Managementul proiectelor de sanatate , C7

CAPITOLUL 14

DIRECŢII DE REFORMA A SISTEMULUI SANITAR ROMANESC

14.1 OBIECTIVELE, PRINCIPIILE SI SCOPUL REFORMEI SISTEMULUI SANITAR ROMANESC

Sistemul de ocrotire a sănătăţii din România a fost, pana in 1989 si in buna măsura si după aceasta data, un sistem caracterizat prin centralism, egalitarism si limitarea libertăţii de opţiune.

Scopurile fundamentale declarate ale procesului de reforma de după 1990 au fost:

• îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei;
• creşterea eficientei in folosirea resurselor;

• schimbarea relaţiei medic-pacient;
• creşterea nivelului de satisfacţie a populaţiei si a furnizorilorde servicii medicale.

Principiile politicii sanitare pe baza cărora urma sa se atingă aceste scopuri erau:

• asigurarea accesului echitabil la serviciile de sănătate,
• acoperirea intregii populaţii cu aceste servicii,
• solidaritatea in finanţarea serviciilor medicale,
• stimularea furnizării de servicii eficace si eficiente,
• acordarea serviciilor in funcţie de nevoile de sănătate,
• libertatea pacientului de a-si alege medicul,
• autonomia profesioniştilor in domeniul medical,

- colaborarea serviciilor de sănătate cu alte sectoare careinfluenţează starea de sănătate (educaţie, servicii sociale etc).

Obiectivele strategice ale reformei, in sensul celor de mai sus, au fost:

1. completarea cadrului legislativ;
2. introducerea Asigurărilor Sociale de Sănătate;
3. diversificarea mecanismelor de generare a resurselor financiare;
4. plata serviciilor bazata pe eficienta si calitatea actului medical;
5. asigurarea unei mai bune accesibilităţi a populaţiei la servicii de sănătate;
6. trecerea centrului de greutate al serviciilor de sănătate către asistenta ambulatorie;
7. creşterea calităţii serviciilor medicale;
8. stimularea privatizării sub diverse forme, introducerea competiţiei intre furnizori;
9. descentralizarea sistemului de sănătate, prin creşterea rolului autorităţilor locale, asociaţiilor profesionale, instituţiilor finanţatoare, a comunităţilor etc.
10. achiziţii publice prin mijloace electronice;
11. sistemul informaţional privind starea de sănătate a populaţiei;
12. politica medicamentului.

Principalele activităţi ale reformei s-au desfăşurat in domeniul conducerii sistemului si asigurarea cadrului legislativ, finanţării serviciilor de sănătate, ca si al resurselor umane si resurselor fizice din sistemul sanitar.

Metoda utilizata in aplicarea masurilor de reforma a fost, in general, aceea de testare prin experimente pilot. Din păcate continuitatea procesului de reforma in sănătate a fost afectata de desele schimbări de guvern si de miniştri fiecare noua echipa de conducere insusindu-si cu reţineri acţiunile demarate anterior. Lipsa unor strategii clare si a unor obiective definite riguros si care sa fie urmărite independent de schimbările politice au afectat procesul de reforma.

Strădania de a pune in funcţiune Casa Naţionala a Asigurărilor de Sănătate (CNAS) si Colegiul Medicilor (CMR), cu toate structurile lor de conducere si teritoriale, au lăsat pe planul doi grija fata de starea de sănătate a populaţiei si nevoile de servicii medicale ale acesteia, fapt ilustrat in agravarea stării de sănătate la nivel naţional, in comparaţie cu alte tari din Europa.

14.1.1 COMPLETAREA CADRULUI LEGISLATIV

Atât aprobarea legilor necesare, cat si trecerea de la actul normativ aprobat la modificările structurale concrete si la demararea efectiva a activităţilor specifice din cadrul reformei sistemului s-a dovedit a fi un drum lung si dificil, grevat de mentalităţi învechite, lipsa resurselor necesare si opţiuni politice diferite.

In prezent este in vigoare "Legea privind organizarea si finanţarea spitalelor"(Legea 270/2003) – care permite inregistrarea, acreditarea si ierarhizarea tuturor spitalelor si unităţilor cu paturi din România, apropiindu-le structura si funcţionarea lor la normele europene.

S-au aprobat normele privind îmbunătăţirea asistentei medicale de urgenta, iar in domeniul resurselor umane s-a definitivat sistemul de formare a medicilor, obţinerea liberei practici medicale prin susţinerea examenului de licenţa in mod unitar pe tara.

S-a completat cadrul legislativ privind recoltarea sângelui, a producerii si utilizării preparatelor de sânge proaspete si a celor stabile. Normele elaborate se aproprie de exigenta recomandărilor si a normelor UE.

A fost completata legislaţia privind funcţionarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului si modul de înregistrare a produselor farmaceutice, autorizarea unităţilor de producţie si distribuire a medicamentelor si activitatea de inspecţie farmaceutica, definiţia produsului medicamentos si a produselor cosmetice. De asemenea s-a completat legislaţia privind exercitarea profesiei de farmacist.

14.1.2 INTRODUCEREA ASIGURĂRILOR SOCIALE DE SĂNĂTATE

La 1 ianuarie 1999, în baza Legii asigurărilor de sănătate nr.145/1997 si a celorlalte acte normative corelate, a luat fiinţa Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate, moment ce a coincis cu declanşarea celei mai ample reforme din România de după 1989. In prezent activitatea Casei Naţionale de Sănătate este reglementata de Ordonanţa de urgenta nr. 150/2002.

Principalele funcţii ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, sunt colectarea si administrarea fondurilor, precum si cumpărarea serviciilor medicale necesare asiguraţilor. In noul cadru, furnizarea serviciilor medicale se face în funcţie de cerere si oferta, fapt ce conduce la eliminarea risipei si la raţionalizarea cheltuielilor.

Relaţiile dintre medici si casele de asigurări se desfăşoară în baza unui Contract-cadru în care sunt specificate criteriile cantitative si calitative de evaluare a activităţii medicale, în funcţie de care se realizează plata medicilor pentru serviciile furnizate.

Până la 1 ianuarie 2000, aproape întreg personalul medical a încheiat contracte cu casele de asigurări de sănătate, existând, în momentul de fata, peste 18.000 de unităţi medicale integrate în sistemul asigurărilor de sănătate. La nivel local, medierea medic-pacient se realizează prin intermediul caselor judeţene de asigurări de sănătate. Pentru zonele cu o populaţie mai numeroasa, acestea dispun de oficii teritoriale, menite sa preia o parte din funcţiile administrative.

In raport cu aceste structuri locale, Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate are rolul de a urmări respectarea cadrului legal si aplicarea lui într-un mod unitar, la nivelul întregii tari. Totuşi, în baza principiului descentralizării, casele judeţene de asigurări de sănătate se bucura de autonomie în rezolvarea si controlul aspectelor specifice ce se regăsesc la nivel local. In acest sens, au loc întâlniri frecvente între membrii CNAS si reprezentanţii locali pentru integrarea acestor aspecte locale într-un cadru general si unitar. Pentru aplicarea reformei s-a realizat un sistem informatic naţional, menit sa asigure obţinerea unui flux rapid în colectarea, centralizarea si prelucrarea datelor din sistemul asigurărilor de sănătate.vPrincipiile sistemului asigurărilor de sănătate:

■ Solidaritatea: principiul fundamental al asigurărilor de sănătate conformcăruia orice cetăţean poate fi atât plătitor al contribuţiei de sănătate cat sibeneficiar al servicilor medicale.

■ Libertatea alegerii: sistemul asigurărilor de sănătate oferă asiguratului dreptul de a-si alege medicul.

• Concurenta: este un principiu dedus din cel anterior, deoarece liberaalegere implica creşterea profesionalismului cadrelor medicale.
• Calitatea servicilor si respectul pentru asigurat
• Confidenţialitatea actului medical

O noutate a sistemului de asigurări de sănătate este lansarea pachetului de servicii medicale de baza.

Asiguraţii au dreptul, în mod echitabil si nediscriminatoriu, la un pachet de servicii de baza, decontat din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, potrivit O.U.G. nr. 150/2002 privind organizarea si funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Acest pachet detaliat în Contractul-cadru pe anul 2003, cuprinde servicii medicale profilactice, curative, servicii de îngrijire a sănătăţii, medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale si alte mijloace terapeutice. Asiguraţii beneficiază de pachetul de servicii de baza în caz de boala sau de accident, din prima zi de îmbolnăvire sau de la data accidentului si până la vindecare.

Persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgentelor medico-chirurgicale si al bolilor cu potenţial endemo-epidemic în cadrul unui pachet minimal de servicii medicale, care va fi stabilit prin Contractul-cadru pe anul 2003.

O alta noutate a legislaţiei in domeniu, consta in înfiinţarea incepand cu anul 2003, a cardului de asigurat care faciliteaza accesul contribuabilului la serviciile medicale si o mai buna evidenta a stării de sănătate a acestuia.

Datele minime înregistrate şi accesate pe cardul de asigurat sunt:

1. datele de identitate şi codul numeric personal;
2. dovada achitării contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate;
3. înregistrarea numărului de solicitări de servicii medicale, prin codul

furnizorului;

4. diagnostice medicale cu risc vital;
5. consimţământul referitor la donarea de ţesuturi şi organe;

f) grupa sanguină şi Rh.

14.1.3 DIVERSIFICAREA MECANISMELOR DE GENERARE A RESURSELOR

Finanţarea unităţilor din asistenta primara si ambulatorul de specialitate privatizate, se realizează prin contracte individuale sau prin bugete "globale" cu Casa de Asigurări de Sănătate. Rambursarea cheltuielilor pentru serviciile prestate asiguraţilor se face conform prevederilor Contractului Cadr, care se aproba anual prin Hotărâre de Guvern, conform prevederilor Legii 145/1997, modificata prin ordonanţa de urgenta nr. 150/2002.

Veniturile sistemul sanitar romanesc provin din 4 surse principale, ce au ponderi diferite: bugetul de stat, fondul special pentru sănătate, fondul de asigurări, credite rambursabile si nerambursabile, insa cea mai mare parte a finanţării este realizata prin sistemul de asigurări de sănătate. Finanţarea spitalelor se face intr-o proporţie de peste 90% prin contracte de servicii incheiate intre conducerile spitalelor si casele judeţene de asigurări de sănătate. Bugetele istorice ale spitalelor nici nu recunosc si nici nu recompensează îmbunătăţirea calităţii si a eficientei in furnizarea serviciilor spitaliceşti.

14.1.4 ASIGURAREA UNEI MAI BUNE ACCESIBILITATI A POPULATIEI LA SERVICII

Creşterea ponderii asistentei ambulatorii a înlesnit creşterea accesibilităţii populaţiei la asistenta medicala prin posibilitatea de a-si alege atât medicul de familie, cat si medicul specialist. Totuşi, in zonele izolate, accesibilitatea a scăzut. In cazul acestora, masurile iniţiate de Ministerul Sănătăţii si Familiei au fost insuficiente si ineficiente, deoarece nu mai exista sistemul repartizărilor directe pentru medici. Accesibilitatea la serviciile de sănătate a fost inegala.

Se ştie ca accesibilitatea depinde de mai mulţi factori, intre care:

■ interesul manifestat de autorităţile locale pentru a crea facilitaţi speciale pentru atragerea medicilor si a personalului medical in localităţile si zonele defavorizate;

■ sistemul birocratic de aprobări necesare deschiderii unui cabinet medical;
infrastructura zonala si baza materiala existenta in localităţile deficitare;

■ motivaţia medicului si a celorlalte cadre medicale de a lucra in aceste zone;

■ motivatia administratiilor locale de a oferi facilitati pentru medicii din zonele respective.

Intr-o oarecare masura, accesibilitatea tine de “cultura sanitara” a populatiei si de obiceiurile locale. In acest domeniu pe langa personalul medical din directiile de sanatate publica judetene, au un rol important si celelalte institutii publice (primariile, scoala, etc.), cat si organizatiile civile, care pot contribui la educarea populatiei.

14.1.5 PRIVATIZAREA INSTITUŢIILOR SANITARE

Privatizarea instituţiilor sanitare si asigurarea principiului de libera practica medicala in asistenta medicala primara si de specialitate ambulatorie, este menita sa afirme iniţiativa privata in organizarea si asigurarea serviciilor medicale, independent de intervenţia autorităţilor publice de stat si locale. Privatizarea asigura in primul rând o mai mare răspundere a medicului fata de pacient (care are dreptul sa aleagă medicul curant), dar atât medicul, cat si cabinetul medical ca instituţie trebuie sa infrunte concurenta colegilor lor, fapt care introduce in sistem elemente de piaţa .

Privatizarea unităţilor ambulatorii (cabinete medicale de medicina primara - de familie si de specialitate) s-a realizat in baza Ordonanţei Guvernului nr. 124/1999 privind organizarea cabinetelor medicale. Ea conţinea si iniţiativa de a acorda in comodat spatiile si aparatura din fostele dispensare rurale si urbane, cat si din policlinici - inclusiv cabinetele de stomatologie-medicilor din aceste cabinete medicale. Tot prin prevederile acestui act normativ au putut fi infiintate ambulatorii de spital, care au asigurat posibilitatea ca si medicii din spital sa poată asigura asistenta medicala de specialitate ambulatorie, prin contractarea acestor servicii cu casele judeţene de asigurări de sănătate. Aplicarea acestui act normativ a permis privatizarea aproape 100% a asistentei medicale primare, atât in mediu urban cat si in mediu rural, precum si intr-o proporţie de peste 70% a asistentei de specialitate ambulatorii.

Privatizarea distribuirii produselor farmaceutice, atât a marilor distribuitori (en gros), cat si a farmaciilor, s-a terminat deja in anul 1992. Prin lipsa organismelor de reprezentare patronale. Se remarca insa nevoia existentei unui sistem eficient de control al preturilor din partea statului.

Prin înfiinţarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM) si emiterea Ordonanţei Guvernului nr. 125/1998 s-a realizat separarea politicii medicamentului (pe care o face Ministerul Sănătăţii si Familiei) de activitatea profesional ştiinţifica privind produsele farmaceutice, care este realizata de ANM, precum si armonizarea cu normele europene si o stabilitate relativa in sistemul de asigurare cu medicamente. O consecinţa favorabila a fost si creşterea investiţiilor străine in producerea medicamentelor si a produselor biologice.

14.1.6 DESCENTRALIZAREA SERVICIILOR SANITARE

Descentralizarea serviciilor medicale de medicina primara, prin instituţia medicului de familie si diferite forme de asistenta medicala de specialitate ambulatorie, a inceput practic prin a plicarea Iegii a sigurarilor de sănătate.

Dispariţia dispensarului medical si apariţia cabinetului medicului de familie a dezorganizat o serie de circuite informaţionale, necesare deciziilor la nivelurile superioare. Reglementările apărute nu au fost totdeauna respectate, rezultatul fiind existenta in prezent a doua sisteme si fluxuri informaţionale paralele, unul către Ministerul Sănătăţii, altul spre Casa de Asigurări de Sănătate, medicii transmiţând fara probleme datele doar către aceasta din urma, deoarece aceste raportări condiţionează remunerarea lor.

14.1.7.ACHIZIŢII PUBLICE PRIN MIJLOACE ELECTRONICE

Sistemul funcţionează in conformitate cu Ordonanţa Guvernului 20/2002 privind achiziţiile publice prin licitaţii electronice si cu Hotărârea de Guvern nr. 182/2002. Lansarea oficiala a sistemului naţional pentru achiziţii publice prin mijloace electronice a avut loc pe 4 martie 2002.

Ordonanţa are drept scop stabilirea principiilor, cadrului general si a condiţiilor de utilizare a procedurii on-line pentru atribuirea contractelor de achiziţie publica, precum si a regulilor generale de asigurare prin mijloace electronice a transparentei în domeniul achiziţiilor publice.

Sistemul achizitilor electronice, deşi face parte din reforma globala a administraţiei publice romane are repercursiuni directe asupra reformei sectorului sanitar, ea devenind principala modalitate de achiziţii domeniul sanitar. Achiziţia medicamentelor ce se acorda in spital si ambulatoriu, vaccinurile, materialele sanitare si alte materiale necesare derulării programelor de sănătate, se efectuează prin licitaţie la nivel naţional, in condiţiile legii.

Principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziţie publica în procedura on-line sunt:

a) libera concurenta, respectiv asigurarea condiţiilor pentru ca orice furnizor de produse, executant de lucrări sau prestator de servicii, indiferent de naţionalitate, sa aibă dreptul de a deveni, în condiţiile legii, contractant;

b) eficienta utilizării fondurilor publice, respectiv folosirea sistemuluiconcurential si a criteriilor economice pentru atribuirea contractului de achiziţie publica;

3. transparenta, respectiv punerea la dispoziţie tuturor celor interesaţi a informaţiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziţie publica;
4. tratamentul egal, respectiv aplicarea în mod nediscriminatoriu a criteriilor de selecţie si a criteriilor pentru atribuirea contractului de achiziţie publica, astfel încât orice furnizor de produse, executant de lucrări sau prestator de servicii sa aibă şanse egale de a i se atribui contractul respectiv;
5. confidenţialitatea, respectiv garantarea protejării secretului comercial si a proprietăţii intelectuale ale ofertantului.

Autoritatea contractanta, in cazul de fata o unitate sanitara, are obligaţia sa asigure respectarea acestor principii în relaţia cu furnizorii, executanţii sau cu prestatorii interesaţi sa participe la procedura pentru atribuirea prin licitaţie electronica a contractului de achiziţie publica.

Ministrul telecomunicatilor a declarat ca "Prin intrarea in funcţiune a acestui sistem se va realiza o schimbare fundamentala in societatea romaneasca: din acest moment putem sa vorbim despre preturi de referinţa, despre contracte guvernamentale incheiate in cele mai bune condiţii oferite pe piaţa, despre un control ce poate fi exercitat de orice persoana din aceasta tara".

14.2 PROGRAME NATIONALE DE SANATATE

Ministerul Sanatatii si Familiei proiecteaza, implementeaza si coordoneaza programe de sanatate publica, in scopul realizarii unor obiective de sanatate, cu participarea tuturor institutiilor cu raspundere in domeniul realizarii politicii sanitare a statului. Obiectivele se stabilesc in colaborare cu CNAS, cu Colegiul Medicilor din Romania, cu reprezentanti ai spitalelor si clinicilor universitare, ai unitatilor de cercetare, ai organizatiilor neguvernamentale, ai sindicatelor, precum si cu reprezentanti ai populatiei.

Prin ordin al ministrului au fost definite o serie de programe nationale de sanatate si s-a stabilit modul de realizare, de finantare al acestora- de la buget, prin Ministerul Sanatatii si Familiei sau din surse externe.

Programele nationale de sanatate sunt de trei tipuri ai anume:

1. Programe pentru supravehgerera si controlul bolilor transmisibile in vederea limitarii izbucnirilor epidemice.
2. Programe privind prevenirea, combaterea si controlul bolilor netransmisibile care determina reducerea sperantei medii de viata.
3. Dezvoltarea de politici si strategii in sectorul sanitar.

A. Programe pentru supravegherea si controlul bolilor transmisibile in vederea limitarii izbucnirilor epidemice.

Din cadrul acestei prime categorii voi enumera cateva programe finantate de Ministerul Sanatatii si Familiei:

1. Programul de supraveghere si control al bolilor infectioase.
2. Programul de imunizari.
3. Programul de supraveghere si control al tuberculozei.
4. Programul de supraveghere si control al infectiei HIV / SIDA.
5. Programul de prevenire si control al bolilor cu transmitere sexuala.
6. Programul de prevenire si control al infectiilor vasocomiale, etc.

2. Programe privind prevenirea, combaterea si controlul bolilor netransmisibile care determina reducerea sperantei medii de viata

Din cadrul acsetei categorii voi enumera urmatoarele programe finantate deasemenea de Ministerul Sanatatii si Familiei:

1. Programul de prevenire si control al dependentei de droguri si patologia indusa.
2. Programul de supraveghere al factorilor de risc din mediul de munca si risc profesional.
3. Programul de sanatate mentala si profilaxie in patologia psihiatrica si psihosociala.
4. Programul de prevenire geriatrica si protectie a varstnicului.
5. Programul de profilaxie si control pentu bolile cardiovasculare.
6. Programul de prevenire in patologia nefrologica si dializa renala.
7. Programul de prevenire si control in patologia oncologica.

C. Dezvoltarea de politici si strategii in sectorul sanitar

In cadrul acestei categorii voi prezenta urmatoarele programe:

Programul National 24 privind Standardizarea serviciilor medicale in sanatate publica.

Programul are o valoare de 3.147 milioane lei, fiind finantat de la bugetul de stat.

Fondurile pot fi utilizate pentru: acreditarea dispozitivelor medicale; implementarea standardelor internationale si europene in vederea evaluarii si certificarii dispozitivelor medicale; elaborarea de norme nationale privind supravegherea dispozitivelor medicale; definirea standardelor nationale pentru oferta si calitatea serviciilor medicale.

2. Programul National 26 privind Evaluarea starii de sanatate a populatiei si supravegherea demografica

Programul are o valoare de 3000 milioane lei si este finantat de la bugetul de stat. Programul vizeaza elaborarea, derularea, certificarea si evaluarea programelor educationale adresate resurselor umane din sectorul sanitar, organizarea examenelor si concursurilor pentru specializarea si obtinerea gradelor profesionale de catre personalul cu studii superioare si medii, organizarea si finantarea rezidentiatului si stagiaturii in sectorul sanitar.

Definitiile termenilor si indicatorilor utilizati in cuprinsul programelor sunt definiti de Ministerul Sanatatii si Familiei. Indicatorii aferenti programelor de sanatate sunt orientativi si sunt stabiliti in conditiile macroeconomice care au stat la baza elaborarii bugetului de stat si bugetului Fondului de asigurari sociale de sanatate. Indicatorii se monitorizeaza pe baza evidentei tehnico-operative condusa la nivelul unitatilor sanitare, al directiilor de sanatate si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate pentru sumele reprezentand contributia bugetului Fondului asigurarilor sociale de sanatate.

Sumele prevazute in bugetul Ministerului Sanatatii si Familiei pentru finantarea programelor de sanatate se aloca prin directiile de sanatate publica judetene si institutiile subordonate, dupa caz. Sumele reprezentand finantarea programelor de sanatate se cuprind in bugetele de venituri si cheltuieli ale unitatilor sanitare si se aproba o data cu acestea.

Programele finananate prin imprumuturi de la Banca Mondiala

 Proiectul de reabilitare a sistemului sanitar, prin imprumutul RO-3409, finantat de Banca Mondiala

Valoarea proiectului este de 207,5 mil USD din care 150 mil USD sunt imprumutati de la Banca Mondiala, iar 57,5 mil USD reprezinta participarea Guvernului Romaniei.

Obiectivele principale ale proiectului sunt reabilitarea asistentei medicale primare si restructurarea financiara si manageriala a sistemului sanitar.

Activitatile principale structurate pe obiective sunt reabilitarea asistentei medicale primare si de urgenta, imbunatatirea asistentei mamei si copilului si a sanatatii reproducerii, asigurarea de medicamente esentiale si consumabile medicale pentru sistemul sanitar, imbunatatirea controlului calitatii medicamentelor, imbunatatirea productiei si controlului vaccinurilor produselor biologice de uz uman, imbunatatirea controlului bolilor endocrine, sustinerea Programului National de combatere a TBC si crearea de sectii de spital de zi pentru monitorizarea copiilor cu HIV/SIDA, imbunatatirea capacitatii de diagnostic in spitale de boli acute, cronice si spitale de copii si promovarea sanatatii.

Restructurarea financiara si manageriala a sistemului sanitar trebuie sa se realizeze prin pregatirea si implementarea primei faze a reformei sanitare privind finantarea si cadrul legal al organizarii si conducerii sistemului. Sume provenind din imprumutul de la Banca Mondiala vor fi alocate si infiintarii Institutului de Management al Serviciilor de Sanatate, care va deveni prima scoala de management sanitar din Romania.

Imprumutul RO-3409 este cel mai mare imprumut finalizat acordat de Banca Mondiala Guvernului Romaniei in ultimii 10 ani.

CAPITOLUL 15

ASISTENTA DE SANATATE PUBLICA IN ROMANIA

15.1 SANATATEA PUBLICA, CONCEPT SI OBIECTIV AL SOCIETATII MODERNE

Sanatatea publica presupune identificarea nevoilor de sanatate precum si organizarea corespunzatoare a serviciilor de sanatate pentru o populatie precizata. Acest lucru impune culegerea si prelucrarea informatiilor necesare descrierii starii de sanatate a populatiei si mobilizarea resurselor necesare. Se impune organizarea personalului si institutiilor pentru furnizarea tuturor serviciilor de sanatate necesare promovarii sanatatii, prevenirii si tratarii bolilor, reabilitarii fizice, sociale si profesionale.

In 1950 Henlau spunea: “Sanatatea publica este ansamblul cunostintelor , deprinderilor si atitudinilor orientate spre mentinerea si imbunatatirea sanatatii populatiei”.

1956- Conferinta OMS asupra formarii in sanatatea publica a medicilor de medicina generala: “Sanatatea publica desemneaza in general eforturile organizate ale colectivitatii in domeniul sanatatii si bolii; terapia individuala este mai mult sau mai putin exclusa”.

1973- Comitetul de experti OMS: “Natiunea de santatate publica a evoluat sensibil de la inceputul secolului. Atunci, traditional, ea acoperea in special igiena mediului si lupta impotriva bolilor transmisibile; progresiv ea s-a largit incepand de la 1900 pertru a ingloba ingrijirile medicale individuale acordate membrilor anumitor grupe populationale. Azi termenul de sanatate publica se utilizeaza in sensul cel mai larg pentru a evoca probleme legate de sanatate ale unei populatii: starea sanitara a colectivitatii, serviciile de igiena a mediului, serviciile sanitare generate si administratia servciilor de ingrijiri”.

1992- Conferinta “What is public health?”: “Sanatatea publica combina abordari mutidisciplinare si intersectoriale cu practica. Scopurile sale sunt promovarea sanatatii, prevenirea imbolnavirii si prelungirea vietii de buna calitate. Ele sunt implementate prin eforturi organizate si utilizarea eficienta a resurselor materiale si intelectuale ale societatii si prin initiative individuale. Sanatatea publica legata de problemele de sanatate ale populatiilor si practica ei are baza stiintifica”.

Promovarea sanatatii- reprezinta procesul care ofera individului si colectivitatilor posibilitatea de a intensifica controlul asupra detreminantilor sanatatii si prin aceasta de as-i ameliora sanatatea; promovarea sanatatii este un proces ce se desfasoara in cadrul comunitatii locale, adresandu-se atat individului cat si mediului inconjurator.

15.2 ASISTENTA DE SANATATE PUBLICA

Aceasta cuprinde activitati care se adreseaza comunitatii sau individului in vederea protectiei comunitare, cu scopul pastrarii si promovarii starii de sanatate a populatiei. Asistenta de sanatate publica este asigurata de Ministerul Sanatatii prin unitati specializate proprii sau private, fiind garantata de stat si finantata din bugetul de stat, bugetele locale, bugetele asigurarilor sociale de sanatate sau din contributiile directe ale beneficiarilor, dupa caz, potrivit legii.

15.2.1 AUTORITATILE DIN DOMENIUL ASISTENTEI DE SANATATE PUBLICA

1) Minsterul Sanatatii – ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, find autoritatea centrala din domeniul asistentei de sanatate publica.

2) Directiile de Sanatate Publica Judetene si a Municipiului Bucuresti- sunt unitati descentralizate ale Ministerului Sanatatii, cu personalitate juridica, reprezentand autoritatea de sanatate publica la nivel local.

3) Institutele de Sanatate Publica si Institutul de Management al Serviciilor de Sanatate- sunt institutii publice cu personalitate juridica, care se organizeaza de catre Ministerul Sanatatii in scopul de a indeplini rolul de far tehnic si profesional al Ministerului Sanatatii, pentru elaborarea si fundamentarea stiintifica si profesionala a strategiilor de politica sanitara a Ministerului Sanatatii. Aceste institute elaboreaza propuneri metodologice pentru programele nationale de sanatate publica impreuna cu directiile de Sanatate publica judetene si ale Municipiului Bucuresti si Colegiul Medicilor din Romania.

4) Centrul de Calcul si Statistica Sanitara- institutie de specialitate din structura Ministerului Sanatatii, finantata de la bugetul de stat care are ca principala atributie organizarea sistemului informational si informatic al activitatii de ocrotire a sanatatii populatiei.

15.2.2 ATRIBUTIILE AUTORITATILOR DIN DOMENIUL ASISTENTEI DE

SANATATE PUBLICA

1) Ministerul Sanatatii- ca autoritate centrala in domeniul asistentei de sanatate publica are urmatoarele atributii:

- elaboreaza norme de organizare si functionare a unitatilor care

asigura asistenta de sanatate publica;

• elaboreaza norme privind organizarea si functionarea inspectiei

sanitare de stat;

• organizeaza si finanteaza programele nationale de sanatate publica
• participa la acreditarea unitatilor sanitare care presteaza servicii pentru autoritatile din domeniul asistentei de sanatate publica;
• infiinteaza si desfiinteaza filiale ale institutiilor din domeniul asistentei de sanatate publica de interes national si local;
• organizeaza sistemul informational din domeniul asistentei de sanatate publica si modul de raportare a datelor pentru cunoasterea starii de sanatate a populatiei;
• prezinta rapoarte periodice pentru informarea Guvernului privind starea de sanatate a populatiei tarii;
• fundamenteaza necesarul de resurse financiare pentru asistenta de sanatate publica;
• reprezinta statul roman in relatiile cu organismele internationale din domeniul sanatatii publice etc.

2) Directiile de Sanatate Publica- sunt institutii publice cu personalitate

juridica, ce isi desfasoara activitatea pe plan local in scopul realizarii politicilor si programelor nationale de sanatate publica, a activitatii de medicina preventiva, a inspectiei sanitare de stat, a monitarizarii starii de sanatate, a organizarii statisticii de sanatate si derularii investitiior finantate de la bugetul de stat pentru sectorul de sanatate.

- organizeaza si controleaza punerea in aplicare a programelor

nationale de sanatate publica;

• organizeaza si supravegheaza activitatea de medicina preventiva

din teritoriul judetului, respectiv al municipiului Bucuresti;

• in colaborare cu autoritatile locale, cu institutiile de invatamant si organizatii guvernamentale si neguvernamentale, directiile de sanatate publica teritoriale organizeaza actiuni de educatie pentru sanatatea populatiei;
• controleaza respectarea conditiilor de igiena si a normelor de aplicare elaborate de Ministerul Sanatatii;
• coordoneaza serviciile de salvare din teritoriu, organizeaza si coordoneza asistenta medicala in caz de calamitati, catastrofe si situatii deosebite;
• in colaborare cu Colegiul Medicilor din Romania, directiile de sanatate publica teritoriale spupravegheaza asistenta de medicina legala pe teritoriul judetului sau al Municipiului Bucuresti;
• organizeaza culegerea si prelucrarea informatiilor statistice medicale, intocmesc rapoarte care sunt puse la dispozitia Ministerului Sanatatii si autoritatilor locale, potrivit legii, respectandu-se confidentialitatea datelor referitoare la persoane.

3) Institutele de Sanatate Publica si Institutul de Management al

Serviciilor de Sanatate- sunt institutii publice cu personalitate juridica care isi desfasoara activitatea pe baza unui statut si a unei organigrame aprobate prin ordin al ministrului sanatatii si au urmatoarele atributii:

• asigura fundamentarea stiintifica a politicii sanitare si a strategiilor

din domeniul prevenirii imbolnavirilor, promovarii si mentinerii sanatatii populatiei;

- efectueaza studii in domeniul sanatatii publice si al conducerii

sistemului de sanatate;

• eleboreaza proiecte de norme, metodologii si instructiuni privind sanatatea publica;
• asigura consultanta de specialitate si colaboreaza cu autoritatile publice si cu celelalte unitati sanitare, inclusiv de asistenta medicala primara, cu institutiile de invatamant medical universitar in domeniul asigurarii sanatatii publice;
• colaboreaza cu organizatiile si institutiile internationale care desfasoara activitati de sanatate publica;
• participa la procesul de invatamant medical de specializare si perfectionare in domeniul sanatatii publice si al managementului serviciilor de sanatate etc.