DEZVOLTAREA PIELII ŞI A
DERIVATELOR EI
Pielea
Pielea are o dublă origine:
ectodermală, pentru epidermă şi mezodermală pentru derm şi
hipoderm.
În luna a doua,
epiderma
este formată din două straturi: unul profund, germinativ,
şi unul superficial denumit periderm.
În decursul lunii a treia, apare şi al treilea strat, intermediar.
Celulele
mezenchimale, care vin în raport cu celulele ectodermale, se
condensează, spre finele lunii a II-a, formând corionul (dermul).
Tot în această perioadă, celulele mai profunde se diferenţiază
în ţesut areolar subcutanat sau hipoderm.
Părul
Prima etapă în
diferenţierea părului constă dintr-o invaginare a straturilor
epidermei, în grosimea corionului. Această invaginaţie denumită
folicul
pilos este
alcătuită, la periferie, dintr-un strat de celule cubice, ce va
forma teaca
externă
a părului. Extremitatea liberă, profundă, a foliculului este
dilatată, formând bulbul
părului
şi, în dreptul ei, mezenchimul condensat alcătuieşte papila
părului.
Unghiile
Unghiile se
formează printr-un proces de keratinizare a epidermei. În decursul
lunii a treia, pe vârful degetelor, apar îngroşări ale epidermei.
Acestea sunt denumite câmpuri
ungheale.
Unghia adevărată se formează în stratul profund al plicei
ungheale proximale, care ia denumirea de matricea
unghiei.
Aceasta reprezintă zona de creştere şi se întinde distal sub
forma unei zone albicioase numită lanula.
Glandele sudoripare
Glandele sudoripare apar sub forma
unor muguri plini. Mugurele se alungeşte şi capătul lui terminal
formează o serie de anse caracteristice glandei. În luna a VII-a
apare şi lumenul.
Glandele
sebacee
Apar sub forma unui mugure plin al
tecii externe a foliculului pilos. Ulterior, capătă lumen prin
degenerescenţa grasă a celulelor centrale.
DEZVOLTAREA FEŢEI
Dezvoltarea feţei se realizează
între săptămânile 5-8, pe seama mugurilor formatori ai feţei.
Mugurele
frontal
generează fruntea, osul frontal, oasele nazale.
Mugurele nazal
medial
generează porţiunea medială a oaselor nazale, septul nazal
membranos, vomerul, lama perpendiculară a etmoidului, porţiunea
mediană profundă a buzei şi gingiilor superioare, frâul buzei
superioare, oasele incisive.
Mugurele nazal
lateral
generează partea laterală a nasului până la unghiul medial al
orbitei, partea laterală a oaselor nazale, procesul frontal al
maxilarului, masele laterale ale etmoidului cu cornetul nazal
superior şi cornetul nazal mijlociu, cornetul nazal inferior, lama
ciuruită a etmoidului, osul lacrimal.
Mugurele
maxilar generează
buza superioară, regiunea superioară a obrajilor, maxilarul, oasele
zigomatice, oasele palatine, scuama temporalului.
Mugurele
mandibular
generează buza inferioară, gingiile, frâul buzei inferioare,
bărbia, partea inferioară a obrajilor, mandibula.
REGIUNEA BRANHIALĂ
Această regiune are ca limite
stomodeumul (situat superior), proeminenţa cardiacă (situată
inferior) şi pereţii laterali ai capului şi gâtului (situaţi
lateral).
Ea generează formaţiuni din
structura gurii primitive, a gâtului şi a toracelui. Regiunea este
formată din arcuri şi şanţuri branhiale.
Pe peretele faringian, în regiunea
dorsală, există o zonă de formă triunghiulară, unde nu există
şanţuri. Această zonă se numeşte câmp mezobranhial. Derivatele
sale sunt: limba, epiglota şi tiroida.
Limba
se formează prin fuziunea a trei muguri linguali:
- Un mugure central impar
- Doi muguri laterali pereche
Epiglota.
Se dezvoltă din arcurile branhiale III şi IV. Ea se formează din
prelungire eminenţei hipobranhiale (furcula) şi se continuă cu
prelungirile aritenoide, care vor genera cartilajele aritenoide.
Tiroida.
Apare la sfârşitul săptămânii a 3-a. Ea se dezvoltă din
planşeul viitorului faringe, unde, pe linia mediană, anterior de
emi
nenţa hipobranhială, se formează o înfundare a endodermului
(canalul tireoglos), care străbate planşeul cavităţii bucale. La
extremitatea anterioară, canalul prezintă o dilataţie care dă
naştere unui mugure, prin diviziunea căruia se formează lobii
tiroidieni. În tiroidă se formează o serie de cavităţi (care vor
genera foliculii tiroidieni).
În luna a III-a, apare coloidul,
care umple cavităţile foliculare.