CURS
6
PROCESUL
INFECŢIOS
Infecţia
Este
pătrunderea microorganismelor în organismul gazdă, urmată de
fixarea şi multiplicarea lor în ţesuturile acestuia.
•
Postulatele lui Koch-Henle definesc
încă într-o formă actuală agentul patogen infecţios:
• Agentul infecţios poate fi pus
în evidenţă mereu într-o boală infecţioasă
• Agentul patogen poate fi cultivat
(izolat) şi în afara organismului bolnav.
• Infectarea unui animal de
laborator adecvat cu un agent microbian cultivat, trebuie să
prezinte un tablou clinic tipic.
• Agentul microbian trebuie să
poată fi din nou izolat din animalul infectat.
Infecţiile
exogene
•
Sunt infectiile unde agentul infecţios pătrunde în
corp din exterior, penetrarea se realizează prin: piele, mucoase,
oral, uretral, vaginal şi anal.
Pot
exista infectii exogene excepţionale şi anume:
- infecţii intrauterine,
- transplacentare şi
- infecţia intrapartum.
• În
mod normal mucoasele şi pielea posedă mecanisme locale şi
sistemice de apărare:
- strat protector,
- mucus,
- efectori umorali sau celulari ai
imunităţii.
•
Dacă organismul este slăbit
datorită unor tulburări ale sistemului imun sau unor leziuni
focale, pătrunderea agenţilor infecţioşi este uşurată.
•
Zonele frecvente de penetrare ai agentilor infecţioşi
sunt:
- foliculii piloşi,
- glandele sudoripare şi sebacee,
- minuscule leziuni ale pielii.
Infecţiile
endogene
•
Sunt generate de germenii care sunt deja existenti în
organism.
•
Acestea apar la persoanele care au un sistem imunitar
slabit, sau la persoane în vârstă.
•
Atât germenii virulenti cât şi cei
nevirulenti se pot multiplica in organismul uman, fără a determina
aparitia bolii.
•
Atunci când sistemul imun şi/ sau
mecanismele de apărare locală sunt deficitare, aceşti gemeni pot
deveni infectioşi.
•
Chiar şi flora normală a
organismului poate deveni patogenă, mai ales dacă printr-u
accident, sau o igienă deficitară, ajunge în zone nespecifice (ex.
E. coli din intestin dacă ajunge în vezica urinară poate să
genereze infectii urinare).
• O
altă modalitate de infecţie endogenă este atunci când un germen
îşi modifică aspectul patogen prin căpătarea unor caractere
sporite de patogenitate (virulenţă sau toxicitate).
Infecţia
O
infecţie poate evolua:
-
lent - fără simptome clinice.
-
subclinic
•
Pacientul nu prezintă semne clinice,
dar examenele de laborator sau controlul medical pun în evidentă
infecţia.
-
clinic manifest
•
Când pacientul manifestă simptomele
şi semnele clinice ale infecţiei.
Sursa
de agenţi patogeni
•
Este reprezentată de un organism
care are capacitatea să găzduiască, sa asigure supravieţuirea şi
eventual multiplicarea şi întotdeauna diseminarea unui agent
patogen, direct spre organismul receptiv sau indirect prin
intermediul căilor de transmitere, prezentând sau nu semne clinice
de boala.
•
Exemple de surse de agenti
patogeni:
-
bolnavi cu forme tipice sau atipice de boală;
-
purtători de agenţi patogeni care pot să nu prezinte semne clinice
de boală, dar pot fi:
- purtători preinfectioşi, viitorii
bolnavi aflaţi în perioada de incubaţie a bolii;
- purtători sănătoşi care au un
anumit grad de imunitate şi o rezistentă generală nespecifică
ridicată şi aceştia pot fi:
- temporari (câteva zile sau
săptămâni),
- cronici (luni, ani sau toată
viaţa).
-
purtători foşti bolnavi (după vindecarea clinică nu se
sterilizează).
Ei pot fi:
-
cunoscuti (cei care au
fost spitalizaţi) sau
-
necunoscuti (cei cu forme atipice care au fost trataţi în
ambulatoriu).
-
animale bolnave (inclusiv păsările) ele pot fi:
-
domestice,
-
peridomestice,
-
sălbatice.
•
Ele pot transmite zooantropozele (90
de maladii dintre care 20 interesează şi populatia Europei).
Animalele purtătoare de agenti patogeni au aceleaşi
caracteristici ca la oameni.
-Artropodele
Sunt
vectori biologic activi care asigură în mod obligatoriu dezvoltarea
cel putin pentru un stadiu biologic al agentului patogen (ţântari,
păduchele omului, căpuşele, puricii şoarecelui şi şobolanului
etc.).
Modul
de transmitere a agenţilor patogeni
Modul
de transmitere poate fi direct sau indirect.
•
Modul direct de transmitere
se realizează între sursa de agent patogen şi organismul receptiv
(inhalarea, contact fizic, sărutul, muşcătura, transferul
transplacentar, transfuzia de sânge).
•
Modul indirect de transmitere
este mai complex şi implică una sau mai multe căi de transmitere
(apă, aer, sol, alimente, obiecte, mâini, insecte sau combinate).
Căi
de transmitere
►
Aerul
•
Mecanismul de transmitere a agentului
patogen prin această cale a fost descris de Pflügge in 1897.
• În
timpul expirării, aerul iese cu o presiune mare, produce picaturi
septice care vor rămâne suspendate în aer pe o durată variabilă
şi vor fi dispersate în raport cu dimensiunile lor (dispersia va fi
intensă cand dimensiunile vor fi ≤ 10µ).
•
Picăturile septice sunt diseminate
la o distantă de 1,5-2 m, sau dacă intervine tusea strănutul,
vorbirea, cântarea, dispersia va fi la 5-10 m, datorită curentilor
de aer.
•
După un timp picăturile septice
pierd o parte din apa, devin mai uşoare, persistă mult in aer,
sedimentează pe suprafeţe şi apoi se răspândesc în aer
•
Diseminând agenti patogeni aflaţi
în interiorul
masei
de substanţe organice vor genera nucleosoli septici.
•
Ei se pot cupla cu particule minerale
(praful din sol) şi generează praful septic, care se combină cu
cele provenite din triturarea spontană a altor componente septice.
•
Organismele receptive se vor
contamina şi eventual infecta inhalând: picături, nucleosoli sau
praf septic.
Căi
de transmitere
•
Aerul încăperilor poate fi
contaminat cu intensitate variabilă în funcţie de: destinatia
acestora, densitatea surselor de agenti patogeni, şi calitatea
decontaminării periodice.
•
Prin această cale se pot transmite:
difteria, gripa, scarlatina, tuberculoza etc.
►
Solul
•
Este o altă cale de transmitere a
infecţiei, 1 gram de sol poate conţine 2-5x109germeni.
•
Solul nu este un mediu prielnic
dezvoltării agenţilor patogeni.
•
In afară de bacteriile care
sporulează, ceilalţi agenti
patogeni
supravieţuiesc o perioadă limitată de timp zile sau luni).
•
In sol se pot întâlni: fungi, ouă
şi larve de geohelminţi.
Contaminarea
şi eventual infectarea
omului se poate face prin:
- cale digestivă, consumă apă sau
vegetale crude nespălate,
- cale respiratorie prin inhalarea
pulberilor din solul contaminat,
- prin tegumente cu integritate
pierdută.
•
Prin această cale se pot transmite:
tetanosul, poliomielita, salmoneloza, tuberculoza, parazitozele.
►
Apa
•
4/5 din bolile cunoscute în lume
sunt legate de insalubritatea apei.
Transmiterea
agentilor patogeni se poate face:
•
direct
-
de la sursele de agenţi patogeni: dejecte (umane, animale), adăparea
animalelor bolnave, scăldarea (oamenilor sau animalelor), depunerea
cadavrelor animalelor;
•
indiret
are loc prin:
-
aer, sol, alimente, recipiente
•
Transmiterea indirectă se produce
în: inundaţii, averse de ploaie, cutremure, cataclisme.
• În
aceste momente apar defectiuni, avarii, când nu se face sau este
insuficientă decontaminarea apei sau utilizarea neigienică a
surselor de apă.
•
Prin această cale se pot transmite:
febrele tifo-paratifoidice. dizenteria, holera, hepatita A,
poliomielita etc.
►
Alimentele
•
Atunci când nu sunt prelucrate
igienic sau atunci când nu se respectă circuitele. Contaminarea lor
poate fi:
-
primară (de la origine) sau
-
secundară (prin dejecte, animale bolnave sau purtătoare, aer, apă,
sol, insecte sau mâini murdare).
•
Prin alimente se pot transmite:
trichineloza, tuberculoza, antraxul, bruceloza, salmoneloze etc.
►
Obiectele
•
Pot constitui o altă cale de
transmitere.
Ele
pot transmite:
-
direct (de
la sursa de agenţi patogeni prin produsele eliminate: secreţii,
spută, urină, fecale, sânge, puroi) sau
-
indirect (prin
aer, sol, apă, mâini).
Prin
această cale se pot transmite: salmoneloze, tuberculoza, hepatita A,
parazitoze.
►
Transmiterea prin mâini murdare.
Contaminarea
poate fi
-
directă (de la agenjii patogeni) sau
-
indirectă (prin germeni vehiculaţi prin: aer, apă, sol, alimente,
obiecte, insecte).
•
Se pot transmite: febră tifoidă,
dizenterie, hepatita A, parazitoze.
►
Insectele pot
fi surse de agenţi patogeni, gazde obligatorii cel puţin pentru un
stadiu de dezvoltare (păduchii omului, căpuşele, ţânţarii,
puricii şi alţi flebotomi).
•
Altele sunt vectori pasivi,
artropodele: muştele, gândacii de bucătărie, furnicile, după ce
contaminează asigura doar transmiterea pe distanţe şi perioade
variabile de timp.
Gazdele
receptive
•
Este starea organismului care nu-i
conferă acesteia posibilitatea de a învinge o agresiune microbiană.
•
Gradul de receptivitate a unei
populaţii depinde de rezistenţa
specifică (imunitatea) care este
dependentă de prezenţa anticorpilor sau a unor celule cu capacitate
antiinfecţioasă.
•
Sau rezistentă
nespecifică (generală) este
dependentă de: integritatea barierelor cutanate şi a mucoaselor.
•
Imunitatea naturală
care se realizează fără intervenţia omului şi este de:
- specie –
omul şi anumite animale fac anumite boli specifice;
- pasivă
- urmare a transferului transplacentar de anticorpi,
- activă
- imunitatea care apare după trecerea prin boală.
•
Imunitatea artificială
Se
realizează după interventia omului, prin
programe prevenţionale.
• Se
utilizează produse biologice care oferă protectie specifică.
Ea
poate fi:
- activă
- după administrarea vaccinurilor;
- pasivă
- după administrarea de seruri imune sau de imunoglobuline (în
acest caz organismul este doar consumator).
•
Rezistenta specifică sau
nespecifică poate fi sporită prin
utilizarea de: anticorpi monoclonali cu acţiune idiotipică şi a
sistemelor imunomodulatoare (imunostimulatoare ribozomale cu acţiune
de apărare antiinfectioasă).
•
Gradul de receptivitate
depinde şi de : vârstă, alimentatie, profesie.
Manifestarea
infectiilor în colectivitătile umane
În
functie de: numărul, dispersia temporală şi spaţială a unor
îmbolnăviri se disting patru forme: sporadică, endemică,
epidemică şi pandemică.
1.
În manifestarea sporadică, procesele
morbide apar sub forma unui număr mic de îmbolnăviri, distribuite
pe un teritoriu întins, la intervale mari de timp fără o legătură
aparentă între ele.
2.
În manifestarea endemică,
morbiditatea este redusă, îmbolnăvirile nu au legătură aparentă
între ele, dar există tendinta de concentrare spatială şi
temporală care pot duce la izbucnirea unor epidemii.
•
Ele se pot întâlni în mod constant
în anumite grupe de populatii, din unele zone geografice, sub forma
de cazuri dispersate care periodic pot creşte ca frecventă
(hepatita virală, dizenteria bacilara, guşa endemică).
•
Prin luarea unor măsuri eficiente, o
morbiditate endemică se poate transforma într-o morbiditate
sporadică sau poate fi eradicată pe teritoriul respectiv.
•
Sau când nu se iau măsuri se poate
transforma în morbiditate endemo-epidemică
•
Sau când nu se iau măsuri se poate
transforma în morbiditate endemo-epidemică
3.
Manifestarea epidemică se
caracterizează prin:
-
natura debutului (exploziv, lent),
-
extensivitate,
-
severitate (complicatii şi mortalitate),
-
durata de evolutie (scurtă, medie sau lungă),
-
modul de stingere (brusc, lent sau trenant) şi
-
perioada interepidemică (scurtă, medie sau lungă).
Ex.
epidemii hidrice, aerogene, alimentare etc.
4.
Manifestarea pandemică este o
acumulare de epidemii cu caracter extensiv, interesează arii mari de
pe glob sau continente întregi şi în toate cazurile de imbolnăviri
există legături evidente.
Ex.
noi ne aflam in a 7 a pandemie de holera.
►
Infecţia de spital
Infecţiile
intraspitaliceşti sunt afectiuni
survenite în interiorul unui spital, afectând bolnavii spitalizaţi.
•
Ele se mai numesc şi infectii
nosocomiale sau iatrogene sau infecţii încrucişate (cross
infection).
•
Aceste infecţii apar în timpul
spitalizării, mai rar după spitalizare, în conditiile create de
spitalizare şi de actul medical sau chirurgical
•
Evolutiv infectia de spital a parcurs
trei etape:
- prepasteuriană
(prevalenţă crescută şi predominanta etiologică a germenilor
înat patogeni),
- pasteuriană
(datorită implementării asepsiei şi
antisepsiei a scăzut semnificativ prevalenţa),
- modernă şi contemporană
cu prevalentă în creştere şi implicarea predominantă a unor
bacterii condiţionat patogene.
Caracteristicile
tulpinilor care dau aceste infecţii sunt:
- rezistenta multiplă la antibiotice
şi antiseptice,
- capacitatea de colonizare şi
- virulentă crescută.
•
Cele mai întâlnite bacterii care
dau aceste infectii şi care alcătuiesc
fondul microbian de spital sunt:
- enterobacteriile (
E. coli, Klebsiella pneumoniae, Enterobacter spp.),
- Pseudomonas
aeruginosa,
- Staphylococcus
aureus, stafilococi coagulazo negativi;
- virusuri cu tropism respirator
(gripal, paragripal, adenovirusuri, rinovirusuri, rujeolic,
varicelos mai rar);
- enterovirusurile (polio, Coxsachie,
ECHO);
- fungi (Candida,
Aspergillius);
- protozoare Pneumocystis
carinii,
- toxoplasma în cursul travaliului.
•
Riscul infecţiei intraspitaliceşti
este mărit prin investigatiile medicale sau chirurgicale agresive
(puncţii exploratorii sau endoscopia cavităţilor) sau prin actele
terapeutice moderne (respiraţie asistată, intervenţii chirurgicale
agresive, perfuzii, cateterisme venoase prelungite, medicaţie
imunosupresivă).
Infectiile
emergente
•
Sunt boli transmisibile, recent
identificate şi clasificate taxonomic şi clinico epidemiologic.
• La
sfârşitul secolului XX erau peste 30 de astfel de boli care pot să
declanşeze epidemii periculoase şi anume:
- infecţia cu HIV,
- febra Ebola,
- sindromul pulmonar cu Hanta
virus,
-
febre virale hemoragice,
- infecţia cu Campylobacter,
Helicobacter,
- encefalopatiile spongiforme
transmisibile,
- boala legionarilor,
- boala Lyme ( Borrelia
burgdorferi).
•
Unele sunt boli nou apărute, altele
existau de secole şi au fost recunoscute doar recent din cauza unor
schimbări ecologice sau ambientale care au crescut riscul
infecţiilor umane.
Infecţiile
reemergente
•
Sunt boli infecţioase vechi ca:
tuberculoza şi sifilisul, care au înregistrat o recrudescentă
semnificativă din cauza schimbărilor complexului de condiţii
gazdă-agent, etiologie-mediu.
