izolează streptococii din produsele patologice şi se determind
grupul seroiogic prin:
▪
Testul la bacitracină
se evidenţiază grupul A (singurul sensibil la acest antibiotic).
Reacţia este pozitivă când apare o zond de inhibiţie a cresterii
de 10 mm în jurul discului de bacirtracină de 0,04 UI sau 0.1 UI ,
dacă colonia este de alt grup atunci colonia se dezvoltă normal
(este rezistentă).
▪
Reacţia de coaglutinare
evidenţiază grupurile A, B, C, G, D. Este o reacţie de aglutinare
pe lamă prin care anticorpii cunoscuţi, cuplati cu proteina A
stafilococică, reacţionează cu agentul (antigenul) necunoscut. În
acest fel complexele Ac-Ag sunt transformote în corpusculi si pot fi
vizualizaţi. Pentru acest test se foloseşte trusa STREPTIC.
▪
Reacţia de precipitare in inel
se foloseşte pentru evidenţierea grupelor serologice.
2.
Diagnosticul imunologic
La 2-3 săptămâni, de la debutul
infecţiei streptococice respiratorii acute (incorect tratate sau
netratate), se poate instala una din complicatiile grave
nesupurative: glomerulonefrita acută (GNA). reumatismul articular
acut (RAA), seu febra reumatismală (FR), cardita reumatismală
(CR),coreea, eritemul nodos. Apar în urma mecanismului de
hipersensibilizare de tip II (citotoxc), III (complexe imune).
Diagnosticul imunologic se face uzual
prin reacţia ASLO (care reprezintă titrul anticorpilor anti
streptolizină “O”) ea poate stabili: diagnosticul. prognosticul,
eficienta tratamentului.
Un titru mai mare de 200 u ASLO/ml
arata o infectie streptococica in antecedente daca dupa 3 saptamâni
de tratament nu scade titrul anticorpilor la normal, tratamentul se
repetă, dacă nu scade înseamnă că s-a instalat reactia de
hipersensibilizare, în acest caz pacientului (sub tratament pe
antibiotice de preferat penicilină) se determină lunar titrul ASLO,
un titru care scade arată vindecarea.
Patogenitate
Streptococii
grup A pot da:
-
infecţii acute ale: tractului respirator (forma eruptivă-
scarlatina, forma neeruptivă: angina, faringita, etc)
-
otita medie, sinuzita, meningita, pneumenie, bronhopneumonie,
pleurezie, endocardita acuta.
Localizarea
cutanată a infecţiei streptococice
este mai frecventă în zonele calde: intertrigo impetigo, zabăluţă
(infecţia comisurii bucale), celulite, abcese. flegmoane.
Erizipelul
este o infecţie streptococică cu localizare cutanată (atunci când
există o soluţie de continuitate): la nivelul gambelor, feţei, cu
caracter recidivant.
Virulenţa
streptococilor piogeni este dată în special de proprietatea
antifagocitară, care depinde de prezenţa componentelor celulare de
suprafaţa: acidul hialuronic capsular şi proteina M.
●
Streptococii viridans
Aceşti
streptococi dau hemoliză de tip a, în jurul coloniei şi colonin
vor fi verzi (după
mentinerea
peste noapte la 40
C, poate să mai apară la exterior un inel de hemoliză completă).
Sunt 5 grupuri de specii care pot da infecţii umane.
Cele
mai importante sunt:
-
grupul mutans,
cu specia S. mutans (cariogenă),
-
grupul salivarius,
uiiele specii produc urează, un caracter distinct din acest gen,
-
grupul sanguis,
care hidrolizează aesculina,
-
grupul mitis;
-
grupul anginosus.
Localizare:
-
Se găsesc în cavitatea bucală, tract urogenital, piele, sunt
germeni saprofiţi conditionat patogeni, ei pot da endocardita lentă
malignă.
Nu
contin în structura peretelui carbohidratul C, deci nu sunt incluşi
în clasificarea Lancefield.
Pentru diagnosticul diferential
cu Streptococcus pneumoniae,
care au acelaşi tip de hemoliză (alfa), se efectuează testul
sensibilităţii la optochin, al bilolizei şi fermentării inulinei,
toate sunt pozitive pentru pneumococ şi negative pentru
Streptococcus viridans.
●
Streptococii de grup D
(Enterococcus)
Se
mai numesc enterococi, cele mai cunoscute specii sunt: E.
faecalis, E. faecium.
Pot
produce hemoliză de tip a sau pe mediu de geloză-sânge cca. 1/3
din tulpini, restul sunt nehemolitici.
Pe
agar cu bilă-aesculină şi azidă de sodiu coloniile enterococilor
sunt albe-cenuşii cu holou negru.
Se
caracterizează prin:
-
rezistenţă crescută la temperaturi ridicate (40-60oC).
-
capacitate de dezvoltare la variaţii mari de temperatură (între
10-45°C).
-
şi la pH alcalin (9,6).
Enterococcus
-
Enterococii sunt sferici, ovalari sau cocobacilari dispuşi în
perechi sau lanturi scurte,
-
Gram pozitivi, în majoritate imobili cu excepţia speciilor:
E-gallinarum
şi E.casseliflavus,
care sunt mobile.
-
Ei determină infecţii urinare, genitale, endocardite subacute (până
la 20 % din totalul lor). Prezenţa în apă
sau alimente a enterococilor arată contaminarea fecală a acestora,
decelarea lor servind ca test de poluare
●
Streptococcus pneumoniae
(pneumococul)
Morfologie
-
Sunt coci lanceolati dispuşi în diplo cu dimensiuni de 1/1,5µm,
pneumococii virulenti au capsulă care înconjură ambele celule,
dispuşi cu capetele rotunjite fată in fată.
-
Sunt imobili, nesporulaţi, Gram pozitivi, majoritatea sunt
saprofiti, dar sunt şi tulpini patogene nu se găsesc în natură.
Caractere
de cultură
•
Cresc numai pe medii ce conţin
sânge, cei încapsulati dau colonii de tip „S'.
•
Sunt hemolitici, coloniile sunt mici,
transparente şi înconjurate de o, zonă de hemoliză a, ca la
streptococii viridans.
Caractere
biochimice
•
Sunt sensibili la bilă, la optochin,
fermentează inulina.
Rezistenţă
•
Sunt sensibili în mediul extern, se
transmit prin picăturile Pflugge, sunt distruşi de razele solare,
de dezintectante la concentraţii uzuale.
•
Majoritatea tulpinilor sunt sensibile
la penicilină.
Structură
antigenică
•
Are antigene somatice şi solubile, cel mai important
este Ag SSS (Substanta Solubilă Specifică), din constituţia
capsulei, având o structură polizaharidica Ag SSS împarte
pneumococii în 83 de serotipuri (serotipul 3 dă cea mai mare
capsulă).
Caractere
de patogenitate
•
Pneumococii încapsulaţi sunt patogeni prin
multiplicare şi invazivitate, nu are capacitate de toxigeneză.
•
Determină pneumonia francă lobară (localizată doar
la nivelul unui singur lob).
Diagnosticul
de laborator
• Se
practică diagnosticul bacteriologic, produsul patologic este spută,
doar primele 14 grupuri serologice sunt patogene.
•
Sputa în afecţiunile pulmonare pneumococice este
ruginie, puroiul este de consistentă cremoasă, fibrinoasă de
culoare verzuie.
•
Frotiurile din produsele patologice se colorează Gram
şi albastru de metilen.
• Se
vor pune in evidenţă coci lanceolati, dispuşi in diplo sau lanţuri
scurte, înconjuraţi de capsulă, Gram pozitivi, leucocite, intra şi
extracelalari precum şi detritusuri celulare.
Identificarea
pneumococilor
Se
face cu ajutorul unor teste biochimice şi serologice:
•
Biloliza
(fenomenul Neufeld) lizarea culturilor de pneumococi prin adăugarea
de bilă, caracter care îl diferenţiază de Str.viridans.
•
Testul sensibilităţii la
optochin (ethilhidrocupreină).
Pe
o placă de geloză - sânge se însământează un sector dintr-o
cultură pură suspectă, în centrul ariei se depune un disc de
optochin de 5µg după 24h la 37° C se citeşte rezultatul, tulpina
de pneumococ fiind foarte sensibilă in jurul discului va apare o
zonă de inhibiţie de 10 mm.
•
Fermentarea inulinei
- se însământează o cultură pură de pneumococ în mediul Hiss
ce contine inulină, fermentarea inulinei schimbă culoarea mediului,
prin schimbarea pH-ului la acid prin descompurerea zahărului. Acest
caracter diferentiază pneumococu de streptococii viridans (Str.
mitior şi Str.
milleri).
Identificarea
serologică
•
Reacţia de aglutinare.
Se
realizează cu o suspensie de germeni în cultură pură, un mediu
lichid care se pun în contact cu serurile specifice de tip, la o
reactie pozitivă apar aglutinine.
La
noi se realizează identificarea serogrupurilor 1.2 şi 3.
Tehnica
de umflare a capsulei (reactia Neufeld), prin tratarea cu ser
antipolizaharidic specific de tip, are loc o mărire a capsulei.
Inocularea
la şoarece se practică pentru aprecierea virulentei tulpinii
izolate. Se inoculează şoareci albi. După moartea sau sacrificarea
animalului se autopsiază şi se pune în evidenţă pneumococul în
produsele patologice recoltate.
Tratament:
penicilină, cefalosporine, eritromicină.
Antibiograma
nu este necesară pentru că sunt sensibili la medicamentele de mai
sus.
FAMILIA
NEISSERIACEAE
Include
patru genuri: Neisseria, Moraxella,
Acinetobacter, Kingella.
În
genul Neisseria, speciile importante pentru patologia umana sunt:
-
Neisseria meningitidis
(meningococul) şi
-
Neissaria gonorrhoeae
(gonococul), dar pot fi amintite şi specii saprofite (care fac parte
din grupul neisseriilor nepretentioase) ca: N.
lactomica, N.
sicca, N.
subflava, N. mucasa. N. elongata.
•
Germenii din acest gen sunt coci de
formă reniformă, cu părtile adiacente concave, în diplo, Gram
negativi, uneori cu o tendintă de a rezista decolorarii.
Toate
speciile sunt aerobe, imobile, nu au flageli, unele tulpini posedă
pili.
Caractere
generale
•
Temperatura optimă de dezvoltare
este între 35-37° C (sunt stenotermi - rezistă la variaţii mici
de temperatură).
•
Neisseriile patogene au cerinte
nutritive complexe, pe cand cele saprofite se dezvoltă pe medii
simple şi la variatii mari de temperatură.
•
Echipamentul biochimic este
reprezentat de un set relativ restrâns de enzime, testul
citocrom-oxidazei este unul din cele mai importante, el este pozitiv
la genurile patogene pentru om şi negativ pentru cele nepatogene.
În
acest curs se vor prezenta în special N.
meningitidis şi N.
gonorrhoeae.
●
Neisseria meningitidis
Sunt
coci ovalari, reniformi de dimensiuni de 0,6 - 1,0 Vm dispuşi în
diplo Gram negativi. În produsul patologic (LCR) sunt intra şi
extracelulari.
Habitat
-
Se gasesc numai la oameni (bolnav, sau
sanatoşi).
-
Sunt localizaţi pe tegumente, dar mai ales în concavitatea nazala
şi bucala.
Caractere
morfologice
-
germenii în diplo sunt înconjuraţi de o microcapsula.
-
în peretele lor predomină antigenul “O”, nu mureina, fiind
Gram-negativi.
-
sunt germeni imobili, nesporulati.
-
unele tulpini prezintă pili în momentul izolarii, acestia pot să
dispară dupa 1-2 subcultivari, nu par să aiba prea mare importantă
in virulenţa germenului.
Caractere
de cultură
Pe
medii solide
Cerinţele
nutritive sunt deosebite pentru Neisseriile patogene, eIe necesitănd
factor, de creştere speciali, de aceea se foloseşte:
-
mediul Müeller-Hinton, care contine casomina-acizi în locul
peptonelor din carne;
-
mediul Thayer - Martin, se pot obtine culturi şi pe geloză-sânge.
-
geloză – sânge, geloza -ascită;
-
geloza -şocolat.
Dupa
24 ore apar colonii “S" mici cu diametrul de cca. 1 mm,
transparente, alb- cenuşiu,
cu margini neregulate, cu suprafaţa neteda şi lucioasa,
nehemolitice.
La
purtatorii sănătoşi se pot izola colonii “R”, colonii mai
mari, opace, cu
margini
neregulat si suprafaţa
granulara.
În
mediile lichide (bulion M-N) creşte
sărac dupa 2-3 zile, tulbură uşor mediul sau lăsând un mic
depozit la fund.
Ca
suport energetic utilizeaza glucoza din mediu în cantităţi, mici
de 2‰ .
Actiunea
agentilor fizici, chimici şi biologici
▪
Temperatura optimă pentru dezvoltare
este de 35-37° C, meningococul se dezvoltă mai abundent în
atmosfera umedă, cu o concentratie de C02
de 5-10% mai ales la izolarea din produsele patologice.
▪ În
pasajele ulterioare, prezenta C02
nu mai are aceeaşi importanţă.
▪
Meningococul este sensibil la
variatii de pH (pH optim este de 7,2 – 7,4) moare repede
(autolizează) la uscăciune, nerezistând în afara organismului în
picaturile Pflügge mai mult de 30 min.
▪
Fiind foarte sensibil la variatii de
temperatura transportul LCR-ului de la patul bolnavului în laborator
pentru cultivare trebuie facut mentinându-l la 37° C.
▪ În
cultură rezistă 1-2 ore la 20-25°C, autolizându-se mai rapid
decât la 370 C.
▪
Însămânţarea se face pe medii
încălzite. Este sensibil la actiunea fenolului 1%, a alcoolului de
700
(10-15 min), la acţiunea razelor solare, UV.
▪
Sunt sensibili la acţiunea
sulfonamidelor, antibioticelor, penicilina fiind antibioticul de
elecţie in tratamentul infectiilor meningococice.
Caractere
biochimice şi de metabolism
▪
Este un germene strict aerob, posedă,
ca toţi germenii din acest gen, o catalază, o citocrom oxidază (se
pune în evidentă astfel: se pune o colonie pe o hârtie de filtru
care contine un indicator: tetrametil-p-fenilendiaminâ, dacă
germenii sunt oxidazo-pozitivi, atunci culoarea indicatorului va vira
în purpuriu în 10 sec., un viraj mai tardiv nu este caracteristic).
▪ De
asemeni mai are şi enzime zaharolitice, utilizând pe cale oxidativă
glucoza şi maltoza şi nefermentand lactoza, fructoza şi zaharoza.
Caractere
de patogenitate
Meningococii
sunt germeni patogeni, dar cu virulenţă scăzută, 60-70% din
infectiile meningococice sunt inaparente. Cea
mai frecventă localizare este cea nazală, foarte rar infecţia
poate ajunge pe cale sanguină la meninge, unde va produce meningita
(1 caz la 1000).
EI
poate da: rinite meningococice (cel mai
frecvent), sinuzite, faringite, meningita cerebro spinală
meningococică (MCSM).
Patogenitatea
se datorează in special proprietătilor sale antifagocitare date de
către polizaharidul capsular şi de lipopolizaharidul care se află
în peretele bacterian.
Meningita
fulminantă (sindromul Waterhouse-Friederichsen)
▪
Este o formă supraacută a infecţiei
sanguine cu meningococ.
▪ A
fost considerat iniţial ca o formă fulgerătoare de septicemie
meningococică prin prăbuşirea funcţiilor suprarenale datorită
leziunilor hemoragice care se produc în această glandă.
▪ În
această formă fulminantă, este caracteristic examenul LCR, este
aproape clar, conţine un număr mic le PMN şi un numar mare de
germeni.
▪
Decesul pacientului poate surveni în
24-36 ore, dacă nu se face tratamentul corespunzător.
Diagnosticul
de laborator
Este
bacteriologic
▪
Produsele patologice sunt: sănge,
LCR, lichid peteşial (la bolnav), exudate seroase, fragmente de
organe (de la cadavru), sau exudat faringian (la purtător).
▪
Recoltarea se face in condiţii de
sterilitate.
▪
Examenul direct al produselor
patologice este foarte important - LCR, aspect macroscopic este
tulbure, purulent.
▪
Proba se însămânţează pe mediile
amintite, fără să conţină agenti selectivi.
▪ Se
vor face frotiuri şi apoi coloratii Gram, albastru de metilen,
May-Grünwald-Giemsa;
▪ În
cazul uneimeningite meningococice pe frotiu se vor vedea multe PMN
diplococi Gram negativi, reniformi, intra şi extra celulari, imobili
înconjurati de o capsulă comună.
▪
Amprente de organe de cadavru pot da
unele indicaţii.
▪
Pentru alte produse, exudatul
farirgian nu este concludent, datorită bogatei flore polimorfe unde
sunt multe Neisserii saprofite.
Însămânţarea
pe medii de cultură
▪ Se
folosesc mediile Müeller-Hinton, Thayer- Martin, cu supliment HYL
(sânge lacat de cal 10 părţi, autolizat de drojdie de bere 1
parte, autolizat de ficat de porc 2 părţi).
▪
Însământarea din produsele
patologice de la purtători sau din produsele suprainfectate, la
mediile de mai sus se adaugă supliment selectiv LCN (lincomicină,
colimicină, nistatin).
▪ Se
fac însământările în conditiile descrise, după 24-48 ore se fac
citirile.
Identificarea
-
Se selectează coloniile smooth, mici cu diametrul de cca. 1 mm,
transparente, uşor gri.
-
Se examinează biochimic pentru producerea citocrom oxidazei (pe
hârtie impregnată cu tetrametil-p -fenilendiamină).
-
Se fac frotiuri colorate Gram pentru prezenţa diplococilor
Gram-negativi, în boabe de cafea" faţa în faţă.
-
Dacă îndeplinesc cele trei criterii înseamnă că aparţin genului
Neisseria.
-
Identificarea serologică de grup din culturile pure, se fac
aglutinări cu seruri polivalenie şi apoi cu monovalente,
obţinându-se grupul de meningococ.
La
noi cele mai frecvente sunt: A. B, C. Y şi W-135.
Metode
de identificare rapidă
▪
Coaglutinarea şi latexaglutinarea
(anticorpii antimeningococici sunt fixaţi pe proteina A
stafilococică respectiv pe particule de latex) se face direct din
LCR.
▪
Contraimunelecroforeza
efectuată în gel de agar 1% cu tampon vernal cu pH 7.8. godeurile
dinspre anod sunt umplute cu LCR iar cele dinspre catod sunt umplute
cu serurile antimeningococice, cele mai frecvente serogrupuri în
zona respectivă după migrare 60-90 min, la o intensitate de 3 mA
pot fi urmărite aparitia benzilor de preciptare între godeurile cu
lichid şi seruri antispecifice.
▪
Metodele biologice moleculare.
Testarea
sensibilitătii la antibiotice (antibiogramă) se face prin metoda
disc-difuzimetrică pe mediul Müeller-Hinton în atm.
de
CO2
la 37°C şi se citesc conform standardului indicat de producătorul
de microcomprimate.
Confirmare
Coloniile
care au aparţinut genului Neisseria se vor repica pentru obţinerea
culturilor pure şi apoi se va face testare pentru fermentarea
zaharurilor:
-
fie se însământează pe medii: geloză cu zahar 1%, ser de cal
10%, indicator de albastru de bromtimol, se incubează în atm.
de
C02
şi se examinează
după 24 ore.
-
fie se însămânţează pe galerii Api etc.
Fermentarea
glucozei şi maltozei şi nefermentarea levulozei, lactozei şl
zaharozei, confirmă germenul in specia Neisseria
meningitidis.
●
Neisseria gonorrhoeae
Neisseria-gonorrhoeae
sau gonococul produce infectia gonococică. Această bacterie a fost
descrisă de către Albert Neisser în 1879 în uretrite acute la
bărbati şi în conjunctivita nou-născutilor. Punerea în evidenţă
a culturii de gonococ a fost în 1882 de către Leistikov şi
Löeffler.
Habitat
N.
gonorrhoeoe este un parazit strict
pentru specia umana.
▪ Se
grefează pe celulele mucoase indemne, în special pe mucoasa
genitală şi accidental pe alte mucoase: rectala, faringiana,
conjunctivală.
▪
Conjunctivita care poate ajunge până
la oftalmia gonococică la nou-născut este o infectie exogenă
Produsă în timpul naşterii atunci când mama are vaginită
gonococică.
▪ La
bărbat principala formă de boaă este uretrita gonococică, la
femei vaginita şi metrita.
Caractere
morfo-tinctoriale
▪
Sunt coci ovalari de 0,6-1,0 µm, în
diplo, cu părtile concave adiacente, asemănători boabelor de
cafea.
▪
Sunt Gram negativi, imobili,
nesporulaţi, înconjurati de o capsulă comună. La suprafafaţa
celulei au pili cu rol determinant în ataşarea bacteriei de celula
gazdei, deci se găsesc la speciile virulente, lipsind la cele
nevirulente sau la cele din colectiile vechi.
Caractere
de cultură
▪
Gonococul nu se dezvoltă pe medii
simple, este germenul cel mai greu de cultivat dintre toate
Neisseriile.
▪ Se
folosesc medile descrise la N.
meningitidis, pentru produsele
patologice se preferă mediile cu suplimene selective (colimicină şi
lincomicină câte 300 µg la 100 ml mediu final) sau vancomicină,
colistin, trimetoprim, nistatin.
▪
Este necesară o atmosferă de 5-l0%
CO2,
la 35-37°C.
▪
Citirile se fac după 24-48 ore.
Gonococul produce colonii smooth de 0,5-1 mm, sau colonii de tip M
(mucoase), nepigmentate, transparente sau opace, nehemolitice.
Acţiunea
agentilor fizici, chimici şi biologici
▪ N.
gonorrhoeae este foarte sensibil în
afara organismului.
▪
Este sensibil la uscăciune, moare în
1-2 ore, nefiind viabil decât in secretiile purulente umede.
▪
Este distrus de fenol 1% în 1-2 min,
alcool medicinal 700
în 5-7 min.
▪
Este sensibil la variaţiile de
temperatură şi de pH (optim pH de 7,2-7,8).
Caractere
biochirnice
Gonococul
metabolizează glucoza, dar nu maltoza. Produc
citocrom-oxidaza, testul catalazei este pozitiv.
Sensibilitatea
la antibiotice
În
general este sensibil la pencilină în cca. 90%, dar pot fi şi
tulpini producătoare de β-lactamază, de aceea se recomanda
antibiogramă.
Caractere
antigenice
▪
Are antigene somatice "O" (care se pune în
circulaţie după moartea bacteriei) şi capsulare "K".
Patogenitate
▪
Bolile produse la om sunt: uretrite gonococice sau
blenoragia la ambele sexe, prostatite, epididimite la bărbaţi,
cervicite, anexite, metrite la femei, conjunctivite, endocardite,
artrite.
▪
Toate cazurile de îmbolnăviri debutează cu o formă
acută cu simptome evidente (apare o secretie abundentă
galben-verzuie la nivel genital).
▪
Dacă tratamentul nu este corect, boala trece în forma
cronică, greu de depistat şi tratat şi adenopatie satelită.
Imunitate
▪
Imunitatea umorală este slabă, de aceea apar
reinfecţii cu N. gonorrhoeae.
▪ Nu
există un vaccin antigonococic cu proprietăţi profilactice.
Diagnosticul
de laborator
Este
bacteriologic
▪
Produsele patologice sunt secretiile exudative ale
mucoaselor inflamate.
Aceste
au aspect purulent, opace, cremoase cu o tentă gălbuie şi se
desprind uşor de pe mucoasă.
Recoltarea
▪ Se
face cu ansă sau cu tampoane sterile.
▪ La
bărbaţi trebuie să se pătrundă cu ansa sau cu tampoane cu
diametrul de 2-3 mm, pe o distanţă de 1-2 cm de la meat.
▪ La
femei recoltarea, se face din colul uterin, sau din sacul vaginal
posterior, se va face cu valve sau speculum, sterile.
▪
Din alte exudate recolta se face cu
tampoane sterile.
Examenul
direct din probele recoltate
▪ Se
vor face frotiuri care se vor colora Gram şi albastru de metilen,
apoi se vor examina cu imersie.
▪
Frotiurile din uretrite acute conţin
PMN şi coci în diplo in "boabe de cafea" intra şi
extracelulari, Gram negativi.
▪ În
formele cronice prezenta în cantitate mare a florei polimorfe şi
fibrină, pot masca germenii care au provocat infectia. De aceea se
va face însămăntarea pe medii de cultură.
Cultivare
▪ Se
vor însămânţa pe mediile amintite cu sau fără agenţi
selectivi.
▪
Incubarea se va face în conditii de
CO2
5-10% 1a 370C
şi în atmosferă umedă.
▪
Examinarea culturilor după 24 - 48
ore.
Identificarea
▪
Colonii mici cu diam. de 1-2 mm,
transparente, uşor gri, lucioase cu margini netede, reacţia
oxidazei pozitivă m 5-10 secunde.
▪ Pe
frotiuri, diplococi Gram negativ în'boabe de cafea", capsulaţi,
intra şi extracelular,
▪
Testul oxidazei pe hârtie sau
slide-uri impregnate cu tetrametil-p-fenilendiamină,
▪
Testul catalazei pozitiv.
▪
Galerii Api NH unde identificarea
poate fi realizată în cca. 4 ore.
Confirmare
Se
testează fermentarea zaharurilor N. gonorrhoeae fermentează
numai glucoza
