OFTALMOLOGIE SI NURSING ÎN OFTALMOLOGIE , C 8 KERATITA

KERATITA
Keratita reprezintă inflamaţia corneei, adică a membranei transparente ce acoperă ochiul în partea lui anterioară. În mod normal, prin clipire această membrană este umectată (umidifiată). În lipsa clipirii, însă, din cauza scăderii secreţiilor lacrimale, corneea se usucă, se irită, se inflamează şi se înroşeşte, motiv pentru care acestă afecţiune mai este cunoscută şi sub denumirea de "sindromul ochilor uscaţi". Astfel, pacienţii cu keratită acuză frecvent usturimi ale ochilor, senzaţia de uscăciune şi mâncărime a globilor oculari, arsuri sau senzaţia de nisip sau de corp străin în ochi. În plus, bolnavii prezintă des vederea înceţoşată care conduce la dificultatea la citit, la fotofobie şi la apariţia durerilor de cap specifice afecţiunilor oftalmologice necorectate. Dimineaţa se constată faptul că pleoapele sunt lipite, iar deschiderea ochilor se realizează dificil, cu durere sau disconfort. Nu în ultimul rând, bolnavii cu keratită obosesc uşor când lucrează mult la calculator, având dificultăţi la focalizarea imaginilor.
Cauzele ce provoacă keratita



Pe lângă expunerea prelungită a ochilor la acţiunea televizorului sau a monitorului calculatorului , apariţia keratitei poate avea şi alte cauze. Dintre acestea, cele mai frecvente sunt purtarea lentilelor de contact, expunerea ochilor la fumul de ţigară, la poluare sau la un mediu cu vânt sau praf (de exemplu în cazul folosirii prelungite a aerului condiţionat sau a ventilatoarelor).
Keratita se poate declanşa şi ca efect secundar al unor medicamente, precum antialergicele, anticoncepţionalele sau antidepresivele.
Femeile ajunse la menopauză pot face frecvent keratită deoarece la această vârstă modificările hormonale fac ca toate secreţiile din organism să scadă, inclusiv cele lacrimale.
Există cazuri în care apariţia keratitei este cauzată de o infecţie cu virusul herpetic, caz în care se va observa apariţia unui mic punct alb pe cornee.
Nu în ultimul rând, keratita poate fi o urmare a unor afecţini sistemice, precum lupusul, artrita reumatoidă sau sindromul Sjogren, boală caracterizată prin uscăciunea gurii, ochilor şi a altor mucoase.
Manifestari clinice
  • Ochi foarte dureros, rosu
  • Lacrimare intensa
  • Sensibilitate la lumina
  • Deseori afectiunea este insotita de vedere in ceata, halouri
  • Prezenta unui punc mic alb pe cornee in caz de keratita herpetica
Tratamentul trebuie condus de medicul oftalmolog si este dependent de cauza care a produs boala.
  • Keratita virala se vindeca de obicei de la sine, in 2-3 saptamani; uneori ramin sechele care pot persista si cateva luni; se indica coliruri sau ungvente oftalmice antivirale
  • Daca este o inflamatie de cauza bacteriana se trateaza cu coliruri cu antibiotice; acestea sunt indicate si in cazul iritatiilor produse de lentilele de contact sau de radiatiile UV
  • Sindromul de ochi uscat se trateaza cu lacrimi artificiale
  • In keratita produsa de utilizarea colirurilor administrarea acestora trebuie oprita, iar ochii lasati sa se vindece
  • In unele situatii medicul oftalmolog trebuie sa indeparteze cu grija celulele moarte sau distruse de pe suprafata corneei
  • Uneori se administreaza medicatie antialgica, iar ochiul se panseaza pentru a preveni iritatia produsa de lumina si pentru a accelera vindecarea si a diminua disconfortul ocular.
In functie de cauza si severitatea keratitei, riscurile variaza de la niciunul pana la orbire. Cei mai multi pacienti se recupereaza complet, uneori fiind necesare corectia chirurgicala sau chiar transplantul de cornee, acestea in functie de gradul de scadere a acuitatii vizuale. Astfel, cu cat pacientul se adeseaza mai repede medicului oftalmolog, cu atat sansele unei refaceri complete a ochiului sunt mai mari

Iridociclita - inflamatie oculara ce afecteaza irisul si corpul ciliar. O iridociclita este o afectiune relativ frecventa, acuta si cronica, atingand adesea ambii ochi si cu tendinta de a recidiva. 
Cauze - Acestea sunt multiple si uneori dificil de determinat. O iridociclita survine adesea dupa o infectie bacteriana (sinuzita, abces dentar, infectie urinara, tuberculoza, sifilis, bruceloza etc.), virala (herpes, zona zoster indeosebi) sau parazitara (leptospiroza). 
Simptome - O iridociclita se manifesta prin dureri oculare surde si moderate si printr-o scadere variabila, in general limitata, a acuitatii vizuale. Examenul constata o inrosire a ochiului. 
Tratament - Acesta este concomitent cu cel al cauzei atunci cand ea a fost gasita, si cel al simptomului inflamator cu colire sau cu injectii subconjunctivale antiinflamatorii, cu colire midriatice care dilata pupila pentru a evita sinechiile(Lipire prin tesut fibros patologic a doua tesuturi sau a doua parti ale unui organ care sunt separate in mod normal) si, uneori, prin corticoterapie generala.Sinonim: irita.