CURS
4-5
NURSING-UL
BOLNAVULUI CU PATOLOGIE ANXIOASĂ
Anxietatea este în mod inevitabil legată de STRES. De
aceea, un prim punct esențial în îngrijirea bolnavului anxios
este:
MANAGEMENTUL STRESULUI
Stresul este interacțiunea dintre persoană și mediu,
cu consecințe psihice, corporale și comportamentale.
În fața stresului se produce:
- O reacție de alarmă – cu iritabilitate și hipersensibilitate
- O creștere a rezistenței (dependentă mult de tipul de personalitate și suportul
emoțional)
- Apariția unei stări de epuizare (mai ales prin persistența stresului).
În cazul unui pacient care este spitalizat, pe lângă
cota de stres deja existentă (prin cumul de evenimente, prin boală),
se adaugă și stresul legat de spitalizare.
Etape importante
- Identificarea modului în care fiecare persoană percepe stresul
Pacientul este rugat să descrie în cuvintele sale
situația în care se află, modul în care o percepe.
Pot fi diferențe, în funcție de nivelul intelectual,
cultural, concepții despre lume și viață.
- Puncte cheie de acțiune:
- Recunoașterea momentului în care apare evenimentul stresant; se evită astfel discuțiile generale care nu focalizează pe problemă.
- Recunoașterea semnificației pe care o are acest moment: semnificație dependentă de perioada de viață în care se află pacientul, de contextul emoțional și de suportul
social
pe care îl are pacientul.
- Analiza schimbărilor și a consecințelor pe care le poate antrena stresul; se analizează atât pe direcția negativă, dar și pe cea pozitivă (care de multe ori există, dar este mai
greu de
găsit de către pacient)
- Se punctează faptul că momentul, indiferent de consecințele sale, face parte din
viață,
care continuă, nu se oprește.
- Se face un inventar al modalităților de adaptare ce ar putea fi luate în calcul cu toate avantajele și dezavantajele ce ar putea să apară.
- Trebuie învățat pacientul să nu se pripească în a lua decizii
- Conștientizarea faptului că nu este singur și că au mai „trecut și alții pe acest
drum”
- Relația stres – conflict – este o relație de cele mai multe ori circulară, în care unul
se
determină pe celălalt.
Medierea conflictului se realizează prin negociere pe
baza principiului neutralității.
- Modalități de coping (de abordare, de luptă) cu stresul
- Discuția cu o persoană cu care pacientul se simte confortabil, în care are încredere. Asistenta medicală poate fi o astfel de persoană.
- În discuție se focalizează pe autodisciplină:
- Toată lumea trebuie să învețe să suporte o cotă parte de disstres (face parte din
viață)
- Abordează problema cu umor (atenție însă la situațiile ce implică risc vital sau
pierdere umană)
- Preia noi responsabilități (în ciuda faptului că există tendința la demisie), pentru a vedea noi aspecte ale vieții cu care pacientul nu s-a confruntat încă
- Antrenează independența pentru a evita dependența (de persoane, de droguri)
- Se încurajează exprimarea sentimentelor unui pacient cu mari dificultăți în acest sens (nu știu să se exprime, le este teamă, jenă să se exprime). Verbalizarea
sentimentelor este o bună metodă de catharsis
(descărcare) ce aduce ușurare
pacientului.
- Se descurajează tendința de retragere care există de foarte multe ori. În multe situații există un grad de opunere din partea pacientului, care poate fi depășit prin
discuții repetate și motivare.
- Este importantă prelucrarea, metabolizarea intrapsihică (acceptanță, neutralizare, redefinire, reașezare), dar și externalizarea (prin folosirea corpului: sport,
mișcare).
Managementul
anxietății
Abordarea cognitiv – comportamentală este una dintre
cele mai importante și eficiente metode de management al anxietății.
Tehnici cognitive
- Evaluarea este absolut necesară ca punct de plecare, dar și pentru urmărirea evolutivă a anxietății.
Se pleacă de la principiul „ți-e frică de ceea ce
nu cunoști”.
De aceea se cer a fi înregistrate concret, sub formă
de tabel, toate modificările ce apar în starea de anxietate. Se
specifică concret situația în care se află pacientul.
Se înregistrează și evaluează pe o scală de
la 1 la 10 modificările emoționale, cognitive, corporale (ce a
simțit, ce a gândit și cum a fost corporal în situația
generatoare de anxietate – momentul index)
Se face o listă cu distorsiunile cognitive
(modalități disfuncționale de gândire) ce apar la pacient; cele
mai importante sunt:
- Generalizarea - „întotdeauna mi se întâmplă la fel”
- Alb – negru - „nu există situații de mijloc, totul sau nimic”
- Trebuie să controlez totul - „nimeni nu poate să controleze totul”
- Minimalizarea altor posibilități
Principiul de bază este „de felul cum gândești
depinde felul în care te simți”
Se discută argumente și contraargumente
Se generează alternative noi
Se face o reevaluare față de momentul index (de obicei
scorurile sunt mai bune) Se analizează impactul acestei noi viziuni
asupra stării generale și asupra funcționalității pacientului.
- Motivația pentru schimbare – după principiul „ dacă faci tot ce ai făcut, te vei
simți
tot cum te-ai simțit”
Se dau teme concrete, în pași mărunți, cu grad de
dificultate crescândă, pentru a doua zi. Antrenamentul implică o
participare activă a pacientului (de obicei există tendințe la
pasivitate - „altul să facă pentru mine”).
Tehnici comportamentale
Stai împreună cu pacientul într-un mediu liniștit,
securizant.
Menține o atmosferă calmă.
Vorbește în propoziții scurte, simple, dar cu voce
sigură, emanând încredere, siguranță, înțelegere.
Învață pacientul să-și folosească corpul prin
exerciții fizice simple, prin stabilizare (mărirea bazei de
susținere).
Învață pacientul să se relaxeze (folosind tehnici
de respirație: pacientul anxios respiră repede și superficial -
incorect).
- Exerciții de respirație
- Inspiră scurt (1/3) pe nas
- Scurtă pauză
- Expiră lung (2/3) pe gură
- Rar
- Folosind diafragma (și nu din gât)
Învață pacientul să-și direcționeze atenția spre
altceva (fie către exterior, fie către ceva mental – o amintire,
o imagine plăcută).
Ajută pacientul să-și structureze ziua, printr-un
program bine stabilit („când nu faci nimic – faci anxietate”).
Psihoeducație
Individuală și familială, oferind informații despre
boală, medicație, atitudini
benefice.
