DICTIONAR DE TERMINI MEDICALI - A1

AB..., ABS... departe de, separat de....ex. abducţie, absenţă.

ABARTICULAR cu articulaţii separate.

ABATAJ (fr. abatage - doborâre); sacrificarea animalelor.

ABAXIAL linie dreaptă închipuită, in jurul căreia se învârte un corp geometric sau un plan: îndrepartat de axă.

ABAZIC care se referă la abazie.

ABAZIE imposibilitatea de a merge fără să existe o paralizie musculară este insoţită de multe ori si de astazie.

ABBOT v. Miller-Abbot (sonda).

ABCEDAT transformat în abces, ex. tumoră abcedată, vidare spontană a conţinutului purulent.

ABCES (lat. a, ab – de la, din + cedo(ere)- a pleca, a se preface), colecţie purulentă bine delimitată, formată în urma dezintegrării ţesuturilor învecinate.

ABDOMEN (lat. abdomen - pântece) partea inferioară a trunchiului, situată între torace, de care este separată prin diafragm si planseul pelvin care închide în partea inferioară micul bazin, cavitatea abdominală conţine cea mai mare parte a aparatului digestiv, aparatul urinar si organele genitale interne.

ABDOMEN DE LEMN contractură permanentă si dureroasă a musculaturii abdominale, caracteristică în peritonită.

ABDOMEN ÎN TRAISTĂ abdomen care atârnă ca o traistă flască peste simfiza pubiană.

ABDUCTOR (lat. abduco-ere – a scoate, a depărta), muschi care depărtează un membru faţă de planul sagital al corpului sau de planul axial al unei formaţiuni.

ABDUCŢIE miscare care depărtează un membru sau un segment de membru

de axul median al corpului; se defineste cu acest termen si poziţia care rezultă.

ABERANT care se îndepărtează de normal, mai ales ca localizare; ex. tiroidă aberantă.

ABERAŢIE (lat. aberratio – rătăcire, îndepărtare de adevăr), anormalitate, orice deviere de la situaţia normală, de ex., defectul imaginii date de un instrument sau un sistem optic (cum ar fi ochiul).

ABERAŢIE AUTOSOMALĂ (lat. auto – propriu, soma – corp); modificări structurale ale cromozomilor somatici.

ABERAŢIE CROMATICĂ culorile componente ale luminii albe sunt refractate diferit, cel mai puternic sunt refractate razele U.V., iar cele I.R., cel mai puţin si din această cauză, imaginea formată pe o lentilă va fi înconjurată de benzi colorate în violet înăuntru si în rosu în afară.

ABERAŢIE CROMOZOMIALĂ alterarea structurii unui cromozom în raport cu cromozomul formei originale, tipurile principale sunt deficienţa, translocaţia, inversiunea, duplicaţia.

ABERAŢIE GUSTATIVĂ tendinţa de a consuma substanţe nealimentare, cel mai frecvent ca urmarea unei stări carenţiale sau nervoase.

ABERAŢIE OPTICĂ (gr. opsis - vedere), erori vizuale, iluzii optice privind forma,

distanţa si dimensiunea obiectelor, datorită înselării creierului de

anumite efecte (de ex. distanţa dintre două puncte este mai mare

dacă între ele se găsesc mai multe puncte)

ABERAŢIE SFERICĂ (gr. sphaera - glob), formarea mai multor focare de raze care

traversează suprafaţa unei lentile, întrucât cele care traversează

porţiunile periferice ale lentilei vor forma un focar mai apropiat

de lentilă decât razele care străbat mijlocul lentilei.

ABETA- LIPOPROTEINEMIE sin. acantocotoza.

ABIOGENEZA apariţia vieţuitoarelor din materia lipsita de viata: generaţia spontanee.teoria generaţiei spontanee, a fost larg răspândită si acceptată din antichitate până în mijlocul secolului al XVIII-lea; în cadrul teoriei se susţinea, că unele plante apar din rouă, iar unele animale se nasc din carnea în descompunere; Francesco Redi, în jurul anului 1665, a prezentat primele probe stiinţifice care se opuneau teoriei generaţiei spontane, el a demonstrat că pe o carne în putrefacţie nu se dezvoltă larve dacă aceasta a fost plasată întrun loc ferit de muste; Spallanzani, în jurul anului 1765, folosind o tehnică adecvată, sterilizarea prin fierbere a infuziilor în vase închise ermetic, a dovedit că nici microorganismele nu se nasc din abiogeneză, iar Louis Pasteur, în 1861, a demonstrat definitiv netemeinicia teoriei generaţiei spontane.

ABIOTROFIE (gr. a + bios + trophe - nutriţie) viaţa scurtă a unor celule sau tesuturi; lipsa de vitalitate; încetarea precoce a unor functii.

ABIOZĂ (gr. a + bios – fără viaţă) stare lipsită de viaţă.

ABISAL (gr.- fără, byssos - fund), de foarte mare adâncime, abis; animal abisal, locuitor al zonelor foarte adânci ale oceanelor (peste 2000 de metri adâncime), printre acestea sunt pesti, crustacee, echinoderme, viermi s.a, adaptate la întuneric, presiune mare etc, animalele abisale au suferit modificări ale organelor de vedere (care pot fi atrofiate sau exagerat de mari; unele pot să aibă organe care produc lumină, fiind fotogene) si ale organelor tactile (antene, tentacule); unele sunt carnivore, altele se hrănesc cu substanţe organice în descompunere.

ABLACŢIE (lat. ab – contra, de la lacto(are) - alăptare) înţărcare.

ABLAŢIE (lat. ablatio – îndepărtare, răpire, luare) amputare, îndepărtarea din organism a unei porţiuni dintr-un organ sau membru întreg în scop terapeutic sau de diagnostic.

ABLEFARIE (gr. a + blefaron - pleoapă) lipsa parţială sau totală, congenitală sau câstigată a pleoapei.

ABLEPSIE (gr. a + blepso sau blepo – a vedea, vedere) orbire.

ABOLIRE (lat. abolitio - desfiinţare) desfiinţare, suprimare.

ABOMASUM (lat. abomasum – chiag după omasum) denumirea anatomică a chiagului la mamiferele rumegătoare.

ABORD (fr. a – la, borde – marginea unui vas de apă) v. calea de abord.

ABORDARE apropierea de un animal urmată sau nu de contentia lui in vederea examinării.

ABORTIV (lat. abortus – venit înainte de termen, avortat) intervenţii sau substanţe care pot întrerupe sarcina; nedezvoltat până la starea obisnuită sau normală; forme sau evoluţii incomplete.

ABORTUM sin. avort.

ABRACHIE (a – fără, brachion – fără braţ) născut fară braţ.

ABRAZIE (ABRAZIUNE) (lat. abrado-ere – a rade, a răzui), îndepărtare prin răzuire;

ablaţia sau prelevarea prin raclaj a unor ţesuturi sau formaţiuni

în suprafaţă: cornee, mucoasa uterină, tartru dentar;

acţiunea de uzură prin frecare.

ABRAZAT ros prin frecare.

ABSORBANT (lat. absorbeo – a încorpora, a suge), apt să reţină o substanţă

cu care vine în contact.

ABSTINENŢĂ (lat. abstinentia – reţinere, cumpătare) abţinere de la un act

fiziologic.

ABSCISĂ coordonată orizontală care serveste, împreună cu cea verticală,

la definirea poziţiei unui punct într-un plan.

ABSENŢĂ Suspendarea bruscă si trecătoare a constienţei, cu păstrarea

funcţiilor vegetative, manifestare importantă în psihatrie, mai

ales în epilepsie.

ABSORBŢIE 1. în sens general, procesul de atracţie al unei substanţe din

masa alteia;

2. trecerea unei substanţe din afară în interiorul celulei;

3. trecerea în celule a unei substanţe transportată de sânge sau

limfă;

4. în limbaj curent, ingestie.

ABULIE (gr. a + boule – hotarâre, voinţă) lipsă de hotarâre, voinţă.

ABZYMĂ anticorp care acţionează asemănător unei enzime, într-o reacţie

chimică specifică; anticorp catalitic.

8

AC tijă fină de oţel, dreaptă sau încurbată, având o extremitate

ascuţită (ac de sutură) sau una tocită (ac de ligatură) si cealaltă

extremitate deschisă pentru a permite trecerea unui fir, acele

tubulare se folosesc pentru puncţii sau injecţii.

ACALAZIE (gr. a + chalasis - relaxare) incapacitatea musculaturii netede,

care se gaseste in spasm, de a se relaxa, lipsa de coordonare

dintre musculatura esofagului si a sfinterului cardiei.

ACANTOCEFAL (gr. akantha – spin, papilă, ghimpe, kephale - cap), paraziţi

nemathelminţi cuprinzând mai multe genuri, care se recunosc

după rostrumul dotat cu cârlige, viermii parazitează la om,

maimuţă, porc, câine, raţă, gâscă etc.

ACANTOCITOZĂ anomalie de formă a eritrocitelor descrisă de Bassen si

Kornzweig (1950) si denumită de către Singer, caracterizată

prin malformaţia eritrocitelor circulante care par a avea spini;

eritrocitele se mai numeau si acantocite.

ACANTOLIZĂ (gr. akantha + lysis - dizolvare) stare particulară a celulelor din

stratul mucos al lui Malpighi caracterizată prin micsorarea

aderenţei între ele favorizând formarea unor spaţii în care apare

un lichid dând nastere unor vezicule sau bule.

ACANTOM (gr. akantha + omos – crud, necopt,) tumoare cutanată

dezvoltată în stratul Malpighi; epiteliom.

ACANTOZĂ Hiperplazia epiteliului; înmulţirea rândurilor de celule.

ACAPNIE (gr. a + kapnos – gaz, fum, vapori), diminuarea acidului

carbonic din sânge (ex. în caz de ascensiune, efort prelungit, sau

în intoxicatiile cu monoxid de carbon).

ACARDIAC (gr. a + kardia - cord) făt născut fără cord.

ACARENATE sin. ratite, păsări lipsite de carenă cu aripile slab dezvoltate,

improprii zborului (ex. struţul, emu, kiwi).

ACARIAN (gr. akari – insectă mică), artropode din ordinul acarienilor

(Acarina), clasa Arachnida cu corpul globulos format din

sudura cefalotoraxului cu abdomenul, dotat cu patru perechi de

picioare din care cele mai importante pentru medicină sunt

familiile Demodicidae, Sarcoptidae, Ixodidae, Gamasidae;

nume dat curent parazitului scabiei.

ACARICID proprietatea de a ucide acarienii.

ACARIOT care este lipsit de nucleu.

ACARIOZĂ (gr. akari + osis din nosos), afecţiune la om si animale, produsă

de acarieni.

ACATECTIC incapacitatea celulelor hepatice de a reţine bila din care cauza

aceasta trece în sânge sau limfă producând icterul.

ACATIZIE (gr. a + katecho – a ţinea) tulburare, în boala Parkinson,

imposibilitatea de a păstra mult timp o anumită poziţie.

ACAUDAT lipsit de coadă.

ACCELERINĂ factor de coagulare sanguină care accelerează formarea trombinei si tromboplastinelor; este sintetizat de ficat sub formă inactivă care se găseste în plasma sanguină, deficitul de accelerină se manifestă prin hemoragii care amintesc hemofilia.

ACCES nume dat apariţiei bruste a unor fenomene morbide si care au o

durată scurtă, putând să apară o singură dată sau să se repete.

ACEFAL (gr. a + kephale - cap) făt născut fără cap.

ACEFALOCIST (gr. a + kephale + kystis - băsică) chist echinococic fără „cap” (scolecsi).

ACETABULUM (lat. acetabulum – vas în formă de potir) cavitatea osului coxal pentru articulaţia cu capul femurului; la insecte, cavitatea toracală în care se articulează picioarele.

ACELULAR (despre un organism) care nu este alcătuit din celule.

ACENTRIC care nu are centru; fără centru, cromozom acentric, segment

cromozomal fără centromer.

ACERVULE (lat. acerv-us(vulus) - grămadă - grămăjoară) concreţiuni calcaroase în glanda pineală.

ACETABULAR care se referă sau aparţine de acetabulum.

ACETABULOPLASTIE restaurarea chirurgicală a cavităţii cotiloide.

ACETILCOLINĂ ester acetic al colinei, mediator chimic al influxului nervos în terminaţiile nervilor parasimpatici si în fibrele preganglionare ale sistemului simpatic.

ACETONĂ lichid incolor, foarte inflamabil, cu miros caracteristic, cu gust arzător, miscibil cu apa, eterul si cloroformul, acetona se găseste în halena si urina diabeticilor si a celor expusi la post glucidic.

ACETONEMIE prezenţa acetonei în sânge.

ACETONIC sin. cu cetonic.

ACETONURIE prezenţa acetonei în urină.

ACHEILIE (gr. a + cheilos - buză) absenţa congenitală, totală sau parţială a buzelor.

ACHENĂ tip de fruct uscat, indehiscent, monosperm (cu o singură samânţă), cu pericarp variabil lignificat, nelipit de tegumentul seminal, are diverse forme si poate fi relativ neted sau prevăzut cu diverse escrescenţe care-i ajută răspândirea.

ACHILIE (gr. a+chylos -suc) absenţa (diminuarea) secreţiilor digestive,

achilie pancreatică, lipsa sucului pancreatic.

ACHINEZIE (gr. a + kinesis - miscare) suprimarea unor miscări (de obicei

obţinută prin administrarea unor medicamente).

ACHIRIE (gr. a + cheir - mână), fără mână, făt născut fără mâna.

ACHILLE (TENDONUL) tendon voluminos cu care se termină muschiul triceps al gambei

si care se inseră pe faţa posterioară a calcaneului.

ACHORION (gr. achor – coajă, crustă) ciuperca care produce cruste: favus

ACICLOGUANOZINĂ sin. aciclovir, antibiotic guaninic cu activitate antivirală.

ACICLOVIR derivat de guanină prevăzut cu un lanţ lateral aciclic, în aplicaţii

locale previne recidivarea infecţiei herpetice.

ACIANOBLEPSIE incapacitatea sesizării culorii albastre.

ACID (gr. acidum – acru) orice substanţă care conţine si poate elibera ioni de hidrogen, care pot fi înlocuiţi parţial sau total cu un metal pentru a forma săruri, virează culoarea hârtiei de turnesol în rosu.

ACID ACETIC acid organic, lichid incolor, cu miros înţepător caracteristic,

rezultând din fermentaţia acidă a vinului în oţet; este folosit în

soluţie ca antiseptic.

ACID ACETILACETIC corp cetonic ce rezultă din descompunera imperfectă a acizilor

aminaţi si apare în sânge si urină la diabeticii neechilibraţi;

cresterea sa în sânge poate duce la acidoză.

ACID ACETILSALICILIC compus salicilat care se administrează oral sau în supozitoare,

pentru combaterea inflamaţiei, durerilor si febrei; are si acţiune

anticoagulantă.

ACID ARAHIDONIC acid gras esenţial, constituent al lipidelor hepatice, din creier,

ţesuturi glandulare precum si al lipidelor de rezervă si al

fosfolipidelor, indispensabil pentru pentru organism, fiind

încadrat alături de acidul linoleic si linolenic în grupul

vitaminelor F.

ACID ASCORBIC sin. vitamina C, vitamina antiscorbutică, vitamină hidrosolubilă

cu reacţie acidă, întâlnită în citrice, tomate, lapte etc.; în

organismul animal se întâlneste în concentraţii mari în

suprarenale, hipofiză, corpii luteici; omul si cobaiul sunt

tributari aportului exogen de acid ascorbic pe care nu-l pot

sintetiza.

ACID ASPARTIC aminoacid neesenţial

ACID BENZOIC acid aromatic prezent în unele fructe si frunze, folosit ca un conservant pentru alimente si fixator pentru parfumuri si coloranţi; acidul benzoic din alimente este eliminat prin urină sub formă de acid hipuric.

ACID BETAHIDROXIBUTIRIC produs de degradare incompletă a lipidelor.

ACID BILIAR nume de ansamblu pentru acizii izolaţi din bilă; au structură steroidală.

ACID BORIC antiseptic slab, puţin iritant pentru piele si mucoase, folosit numai pe cale externă, sub formă de apă boricată sau vaselină boricată; din cauza toxicităţii nu poate fi administrat oral.

ACID BUTIRIC acid gras inferior saturat având patru atomi de carbon, de consistenţă lichidă; se găseste în proporţie de aproximativ 5% în grăsimea de unt si în lapte sub formă de ester cu unii alcoli; rezultă din fermentaţia butirică bacteriană a glucozei alături de produsi de reacţie secundari: acid acetic, acid lactic, alcool etilic.

ACID CARBONIC denumire improprie pentru anhidrida carbonică.

ACID CIANHIDRIC lichid incolor cu miros de migdale amare care la 26°C, trece în gaz, care este mai usor decât aerul, solubil în apă si solvenţi organici; este utilizat ca insecticid, fungicid si raticid fiind un toxic de contact cu toxicitate foarte mare la om si animale.

1