MEDIU ȘI SĂNĂTATE, 3



IGIENA APEI

I. Necesarul de apa si modul de acoperire
II. Compoziția naturală a apei
III. Poluarea apei
IV. Patologia infecțioasă transmisă prin apă
V. Patologia neinfecțioasă transmisă prin apă
VI. Condiții de potabilitate a apei
I. Necesarul de apă și modul de acoperire
Apa este constituientul esential al materiei vii, cu rol in desfasurarea tuturor proceselor vitale. La omul adult apa reprezinta 60% din greutatea corporala. Cu cat organismul este mai tânăr, cu atat continutul de apa este mai mare.
Repartiția apei la om la diferite vârste:
- Embrionul (3 zile) – 97% apa;
- Fătul (3 luni) – 91% apa;
- Sugarul – 70 ± 5% apa;
- Adultul – 60-65% apa.
Diferitele tesuturi si organe contin cantitati diferite de apa. Cea mai mare cantitate de apa este in tesutul adipos (85-90%), in muschi (75%), in piele (60%), in plămân (80%), in ficat (85%), in plasmă (90%).
Rolurile apei :
1. Rol in absorbția intestinală;
2. Rol in transportul si eliminarea produsilor metabolici;
3. Rol in termoreglare si in homeostazie (echilibrul intern al organismului);
4. Rol in mentinerea echilibrului acido-bazic;
5. Rol in procesele de osmoza;
6. Rol in procesele de sinteza din organism.
Necesarul de apă:
Nevoia de apa in 24h la adult (nevoia fiziologică) este de 2,5 litri de apă, din care 1,5 litri il constituie apa ca atare, restul fiind apa care intra in compozitia alimentelor (laptele contine cantitatea cea mai mare de apa, nucile si alunele contin cantitatea cea mai mica de apa).
Din organism se elimina aceeasi cantitate de apa (2,5 l /zi); =diureza repartizata astfel :
- pe cale renala: 1,5 l
- prin transpiratie: 0,5 l
- prin respiratie: 0,25 l
- prin dejecte (materii fecale): 0,25 l .
Deci ingesta = excreta =2,5 l ; raportul dintre ingesta si excreta de apa configureaza bilanțul hidric al organismului.
Scaderea cantitatii de apa din organism provoaca senzația de sete.
OMS considera :
- cantitatea minimă de apa pentru un individ este de 5 l /zi;
- cantitatea optimă de apa pentru un individ este de 10 l/zi (inclusiv activitatile gospodaresti);
- cantitatea maximă de apa pentru un individ este de 50l/zi (inclusiv activitatile gospodaresti).
Necesarul de apa al unei populatii trebuie sa includa:
1. Nevoile gospodaresti ale populatiei:
- Nevoia fiziologica: 2,5 l/zi;
- Apa pentru prepararea hranei;
- Apa pentru igiena individuala;
- Apa pentru igiena locuintei.
2. Nevoile urbanistice:
Reprezinta 30 - 80% din consumul de apa a colectivitatii. Cuprinde:

- Necesarul de apa din institutii;
- Necesarul de apa pentru curatenia (salubrizarea) strazilor;
- Necesarul de apa in scopuri decorative ale orasului (fântâni arteziene).
3. Nevoile industriale:
Repezinta 40 – 80% din consumul de apa al colectivitatii. Cuprinde :
- Consumul de apa pentru procesele industriale;
- Nevoile igienico-sanitare ale personalului implicat.
4. Nevoile agrozootehnice:
- Apa pentru cresterea animalelor;
- Apa pentru udarea serelor si solariilor;
- Apa pentru spalarea masinilor agricole.
Prognoza consumului de apa in perspectiva se face pe o perioada de 25-30 de ani, pe baza evolutiei probabile, a numarului de locuitori si a evolutiei dezvoltarii industriale. Alegerea surselor de apa pentru alimentarea centrelor populate se face pe baza criteriilor calitative, cantitative, distanta, pret.
II. COMPOZIȚIA NATURALĂ A APEI
a) Elemente chimice: gazele –oxigen (O2) si hidrogen (H2); unele mai contin si dioxid de carbon (CO2).
 mai bogate in O2 sunt apele de suprafata;
 mai bogate in CO2 sunt apele subterane.
b) Substanțe minerale: calciu, sodiu, potasiu, magneziu, mangan, fier, etc.- sub forma de saruri minerale (cloruri, sulfati, azotati, carbonati, bicarbonati, ioduri, fluoruri). Ex: apele minerale.
 Mai bogate in saruri minerale: apele subterane (apele minerale);
 mai sarace in saruri minerale: apele de suprafata.
c) Organisme si microorganisme acvatice: vizibile cu ochiul liber si cu microscopul sau lupa.
 mai bogate in organise acvatice: apele de suprafata;
 mai sarace in organisme acvatice: apele subterane.
III. POLUAREA APEI
Poluarea apei = schimbarea calitatilor naturale ale apei; se realizeaza ca urmare a primirii unor elemente din afara, pana cand apa nu mai este buna pentru a servi consumului populatiei (nu mai este potabila, ci devine apa poluata).
Sursele de poluare ale apei:
A. Surse organizate:
- apele reziduale menajere;
- apele reziduale industriale;
- apele reziduale agrozootehnice.
B. Surse neorganizate: sunt reprezentate de reziduurile solide depozitate accidental pe malul lacurilor, râurilor, fluviilor, mărilor.
Autopurificarea apei = capacitatea apei de a se debarasa singura de diversi poluanti. La apele de suprafata, procesul de purificare este mai mare decat la apele subterane. In autopurificarea apei intervin urmatoarele mecanisme:
- Procese fizice si fizico-chimice (dilutia, sedimentarea);
- Radiatiile ultraviolete – care sunt bactericide si bacteriostatice;
- Temperatura apei;
- Diverse reactii chimice si fizico-chimice (oxidarea, precipitarea, absorbtia).
IV. PATOLOGIA INFECȚIOASĂ TRANSMISĂ PRIN APĂ
Apa este o cale de transmitere pentru o serie de boli infectioase. In conditiile poluarii, apa constituie un important factor de imbolnavire.
Bolile transmise prin apa pot avea oricare din cele trei forme de manifestare:
- Epidemica;
- Endemica;
- Sporadica.
Forma epidemică – aparitia brusca a unui numar mare de imbolnaviri, indiferent de varsta, sex, profesie, de cele mai multe ori grupate in jurul unei surse de apa si cu posibilitati de aparitie in tot cursul anului.
Lipsa agentului patogen din apa analizata nu trebuie sa ne conduca la eliminarea diagnosticului de epidemie hidrica, deoarece, de multe ori, pana la aparitia imbolnavirilor (incubatie), germenii au putut fi distrusi.
Supravietuirea germenilor e favorizata de: apa rece, apa curata sau ape statatoare.
Transmiterea bolilor infectioase hidrice trebuie sa intruneasca trei conditii:
a) Sa existe un eliminator de germeni (om sau animal bolnav sau purtator);
b) Germenii patogeni sa fie viabili in apa un timp suficient pentru a produce boala;
c) Sa existe o populatie receptiva (care consuma sau utilizeaza apa respectiva contaminata).
Clasificarea bolilor infecțioase hidrice, după tipul agentului etiologic sau patogen:
A. Boli bacteriene hidrice sau bacterioze hidrice ;
B. Boli virale hidrice sau viroze hidrice;
C. Boli parazitare hidrice sau parazitoze hidrice.
A. Bacterioze hidrice
Cele mai importante bacterioze hidrice sunt : holera, febra tifoida, dizenteria,
leptospiroza, tuberculoza, bruceloza, tularemia, bolile diareice.
1. HOLERA – este produsa de vibrionul holeric, care rezista cateva saptamani (10-60 zile ) in apa si se poate transmite prin apa in proportie de 90%.
Epidemiile de holera sunt adevarate calamitati sociale, cu mortalitate foarte mare. Clinic, se manifesta prin: febra, scaune diareice apoase multiple, varsaturi, deshidratare, fenomene de gastro-enterita, alterarea starii generale.
2. FEBRA TIFOIDA – este produsa de bacilul tiphic, ce are o rezistenta in apa de pana la trei saptamani.
Boala este specific umana, germenul fiind eliberat din organism odata cu dejectele provenite de la omul bolnav/ purtator. Patrunderea bacilului tiphic in organism se face odata cu apa ingerata. In prezent , incidenta bolii in zonele endemice este in scadere datorita masurilor de dezinfectie a apei si datorita vaccinarii antitifoidice a populatiei zonelor endemice.
3. Dizenteria (Schigelloza disenteriae) – este produsa de bacilul dizenteric sau Shigella disenteriae care rezista in apa 4-7 zile.
In prezent, dizenteria este cea mai raspandita bacterioza hidrica datorita receptivitatii populatiei, in lipsa unui vaccin adecvat, precum si din cauza diseminarii masive a bacililor dizenterici in mediul extern.
4. Leptospiroza – este produsa de leptospirele patogene din apa, dintre care cea mai patogena este leptospira icterohemoragica.
Patrunderea in apa a leptospirelor se datoreaza contaminarii apei de catre șobolanul de apa (rezervorul natural al leptospirelor) si de catre unele animale domestice (porcine, bovine), care elimina prin dejectele lor leptospirele in mediul extern.
Leptospirele au o rezistenta mare in apa, de la cateva saptamani la cateva luni (supravietuiesc 20-40 de zile). Ele pot patrunde in organismul uman si pe cale cutanata ca in cazul imbăierii intr-o apa contaminata cu leptospire sau in cazul muncitorilor care lucreaza neprotejati in subsolurile blocurilor sau institutiilor.
Se manifesta prin: mialgii, alterarea starii generale, febra mare, icter, hemoragii.
Este o urgenta medicala.
5. Tuberculoza (TBC)- are si o transmitere hidrica pe langa cea aerogena predominanta. Bacilul Koch (BK) rezista in apa 100-120 de zile.
Se poate transmite si indirect, prin laptele unor bovine bolnave care au baut apa contaminata cu BK sau au pascut pe pasuni irigate cu apa contaminata cu BK.
6. Bruceloza – este o bacterioza rar transmisa prin apa. Agentii patogeni sunt brucelele, care au o rezistenta in apa de 6 – 60 de zile si rezista bine chiar si la dezinfectantele uzuale ale apei. Pot produce cazuri sporadice de boala.
7. Tularemia – este produsa de Pasteurella tularensis, care este eliminata prin dejectele sobolanilor. Rezista in apa 10 – 40 de zile.
8. Bolile diareice – cuprind o serie de enterocolite, produse de germeni diversi, ca :
E . coli, coliformi (enteropatogeni), Yersinia, Campylobacter jejuni, Salmonella etc. Se manifesta clinic prin scaune diareice, varsaturi, colici abdominale, deshidratare.
B. Virozele hidrice
1. Poliomielita – este transmisa prin virusul poliomielitic, care are o rezistenta de 120 – 150 de zile in apa si este sensibil la clor si alti dezinfectanti uzuali ai apei. Datorita vaccinarii antipoliomielitice, a scazut incidenta acestei afectiuni.
2. Hepatitele virale – sunt produse de virusurile hepatice A si E, ce se transmit prin apa. Rezista in apa 150 – 200 de zile. Rezista la clor si la dezinfectantii uzuali ai apei si produc adevarate epidemii hidrice.
C. Parazitozele hidrice
1. Dizenteria amoebiana – este produsa de un parazit care isi elimina dejectele in apa sub forma de chisturi. Chisturile rezista pana la 50 – 100 de zile in apa rece.
Eliminatorii de paraziti in mediul extern sunt : omul bolnav sau purtator, caini, pisici, sobolani. Infestarea omului se produce prin ingerarea apei poluate sau consumul fructelor si zarzavaturilor stropite cu apa infestata.
2. Lambliaza ( giardioza ) – este produsa de Giardia lamblia, care supravietuieste in apa 30 – 40 de zile. Parazitul se elimina in mediul extern prin materii fecale de la omul bolnav, sub forma de chisti. Chistii de lamblia supravietuiesc luni de zile in apa. Lambliaza este frecventa la copii.
3. Trichomoniaza – este o parazitoza produsa de trichomonas vaginalis, ce se transimite si prin apa si prin contact sexual. Agentul patogen (trichomonas vaginalis), in apa calda, peste 30◦C, are o rezistenta mica (cateva ore).
Transmiterea bolii se realizeaza in bazinele de innot, unde in acelasi timp se imbaiaza persoane sanatoase cu persoane bolnave.
Transmiterea bolii se mai poate face si prin contact sexual, fiind favorizata de folosirea in comun a prosoapelor si a obiectelor de igiena personala.
4. Ascaridioza – este o parazitoza produsa de ascarizi sau viermi care se gasesc in sol si sunt antrenati de apa, ajungand in organismul uman.
V. PATOLOGIA NEINFECȚIOASĂ TRANSMISĂ PRIN APĂ
Aceasta patologie e determinata de compozitia chimica a apei si anume :de bio-elementele sau substanetele minerale prezente in apa, fie prin carenta, fie prin exces.
Bolile neinfectioase transmise prin apa sunt: gusa endemica, caria dentara, fluoroza endemica, boli cardio-vasculare si intoxicatii.
1. GUȘA ENDEMICĂ – este o afectiune cu extindere in masa, determinata de scaderea concentratiei de iod in apa. Iodul este constituientul natural al glandei tiroide, fiind element esential al hormonului tiroidian. Carenta de iod (I2) duce la gusa endemica ca urmare a stimularii hipofizare prin insuficienta tiroidiana si astfel glanda tiroida creste in volum rezultand gusa.
Gusa endemica apare la concentratia iodului in apa sub 5 micrograme/dm3 apa.
La concentratii si mai mici (sub 2-3 micrograme/dm3 ) apare cretinismul si surdomutitatea, ca forme grave a gusii endemice.
Profilaxia gusei endemice se face prin administrarea de iod in alimente sub forma de sare iodata sau tablete de iodura de potasiu, care se administreaza la gravide si femeile care alapteaza.
Normal, necesarul de iod in organism este de 1 u/kg corp. Regiunile endemice in care populatia prezinta aceasta boala se numesc regiuni gusogene.
2. Caria denitară – este produsa prin scaderea concentratiei de calciu, fosfor si fluor in apa de baut, la care se mai adauga si carenta de vitamine din organism.
Factorii predispozanți: consumul exagerat de dulciuri, masticatie defectuoasa, igiena defectuoasa a cavitatii bucale, scaderea fluorului din apa.
Fluorul are actiune bactericida, distrugand bacteriile de la suprafata smaltului dentar. Fluorul nu este un factor cariogen, ci este un factor cario-preventiv, adica intervine in prevenirea actiunilor cariogene de la nivelul dintelui.
Profilaxia cariei dentare: se face prin adaugarea de fluor in urmatoarele moduri:
 Badijonari ale cavitatii bucale cu fluorura de sodiu;
 Pasta de dinti cu fluor (fluorurata);
 Tabletele de fluorura de sodiu (fluorete) administrate la copii in perioada de dezvoltare a dentitiei definitive;
 Fluorizarea laptelui consumat de copii;
 Fluorizarea apei de baut.
3. Fluoroza endemica – este o afectiune mai rar raspandita, determinata de excesul de fluor din apa de baut. Se manifesta prin pete galben-maronii pe smaltul dentar si dinti friabili (care se sfarama).
Profilaxia bolii: se face prin demineralizarea apei de baut si anume prin indepartarea excesului de fluor.
Concentratia normala este de 2 miligrame/dm3 de apa.
4. Bolile cardio-vasculare – sunt raspandite in toata lumea, fiind favorizate de consumul de apele minerale bogate in saruri. Aceste boli cardio-vasculare sunt in legatura cu carentele de Ca si Mg si cu gradul de duritate al apei de baut,ceea ce creste depunerea pe vasele de sange a sarurilor minerale, de exemplu colesterolul,provocand arteroscleroza.
Profilaxia: - prin reducerea sarurilor minerale in alimentatie si apa;
 prin reducerea consumului de ape minerale.
5. Intoxicatiile - sunt boli produse prin consumul accidental al apei ce contine substante toxice, ca : nitriti, nitrati, mercur, plumb, cadmiu, pesticide, cianuri, substante radioactive, detergenti, hidrocarburi.
Intoxicația cu nitriți și/sau nitrați – mai poarta numele de cianoza infantila sau methemoglobinopatia cianogena infantila. Nitritii si nitratii provin din solurile si din apele bogate in azot si ajung in fantani. Patrund in organism, intra in combinatii cu hemoglobina si rezulta methemoglobina, care scoate din functie o parte din oxigen. Consecinta este cianaoza si sindromul de insuficienta respiratorie. Boala apare la copii de 0-1 ani alimentati artificial (de accea se recomanda alaptatul la sanul mamei).
Intoxicatia cu plumb – provenienta plumbului in apa este de la conductele de apa invechite facute din plumb. Simptome: oboseala, paloare, diaree, dureri articulare si musculare.
Intoxicatia cu pesticide – pesticidele organofosforate si organoclorurate provin din ingrasamintele care se adauga in sol. Efectele acestei intoxicatii pot fi acute sau cronice.
Efectele acute: cefalee, varsaturi, colici abdominale, transpiratii, contractii musculare, dispnee, lipotimie.
Efectele cronice: efecte hepatotoxice, efecte neurotoxice, avort spontan sau malformatii congenitale la fatul nascut.
Intoxicatia cu cianuri – este foarte grava deoarece se blocheaza enzimele oxidative la nivel respirator, ducand la asfixie si deces. Cianurile ajung in apa prin poluarea industriala.
Intoxicatia cu hidrocarburi – are efecte cancerigene in timp.
Intoxicatia cu substante radioactive – nu modifica caracteristicile organoleptice ale apei, facandu-le greu de recunoscut. Prin cumulare, aceste substante au potential patogen radioactiv important.
Intoxicatia cu detergenti – au efecte indirecte asupra sanatatii omului.
VI. CONDIȚII DE POTABILITATE A APEI
Pentru a fi potabila, apa trebuie sa indeplineasca un numar de conditii, astfel:
1. Conditii organoleptice (gust si miros)- principala conditie ca apa sa fie potabila este sa fie consumata cu placere, adica sa fie fara gust si fara miros.
Normal – apa trebuie sa fie incolora, inodora, insipida.
Gustul apei – este rezulatatul continutului apei in elemente minerale si gaze dizolvate. Lipsa acestora dau un gust fad, neplacut, care nu satisface senzatia de sete.
Oxigenul inprima caracterul de prospetime. Excesul de saruri minerale modifica gustul apei, astfel:
 Excesul de Fe – da gust metalic;
 Excesul ce Ca – gust salciu;
 Excesul de Mg – gust amar;
 Excesul de cloruri – gust sarat.
Excesul de CO2 da gust acrisor intepator.
Excesul de H2S (hidrogen sulfurat) da gust gretos, respingator.
Mirosul apei
Este dat de prezenta unor elemente naturale sau poluante, in exces, astfel:
 Substantele organice in descompunere dau apei un miros neplacut (datorita degajarii de H2S si NH3);
 Substantele poluante (pesticide, detergenti)- dau un miros caracteristic.
 Diferitele organisme vegetale – dau miros de iarba sau mucegai.
2. Condiții fizice
 Temperatura:
- Apa rece – sub 5oC;
- Apa calda – peste 170C si are un gust neplacut datorita pierderii gazelor;
- Temperatura optima a apei – 7-150C.
 Turbiditatea;
 Culoarea: apa este incolora;
 Radioactivitatea: sa nu fie radioactiva.
3. Condiții chimice – se cerceteaza:
- Substante cu actiune nociva (substantele toxice provenind din poluare, peste CMA);
- Substante indicatoare a poluarii apei (substante organice, ca: amoniac, nitriti, CO2).
4. Conditii bacteriologice – se cerceteaza :
- Germenii mezofili – sunt cei ce se dezvolta la 370C; unii fac parte din flora proprie, altii sunt supraadaugati, constituind flora patogena;
- Germenii coliformi si enterococi: sunt indicatori ai poluarii fecale ai apei, deoarece majoritatea bolilor transmise prin apa au ca agenti etiologici germenii eliminati prin tubul digestiv.
5. Conditii biologice – apa potabila nu trebuie sa contina microorganisme acvatice si nici organisme vizibile cu ochiul liber.