NURSING COMUNITAR , C4 SĂNĂTATEA FAMILIEI

SĂNĂTATEA FAMILIEI

„Sănătatea familiei este abilitatea ei continuă de a menţine o structură a sistemului fami­liei care să faciliteze îndeplinirea funcţiilor definite în interacţiune cu sistemele sociale, politi­ce, economice şi sanitare". Din perspectiva cadrului de dezvoltare, sănătatea familiei poate fi definită ca: „Deţinerea capacităţilor şi resurselor pentru a îndeplini normele de dezvoltare a fiecărei etape din ciclul vieţii familiei".

O familie sănătoasă poate fi numită şi evaluată după abilitatea sa de a îndeplini autoîngri-jirea esenţială sau capacitatea de îngrijiri independente, să apeleze cât mai puţin la sisteme, organizaţii sau instituţii care pot prelua din sarcinile familiei. Cu cât o familie îşi poate păstra integritatea structurală şi funcţională şi este mai puţin dependentă, cu atât este mai sănătoa­să.

Pentru studiul familiei şi măsurarea sănătăţii ei, OMS recomandă cel puţin patru indicatori:

♦ demografici

♦ medicali

♦ sociologici

♦ economici.

Funcţiile şi sarcinile familiei legate de sănătate

♦ Asigurarea de hrană, adăpost, îmbrăcăminte adecvată.

♦ Menţinerea unui mediu fizic casnic ce sprijină sănătatea.

♦ Menţinerea unui mediu casnic psiho-social care sprijină sănătatea.

♦ Asigurarea de resurse pentru păstrarea igienei personale.

♦ Asigurarea satisfacerii nevoilor spirituale.

♦ Educaţia pentru sănătate.

♦ Promovarea sănătăţii (alimentaţie, exerciţii fizice).

♦ Luare de decizii legate de sănătate şi boală.

♦ Recunoaşterea tulburărilor de dezvoltare.

♦ Recunoaşterea tulburărilor stării de sănătate.

♦ Solicitarea îngrijirii sănătăţii.

♦ Solicitarea îngrijirii îmbolnăvirii.

♦ Solicitarea îngrijirii danturii.

♦ Primul ajutor.

♦ Urmărirea medicaţiei prescrise şi neprescrise.

♦ îngrijirea bolii acute sau cronice.

♦ îngrijirea pentru recuperare.

♦ Implicarea în sănătatea comunităţii (spiritul bun, umanitar).

♦ Programe naţionale.

Indicatorii sănătăţii familiei

Utilizarea conceptului de Sănătate a Familiei porneşte de la faptul că o persoană în dez­voltarea sa somatică, psihică şi socială este puternic influenţată, şi uneori pentru totdeauna, de mediul familial. Chiar dacă persoana respectivă nu aplică în mod tradiţional cultura familiei din care îşi are originea, ea face permanent referinţă, chiar negând, la familia genitorilor săi.

Pentru a putea aprecia sănătatea familiei în toată complexitatea ei ca înfiinţare, evoluţie, satisfacerea funcţiilor şi dezvoltarea, pot fi puse la dispoziţie diferite metode analizând struc­tura, relaţiile, funcţiile si diferiţi indicatori:

a) Indicatori demografici - se referă la structura familiei şi evenimente care intervin în aceasta:

Structura familiei:

♦ număr de persoane care compun familia (mărimea);

♦ vârsta;

♦ nivelul de instruire;

♦ ocupaţia şi tot ce derivă din ea (nivel cultural, material).

Aceste descrieri se fac, în general, în raport cu capul familiei.

Mărimea medie a familiei: este reprezentată de numărul membrilor familiei. Acest indi­cator este interesant de studiat diacronic pe parcursul secolelor, deceniilor şi oferă date in­teresante cu importanţă chiar asupra unor decizii politice, economice, sociale şi de sănăta­te. Ca urmare a scăderii natalităţii în ţările dezvoltate, fenomen înregistrat în ultimii ani şi în România, numărul copiilor pe familie a scăzut, a crescut numărul familiilor fără copii, al celi­batului şi al familiilor formate dintr-o singură persoană. Ce este important însă că indicatorii structurali şi de mărime impun noi tendinţe de asistenţă medicală şi socială a familiei. La nu­mărul mare de familii cu persoane singure sau fără copii, sistemele sociale sunt obligate să preia sarcini care altfel ar fi fost preluate de membrii tineri ai familiei.

Tipuri de familie. Importanţa acestui indicator în asociere cu cele de mai sus este că de­termină consecinţe pe plan medical:

♦ deplasarea centrului de greutate a solicitărilor medicale din domeniul materno- infantil spre persoanele vârstnice;

♦ restructurarea sistemului de asistenţă medicală cu accent pe serviciile sociale destinate ca­tegoriilor dezavantajate şi la risc;

♦ necesitatea colaborării serviciilor de sănătate, mai acut ca oricând, cu organizaţii şi instituţii care au preocupări în noile probleme apărute.

Indicatori demografici dinamici:

♦ divorţialitatea;

♦ mortalitatea generală şi specifică;

♦ sporul natural.

Deşi par indicatori din domeniul socialului, modificarea lor duce şi la consecinţe pe plan medical, dar şi dezvoltarea asistenţei medicale poate influenţa, la rândul ei, aceşti indicatori (de exemplu, mortalitatea specifică).

b) Indicatori sociali - domeniu de preocupare a profesioniştilor din asistenţă socială şi soci­ologie, instituţii cu care domeniul sănătăţii şi mai ales cel de Medicina de Familie, trebuie să aibă o foarte strânsă colaborare şi acţiuni în parteneriat. Nu rareori problema pentru ca­re este solicitat medicul de familie este o problemă prioritar socială şi secundar medicală.

c) Indicatori economici nu constituie în mod direct preocuparea profesioniştilor din sănătate dar, nu este indiferent nivelul economic faţă de fenomenul sănătate - boală:

♦ costul bolii pentru familie;

♦ nivelul de dezvoltare economică a ţării;

♦ venitul mediu pe membrii de familie;

♦ nivelul de dezvoltare, urbanizare şi industrializare;

♦ familia şi membrii săi contribuabili solidari la sistemul de sănătate.

d) Indicatori medicali:

♦ Prevalenta factorilor de risc în familie;

♦ Prevalenta bolilor în familie;

♦ Agregarea bolilor în familie.

CONCEPTUL DE COMUNITATE

Definiţia comunităţii

Prin comunitate înţelegem ansamblul unei populaţii de pe un teritoriu geografic determi­nat, de care este legat prin interese şi valori comune având o formă de gestiune administrati­ve, iar membrii săi au interrelaţii cu grupuri sociale şi instituţii.

Cunoaşterea comunităţii: localizare (urbană, rurală), aşezare geografică, structura populaţiei ( număr, densitate, vârsta, grupuri minoritare etnice şi religioase), nivel general de educaţie, particularităţi de climă, floră şi faună, influenţa mediului înconjurător, diferenţe cul­turale şi spirituale, probleme socio-economice (venit mediu, populaţie cu venituri sub nivelul minimal, rata şomajului, domenii de angajare a populaţiei).

Conceptul despre sănătate

Nu există o definiţie unică, ci o pluraritate de definiţii, pluralitate care ţine de cunoştinţele acumulate, de dinamică şi specificul valorilor culturale şi pentru că sănătatea are un caracter procesual, evolutiv. De aici rezultă şi tentativa de a defini sănătatea multicriterial şi de a fi mă­surată în funcţie de nişte criterii de referinţă.

în lista foarte largă a definiţiilor sănătăţii se folosesc mai multe criterii pentru definirea sănătăţii, fiecare şcoală adoptând unul, două sau toate cele trei criterii utilizate cel mai frec­vent.

Criteriile pentru definirea sănătăţii:

- bunăstarea funcţională

- capacitatea organismului de a se adapta la condiţiile variate de viaţă şi muncă

- condiţia umană care îl face pe individ creativ (criteriul utilizat frecvent de francezi)

Definiţia sănătăţii individuale din constituţia OMS: „starea de bine completă din punct de vedere fizic, mintal şi social şi nu numai absenţa bolii sau infirmităţii" este cea mai frec­vent utilizată.

Caracteristicile acestei definiţii sunt: este acceptată de toată lumea ca o „aspiraţie"; rea­lizarea ei presupune responsabilitatea societăţii; subliniază caracterul pozitiv şi multiaxial al sănătăţii.

Sănătatea grupurilor umane ar putea fi definită ca fiind o sinteză a sănătăţilor individuale apreciată într-o viziune sintetică, globală (ecosistemică).

Starea de sănătate este o zonă în care acţionează şi se intercondiţionează o multitudine de factori ai mediului fizic extern, factori sociali şi economici.

Factorii care influenţează starea de sănătate:

Factori biologici, ereditate, caracteristici demografice ale populaţiei.

Factori ambientali: factorii mediului fizic (apa, aer, sol, vegetaţie, aliment) şi social (fac­tori socio-culturali, educaţionali).

Factori comportamentali, atitudini, obiceiuri.

Serviciile de sănătate (preventive, curative, recuperatorii).

în modelul epidemiologie pentru evaluarea politicii sanitare (Georgia 1973) sunt prezen­tate ponderile acestor factori în apariţia diferitelor boli dominante. Rezultă că în multe situaţii stilul de viaţă are un rol dominant. în cadrul factorilor socio-economici se include şi factorii ocupationali: profesia, calificarea, locul de muncă şi activitatea la locul de muncă, condiţii de muncă.

Concepte care stabilesc diferenţa între sănătate, medicina comunitară si medicina individuală

Sănătate si medicina comunitară	Medicina individuală
îngrijirea unei comunităţi bine definite geografic şi populaţional.	Persoanele izolate care solicită asistenţă medicală
Persoane şi familii sănătoase şi/sau bolnave	Preocupări prioritare: bolnavii
Lucrul în echipă: echipe de sănătate, boala interdisciplinară	Profesionalismul de sănătate sau boală lucrează izolat
îngrijiri integrale: global, sănătate sau medicină	Diagnostic clinic şi terapeutic individual
Aplicabilitate generală: cercetare asupra problemelor de sănătate, boli colective şi nevoi exprimate de comunitate	Aplicabilitate individuală - bolnavul izolat; cercetare intraorganică
Preocuparea prioritară pentru mediul: fizic, biologic, psihologic, social, economic	Preocupare secundară pentru mediul bolnavului
Planificarea activităţilor în raport cu problemele şi nevoile; epidemiologia ca instrument prioritar; participarea utilizatorilor (comunitatea)	Fără planificare; fără epidemiologie; fără participarea utilizatorilor (medicalizarea)
Rezultatele sunt apreciate mai mult de cei care nu sunt bolnavi	Rezultatele sunt apreciate de bolnavii îngrijiţi
Echipa de sănătate trebuie să preia iniţiative; există un raport permanent cu comunitatea	Raportul cu indivizii nu există dacă nu sunt bolnavi
Prevenţia socială şi medicală şi educaţia pentru sănătate sunt prioritare.	Prioritate: tratamentul bolii