SEMIOLOGIE MEDICALA - 1:SEMIOLOGIA APARATULUI DIGESTIV 1.1 PARTICULARITĂŢILE ANAMNEZEI ÎN BOLILE APARATULUI DIGESTIV


Marii consumatori de dulciuri sunt mai frecvent purtători de carii dentare; există o serie de profesiuni care expun la stări de încordare psihică (dispeceri, munci de conducere) care favorizează apariţia şi permanetizarea unor tulburări motorii şi secretorii ale stomacului; intoxicaţia profesională cu plumb este responsabilă de apariţia colicii saturnine, stomacul fiind organ de eliminare parţială a toxicului, precum şi de constipaţia atonă; alimentaţia unilaterală, abuzul de condimente, alimente reci, fierbinţi sau insuficient masticate sau prelucrate termic, orarul neregulat, tahifagia sunt implicate în etiopatogeneza afecţiunilor digestive. Alcoolul, în special băuturile tari consumate pe stomacul gol, produce gastrita alcoolică. Tutunul stimulează secreţia gastrică prin mai multe mecanisme: acţiunea directă a unor substanţe dizolvate în salivă, efect indirect pe cale neurovegetativă (stimularea secreţiei acide şi inhibarea secreţiei alcaline a pancreasului). Sedentarismul, alimentaţia cu deficit de reziduuri celulozice, nerespectarea igienei defecaţiei, abuzul de laxative, se soldează în timp, cu constipaţie.

Datele obţinute de la bolnav pune medicul în posesia unor informaţii valoroase legate de bolile locale sau generale, care se soldează cu afecţiuni digestive. Unele boli infecţioase se pot manifesta la nivelul primului segment al tubului digestiv, determinând uneori semne caracteristice (scarlatina, rujeola, varicela, etc). Bolile metabolice (diabetul zaharat, scorbutul, pelagra), colagenozele (lupusul eritematos sistemic), unele boli hematologice (leucemia) pot să afecteze gura şi faringele. Există o serie de boli infecţioase acute şi cronice responsabile de afectare gastrică: dizenteria şi toxiinfecţia alimentară, se pot complica cu gastrită acută; la bolnavii cu lues apar aşa-numitele crize gastrice tabetice. Pacientul cu rezecţie gastrică poate fi bănuit de neoplasm primitiv al bontului gastric sau de apariţia litiazei biliare postgastrectomie. Antecedentele de hepatită virală B şi C, manevrele chirurgicale şi stomatologice, transfuziile de sânge, au importanţă deosebită la pacienţii cu hepatită sau ciroză virală. Anemia Biermer include în tabloul său clinic gastrita cronică atrofică. Suferinţele gastrice anterioare antrenează consecinţe secundare asupra organului: stenoza pilorică poate fi consecinţa evoluţiei unui ulcer gastro-duodenal iar neoplasmul gastric - stadiul evolutiv al unei gastrite atrofice. Dintre bolile iatrogene, menţionăm gastritele medicamentoase (după antiinflamatoare), dilataţia acută a stomacului (după naştere sau intervenţii chirurgicale) şi aderenţe în urma intervenţiilor chirurgicale, care se pot solda în timp cu ocluzie intestinală.



1.2 Simptomatologia bolilor digestive







Durerea din ulcerul gastric sau duodenal este localizată în epigastru pe o suprafaţă redusă, de aproximativ 3 cm2, ceea ce-l determină pe pacient să o localizeze cu degetul. Intensitatea durerii este variabilă, fiind cu caracter de crampă, torsiune, arsură şi apare ritmată de alimentaţie, cu o durată cuprinsă între 1 - 4 ore. Modul în care alimentaţia ritmează durerea ulceroasă este diferit în cele două localizări principale ale ulcerului. În ulcerul gastric, durerea apare în cursul sau imediat după alimentaţie, în timp ce în ulcerul duodenal, durerea apare pe stomacul gol, deci din punct de vedere al relaţiei cu alimentaţia sunt hipertardive, la 5 - 6 ore. Adesea este însoţită de o senzaţie de foame (foamea dureroasă), care îl obligă pe pacient să se alimenteze pentru ameliorarea durerii. Un aspect caracteristic al ulcerului duodenal

durerea intestinală (enteralgia) este descrisă în afecţiunile intestinului subţire şi ale colonului. Durerea apărută în afecţiuni ale intestinului subţire are caracter de crampă periombilicală cu durată scurtă, de 1 - 2 minute, repetată la 3 - 5 minute, însoţită de greţuri, vărsături, tulburări de tranzit. Poate fi declanşată de alimentaţie şi este calmată de aplicarea de căldură şi apăsare. Principalele cauze sunt: ischemia şi infarctul intestinal, toxiinfecţia alimentară şi sindroamele aderenţiale. Durerea din afecţiunile colonului are caracter de crampă, sub forma unor unde cu caracter intermitent, iniţial localizate, ulterior generalizate, însoţite de vărsături alimentare sau fecaloide. Poate fi însoţită de oprirea tranzitului pentru gaze şi materii fecale. Cauzele sunt: ocluzia intestinală, enterocolitele virale sau bacteriene, toxiinfecţia alimentară, intoxicaţia cu plumb;




gastrice (rezecţie, neoplasm infiltrativ);





Reprezintă dificultatea la înghiţire, fiind resimţită de pacient ca o senzaţie dureroasă de oprire a alimentelor la nivel esofagian. Trebuie diferenţiată de odinofagie care reprezintă durere apărută în timpul deglutiţiei. Este generată de numeroase cauze locale sau generale. Suferinţele esofagiene frecvent diagnosticate sunt: esofagita de reflux, ulcerul, cancerul, diverticulii, cardiospasmul. Cauzele generale ale disfagiei pot fi sclerodermia, sindromul Plummer-Vinson (disfagia sideropenică), spasmofilia, intoxicaţia cu stricnină, nevroza (diferenţiere de „globus histericus” apărută în isterie) şi unele leziuni neurologice. Disfagia poate fi completă când apare atât pentru lichide cât şi pentru solide, incompletă, declanşată de solide sau paradoxală, când apare numai la lichide.



meningite, encefalite, parazitoze intestinale); 1.2.2.10 Eructaţia (râgâiala)





hematemeza se defineşte ca eliminarea prin vărsătură a unei cantităţi de sânge roşu sau negricios, cu aspect de „zaţ de cafea”, ca urmare a unei hemoragii produse în stomac, esofag sau duoden (de minimum 500ml), limita anatomică de la care se admite hemoragia digestivă ca fiind superioară, este ligamentul lui Treitz. Sângele poate fi amestecat cu resturi alimentare. Aspectul sângelui eliminat depinde de cantitatea pierdută şi timpul de remanenţă în stomac. Stomacul nu tolerează cantităţile ridicate de sânge, motiv pentru care sunt evacuate rapid, sub formă de sânge roşu, rutilant, lichid sau coagulat. Cantităţile reduse de sânge rămân un timp îndelungat în stomac, suficient pentru ca hemoglobina să fie transformată în hematină sub acţiunea acidului clorhidric, astfel încât produsul eliminat să fie închis la culoare, chiar negru, cu aspect „în zaţ de cafea”. Sângele din stomac este evacuat prin intestinul subţire şi gros, fiind eliminat sub forma melenei. Cele mai frecvente cauze de hematemeză sunt în stomac: ulcer, cancer,

melena reprezintă eliminarea unui scaun negru „ca smoala”, moale, lucios, voluminos, determinat de sângele digerat provenit dintr-o hemoragie digestivă superioară. Pentru a se produce melena este necesară o cantitate de minimum 80ml sânge, care să stagneze cel puţin 8 ore în tubul digestiv. În situaţia în care în scaun este sânge roşu, sângerarea este fie la nivel inferior, fie tranzitul intestinal este accelerat. Melena poate succede hematemeza dar poate exista şi independent. Cauzele sunt cele menţionate la hematemeză, la care se adaugă: infarctul intestino-mezenteric, tumorile şi tuberculoza intestinală, insuficienţa renală. Se impune efectuarea diferenţierii de consumul de sfeclă roşie, spanac, mure, afine, o serie de medicamente care colorează scaunul, precum preparatele de fier şi bismutul. Hematemeza şi melena trebuie diferenţiate şi de hemobilie, hemoptizie, epistaxis şi sângerările bucale, când sângele este înghiţit;