TEHNICI DE NURSING SI INVESTIGATII , 19 SONDAJE, SPALATURI, CLISME

SONDAJE, SPALATURI, CLISME


Prin sondaj se înţelege introducerea unei sonde sau tub de cauciuc, metal sau material plastic într-o cavitate naturală a organismului în scop explorator sau terapeutic. Acest tub se numeşte sondă. Această manevră se face cu un anumit scop:
  • evacuar
  • ea conţinutului
  • recoltarea produsului
  • urmărirea cantităţii extrase
  • felul produsului
  • introducerea de substanţe de contrast, alimentare, medicamentoase, soluţii antiseptice etc.
Atât pentru sondaje cât şi pentru spălături se va efectua pregătirea psihică a bolnavului, i se va explica scopul şi necesitatea manoperei, cât şi beneficiul adus prin această manoperă. Pentru uşurarea şi reuşita tehnicii, bolnavul este sfătuit de către asistentul medical să coopereze. În caz de refuz a bolnavului, asistentul medical va anunţa medicul, va consemna în foaia de observaţie şi va invita bolnavul să semneze refuzul. Este interzisă obligaţia bolnavului la o manevră pe care el nu şi-o doreşte. În cazul persoanelor inconştiente, decizia de sondaj sau spălătură o va lua medicul.
In caz că se introduce în cavitate apă sau soluţii medicamentoase care vor fi evacuate, vorbim de spălătură şi se face în scop de a curăţii cavitatea respectivă.
Instrumentarul folosit în acest scop trebuie să îndeplinească următoarele proprietăţi:
  • suprafaţa materialului din care sunt confecţionate să fie netă
  • materialul din care sunt confecţionate să fie rezistent
  • să fie uşor de dezinfectat şi sterilizat
  • vârful lor să fie bont, neted pentru a nu leza cavitatea.
Pentru ca sondele să fie utilizate indiferent de cavitatea unde vor fi introduce, ele trebuie să fie folosite după reguli bine stabilite pe care orice asistentă sau cadru medical care le foloseşte să le respecte:
  • la introducerea sondei, vârful ei se umidifică cu apă sau se unge cu un ulei sau cu un anestezic local;
  • sondele să fie sterile, de unică folosinţă şi utilizate în condiţii de asepsie perfectă;
  • bolnavilor li se va cere consimţământul (bolnavi cooperanţi) pentru efectuarea manoperei;
  • bolnavii vor fi instruiţi asupra modului de desfăşurare a procesului de sondare şi asupra scopului acestuia, precum şi asupra felul cum trebuie să se comporte în timpul manoperei;
  • bolnavii agitaţi sau cei cu teamă vor fi sedaţi sau calmaţi uşor în aşa fel încât să se poată colabora cu ei;
  • sondajul se va face cu profesionalism şi răbdare pentru a nu face cale falsă la înaintarea sondei;
  • introducerea sondei se face cu mare atenţie şi tact pentru a nu obosi bolnavul;
  • la efectuarea de spălături cantitatea de lichid de spălat va fi mai mică decât cavitatea unde o introducem;
  • în caz de orice accident (mici hemoragii, dureri locale, scăderea TA) se va anunţa medicul
  • conţinutul cavităţilor se va arăta medicului şi va fi trimis în caz de nevoie la laborator
  • persoana care a efectuat sondajul trebuie să fie protejată cu echipament de protecţie (şorţ, mănuşi de cauciuc şi mască)
  • persoana care a efectuat manopera va fi notată în foaia de observaţie şi se va consemna ora, durata şi materialul extras
  • nu va efectua sondajul decât personalul medical calificat care răspunde în faţa organelor de răspundere profesională
TUBAJUL ŞI SPĂLĂTURA GASTRICĂ

Prin tubaj gastric se înţelege introducerea unei sonde de cauciuc sau material plastic în cavitatea stomacului. Scopul tubajului gastric este:
  • explorator
  • terapeutic
  • alimentaţie
Tubajul în scop explorator se efectuează pentru recoltarea sucului gastric, investigarea funcţiei evacuatorii a stomacului şi pentru determinarea chimismului gastric. Se va face la bolnavii conştienţi, dar şi la bolnavii inconştienţi care sunt în comă.
După ce s-a extras conţinutul stomacal se fac diferite investigaţii:
  • examenul citologic al conţinutului gastric
  • examenul macroscopic al conţinutului gastric
  • examenul microscopic
  • aspectul conţinutului gastric, miros, culoare, cantitate, conţinutul ingerat de bolnav.
După evacuarea stomacului se pot efectua spălături gastrice (intoxicaţii, hemoragii, etc.).
Tubajul gastric cu scop terapeutic se însoţeşte întotdeauna de spălătura gastrică. După ce s-a extras conţinutul stomacal se curăţă mucoasa gastrică de substanţele străine, exudate, etc. Aceasta se face în intoxicaţiile cu substanţe toxice, alimentare, în procese fermentative intrastomacale din staza gastrică şi în pregătirea pentru intervenţii chirurgicale sau fibroscopie.
Nu se efectuează această manoperă la bolnavii critici în special la bolnavii cardiovasculari, insuficienţe respiratorii decompensate, bolnavi psihici agitaţi sau în intoxicaţii cu substanţe caustice (se poate perfora mucoasa gastrică), la bolnavi cu varice esofagiene deoarece provoacă hemoragii prin ruptură de vase esofagiene.
Materiale necesare pentru tubajul gastric
Sonda Faucher: este confecţionată din cauciuc semirigid cu dimensiuni 1,5m şi grosime 10-12mm, închis la un capăt şi rotund. Partea rotunjită prezintă două orificii laterale. Partea distală este lărgită în scop de a se putea adapta la ea o pâlnie pentru spălături sau alimentaţie. La o distanţă de 40, 45, 50 cm de vârful rotunjit şi închis se găsesc marcaje cu tuş negru pentru a se putea orienta distanţa până unde este introdusă sonda. Când acest marcaj este la nivelul arcadei dentare sonda este în stomac. Marcajul de 40-50 este distanţa medie dintre centrul stomacului şi arcada dentară.
Sonda Leube este o sondă de cauciuc mai moale, de 75 cm cu lărgime de 8mm. La fel o extremitate este rotunjită şi are 3-4 orificii laterale, iar celălalt capăt se prelungeşte cu o porţiune de tub de sticlă continuat cu un tub de cauciuc. Pe această porţiune de sticlă se poate vizualiza conţinutul şi direcţia conţinutului din cavitatea stomacală.
Sonde din material plastic sunt sondele Levin, Ventral, Salem etc. Ele au calitatea că sunt transparent, moi şi sunt de unică folosinţă.
Sonda Einhorn – este cea ma folosită sondă şi este confecţionată din material plastic.
Materiale adjuvante:
  • muşama
  • o tăviţă renală
  • recipiente pentru colectarea conţinutului stomacal
  • două şorţuri de cauciuc lungi
  • un scaun rotativ
  • o pâlnie de sticlă (cu D =20-25cm)
  • o cană de 5 kg cu apă încălzită la 25-26 °C
  • o găleată pentru golirea lichidului evacuat
  • mănuşi de cauciuc
  • medicaţie specifică (antihistaminice, antiemetice, anestezice locale, sedative, O2, etc.)
Pregătirea bolnavului
Pentru manoperă este nevoie de doi asistenţi medicali: unul care introduce şi dirijează sonda gastrică, iar altul care captează sucul gastric. Manopera se execută în sala de tratament sau la patul bolnavului dacă starea lui este mai precară.

Poziţia bolnavului este şezând sau dacă este inconştient se aşază în decubit lateral stâng cu capul flectat pe spate. Se face pregătirea psihică a bolnavului explicându-i cum decurge manopera şi rugându-l să ajute la manoperă prin respectarea indicaţiilor care se dau. Bolnavul trebuie să stea pe scaun cu spatele drept rezemat de speteaza scaunului. Se acoperă bolnavul cu şorţul de cauciuc sau un material plastic, i se dă în mâini o tăviţă renală pentru a scuipa saliva şi pe care o va ţine sub bărbie (se va îndepărta proteza dacă o are).
Tubajul gastric se efectuează dimineaţa ajeun în cazul în care se urmăreşte funcţia glandelor stomacale la excitaţiile alimentare şi se pot administra şi substanţe excitante ale secreţiei gastrice.
Tehnică
Se umezeşte sonda gastrică sau se lubrefiază cu un ulei, se face anestezia locală a faringelui cu un spray anestezic cu cocaină. Asistentul medical sau medicul care efectuează manopera îşi îmbracă şorţul de cauciuc, mănuşile de cauciuc şi se aşează în partea dreaptă a bolnavului. Fixează capul bolnavului cu mâna stângă şi îl ţine între mâna stângă şi torace. Cu mâna dreaptă i-a sonda gastrică apucând-o de extremitatea rotunjită ca şi pe un creion. Bolnavul este invitat să-şi deschidă larg gura, să respire adânc. Sonda gastrică se poate introduce atât pe gură cât şi pe o nară a nasului. După ce se introduce capătul rotunjit până la peretele posterior al faringelui, cât mai aproape de rădăcina limbii i se spune bolnavului să înghită. Cu ajutorul deglutiţiei sonda va aluneca pe calea naturală spre esofag. Asistenta împinge uşor sonda, care înaintează spre stomac. Dacă apare greaţa se invită bolnavul să inspire profund pentru a inhiba centrul vomei din bulb.
Dacă prin această manoperă nu se reuşeşte să se introducă sonda se practică manevra Moskovkin. Se umple sonda cu apă, se pensează la capătul distal. Se introduce sonda şi când ajunge în faringe se depensează sonda. În acest moment apa din sondă se scurge în faringe şi declanşează refluxul de deglutiţie. Manevra se face de către doi asistenţi medicali. Când marcajul sondei gastrice de 40-50 cm ajunge la arcada dentară sonda este în stomac. În acest moment dispare rezistenţa înaintării sondei şi apare uneori un zgomot şuierător de aer care iese din stomac , apoi apare conţinutul stomacal. Conţinutul se colectează într-un balon Erlenmeyer . În cazul când conţinutul stomacal întârzâie să apară şi suntem siguri că sonda gastrică este în stomac se aspiră conţinutul gastric cu o seringă de 20-30 ml. Extragerea sondei se face cu aceeaşi mână cu care s-a introdus printr-o manevră rapidă şi prin pensarea capătului distal. Dacă s-a introdus o sondă Faucher în scop de spălătură gastrică la capătul distal se adaptează o pâlnie. Pe pâlnie se introduce apă sterilă. Înainte ca pâlnia să se golească complet este lăsată în jos cu 30-40cm sub nivelul epigastrului în poziţie verticală. După ce pâlnia s-a umplut se goleşte conţinutul ei prin răsturnare în găleată sau lighean. Procesul se repetă de 5-6 ori. În caz de intoxicaţii, spălătura se face de câteva ori, bolnavul fiind aşezat în poziţie decubit dorsal. Bolnavii agitaţi şi în stare de şoc, se imobilizează de către brancardier şi li se va efectua spălătura. În cele mai multe cazuri sonda gastrică rămâne în stomac pentru a i se putea repeta manoperele, şi este fixată între arcadele dentare ale bolnavului prin garnituri de protecţie metalice acoperite cu cauciuc. Data, ora, conţinutul, numele celui care a efectuat manopera, aspectul macroscopic, cantitatea extrasă se consemnează în foaia de temperatură a bolnavului. Sondele de cauciuc se spală, se dezinfectează şi se sterilizează pentru a putea fi refolosite. Sondele de plastic sunt de unică folosinţă şi se aruncă la extragerea lor.
Tubajul gastric cu sonde Einhorn
Se face în scop de a menţine sonda în stomac un timp mai îndelungat (ore sau zile). Este confecţionată dintr-un tub de cauciuc elastic lung de 1,5m şi 4-5mm grosime, prevăzut la o extremitate cu o olivă metalică care prezintă orificii. Oliva comunică cu exteriorul prin aceste orificii. Există sondă Einhorn confecţionată din material plastic dar care nu are la capăt această olivă. Este sonda care este tolerată cel mai bine de bolnavi şi poate fi păstrată în stomac o perioadă de timp mai îndelungată. Pe sonda de cauciuc este marcată lungimea sondei din 5 în 5 cm distanţă pentru cunoaşterea profunzimii ei în stomac.
Materiale necesare
Aceleaşi ca şi pentru celelalte sondaje, iar în plus mai este nevoie de:
  • două seringi de 20ml
  • o pensă hemostatică pentru închiderea sondei
  • un cilindru gradat
  • un stativ cu 10 eprubete
  • vată hidrofilă
  • dejunul de probă
Pregătirea bolnavului se face la fel ca şi pentru celelalte sonde.
Tehnica de execuţie
Se introduce sonda la fel ca şi celelalte sonde pe gură sau pe orificiul nazal. Prezenţa sondei în stomac o arată existenţa sucului gastric pe capătul distal al sondei. După verificarea sondei care a pătruns în stomac se vor injecta 20 ml lichid în stomac, pe sondă care se aspiră înapoi. Se introduc apoi pe sondă stimulente ale secreţiei gastrice. Se extrag apoi fracţiuni de suc gastric care se introduce în eprubete.
Incidente şi accidente:
  • greaţă
  • vărsătură
  • intoleranţă gastrică
  • colaps
  • strănut
  • încolăcirea sondei
  • introducerea sondei în căile respiratorii
  • tuse
  • tulburări de respiraţie
  • obstruarea sondei cu secreţii vâscoase
Tubajul cu balon endogastric se face cu ajutorul unei sonde duble cu un balonaş prin care circulă un lichid rece şi se foloseşte în scop de hemostază prin refrigeraţie.
Tubajul duodenal
Reprezintă introducerea unei sonde Einhorn în duoden dincolo de pilor cu diferite scopuri:
  • explorator
  • terapeutic
  • alimentar
În scop explorator din duoden se extrag:
  • o parte din sucul gastric
  • suc pancreatic
  • bilă
  • suc duodenal
Tubajul duodenal oferă relaţii despre funcţia căilor biliare, puterea de concentrare a veziculei.
În scop terapeutic:
  • pentru introducerea unor medicamente locale în duoden
  • drenarea căilor biliare
În scopul alimentaţiei artificiale:
  • se introduc lichide şi alimente pasirate după intervenţii chirurgicale pe stomac la bolnavii inconştienţi şi la cei cu afecţiuni gastrice
În scopul aspiraţiei continue:
  • în ocluziile intestinale
Materiale necesare:
  • sondă duodenală Einhorn
  • un stativ cu 10 eprubete
  • două seringi de 20 ml
  • o tăviţă renală
  • o pernă cilindrică
  • soluţie sulfat de Mg 33%
  • ulei de măsline
  • medii de cultură
  • plus celelalte materiale necesare tubajului gastric
Pregătirea bolnavului
  • se face pregătirea psihică. Tubajul se execută în patul bolnavului sau în sala de tratamente. Bolnavul este izolat de ceilalţi bolnavi prin paravane, în cazul efectuării tubajului duodenal sau gastric în salon
  • Cu 24 ore înaintea tubajului duodenal bolnavul nu mănâncă alimente solide numai lichide, apoi în ziua tubajului el rămâne nemâncat
  • Se face la ora dejunului
Execuţia tehnicii la bolnavul conştient
  • se aşează bolnavul pe muşama la marginea patului după care i se pune un şorţ de cauciuc şi i se dă o tăviţă renală care şi-o ţine sub bărbie
  • se introduce sonda ca şi la tubajul gastric, apoi se aşează bolnavul în decubit lateral drept cu capul şi trunchiul uşor aplecate în jos, coapsele flectate pe bazin. El este aşezat cu hipocondrul drept pe o pernă rotundă, pentru ca sonda Einhorn să se adapteze curburii mici a stomacului şi pentru a putea înaintea spre pilor. Sonda se introduce în 2-3 minute. La dimensiunea 6T în dreptul arcadei dentare sonda este în faţa pilorului, iar la dimensiunea 7T în dreptul arcadei dentare, oliva sondei este în D2 (porţiunea a 2 - a duodenului)
  • după ce sonda a ajuns în duoden prin ea curge în câteva minute sucul duodenal format din suc duodenal şi bilă galben aurie
Pentru a verifica existenţa sondei în duoden se practică:
  • insuflarea cu aer cu o seringă de 20ml. Când sonda este în stomac bolnavul simte aerul în stomac
  • injectarea cu lapte: se introduce 10 ml lapte pe sondă. Dacă sonda este în stomac se poate extrage înapoi în seringă laptele, dacă este în duoden nu se poate extrage
  • controlul radiologic: se vizualizează oliva bulbară pe ecranul radiologic (în cazul în care tubajul duodenal se face cu sonda Einhorn cu olivă)
Incidente şi accidente:
  • încolăcirea sondei în stomac
  • spasmul pilorului. În acest caz se introduce 20-30 ml bicarbonat de sodiu 10% sau lapte
  • obstacol anatomic pe căile extrahepatice
  • spasmul sfincterului Oddi
  • coagularea bilei
  • lipsa secreţiei biliare (hepatite)
Proba Meltzer-Lyon
Urmăreşte separarea bilei vezicale de cea hepatică din sucul duodenal pentru a putea vedea unde sunt localizate procesele patologice. Dimineaţa pe nemâncate se introduce sonda Einhorn în duoden. În cîteva minute se scurge pe sondă bila A care este un lichid clar galben auriu (bilă coledociană). Se injectează pe sondă 40 ml soluţie călduţă de MgSO4 33% şi se închide capătul distal al sondei. După 15-20 minute se deschide sonda şi pe ea se scurge bilă din vezica biliară de culoare castanie, este vâscoasă (30-40 ml) şi se numeşte bila B. Apoi urmează după evacuarea bilei B, o bilă cu aspect clar, transparent, galben aurie care este bila C sau hepatică. Toate aceste bile se depistează separate una de alta şi se trimit la laborator.
Tubajul pentru alimentare
La sonda Einhorn se adaptează la capătul distal un rezervor care conţine alimentul lichid, iar pe tubul de legătură se montează un picurător Martin şi o clemă Hoffman.
Spălăturile duodenale se fac pe aceeaşi sondă cu ser fiziologic 9‰, apă minerală, bicarbonat de sodiu, etc..
Tubajul intestinal
Reprezintă introducerea unei sonde de cauciuc sau material plastic dincolo de duoden în scop de alimentaţie în unele afecţiuni gastrice sau în scop de aspiraţie continuă (ocluzie intestinală).
Capătul distal al sondei se racordează la un aspirator în cazul aspiraţiei continue. Este un tratament eficace în ileusul paralitic. Această aspiraţie se practică întotdeauna sub reechilibrare hidroelectrolitică a bolnavului.
Materiale necesare
  • Sonda Miller –Abbott formată din două tuburi de cauciuc paralele lipite între ele cu lungimea de 3m şi unul de calibru mai mic, altul de calibru mai mare. Tubul de calibru mai mic se termină cu un balon de 50ml care asigură prin umflarea lui înaintarea în intestin. Prin tubul mai gros se aspiră aerul şi lichidele din intestin.
  • Recipientul de colectare este un balon de 5-10l
  • Plus materialele care se folosesc la orice tubaj

Spălătura gastrică
  • Definiţie:
  • Spălătura gastrică → evacuarea conţinutului stomacal şi curăţirea mucoasei exsudate de substanţe străine depuse.
  • Spălarea gastrică este o măsură terapeutică care trebuie aplicată înainte, mai ales în primele 4 ore de la indigestia alimentului.
  • Scop:
  • Terapeutic.
  • Evacuator.
  • Contraindicaţii:
  • Perioada dureroasă a ulcerului gastric.
  • Cancer gastric.
  • Intoxicaţii cu substanţe caustice.
  • Hepatite cronice.
  • Materiale necesare:
  • 2 şorţuri de cauciuc sau material plastic.
  • Sondă gastrică Faucher.
  • Sticlă cu diametru de 20-25 cm.
  • Cană metal sau sticlă de 5L, cu apă la temperatura 25-26°C.
  • Recipient pentru captarea lichidului evacuat.
  • Pâlnie.
  • Prosoape.
  • Pregătirea fizică şi psihică a bolnavului
  • Se anunţă bolnavul şi se explică necesitatea efectuării tehnicii.
  • Bolnavul este rugat să coopereze, să urmeze întocmai instrucţiunile primite.
  • Se aşează bolnavul pe un scaun cu spetează, cu spatele cât mai drept.
  • Se îmbracă bolnavul cu unul din şorţuri pentru protejarea hainelor.
  • Dacă bolnavul prezintă proteză dentară mobilă, aceasta se îndepărtează.
  • Se aşează tăviţa renală sub bărbia bolnavului pentru a capta saliva, solicitându-l s-o menţină în această poziţie.
  • Tehnica spălăturii gastrice:
  • Spălarea pe mâini cu apă şi săpun.
  • Asistenta va îmbrăca celălalt şorţ şi îşi va pune mănuşile.
  • Sonda se umezeşte pentru favorizarea alunecării prin faringe şi esofag.
  • Asistenta se aşează în dreapta bolnavului fixându-i capul cu mâna stângă, ţinându-l între mână şi torace.
  • Cu mâna dreaptă, se apucă extremitatea rotunjită a sondei întocmai ca pe un creion.
  • Se cere bolnavului să deschidă gura larg, să respire adânc şi se introduce capătul sondei cât mai aproape de rădăcina limbii, invitând bolnavul să înghită.
  • Pentru a ne asigura că sonda a ajuns în stomac (şi nu în trahee), introducem capătul liber al acesteia într-un pahar cu apă: apariţia bulelor de aer confirmă pătrunderea în căile respiratorii şi se îndepărtează sonda.
  • Odată ajunsă în stomac , se adaptează la capătul sondei o seringă Guyon, plină cu apă potabilă. Apa se introduce în stomac şi apoi se va aspira conţinutul gastric (pentru determinări toxicologice de laborator).
  • Se coate seringa şi se adaptează o pâlnie prin care se toarnă apă călduţă (la care se poate adăuga o lingură de sare şi o suspensie de cărbune medicinal 4-6 linguri la un litru de apă).
  • Se introduce odată 300-500ml şi se provoacă vărsătura prin mişcarea tubului în sus şi în jos. Se repetă administrarea unei noi cantităţi de lichid, urmată de extragerea acestuia, până se ajunge la o cantitate de 3-5 litri.
  • Se extrage sonda printr-o mişcare hotărâtă, dar cu precauţie.
  • Îngrijirea bolnavului după tehnică:
  • Clătirea gurii cu un pahar apă călduţă.
  • Se şterg mucozităţile de pe faţă şi de pe bărbie.
  • Se îndepărtează tăviţa renală şi şorţul de cauciuc.
  • Se aşează bolnavul comod în pat.
Reorganizarea locului de muncă:
  • Se spală instrumentele folosite, se dezinfectează şi se dau la sterilizare.
  • Accidente şi incidente:
  • Când apare senzaţia de vomă şi greaţă se înlătură sonda indicând respiraţie profundă.
  • Sonda poate pătrunde în laringe – apare tusea, faciesul bolnavului se cianozează – se îndepărtează imediat sonda.
  • Sonda se înfundă cu resturi alimentare – desfundarea se face prin insuflare de aer.
Se pot produce bronhopneumonii de aspiraţii.
SONDAJUL ŞI SPĂLĂTURA VEZICALĂ

Introducerea unei sonde prin uretră în vezica urinară.
Scop
  • de golire a vezicii urinare
  • de a efectua unele procedee de tratament şi terapeutică
  • de a descoperi anumite afecţiuni ale uretrei şi vezicii urinare
Sondajul vezical se face diferit la femeie şi la bărbat, datorită dispoziţiei anatomice diferite pe sexe.
Sondajul evacuator la femeie
Materiale şi tehnică
  • două sonde vezicale sterile (de metal nichelat cu vîrful îndoit la un capăt, vărful rotunjit în extremitatea proximală şi prezintă 1-2 orificii)
  • cateter din material plastic
  • sonde Petzer
  • sonde Foley
  • o tăviţă renală, glicerină
  • muşama, 2 pense sterile
  • mănuşi de cauciuc
  • vaselină, oxicianură de mercur
Tehnic a de executie
Bolnava este pregătită psihic, explicândui-se ce i se va face. Manopera se efectuează în pat, care este protejat cu un paravan. Bolnava este aşezată în decubit dorsal cu genunchii ridicaţi, flectaţi şi coapsele îndepărtate. Sub fese se aşează o pernă, apoi se acoperă bolnava rămânând descoperită numai regiunea vulvară. Asistentul medical îşi îmbracă mănuşi sterile. Ia în mână sonda sterilă , o lubrefiază, o prinde între degetul mediu şi inelar a mâinii drepte cu ciocul îndreptat în jos. Policele şi indexul mâinii drepte apucă două tampoane înmuiate în soluţie de oxicianură de mercur.
Asistentul medical stă în partea dreaptă a bolnavei . Cu policele şi indexul mâinii stângi se îndepărtează labiile, punândui-se în evidenţă meatul urinar uretral care se alfă sub clitoris. Se şterge cu tampoanele orificiul uretral de mai multe ori de sus în jos, în direcţia anusului. Tamponul se utilizează numai la o singură ştergere apoi se aruncă. După două trei ştergeri asistentul medical întoarce sonda dintre degetele mediu şi inelar, aducând-o cu ciocul în sus şi va fi prinsă ca un creion.
Introduce apoi sonda prin meat la o adâncime de 4-5cm. Paralel cu înaintarea sondei extremitatea distală a sondei va fi lăsată arcuind în jos. Prezenţa sondei în vezică o confirmă apariţia urinei pe ea. Este bine ca sonda vezicală să fie prelungită cu tubul de la punga urinară colectoare. Extragerea sa se face cu ridicarea extremităţii libere.
Sondajul vezical la bărbaţi

Materiale necesare – descrise la sondajul vezical la femei.
Pregătirea bolnavului - la fel ca şi la sondajul vezical la femei.
Asistentul medical se aşează în partea dreaptă a bolnavului. El nu va mânui sonda vezicală metalică deoarece poate face cale falsă, aceasta fiind numai la latitudinea medicului. El va mânui numai sonde de cauciuc. Sonda va fi unsă cu o substanţă lubrefiantă. Se dezinfectează meatul urinar, degajează glandul de prepuţ, şterge fin meatul de câteva ori cu oxicianură de mercur, apoi fixează glandul între police, index şi mediu al mâinii stângi, desfăşurând meatul uretrei cu primele două degete. Între degetul inelar şi mic al mâinii drepte se prinde sonda vezicală la extremitatea deschisă. Apoi cu o pensă se apucă sonda în vecinătatea ciocului. Se introduce ciocul în meat, apoi cu ajutorul pensei se împinge sonda înainte, iar paralel cu mâna stângă se întinde penisul ca să dispară cutele transversale. Când sonda ajunge în vezica urinară se scurge pe ea lichidul urinar. Dacă la împingerea sondei asistentul medical întâlneşte obstacole anatomice el renunţă şi anunţă medicul.
Incidente şi accidente
  • lezarea mucoasei uretrale
  • imposibilitatea de a monta sona întâlnând obstacole
  • crearea de căi false
  • înfundarea sondei
  • hemoragie locală
Spălătura vezicii urinare
Se face în scop terapeutic şi constă în introducerea de soluţii medicamentoase în vezica urinară.
Materiale:
  • materialele prezentate pentru sondajul vezical
  • o seringă Janet
  • un irigator
  • soluţii de spălat: soluţie de acid boric 3%, soluţie nitrat de Ag 1-4‰, soluţie Rivanol 0,1-2 %. Toate se încălzesc la 36°C
Pregătirea bolnavului se face ca şi la sondajul vezical.
Tehnică
La sonda vezicală se adaptează o seringă Janet sau irigatorul din care se umple încet vezica urinară. Când vezica s-a umplut se îndepărtează seringa sau irigatorul şi se lasă să se scurgă lichidul de spălătură (la femei).
Accidente:
  • accidentele sondajului vezical
  • supraumplerea vezicii urinare
Pentru bărbaţi se folosesc sonde Foley, Nelaton sau Tieman.



Spălătura oculară
  • Definiţie:
  • Spălătura sacului conjunctival prin introducerea unei cantităţi de soluţie antiseptică.
  • Indicaţii
  • Îndepărtarea secreţiilor conjunctivale.
  • Îndepărtarea corpilor străini.
  • Material necesar
  • Undină sau pipetă sterilă.
  • Casoletă cu comprese de tifon, tampoane de vată sterile.
  • Tăviţă renală.
  • Soluţii antiseptice la 370C : acid boric 3%, oxicianură de mercur 1/6000, ser fiziologic, apă bicarbonatată 22‰.
  • Pregătirea bolnavului
  • Se anunţă bolnavul şi i se explică tehnica.
  • Se aşează bolnavul în poziţia şezând, cu capul aplecat pe spate, cu privirea în sus sau în decubit lateral.
  • Ochiul sănătos va fi protejat cu o compresă sterilă.
  • Se aşează sub ochi, lipită de obraz, o tăviţă renală ce va fi susţinută de bolnav sau de către un ajutor.
  • Efectuarea spălăturii
  • Se spală şi se dezinfectează mâinile asistentei.
  • Se verifică temperatura soluţiei antiseptice de spălare.
  • Se aşează pe cele două pleoape câte o compresă îmbibată în soluţia antiseptică de spălare
  • Cu degetele mâinii stângi se deschide fanta palpebrală.
  • Se toarnă încet lichidul de spălătură în sacul conjunctival, evitând corneea.
  • Se cere bolnavului să-şi mişte ochiul în toate direcţiile.
  • Se repetă tehnica de mai multe ori.
  • Se îndepărtează tăviţa renală
  • Se verifică prezenţa corpului străin în lichidul de spălătură.
  • Se spală şi se dezinfectează mâinile.
  • Îngrijirea bolnavului după tehnică.
  • Se aspiră lichidul rămas în unghiul nazal al ochiului cu ajutorul unui tampon.
  • Se îndepărtează compresa sterilă de protecţie de pe celălalt ochi.
  • Se şterge faţa bolnavului cu un prosop curat.
  • Reorganizarea locului de muncă.
  • Se spală instrumentarul folosit, se dezinfectează materialele şi se pregătesc pentru sterilizare.
  • Se îndepărtează deşeurile.
  • Observaţii
  • Ciocul undinei va fi ţinut la minim 6-7 cm de ochiul bolnavului pentru a nu se produce accidente.
  • Spălarea se poate face şi prin stoarcerea unor tampoane sterile îmbibate cu soluţie antiseptică.
  • Lichidul de spălătură de la un ochi nu trebuie să infecteze celălalt ochi.
  • Incidente şi accidente
  • Traumatisme oculare cu ciocul undinei sau cu vârful pipetei, prin mişcări reflexe ale bolnavului sau ale asistentei.
  • Infecţii sau diseminarea infecţiei la celălalt ochi.
  • Lezarea ochiului prin manevre incorecte.


Spălătura auriculară
  • Definiţie:
  • Spălătura conductului auditiv extern → îndepărtarea secreţiilor (puroi , cerumen) sau corpi străini sau în tratamentul otitelor cronice.
  • Scop:
  • Terapeutic.
  • Material necesar
  • Seringă Guyon.
  • Casoletă cu comprese de tifon, tampoane de vată sterile.
  • Tăviţă renală.
  • Soluţii antiseptice la 370C sau soluţie medicamentoasă.
  • Şorţ, muşama, prosop.
  • Pregătirea bolnavului
  • Se anunţă bolnavul şi i se explică tehnica.
  • În cazul dopului de cerumen, cu 24 de ore înainte de a efectua spălătura auriculară se va instila în conductul auditiv extern – de 3 ori – soluţie de bicarbonat de sodiu în glicerină 1/20.
  • În cazul dopului epidermic se va instila soluţie de acid salicilic 1% în ulei de vaselină.
  • În cazul corpurilor străine hidrofile (boabe de legume şi cereale) se va instila alcool.
  • În cazul insectelor vii se fac instilaţii cu ulei de vaselină, glicerină sau se aplică tampon cu alcool, eter – cu efect narcotizant.
  • Se aşează bolnavul în poziţia şezând, protejat cu prosop, muşama şi şorţ.
  • Efectuarea spălăturii
  • Se spală şi se dezinfectează mâinile asistentei.
  • Se îmbracă şorţul de protecţie.
  • Se aşează tăviţa renală sub urechea bolnavului care înclină capul spre tăviţă şi o susţine.
  • Se verifică temperatura soluţiei de spălare.
  • Se cere bolnavului să-şi deschidă gura - prin aceasta conductul se lărgeşte şi conţinutul patologic se îndepărtează mai uşor.
  • Cu mâna stângă se trage pavilionul urechii în sus şi înapoi, iar cu mâna opusă se injectează lichidul de spălătură în conduct – spre peretele postero-superior şi se aşteaptă evacuarea.
  • Se repetă operaţia de câteva ori – până se obţine lichid curat.
  • Se usucă conductul cu câteva tampoane de vată.
  • Se îndepărtează tăviţa renală
  • Se controlează lichidul de spălătură.
  • Se verifică prezenţa corpului străin în lichidul de spălătură.
  • Se spală şi se dezinfectează mâinile.
  • Reorganizarea locului de muncă.
  • Se spală instrumentarul folosit, se dezinfectează materialele şi se pregătesc pentru sterilizare.
  • Se îndepărtează deşeurile.
  • Se notează tehnica în foaia de temperatură.
  • Observaţii
  • Presiunea mare a jetului, temperatura mai scăzută sau mai crescută a lichidului de spălătură determină apariţia accidentelor → vărsătură, lipotimie, traumatizarea timpanului.
  • Incidente şi accidente
  • Traumatisme timpanice.
  • Vărsături.
  • Lipotimie, ameţeli.
  • Nistagmus.
  • Dureri.



Spălătura vaginală
  • Definiţie:
  • Spălătura vaginală → introducerea în vagin a unui curent de lichid – apă sau soluţie medicamentoasă – care, după ce spală pereţii vaginali, se evacuează pe lângă canulă.
  • Scop → terapeutic:
  • Îndepărtarea conţinutului vaginal (normal sau patologic).
  • Dezlipirea exsudatelor patologice de pe mucoasă.
  • Dezinfecţia locală înaintea intervenţiilor chirurgicale, ginecologice şi obstetricale.
  • Reducerea proceselor inflamatorii.
  • Calmarea durerilor.
  • Material necesar
  • Materiale de protecţie - paravane, prosoape, traversă, muşama.
  • Materiale sterile - canulă, vaginală, irigator, vată.
  • Materiale nesterile - stativ pentru irigator, bazinet.
  • Medicamente - 2 l soluţie medicamentoasă(apă oxigenată, soluţie cloramină, permanganat de potasiu 1/20.000, oxicianură de Hg 1/4.000, sublimat 1%).
  • Pregătirea bolnavei
  • Se pregăteşte pacienta psihic, se anunţă şi se explică tehnica, necesitatea efectuării spălăturii.
  • Se izolează patul cu paravan şi se protejează cu muşama şi aleză.
  • Bolnava aşezată în poziţie ginecologică i se introduce bazinetul sub bazin, se spală organele genitale cu apă şi săpun, se acoperă regiunea vulvei cu un strat subţire de vaselină (pentru spălăturile calde).
  • Efectuarea spălăturii
  • Se spală şi se dezinfectează mâinile asistentei.
  • Se aşează irigatorul la 50-75 cm înălţime faţă de simfiza pubiană.
  • Se verifică temperatura soluţiei.
  • Se reperează orificiul de intrare în vagin şi se deschide robinetul;
  • Se introduce canula odată cu curentul de lichid până în fundul de sac posterior al vaginului.
  • Se spală bine fundul de sac posterior şi apoi se plimbă canula pe toată suprafaţa vaginului.
  • Se retrage canula înainte ca irigatorul să se golească, se pensează tubul şi se depune în tăviţa renală.
  • Îngrijirea bolnavului după tehnică.
  • Se usucă regiunea genitală cu vată şi prosop.
  • Se îndepărtează materiale folosite.
  • Se ajută pacienta să se îmbrace.
  • Se aşează comod în pat.
  • Se aeriseşte salonul.
  • Se examinează lichidul de spălătură, care poate conţine: flocoane de mucus, puroi, cheaguri de sânge.
  • Se trimite la laborator la solicitarea medicului.
  • Reorganizarea locului de muncă.
  • Se spală instrumentarul folosit, se dezinfectează materialele şi se pregătesc pentru sterilizare.
  • Se îndepărtează deşeurile.

CLISMELE

Clisma este tot un fel de tubaj prin care se introduc diferite lichide în intestinul gros cu mai multe scopuri: evacuator, medicamentos, examene paraclinice. După efectul urmărit clismele sunt:
  1. Clisme evacuatorii:
  • simple
  • înalte
  • prin sifonaj
  • purgative
  • uleioase
  1. Clisme baritate pentru explorare
  2. Clisme terapeutice
  • medicamentoase
  • cu efect local
  • anestezice
  1. Clisme alimentare
  • hidratante

Clismele evacuatorii

Clisma evacuatorie simplă are scop de a evacua intestinul gros în vederea unei intervenţii chirurgicale, a rectoscopiei, irigoscopiei, etc..
Se execută cu ajutorul irigatorului cu apă călduţă la temperatura de 22-30°C cu 0,75-1,5l apă. Efectul ei este să acţioneze asupra materiilor fecale solidificate prin deshidratare care s-au acumulat în ampula rectală.
În apa clismei se pot adăuga:
  • 2-3 linguri glicerină
  • 1-2 linguriţe săpun lichid
  • ulei de măsline, etc., cu scop de înmuiere şi lubrefiere asupra căilor evacuatorii
Materiale necesare
  • irigator metalic sau de sticlă de 0,5-3l capacitate
  • un tub de cauciuc sau material plastic
  • canulă metalică sau din material plastic unifolosibilă, sterilă, lungă de 12-15cm
  • pentru clisme înalte canule lungi de 30cm din cauciuc
  • o ploscă acoperită pentru evacuarea conţinutului colonului
  • muşama
  • învelitoare din flanelă pentru bolnav
  • ulei pentru lubrefierea canulei
  • apă pentru clismă
  • şorţ din plastic
  • mănuşi de cauciuc
  • tăviţă renală
Tehnica de executie:
Se suspendă irigatorul pe un stativ şi se umple cu soluţia respectivă. Se montează tubul de cauciuc, iar în capătul lui canula,apoi se pensează tubul cu o pensă.
Pregătirea bolnavului
  • pregătire psihică
  • se aşează bolnavul în decubit lateral stâng cu membrul stâng în flexie forţată a coapsei pe abdomen, iar membrul inferior drept este întins
  • sub capul bolnavului se aşează o pernă
  • bolnavii imobilizaţi se lasă în poziţie decubit dorsal
Clisma se poate face şi în poziţie genu-pectorală. Patul bolnavului va fi izolat de restul bolnavilor cu un paravan. Se va cere bolnavului să reţină lichidul în colon 10-15 minute pentru ca materiile fecale să fie înmuiate. Canula se unge cu soluţie uleioasă, se deschide pensa (Mohr), se scoate aerul de pe tub şi prima coloană de apă în tăviţa renală. După ce asistentul medical a îmbrăcat mănuşile de cauciuc depărtează fesele cu degetele de la mâna stîngă. Cu mâna dreaptă introduce canula prin anus în rect prin mişcări de rotaţie. Vârful canulei se îndreaptă uşor înainte în direcţia vezicii urinare. Se introduce pînă la distanţă de 10-12cm. Nu se forţează introducerea ei dacă întâlneşte obstacole mari.
Irigatorul se fixează la 0,5-1,5 m înălţime de unde soluţia din irigator pătrunde în colon în timp de 5 minute. Dacă apar dureri sau crampe se opreşte manopera câteva minute apoi se continuă. După scoaterea canulei bolnavul este aşezat în decubit dorsal, apoi peste 2-3 minute întors în decubit lateral drept. Bolnavul este rugat să reţină soluţia 10-15 minute după care apare scaunul. Când bolnavul anunţă că apare defecaţia se pune plosca şi se aşteaptă expulzarea conţinutului intestinal după care se face toaleta anală. Se îndepărtează apoi toate materialele folosite şi se aşează bolnavul în pat. Se deschid geamurile salonului pentru aerisire după ce bolnavul a fost acoperit.
Clisma înaltă

Se face pentru a evacua materiile fecale (excremente) din porţiunea superioară a colonului. Se foloseşte o canulă flexibilă care se introduce în rect până la înălţimea de 30-40cm. Se execută cu 2-3l apă la temperatură de 15-16°C şi cu o presiune mai mare cu irigatorul ridicat la 1,5m. Bolnavul este aşezat în decubit lateral stâng când se introduce 0,75l apă, apoi se aşează în decubit dorsal şi se introduce restul de soluţie. Se întoarce apoi bolnavul în poziţie laterală dreaptă ca să pătrundă apa până la valvula Bauhin.
Acest gen de clisme se fac pentru pregătirea bolnavilor care se operează pe colon.
Clisma prin şifonaj
Se face pentru îndepătarea puroiului, a toxicelor, a toxinelor microbiene de pe suprafeţele mucoaselor în ocluziile intestinale şi în parezele intestinale.
Se folosesc sonde rectale de 30-40cm cu diametrul de 1,5cm din cauciuc semirigid şi prevăzut cu orificii largi. În loc de rezervor se pune o pâlnie pe care se toarnă soluţia. Se umple pâlnia cu apă la 35 °C. Apa din irigator este vărsată în pâlnie care apoi ajunge în colon. Se ridică pâlnia până la înăţimea de 1m. Când bolnavul acuză dureri se coboară pâlnia până sub nivelul colonului şi se lasă să se scurgă într-o găleată conţinutul colonului. Operaţia se repetă de 3-4 ori. Clismele prin sifonaj sunt precedate de clismele evacuatorii.
Clismele uleioase
Se fac în cazul constipaţiilor cronice care sunt însoţite de dureri abdominale şi când clismele obişnuite sunt ineficiente. Se folosesc uleiuri vegetale în cantitate de 200-400g încălzite la temperatura de 38°C. Se fac cu un irigator sau cu o seringă de 50ml adaptate direct la canulă (seringă Janet) şi se apasă cu o presiune moderată pe piston.
Clismele terapeutice (medicamentoase )
Introducerea de medicamente când nu se pot lua pe cale orală sau în scop de tratament local şi se practică la:
  • bolnavii inconştienţi
  • cei care refuză tratamentul, sau bolnavii care suferă de afecţiuni gastrice
Prin mucoasa rectală se absorb:
  • anestezicele
  • antiinflamatoarele
  • digitalicele
  • clorura de calciu
  • opiu
  • chinina, etc.
Aceste substanţe se dizolvă în apă şi cu ele se efectuează clismele. Se fac la 1-1,5 ore de la clisma evacuatoare. Se fac şi sub formă de clismă picătură cu picătură sau microclisme care se repetă de 2-3 ori/zi şi se efectuează cu substanţe dizolvate în 10-15ml apă, ser fiziologic 9%, glucoză 5%. Clisma se face cu sonda Nelaton la capătul căreia se adaptează o seringă cu soluţia medicamentoasă. Se poate face şi cu irigatorul.
Scopul clismelor terapeutice şi clasificarea acestora este:
  1. pentru anestezia generală a copilului mic (inducţia anestezică)
  2. cu ceai de muşeţel (infuzie) pentru tratamentul afecţiunilor inflamatorii ale intestinului pentru absorbţia gazelor intestinale.
  3. cu soluţii de bicarbonat de sodiu 5, 8% pentru dizolvarea mucusului intestinal.
  4. pentru calmarea durerilor locale cu soluţii de xilină 1%.
  5. dezinfectante cu sulfamide:
  • 2-3g sulfamidă în 250ml ceai de muşeţel
  • soluţie cu albastru de metilen 1%
  1. clisme cu cortizon (antiinflamatoare)
  2. clisme epitelizante cu vitamina A soluţie 5ml de 30.000U
  3. clisme cu decoct de usturoi pentru oxiuri: în 300ml de apă se fierb 3 căpăţâni de usturoi.
Clismele alimentare şi hidratante
Se fac când există o intoleranţă gastrică sau refuz alimentar. Se practică picătură cu picătură după o clismă evacuatorie şi apoi la interval de o oră se începe clisma alimentară. Se fac numai cu soluţii izotonice. Se administrează:
  • ser fiziologic 9‰
  • hidrolizate de proteine (aminoven, aminosteril)
  • alcool în soluţie 3-4 %
  • hidranţi de carbon
  • săruri minerale
  • soluţii Ringer
  • glucoză 5%
În caz de intoleranţă se răreşte ritmul de administrare sau se adaugă în clismă 5-10 picături de opiu.
Clismele exploratoare
Aici se includ clismele baritate pentru explorarea colonului. Se fac cu :
  • substanţe de contrast radioopac
  • sulfat de bariu (suspensie)
Aceste clisme se fac după clisme evacuatorii şi un regim hidric.
Clismele la sugari şi copii mici
Se fac în funcţie de vârstă:
  • la sugari până la 6 luni se vor face cu o pară de capacitate 50-60ml
Sugarii se aşează pe masa de înfăşat în decubit dorsal cu genunchii flectaţi sau în decubit lateral stâng cu membrul stâng flectat pe abdomen, iar cel drept întins. Cu mâna stângă se îndepărtează fesele, iar cu mâna dreaptă se introduce vârful perei de cauciuc lubrefiat în anus. Lichidul din pară se introduce încet în rect. Se scoate apoi vârful perei şi cu degetele se strâng câteva minute fesele pentru menţinerea clismei în rect. Se lasă 5-10minute copilul înfăşat apoi se evacuează conţinutul intestinal şi apoi i se face toaleta locală.
Clismele medicamentoase se fac cu sonde Nelaton numărul 10 şi 12 cm în ritm de 3-6 picături pe minut. Cantitatea de lichid în clismă nu va depăşit 50ml la sugari şi 150ml la copii mai mari.
TUBUL DE GAZE
Este un tub din cauciuc sau material plastic semirigid de lungime 30-35cm cu diametrul 8-10mm şi are ca scop eliminarea gazelor din colon. La capătul proximal el este rotunjit şi prezintă găuri. Tubul de gaze steril şi lubrefiat se introduce prin anus în rect pe o porţiune de 15-20 cm şi se lasă o perioadă de 2 ore. Nu se ţine mai mult pentru că produce compresiune pe vase.