Chirurgie generală si nursing în chirurgia generală , 2 MONITORIZAREA PACIENTULUI ÎN CHIRURGIE ŞI TERAPIE INTENSIVĂ


MONITORIZAREA PACIENTULUI
ÎN CHIRURGIE ŞI TERAPIE INTENSIVĂ


A monitoriza = măsura de urmărire, de supra­veghere a unor activităţi sau a unor parametri;
Monitor = cel care urmăreşte, supraveghează, instrument de urmărire.
Măsurarea pulsului poate fi făcută la oricare arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe un dur osos, de exemplu a.radială; pacientul trebuie să fie în repaus fizic şi psihic de cel puţin 5-10 minute. Palparea pulsului se face cu vârful degetelor index, mediu şi inelar de la mâna dreaptă; se va exercita o uşoară presiune asupra peretelui arterial, până la perceperea zvâgniturilor pline ale pulsului. Pulsul arterei femurale se palpează în partea superioară a triunghiului lui Scarpa, sub arcada crurală. Pulsul arterei temporale superficiale se ia deasupra şi în afara unghiului temporal al fantei palpebrale, la o distanţă de 3-4 cm de aceasta (5).
Frecvenţa pulsului, la adultul sănătos, este de 70-80 pe minut. Pulsul se accelerează în caz de efort fizic sau psihic. Pulsul tahicardic este dat de cauze cardiace sau extracardiace (febra). Ritmicitatea – pulsul este uniform, pauzele între pulsaţii sunt egale. Dacă pulsaţiile nu sunt uniforme şi sunt separate de distanţe inegale, pulsul este aritmic. Volumul sau amplitudinea pulsului poate fi mare (când inima lucrează energic) sau mic (în tahicardie când umplerea diastolică nu este eficientă) (5).

Monitorizarea cardio-circulatorie:
Monitorizarea tensiunii arteriale:
  • Măsurarea indirectă a tensiunii arteriale (metode neinvazive), tehnica indirectă de măsurare a TA constă în identificarea cu ajutorul sfigomomanometrului, a pre­siunii necesare întreruperii fluxului sangvin într-o arteră periferică importantă. O manşetă pneumatică este poziţionată pe traiectul unei artere periferice (de obicei artera humerală), care se umple cu aer până la o presiune mai mare decât presiunea sangvină sistolică. Cu ajutorul unei valve, aerul din manşetă este evacuat, iar cu ajutorul a diferite tehnici se măsoară tensiunea sistolică şi diastolică (4). Prin auscultarea zgomotelor Korotkoff, ce reprezintă porţiunea audibilă a vibraţiilor arteriale cu acelaşi nume, sesizate în timpul evacuării progresive a aerului din manşeta aparatului de măsurare. Metoda poate fi executată în tehnica manuală, perceperea zgomo­telor făcându-se cu stetoscopul, sau în tehnica auto­mată, cu dispozitive care procesează semnalul fi­zic cu ajutorul unor traductori electronici montaţi în manşetă.
Metoda oscilometrică, ce măsoară TA prin apre­cierea amplitudinii undei pulsatile a coloanei de sânge „bătaie-cu-bătaie", a diferenţei între linia de bază şi maximul de amplitudine al undei ori prin analiza timpului integral de parcurgere a traseului arterial de sub manşetă de către unda oscilome­trică.
Metoda palpatorie - prin detectarea undelor de puls apărute distal de manşeta aparatului prin palpare manuală sau cu traductori în măsurarea auto­mată, de regulă la artera radială. Metoda cu infrasunete - decelează schimbările în spectrul energiei de joasă frecvenţă a zgomotelor Korotkoff (sub 50 Hz);
Metoda cu ultrasunete - cu detecţia ultrasonică a - fluxului sangvin şi a mişcă-rilor peretelui arterial, distal de manşeta aparatului (4).
  • Măsurarea directă a tensiunii arteriale (metode invazive):
Tehnicile directe de măsurare a TA au un număr de avantaje faţă de sfigmomanometrie, fiind folosite în special în cazul anesteziei la bolnavi in­stabili hemodinamic. Analiza vizuală a undelor puls-presiune pe display-ul monitorului şi înregistrarea lor grafică oferă o serie de informaţii privind contractilitatea miocardică, volumul-bătaie, rezistenţa vasculară sistemică şi volumul sangvin circulant. Tehnica de măsurare directă a TA implică practi­carea unei puncţii arteriale şi folosirea unui echipa­ment specializat. Cele mai accesibile artere pentru cateterizare percutantă sunt: a. radială, a. brahială, a. axilară, a. dorsală a piciorului, a. femurală, a. temporală superficială. Dintre acestea cea mai folosibilă în este a. radială.
Monitorizarea presiunii venoase centrale (PVC):
Presiunea venoasă centrală este presiunea sang­vină măsurată la joncţiunea dintre vena cavăşi atriul drept. La subiecţii normali, aflaţi în decubit dorsal, valoarea medie a PVC este aceeaşi în atriul drept, cava superioară şi cava inferioară deasupra diafragmului. Măsurarea PVC este indicată în inter­venţii chirurgicale la care se anticipează variaţii mari ale volumului sangvin, bolnavi hipovolemici, şocaţi sau politraumatizaţi (4).
Monitorizarea activităţii cardiace (ECG):
Electrocardiograful (ECG) este un monitor indis­pensabil supravegherii oricărui bolnav critic. Supra­vegherea activităţii electrice a inimii este una din condiţiile obligatorii ale unei monitorizări intraanestezice corecte. Este o metodă neinvazivă şi in­formativă asupra ritmului cardiac şi al condiţiilor de irigaţie miocardică.

Monitorizarea respiratorie:
Respiraţia în mod normal se face liniştit, fără efort, frecvenţa normală este de 16-20 pe minut.
Dispneea – respiraţia grea. Terminologia folosită – tahipnee sau polipnee (dispneea cu accelerarea ritmului respirator), bradipnee – dispneea cu rărirea ritmului respirator, dispneea de efort, dispneea de decubit, dispneea paroxistică (apare în accese repetate, atât ziua cât şi noaptea).
Pulsoximetria vizualizează concentraţia de O2 (O2 în sânge este legat de hemoglobina şi numai o mică parte dizolvat în plasmă). Principiul de funcţionare a pulsoximetrului se ba­zează pe spectrofotometrie şi legea lui Bees, mă­surând modifică-rile de absorbţie a luminii de către două forme de hemoglobina: oxigenată şi redusă. Valorile SaO2 cuprinse între 94-100%, reflectă o saturaţie optimă a Hb în O2, valo­rile de 93-88% definesc hipoxemia uşoară, cele de 88-83% hipoxemia medie, iar cele mai mici de 83% hipoxemia gravă.
Monitorizarea bioxidului de carbon:
Concentraţia CO2 în aerul expirat se măsoară cu ajutorul capnografului.
Principiul de măsurare este identic cu cel folosit şi în pulsoximetrie şi anume spectrofometria.
Monitorizarea temperaturii:

Temperatura omului este între 36-37 grade Celsius. Organele principale ale termogenezei sunt muşchii şi ficatul. Măsurarea temperaturii se face cu termometrul, înaintea acestuia aprecierea se făcea prin palpare cu dosul mâinii care are sensibilitate mai mare faţă de variaţiile de temperatură. Măsurarea se face în axilă, în plica inghinală, în gură, în vagin sau rect. Temperatura subfebrilă 37-38˚C, febra moderată 38-39˚C, febra ridicată 39-41˚C, hiperpirexie 41-42˚C (5).