CAPITOLUL 6
MANAGERII SI
LEADERSHIP
6.1 NOTIUNEA DE MANAGER, TIPURI DE
MANAGERI SI STIL MANAGERIAL
O
componenta foarte importanta a resurselor umane dintr-o organizatie o
reprezinta managerii.
Acestia exercita permanent functii de previziune, organizare,
coordonare, antrenare si evaluare, referitoare la procesele de munca
exercitate de subordonatii lor. Materia prima a managerilor o
reprezinta potentialul subordonatilor si propirul lor statut de a
conduce. Managerii trebuie sa posede o serie de calitati, cunostinte
si aptitudini.
Un
manager bun trebuie sa fie:
- sanatos fizic si psihic;
- rezistent la efort intelectual prelungit si la stres;
- energic si perseverent, capabil sa-si asume initiative si sa le duca la bun sfarsit;
- hotarat;
- responsabil;
- vizionar;
- altruist;
- loial;
- competent;
- inteligent, cult, deschis catre nou;
- capabil sa comunice cu cei din jurul sau si sa stabileasca contacte in folosul organizatiei.
Intuitia, talentul organizatoric,
capacitatea de decizie, de a mentine relatii
umane
bune, de perfectionare continua, asociate cu pregatirea teoretica si
practica, experienta manageriala, ii vor conferi managerului acele
calitati necesare pentru a deveni performant. Capacitatea managerului
de a conduce in echipa implica o stransa colaborare cu subordonatii
si folosirea pe scara larga a consultarii personalului, si a luarii
deciziilor in grup.
Exista
o serie de factori care determina tipul
si stilul managerial
si anume: tipul sistemului managerial al oragnizatiei:
- personalitatea managerilor;
- potentialul si personalitatea subalternilor;
- natura proceselor de munca implicate;
- intensitatea influentei organizatiei sindicale etc.
Tipul de manager reprezinta
ansamblul caracteristicilor principale referitoare
la
calitatile, cunostintele si aptitudinile proprii unei categorii de
cadre de conducere, ce le confera, aceeasi abordare in ce priveste
aspectele de baza ale proceselor si relatiilor manageriale, ale
comportamentului managerial, deosebite de ale altor manageri.
In literatura de specialitate
tipurile de manageri variaza de la un specialist la altul in functie
de criteriile specifice ce au stat la baza delimitarii lor.
Potrivit abordarii
bidimensionale
(Blake si Montan) bazata pe de o parte pe interesul pentru obiective
si rezulatte si interesul pentru oameni si problemele lor sociale,
abordeaza cinci tipuri si stiluri manageriale.
1.
Managerul populist
este caracterizat prin:
-
lipsa unui management strategic;
- acorda prioritate rezolvarii unor
pretentii salariale;
- tergiverseaza
disponibilizarile de personal, chiar daca situatia concreta a
organizatiei o impune;
- apeleaza la
imprumuturi mari pentru salarii, care conduc la incalcarea
corelatiilor dintre indicatorii economici (productivitate, salariu
mediu etc.).
2.
Managerul atutoritar:
- acorda atentia deosebita
problemelor restructurarii;
-
detine o bogata experienta anterioara si o personalitate solida;
- este foarte competent profesional;
- da dovada de seriozitate fata de
salariati, corectitudine, severitate, exigenta;
-
prezinta dezinteres pentru problemele sociale;
- apeleaza la
disponibilizarea personalului in somaj, atunci cand situatia impune
acest lucru;
- urmareste maximizarea profitului;
- este dispus sa-si dea demisia daca
nu-si poate exercita stilul managerial.
3.
Managerul incompetent:
- nemultumeste pe toata lumea;
- este lipsit de initiativa si curaj
in asumarea unor riscuri;
- este coruptibil;
-
se caracterizeaza prin absenta unei strategii realiste.
4.
Managerul participativ reformist:
- are capacitate mare de antrenare;
- disponibilitate pentru comunicare;
- spirit inovator, creator;
- curaj in asumarea riscurilor;
-
flexibilitate in situatii de criza sau conflict de muncal
- strategii clare.
5.
Managerul conciliator:
- abordeaza
strategii de supravietuire si o conducere abila, de pe o zi pe alta;
- prezinta abilitate in situatiile
conflictuale, face concesii in relatiile cu sindicatele, dupa care
este mai dur cu acestia;
- are tendinta spre manipularea
sindicatelor.
Abordarea
tridimensionala (W.Reddin) are in vedere trei caractersitci ale
valorii unui manager:
- preocuarea pentru sarcini;
- preocuparea pentru contracte umane;
- preocuparea pentru randament.
Tipurile de manager si stilurile de
management rezultate sunt: negativ,
birocrat,
altruist, promotor, autocrat cu bunavointa, oscilant, realizator.
Fiecarui
tip
de manager
ii corespunde un stil
managerial,
care reprezinta manifestarea calitatilor, cunostintelor si
aptitudinilor personalului managerial in relatiile su subordonatii,
sefii si colegii.
Stilurilor
manageriale le
corespund stiluri
de leadership,
ce au in vedere in special dimensiunea umana in conditiile unei
puternice implicari a grupului.
6.2
NOTIUNEA DE LEADER SI LEADERSHIP
Jaques
Clement defineste leadership-ul
ca
fiind procesul prin care o persoana stabileste un scop sau o directie
pentru una sau mai multe persoane si ii determina
sa
actioneze impreuna cu competenta si deplina dedicare in vederea
realizarii lor.
La
baza “leadership-ului” sta spiritul
de echipa,
reprezentand starea ce reflecta dorinta oamenilor de a gandi, simti
si comporta armonizat in vederea realizarii unui scop comun.
Spiritul
de echipa este
rezultatul urmatoarelor procese:
- construirea increderii intre persoanele implicate;
- stabilirea unei misiuni si a unor scopuri clare la care adera persoanele;
- derularea de procese decizionale participative;
- motivarea puternica, individuala si de grup pentru a contribui la realizarea scopurilor comune.
Fara spirit de
echipa leadership-ul nu exista.
Determinantii
leadership-ului sunt
reprezentanti de: caracteristicile native
ale
leader-ului, pregatirea primita de acesta si situatia in care se
plaseaza leader-ul. Privind caracteristicile
native ale leader-ului
pot fi mentionate inteligenta
nativa
reflectata in capacitatea de a formula obiective eficace si atractive
pentru ceilalti, de a stabili modalitatile de atragere a altor
pesoane la realizarea obiectivelor si charisma.
Prin
charisma
se intelege abilitatea unei persoane de a inspira sau a amplifica
implicarea altor persoane in derularea anumitor actiuni.
Pregatirea
primita de leader cuprinde:
pregatirea
generala,
prin care se construieste baza comportamentului general individual si
social si se asigura fondul de cunostinte generale cu efecte in plan
comunicational; pregatirea
de specialitate si
pregatirea
manageriala. Rezultatul
acestor procese de pregatire il constutie abilitatile sociale,
cunostintele tehnice, capacitatea decizionala si de a comunica,
comportamentul managerial practicat, esentiale pentru un leader
eficace.
Situatia
in care se afla leader-ul conditioneaza in multe moduri leadership-ul
practicat. Se deosebeste o dubla conditionare a leadership-ului- o
conditionare contextual-organizationala, cat si specific manageriala.
La
baza mecanismului leadership-ului sta axioma “nu exista leaderi
buni fara persoane de buna calitate care sa-i urmeze”.
Mecanismul
leadership-ului se rezuma la urmatoarele cinci faze:
- pregatirea leader-ului pentru a-si exercita leadership-ul din punct de vedere al stabilirii scopurilor, modalitatilor de realizat, al increderii in sine si al disponibilitatii pentru derularea actiunilor necesare, folosind un comportament specific.
- manifestarea de catre leader a capacitatii de a asculta si concomitent de a antrena potentialii participanti la realizarea obiectivului propus;
- conectarea scopurilor, ideilor si opiniilor leader-ilor cu scopurile, ideile si opiniile celorlalti;
- determinarea persoanelor de a crede, simti si a se comporta la un nivel apreciabil in concordanta cu punctele de vedere ale leader-ului;
- obtinerea si mentinerea dedicarii persoanelor abordate pentru a atinge obiectivele urmarite.
In exercitarea
leadership-ului, cadrele de conducere implicate apeleaza la
o gama variata de metode si tehnici pe
care le operationalizeaza in moduri diferite, si anume:
-
definirea exacta a obiectivelor de realizat prin leadership;
-
transmiterea informatiilor de sensibilizare, convingere, atragere,
inspirare si actionare a subordonatilor in cadrul unor intalniri
(sedinte);
-
programarea sarcinilor leader-ului si subordonatilor in functie de
obiectivele leadership-ului;
- apelarea frecventa la metoda
delegarii sarcinilor, competentelor si responsabilitatii etc.
O
clasificare, mai larg utilizata in literatura de specialitate,
delimiteaza stilurile
de leadership
in functie de caracteristicele manageriale si psiho-sociale in patru
stiluri de leadership:
1.
Leadership autocratic:
caracterizat printr-o supraveghere stricta a subordonatilor de catre
lider, fluxurile informationale sunt directionate preponderent de sus
in jos, predomina o atmosfera de teama, frica actionand ca mijloc de
control pentru subordonati..
2.
Leadership birocratic:
in care comunicarea se realizeaza in scris, punandu-se accent pe
documente si stampile ca mijloace de realizare si control al
activitatiilor, descurajeaza initiativa si inovarea afectand in sens
negativ moralul salariatilor.
3.
Leadership democratic:
ale carui dimensiuni sunt flexibilitatea, cooperarea, comunicarea,
sociabilitatea, atmosfera armonioasa, prieteneasca, in cadrul
organizatiei.
4.
Leadership “laissez-foire”:
prin care, in cadrul unor directii generale de actiune stabilite de
managerul superior, se da libertate de actiune subordonatilor,
controlul fiind aproape nul. Se foloseste in firmele mici, in faza de
inceput si in intreprinderile axate pe tehnici de varf, folosind
specialisti de inalta calificare.
CAPITOLUL 7
METODE
SI TEHNICI DE MANAGEMENT UTILIZATE IN SISTEMUL SANITAR
Metodele si tehnicile de management
sunt folosite pentru rezolvarea cat mai eficienta a problemelor
specifice activitatii managerilor.
7.1
METODA DIAGNOSTICARII
Metoda
diagnosticarii in management indeplineste acelasi rol pe care il are
in medicina. Este important ca managerii sa poata diagnostica corect
domeniul condus pentru a avea un fundament adecvat in stabilirea
deciziilor.
Diagnosticarea
poate fii abordata: ca
faza a muncii managerului
in exercitarea control-evaluarii, in acest caz diagnosticarea avand
caracter individual sau poate fi utilizata de un grup de manageri ca
metoda
de sine statatoare.
Diagnosticarea
este metoda folosita in management al carei continut principal consta
in identificarea punctelor forte si slabe ale domeniului analizat cu
evidentierea cauzelor care le genereaza, finalizata in recomandari cu
caracter corectiv sau de dezvoltare.
Pentru utilizarea
corecta a metodei diagnosticarii, este obligatorie parcurgerea
urmatoarelor etape:
- stabilirea domeniului de investigat;
- documentarea preliminara;
- stabilirea principalelor puncte slabe si a cauzelor care le genereaza;
- stabilirea principalelor puncte forte si a cauzelor care le genereaza;
- formularea recomandarilor.
- Stabilirea domeniului de investigat
Delimitarea corecta a domeniului este
foarte importanta, avand influente directe asupra calitatii
diagnosticului. Pericolele care pot sa apara si care trebuie evitate
sunt supradimensionarea
domeniului supus diagnosticarii,
avand ca urmare irosirea de resurse umane, financiare, de timp sau
subdimensionarea domeniului,
situatie in care diagnosticul nu este concludent datorita
neincheierii in investigatie a unor aspecte cu influente majore
asupra eficientei rezultate. In aceasta etapa se stabileste
componenta echipei de diagnosticare.
- Documentarea preliminara
In cadrul aceste etape se culege
ansamblul de informatii privitoare la
domeniul
investigat pentru a se putea realiza analiza problematicii implicate.
Se intocmeste in prealabil, o lista cu simptome pozitive si negative,
privind domeniul respectiv.
- Stabilirea principalelor puncte slabe si a cauzelor care le genereaza
Punctele slabe se stabilesc in raport
cu prevederile STAS-urilor, a normelor
stabilite
pentru domeniul analizat, de situatia din alte unitati sanitare
similare, din tara si strainatate, de realizarile perioadei
anterioare, de cerintele stiintei managementului etc.
- Stabilirea principalelor puncte forte si a cauzelor care le genereaza
Aceasta etapa se desfasoara similar cu
cea anterioara.
- Formularea recomandarilor
Recomandarile sunt
realizate de membrii echipei de diagnosticare si sunt
axate asupra eliminarii cauzelor care
determina punctele slabe si asupra intensificarii celor care
genereaza punctele forte.
Principalele
avantaje
ale folosirii metodei diagnosticarii sunt:
- preintampina aparitia unor disfunctionalitati majore prin identificarea cauzelor care le genereaza intr-o faza incipienta;
- asigura suportul informational necesar adoptarii unor decizii strategice si tactice curente;
- asigura fundamentul necesar elaborarii si aplicarii programelor de dezvoltare ale unitatii respective.
7.2 SEDINTA
Sedinta este cea mai frecvent
utilizata metoda de management, constituind
modalitatea principala de transmitere
a informatiilor si de culegere a feed-back-ului concomitent la un
numar mare de componenti ai unitatii.
Sedinta
consta
in reunirea mai multor persoane pentru un scurt interval de timp sub
coordonarea unui manager, in vederea solutionarii in comun a unor
sarcini cu caracter informational sau decizional.
In
functie de continut, sedintele se clasifica in urmatoarele categorii:
- de informare;
- decizionale;
- de armonizare;
- de explorare;
- eterogene.
Sedintele de informare
- au ca obiectiv furnizarea de informatii
managerului
si/sau colaboratorilor, referitoare la anumite domenii. Pot fi
organizare ad-hoc sau periodic- saptamanal, lunar, in functie de
necesitati.
Sedintele
decizionale
– au ca obiectiv adoptarea unor decizii. Continutul
lor
consta in prezentarea, formularea si evaluarea variantelor
decizionale, vizand realizarea unor obiective.
Sedintele de
armonizare
- sunt sedinte operative, avand drept scop
punerea
de acord a actiunilor managerilor si componentilor unor compartimente
situate pe acelasi nivel ierarhic sau pe niveluri apropiate in cadrul
structurii organizatorice a unei unitati. Sunt convocate cu frecventa
aleatorie in functie de necesitatile realizarii unor obiective,
planuri, programe.
Sedintele de
explorare
- sunt destinate amplificarii creativitatii, fiind axate
pe investigarea zonelor necunoscute
ale viitorului unitatii respective.
Sedintele
eterogene
- intrunesc elemente a doua sau mai multe din
celelalte tipuri (exemplu: sedinte de
informare si decizionale).
Folosirea metodei sedintei implica
obligatoriu parcurgerea a patru etape, si anume: pregatirea,
deschiderea, desfasurarea, finalizarea.
Pregatirea
sedintei
impune respectarea anumitor regului, dintre cele mai importante
fiind:
- stabilirea unei ordini de zi judicioase, sarcina ce revine in principal managerului ce organizeaza sedinta;
- formularea problemelor inscrise pe ordinea de zi cu maxim de claritate, ca fiecare persoana participanta sa cunoasca cu exactitate obiectivul si domeniul ce urmeaza a fi abordat;
- desemnarea persoanelor care urmeaza sa intocmeasca materialele pe baza carora se vor desfasura lucrarile sedintei;
- elaborarea de materiale cat mai scurte, rezumandu-se strict la informatii necunoscute de participanti, formuland alternative decizionale, ipoteze de lucru, propuneri etc., acestea fiind trimise participantilor cu cel putin doua zile inainte;
- in cazul sedintelor cu caracter periodic (saptamanale, lunare) este importanta derularea lor in aceleasi zile si ore;
- desemanrea persoanei care se ocupa de inregistrarea discutiei din cadrul sedintei si anuntarea din timp a locului si datei de desfasurare a sedintei.
Reguli pentru desfasurarea unei
sedinte
Sedinta
se desfasoara prin derularea a patru etape: pregatire, deschidere,
desfasurare si finalizare, iar pe parcursul fiecarei etape trebuie sa
fie respectate anumite reguli.
1.“Deschiderea
sedintei”
– reguli:
- deschiderea
sedintei va avea loc la ora stabilita, comunicata in prealabil
participantilor;
- formularea clara a obiectivelor
sedintei;
- prezentarea ideilor in sens pozitiv,
folosind un limbaj atractiv;
- limitarea expunerii introductive la
1-2 minute.
2. “Derularea sedintei”
- imprimarea unui ritm care sa asigure
incadrarea in durata stabilita, concomitent cu atingerea scopurilor
urmarite;
- sublinierea contributiilor in idei
noi si solutii eficiente;
- calmarea
spriritelor infierbantate, intervenind ferm si cu tact pentru a
preintampina sau elimina in faza incipienta mementele tensionate;
- interventia promta in vederea
stoparii divagatiilor de la subiect.
3. “Inchiderea sedintei”
- limitarea duratei sedintei la 1-1,5
ore;
- elementele foarte importante se
recomanda a fi transmise si in scris participantilor cel tarziu in
ziua urmatoare sedintei.
La baza utilizarii
frecvente a sedintei au stat multiple avantaje
pe care le
prezinta:
- cresterea nivelului de informare al personalului;
- dezvoltarea coeziunii in cadrul compartimentului;
- favorizarea schimbului de experienta intre persoane etc.
Metoda sedintei
prezinta si dezavantaje
precum:
- consum mare de timp;
- reducerea operativitatii in solutionarea unor probleme;
- reducerea responsabilitatii unor manageri etc.
Metoda sedintei se recomanda in toate
situatiile manageriale a caror
solutionare
implica participarea mai multor persoane.
7.3 DELEGAREA
Delegarea este una din metodele des
utilizate in activitatea de management.
Delegarea
– consta in atribuirea temporara de catre un manager a uneia din
sarcinile sale de serviciu unui subordonat, insotita de competenta si
de responsabilitatea corespunzatoare.
Elementele
principale ale procesului de delegare
sunt: insarcinarea, atribuirea competentei formale, incredintarea
responsabilitatii.
Insarcinarea
- consta in atribuirea de catre un manager unui subordonat a
efectuarii
unei sarcini ce-i revine de drept prin organizarea formala. Se vor
preciza: intervalul de timp alocat realizarii sarcinii, rezultatele
scontate si criteriile de apreciere a lor.
Prin atribuirea
competentei formale
se asigura subordonatului libertatea
decizionala si de actiune necesara
realizarii sarcinii respective.
Incredintarea
responsabilitatii
- in virtutea responsabilitatii acordate noul
executant
este obligat sa realizeze sarcina delegata si in functie de
rezultatele obtinute sa fie recompensat sau sanctionat.
Pentru
o utilizare eficienta a delegarii este necesar sa se respecte un set
de reguli:
- sa nu se delege realizarea unor sarcini de importanta
majora in special cele strategice sau cu implicatii umane majore -
ale caror consecinte sunt dificil sau imposibil de evaluat de catre
subordonati;
- precizarea clara, in scris, a sarcinilor, competentelor si
responsabilitatilor
delegate;
- crearea unui climat de incredere in posibilitatile subordonatilor de a
solutiona
problema, acceptand si posibilitatea comiterii unor greseli;
- definirea cat mai clara a rezultatelor asteptate prin precizarea inca
de la inceput a criteriilor de
evaluare;
-
verificarea nu a modului de realizare a sarcinilor delegate, ci a
rezultatelor obtinute, respectand competentele si responsabilitatile
acordate subordonatului respectiv.
Managerul trebue sa informeze asupra
delegarii efectuate si asupra ratiunii ce au generat-o, colegii
subordonatului in cauza. In final, managerul evalueaza rezultatele
delegarii dand indrumari si efectuand corecturi la nevoie, mentinand
un climat de incredere si exigenta.