Deontologie si etică profesională ,C4 SISTEME PERSONALE DE VALORI

Codul de etica medicală, inainte de a deveni un ghid de valori ce ar da sentimentul reusitei incontestabile în cazul conformarii la ele, constituie o permanenta aspiratie spre sursele de realizare profesionala şi sociala, în conditiile medicinei moderne, ultraspecializate şi tehnicizate, deontologia devine un fel de numitor comun al celor ce lucreaza în sistemul de sănătate. Cum libertatea de alegere în slujirea bolnavului şi a societatii nu poate fi matematic prospectata a oferi constinta valorii şi limita actelor proprii, a ajunge la gasirea celor mai uman-utile solutii în situatii dramatice de multe ori, la trăirea etica a trăirii profesionale cu fiecare caz, trebuie să constituie tot ceea ce îşi propune, ca ideal orice morala medicală. Modelul succint prezentat în continuare este un model simplu şi accesibil de meditatie asupra problemelor etice ce apar în îngrijirea sănătăţii. Dezvoltata în SUA, se adapteaza perfect oricarui sistem de sănătate şi se bazeaza pe patru principii:

• respectarea autonomiei personale; binefacerea;
• evitarea daunarii; impartialitatea.

Desi nu formuleaza reguli ca atare, aceste principii pot ajuta pe cei care lucreaza în sistemul de îngrijire a sănătăţii să ia decizii în legatura cu problemele morale ce apar în munca lor.

DEFINIŢIA ASISTENTULUI MEDICAL

~ Asistentă - nursă = doică, mamă adoptivă.

• Asistentul medical este cadrul tehnic specializat în munca sanitară.

• Cea mai simplă definiţie – Asistentul este persoana care hrăneşte încurajează şi protejează individul, persoana pregătită pentru a îngriji bolnavi, răniţi şi bătrâni.

• Asistentul medical generalist – este autorizat să îndeplinească acele funcţii şi proceduri care sunt impuse de îngrijirea sănătăţii în orice situaţie şi care sunt în concordanţă cu calificarea sa.

• Sora medicală este definită ca ajutor al asistentei medicale în ţările cu mai multe nivele de personal sanitar mediu.

A fi ASISTENT înseamnă:

1. Să nu fii niciodată plictisit.

2. Să fii deseori frustrat.

4. Să ai multe de făcut şi foarte puţin timp.

6. Să faci diferenţă când intri în viaţa oamenilor.

8. Să vezi oamenii în starea lor cea mai proastă şi în starea lor cea mai bună.

9. Să fii întotdeauna uluit de capacitatea oamenilor de a iubi, de a îndura, de curajul lor.

10. Să vezi viaţa începând şi sfârşind.

12. Să plângi mult.

13. Să râzi mult.

14. Să ştii ce înseamnă să fii om şi să fii uman.

Definiţia - Florence Nightingale (1820-1910):

~ Nursa are rolul de a aduce pacientul în cea mai bună condiţie pentru ca natura să acţioneze asupra lui. Definiţia CIN – Consiliul Internaţional al Nurselor

• Nursa este o persoană care a parcurs un program de formare complet aprobat de CIN, a trecut cu succes examenele stabilite de CIN, îndeplineşte standardele stabilite de CIN şi este autorizată să practice această profesie conform pregătirii şi experienţei sale.

PREGĂTIREA ASISTENTULUI MEDICAL

~ Curriculum pentru îngrijirea medicală asigură un echilibru între pregătirea teoretică şi practica clinică care să permită transferul cunoştinţelor teoretice în practica de îngrijire.

• Pregătirea pentru îngrijirea bolnavilor este fundamentată pe cercetare, pe concepte  fundamentale, modele de îngrijire şi teorii.

• Desfăşurarea procesului de educaţie în îngrijirea medicală se va face atât în sala de demonstraţie, cât şi în diferite servicii clinice.

Programul de pregătire asigură:

• Înţelegerea stării de sănătate, indiferent de vârstă, religie, naţionalitate, în orice situaţie.
• Înţelegerea prestaţiilor aplicate în vederea păstrării sănătăţii şi prevenirii îmbolnăvirilor.
• Înţelegerea rolului îngrijirilor primare de sănătate.
• Asistentul medical generalist necesită:

15. Pregătire pluridisciplinară → socială, tehnică, practică. o Însuşirea competenţelor de bază.

o Cunoştinţe de psihologie.

o Atitudine potrivită faţă de familie şi faţă de pacient.

o Empatie.

Programul de pregătire include:

• Îngrijirea bolnavului – fizic, psihic, mental, îngrijirea pacientului cu deficienţe → indiferent de vârstă, sex, apartenenţă socială, religie, în orice loc şi în orice situaţie.

• Programul de formare al asistentului medical are la bază conceptul procesului de îngrijire – aşa cum a fost definit de OMS, pentru cadre medicale care lucrează în comunităţi, în unităţi profilactice sau în unităţi curative.

• Pregătirea asistentului medical impune:

15. Înţelegerea reală a stării de sănătate.

15. Înţelegerea în acest context a economicităţii acordării prestaţiilor în vederea păstrări sănătăţii şi prevenirii îmbolnăvirilor.

15. Înţelegerea rolului îngrijirilor primare de sănătate.

• Profilul de bază al asistentului medical este reprezentat de asistentul care lucrează cu adultul.

• Activitatea medicală se desfăşoară în diferite locuri de muncă şi are în vedere îngrijirea bolnavilor gravi, intervenţii în situaţii de urgenţă (în limita competenţelor profesionale).

• Aceleaşi sarcini profesionale le are şi asistentul care lucrează cu copilul.
• Atribuţiile asistentului sunt medicale, sanitaro-epidemice, organizatorice, educative.

• Să facă educaţie pentru sănătate.
• Să participe plenar – ca membru activ al echipei de îngrijire din sistemul de sănătate.
• Să supravegheze şi să formeze noi cadre.
• Să fie implicat în cercetare.

• Să răspundă nevoilor pacientului, familiei, comunităţii.
• Să lucreze responsabil şi autonom.
• Să aibă încredere în capacităţile proprii intelectuale şi clinice.
• Să facă faţă nevoilor tot mai complexe ale societăţii.
• Să dea dovadă de creativitate.
• Să deţină informaţii cu caracter medical şi tehnic.
• Să desfăşoare activităţi independente, autonome (îngrijiri) şi activităţi dependente, delegate

(tratamente).

RESPONSABILITATEA ASISTENTULUI MEDICAL

Asistenţii medicali au responsabilitatea de a propaga drepturile pacientului:

• Să-i asigure o îngrijire adecvată în orice condiţie.

• Îngrijirea să fie echitabilă, umană şi fără discriminări privind, rasa, culoarea, naţionalitatea, resursele financiare ori convingeri etice.

• Să informeze pacientul despre tratament, riscurile aferente, în termeni pe care ei şi familia lor să-i înţeleagă cu uşurinţă, iar ei să-şi dea consimţământul în deplină cunoştinţă de cauză.
• Să-i informeze şi să-i facă să participe la toate deciziile legate de sănătatea lor.
• Să li se asigure confidenţialitatea în timpul discuţiilor, examinării şi tratamentului.

• Să le respecte decizia privind refuzul tratamentelor, participarea la cercetări sau experimente, fără să recurgă la acţiuni punitive împotriva lor.

• Pacienţii au dreptul să fie educaţi şi informaţi de către personalul care îi îngrijeşte în aşa fel încât să fie capabili să-şi asigure un nivel optim de stare de bine şi să înţeleagă care le sunt nevoile de bază.

Responsabilitatea legală a asistentul medical:

• Promovează ce este cel mai bine pentru pacient.
• Asigură şi rezolvă toate nevoile pacientului.
• Protejează drepturile pacientului.

Standarde de îngrijire:

• Standardului de îngrijire profesională → evaluare, diagnostic, identificarea efectelor, rezultatelor, planning.

• Standardului de practică profesională → îngrijiri de calitate, educaţie, colaborare, etică, utilizarea resurselor, cercetare, performanţă, evaluare.

Responsabilităţi esenţiale:

• Promovarea sănătăţii.
• Prevenirea îmbolnăvirilor.
• Restaurarea sănătăţii.
• Înlăturarea suferinţei.

Observaţii

• Responsabilităţile asistentului medical sunt importante şi pe baza lor se pot structura metode şi programe indiferent de definiţii, strategii, opinii, mentalităţi; stau la baza standardelor pentru un comportament etic.

• În procesul de îngrijire se impune necondiţionat parteneriatul cu pacientul, echipa de îngrijire (medic, asistent medical, infirmieră etc.).

• Persoanele îngrijite au nevoie de asistenţi medicali, iar asistenţii medicali au nevoie de recunoaşterea importanţei activităţii lor de către pacienţi, medici şi de către societate.

• Trebuie militat pentru transformarea mentalităţii individualiste spre munca în echipă şi în acest context transformarea rolului tradiţional al asistentului medical de asistare a medicului într-un profesionist respectat şi considerat un partener egal în cadrul echipei de îngrijire a sănătăţii, cu sarcini, limite de autonomie şi responsabilităţi bine precizate

Responsabilitatea asistentului medical → după CIN:

Răspunde de propria activitate.

Acordă îngrijiri individului, familiei, grupurilor, comunităţilor.

Practică responsabil îngrijiri autonome.

Supraveghează îngrijirile auxiliare.

Răspunde de activitatea cadrelor auxiliare.

Supraveghează pregătirea profesională a elevilor.

Este vital pentru echipa de îngrijire.

Răspunde de aplicarea îngrijirilor

Este un profesionist care acceptă responsabilitatea faţă de activitatea medicală.

Îşi evaluează propriile nevoi de înnoire şi perfecţionare profesională în

management, educaţie, cercetare, îngrijire medicală.

Atribuţiile din care decurg responsabilităţile:

• Atribuţii profesionale.

• Atribuţii educative.
• Atribuţii economice.
• Atribuţii de cercetare.
• Atribuţii cu caracter etic-deontologic.

ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL

	Asistent			Bolnav					Asistent medical
	medical								Bolnav
	A U T O N O M I E								S U P L I N I R E = D E P E N D E N Ţ Ă

~ Rolul esenţial al asistentului medical constă în a ajuta individul să-şi menţină sau recâştige sănătatea, să-l asiste în ultimele sale clipe, prin îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi efectuat singur dacă ar fi avut forţa, voinţa sau cunoştinţele necesare.

• Asistentul medical trebuie să îndeplinească aceste funcţii astfel încât pacientul să-şi recâştige independenţa cât mai repede posibil. (V. Henderson – februarie 1991).

• În prezent activitatea asistentului nu este totdeauna clară – pentru unii asistentul ajută medicul, pentru alţii asistentul practică o meserie autonomă. Acest fapt face ca rolul lui să fie perceput diferit.

• Rolul asistentului medical în societate (OMS) → să asiste indivizii, familiile, grupurile, să optimizeze şi să integreze funcţiile fizice, psihice, mentale şi sociale, afectate semnificativ prin schimbări ale stării de sănătate prin acordarea îngrijirilor de sănătate şi de boală, de la concepţie şi până la moarte.

Rolul propriu al asistentului medical:

• Vizează compensarea parţială sau totală a lipsei sau diminuării autonomiei.

• Protejarea, menţinerea, restaurarea şi promovarea sănătăţii sau autonomiei individului.

• Uşurarea suferinţei şi asistarea individului în ultimele momente de viaţă.
• Stabilirea procesului de îngrijire.
• Favorizarea integrării şi reintegrării în familie sau societate.
• Îndeplinirea rolului necesită deprinderi şi capacităţi profesionale.

• Din punct de vedere al procesului de îngrijire, intervenţiile aplicate sunt de natură tehnică, relaţională şi educativă, în funcţie de informaţiile fizice, psihice, sociale, economice, culturale sau spirituale ce privesc individul.

Rolul delegat al asistentului medical:

• Vizează abilitatea asistentului de a îndeplini sarcinii şi de a aplica îngrijiri medicale sub prescripţie medicală.
• Supravegherea clinică a bolnavului şi a efectelor terapeutice.
• Participarea şi colaborarea la aplicarea diverselor tehnici invazive de îngrijire.
• Aplicarea prescripţiilor medicale.
• În absenţa medicului asistentul poate aplica intervenţii şi îngrijiri care au ca scop menţinerea vieţii

până la sosirea medicului.

• Injecţii şi perfuzii cu produse de origine animală – ce necesită control de compatibilitate obligatoriu.

• Prima injectare în cazul alergiei.
• Recoltarea sângelui arterial pentru gazometrie.
• Primul sondaj la bărbat.
• Tehnici specifice blocului operator.
• Anestezie generală, reanimare şi supravegherea pacienţilor în sala de trezire.

			ROLUL PROPRIU			ROLUL DELEGAT
			al asistentului medical			al asistentului medical
		▪	Îngrijiri curente igienice.		▪	Îngrijirea şi tratarea medicamentoasă a
		▪	Educaţie pentru o igienă corectă.			cavităţii bucale.
		▪	Acordarea de îngrijiri aseptice.
		▪	Depistarea paraziţilor prin control.
		▪	Participarea la deparazitarea externă.
		▪	Asigurarea poziţiei în funcţie de patologie sau
			handicap.
		▪	Prevenirea şi îngrijirea escarelor.
		▪	Prevenirea trombozelor.

Supravegherea stării generale, măsurarea funcţiilor vitale – temperatură, puls, tensiunearterială, respiraţie, diureză, reflexe pupilare, reflexe de apărare cutanată, starea de conştienţă. Tehnici fizice de corecţie a hipotermie sau hipertermiei.

Asigurarea şi supravegherea somnului şi odihnei.

Organizarea activităţilor socio-terapeutice şi ocupaţionale.

Participarea în cadrul echipei de îngrijire, la tehnici cu scop psihoterapeutic, individual sau în grup.

Supraveghere şi educaţie pentru asigurarea eliminărilor.

Îngrijiri specifice şi educaţie în caz de stomă, dren, dializă renală sau peritoneală.

Recoltări biologice pentru depistarea imediată din urină (glicozurie, corpi cetonici, pigmenţi biliari, pH, proteinurie, hematurie, densitate urinară), din sânge (glicemie, VSH, TS, TC, grup sanguin şi Rh).

Depistarea complicaţiilor imobilizării în aparat gipsat.

• Măsurarea presiunii venoase centrale.

• Spălarea sinusurilor prin catetere introduse de medic.

• Spălătură vaginală terapeutică.
• Remontarea unei diafragme.

• Spălarea cavităţii rectale, extragerea fecaloamelor.

• Întreţinerea unei plastii anale, prevenirea stenozei.

• Spălături, instilaţii intrauretrale pe sondă vezicală introdusă de medic.

• Spălătură gastrică, sondaj sau tubaj gastric, duodenal, aspiraţie gastro-intestinală, alimentaţie gastrică.

• Branşarea uni dialize peritoneale sau renale.

• Supravegherea şi îngrijirea unei evacuări de colecţii.

• Recoltări de sânge venos şi capilar.

• Recoltări de la nivelul tegumentelor, fanerelor, mucoaselor direct accesibile.

• Supravegherea cateterelor profunde.
• Băi medicinale.
• Aplicarea de ventuze, cataplasme.
• Injecţii, scarificări, perfuzii.

• Administrarea medicamentelor prescrise respectând doza şi supravegherea efectele.

• Montareaunui cateter percutan pentru perfuzie.
• Supravegherea sau oprirea unei puncţii.
• Vaccinări.
• Test la tuberculină.
• Sângerări şi transfuzii.
• Aplicarea pulberilor medicamentoase.
• Instilarea oculară.

• Ablaţia materialului de sutură sau de dren, ablaţia meşelor vaginale.
• Schimbarea pansamentului şi efectuarea

									bandajelor.
		▪		Pregătirea preoperatorie cutanată.
		▪		Intradermoreacţia la anestezic şi citirea
				rezultatului.
			▪	Supravegherea şi îngrijirea nou născuţilor.				▪	Instalarea în incubator a nou născutului.
		▪		Supravegherea igienei şi alimentaţiei copilului şi
				adultului.
			▪	Asigurarea unor căi respiratorii libere prin tuse				▪	Efectuarea şi înregistrarea de
				provocată, expectoraţie dirijată, respiraţie forţată,					electrocardiograme, electroencefalograme,
				educarea respiraţiei, administrarea de oxigen pe					probe fizice senzibilizante, probe de efort
				sondă, mască, cort.				▪	Aspirarea secreţiilor, schimbarea canulei de
			▪	Verificare, supraveghere şi asigurarea					traheostomie (prima schimbare o face
				funcţionalităţii aparatului de ventilaţie mecanică.					medicul), administrarea aerosolilor.
		▪		Îngrijiri specifice şi educaţie în afecţiuni metabolice.
			▪	Respiraţie artificială, masaj cardiac extern –				▪	Aplicarea unui garou pneumatic
				aplicarea formulei de reanimare HELP-ME.					hemostatic.
		▪		Elaborarea şi aplicarea practică a planului de
				îngrijire.

EXERCITAREA ROLULUI PROFESIONAL

 Evaluarea nevoilor.

• Clasificarea nevoilor pe priorităţi.
• Evaluarea rezultatelor obţinute.
• Documentarea pentru îmbunătăţirea îngrijirii.
• Definirea standardelor etice.
• Implicarea pacientului (familiei) în procesul de îngrijire.
• Identificarea domeniilor de cercetare sau studii speciale.

• Dezvoltarea aptitudinilor.
• Educarea personalului de îngrijire.
• Educarea pentru sănătate a populaţiei.
• Evaluarea nevoilor personale (reciclare, educaţie continuă).

• Administrarea serviciilor de îngrijire.
• Dezvoltarea şi evaluarea serviciilor de sănătate.
• Delegarea activităţilor de îngrijire şi a sarcinilor personalului auxiliar.

• Supravegherea şi controlul mediului ambiant.

Criterii de exercitare a rolului profesional:

• Legea de exercitare a profesiei de asistent medical → Legea 307 din 28 iunie 2004.

• Asistentul foloseşte în practică un bagaj de cunoştinţe de specialitate, sporit constant şi continuu.

• Funcţionează autonom în contextul acordării îngrijirilor medicale.

• Atrage oameni cu calităţi intelectuale şi personale, care situează profesia mai presus de câştigul material personal.

• Organizează activitatea asigurând libertatea de acţiune şi siguranţa economică.

• Valoarea socială de bază a activităţii prestate este în funcţie de pregătirea profesională.
• Se asigură cantitatea şi timpul de educaţie necesare obţinerii specializării.

• Motivaţia pentru muncă subliniază idealul de a servi publicul.
• Libertatea unui grup de a-şi regla şi controla propriul său comportament de lucru (autonomia).

• Simţul de angajare pe care membrii îl au faţă de muncă, ca fiind pentru o viaţă sau cel puţin ca fiind o ocupaţie de lungă durată şi nu doar o treaptă spre o altă profesie.

• Existenţa în cadrul colectivului a unui cod al eticii.

Codul de Etică al Asistenţilor Medicali

• Este alcătuit de către Grupul Naţional de Etică din cadrul Asociaţiei de Nursing din România şi reprezintă primul Cod de Etică din regiunea Europei Centrale şi de Est, dar şi primul Cod din

România.

• Codul reprezintă dovada acceptării responsabilităţii profesionale de către asistenţii medicali, dar şi a

încrederii investite de societate în această profesie.

• Codul de Etică este alcătuit din patru capitole:

15. Asistentul medical şi persoana îngrijită.

• Primul capitol descrie fiinţa umană şi îngrijirile, statuează mediul terapeutic securizat în cadrul căruia se acordă îngrijiri, specifică relaţia funcţională de colaborare realizată de asistentul medical cu pacientul, familia şi aparţinătorii acestuia şi modul în care se respectă fiinţa umană, drepturile şi libertăţile sale.

15. Asistentul medical şi profesia.

• Al doilea capitol defineşte îngrijirea medicală ca pe o ştiinţă şi ca pe o artă, defineşte asistentul medical, specificându-se modalităţile de asigurare a calităţii serviciilor de îngrijire şi participarea la progresul profesiunii. În final se menţionează obligaţia asistentului medical de a nu aduce daune profesiei sau

comunităţii profesionale.

15. Asistentul medical şi societatea.

• Al treilea capitol specifică funcţiile îndeplinite de asistentul medical, colaborarea acestuia cu alţi profesionişti, organisme sau autorităţi, cât şi obligaţia morală de a-şi exprima opiniile în faţa autorităţilor, întotdeauna în

sprijinul persoanelor îngrijite.

15. Asistentul medical şi colegii.

• Al patrulea capitol prezintă munca în echipă în cadrul căreia asistentul medical îşi asumă răspunderi şi responsabilităţi, comportamentul etic al asistentului medical în relaţia cu pacientul sau colegii.

 A trata – to cure → a aplica tratamente la indicaţia medicului acţiuni dependente – rol delegat.

 A îngriji – to care → a executa activităţi de îngrijire independente, în limitele impuse de boală.

~ Etica se ocupă cu studiul normelor de conduită profesională raportate la individ, familie, societate.

• Principalele norme etice şi de conduită sunt:

15. Secretul profesional → presupune înţelegerea suferinţei bolnavului, menajarea psihicului pacientului / familiei. Nu poate fi divulgat decât în anumite situaţii – la cererea organelor juridice. O indiscreţie, aparent fără importanţă, poate avea urmări grave putând duce până la pierderea prestigiului. Dar, în anumite situaţii, secretul profesional poate fi dăunător când pune în pericol viaţa şi sănătatea persoanei sau a societăţii. Anumite boli transmisibile nu

impun păstrarea secretului profesional.

15. Respectul faţă de persoana îngrijită.

15. Manifestarea responsabilităţii profesionale.

15. Asumarea consecinţelor şi erorilor profesionale.

o Acumulări progresive în competenţă.

Respectul faţă de pacient, familie, comunitate:

• Fiecare pacient este respectat ca fiinţă umană indiferent de vârstă, sex, rasă, apartenenţă religioasă, statut socio-economic.
• Este respectată viaţa, integritatea fizică, psihică şi morală.

• Trebuie respectată securitatea fiecărei persoane → nimeni nu poate fi supus torturii psihice sau fizice, tratamentelor crude sau degradării umane.

• Respectarea intimităţii bolnavului. Se asigură condiţii minime pentru izolarea bolnavului de privirile neparticipanţilor la actul medical (prin perdea, paravan etc.).

• Valorile morale, culturale, convingerile religioase, filozofice ale pacientului trebuie respectate (obiceiuri alimentare, obiceiuri la adormire etc.)

• Pacienţii au dreptul să ceară şi să primească informaţii cu privire la serviciile medicale disponibile, profilul acestora şi modul de a fi utilizate, identitatea şi statutul profesional al furnizorului de sănătate.

FUNCŢIILE ASISTENTEI MEDICALE

Funcţiile asistentului derivă direct din rolul îngrijirilor medicale în societate.

• Sunt funcţii universale şi constante, indiferent de locul sau timpul acordării îngrijirilor, indiferent de statutul pacientului sau de resursele disponibile.

Principalele funcţii ale asistentului medical sunt:

• Funcţii de natură independentă (autonome).
• Funcţii de natură dependentă (delegate).

• Funcţii de natură interdependentă.

Funcţiile de natură independentă:

• Asistenta asistă pacientul temporar sau definitiv în îngrijiri de confort funcţie de vârstă, boală, deficienţe fizice, psihice sau intelectuale, sociale.

• Stabileşte relaţii de încredere cu pacientul, familia şi/sau anturajul.
• Transmite informaţii, ascultă şi susţine pacientul.
• Participă activ la promovarea unor condiţii mai bune de viaţă şi sănătate.
• Planifică, organizează şi aplică îngrijiri persoanelor bolnave sau sănătoase.

• Culege date despre starea de sănătate a pacientului.
• Satisface nevoile de bază – igienă, alimentaţie, mişcare, eliminare, odihnă, protecţie, nevoi speciale.
• Previne sau îngrijeşte escarele.

Funcţii de natură dependentă de recomandările medicului:

• Aplică metode de tratament.
• Aplică metode de investigare.
• Observă modificările provocate pacientului de boală sau tratament şi le transmite medicului.
• Aplică metode de readaptare specifice.

• Alimentaţie pe cale artificială.
• Îngrijirea plăgilor şi a drenurilor.

Funcţii de natură interdependentă:

• Activitatea se desfăşoară în contextul echipei interdisciplinare complexe în domeniul sanitar, social, educativ.
• Acţiuni de depistare a tulburărilor de ordin fizic, psihic, social.

• Acţiuni de educaţie pentru sănătate.
• Intervenţii în urgenţă.

• Acţiuni de rezolvare a problemelor psihosociale.
• Acţiuni de organizare şi gestionare a centrelor şi unităţilor de îngrijire.
• Acţiuni de cercetare şi învăţământ.

Alte funcţii specifice asistentului medical:

• Funcţie profesională (rolul asistentei): o Funcţie tehnică.

o Funcţie de umanizare a tehnicii. o Funcţie de psiholog.

o Funcţie de promovare şi menţinere a sănătăţii. o Funcţie de prevenire a îmbolnăvirilor.

o Funcţie de îngrijire şi recuperare.

o Funcţia profesională presupune din partea asistentei:

• Să acorde îngrijiri directe.

• Să educe pacienţii.

• Să educe alţi profesionişti din sistemul de sănătate.

• Să participe plenar la activitatea echipei de asistenţă medicală.

• Să dezvolte îngrijiri medicale pe baza gândirii critice şi a cercetării.

• Funcţie educativă – asistenta face educaţie pentru sănătate:

15. Pacienţilor.

15. Personalului din subordine.

15. Studenţilor.

15. Elevilor.
• Funcţie economică
  15. Gestionarea serviciului.

15. Organizarea timpului.

15. Precizarea priorităţilor.

15. Aprovizionarea materială.
• Funcţie de cercetare
  15. Se dezvoltă pe fondul unei pregătiri profesionale şi morale superioare.

1 – Funcţie de prevenire / pătrare a sănătăţii

2 – Funcţie de promovare / păstrare a sănătăţii

3 – Funcţie de susţinere / suplinire a independenţei (autonomia pacientului)

4 – Funcţie de recuperare a sănătăţii

5 – Funcţie curativă (de tratament)

Pentru exercitarea funcţiilor, asistenta medicală trebuie să utilizeze:

• Cunoştinţe teoretice şi practice medicale.
• Cunoştinţe de economie.
• Cunoştinţe de informatică.
• Cunoştinţe de psihologie.

• Cunoştinţe de pedagogie etc.

1. RESPECTUL PENTRU AUTONOMIE

Autonomia - literar autoconducere şi probabil, mai bine definita ca autoconducere deliberata este un atribut special al tuturor factorilor morali. Ea se manifesta în planul gandirii, vointei, intuitiei şi actiunii şi se concretizeaza în urma deliberarii în activităţi şi decizii proprii. Obligatia morala de a respecta autonomia celorlati este descrisa – în termeni kantieni – ca tratarea celorlati ca limite în ei insisi şi niciodată ca medii absolute. In domeniul ocrotirii sănătăţii respectul autonomiei presupune o serie de obligaţii pe care membrii echipei de îngrijire le au fata de persoana ingrijita.

1. OBȚINEREA CONSIMȚĂMÂNTULUI - impune informarea, consultarea şi cererea acordului pacientilor inainte de a se proceda la anumite investigatii, explorari sau interventii.

2. CONFIDENȚIALITATEA MEDICALĂ - constituie, pe lângă aspectul legal, o obligatie morala. Personalul medical promite explicit şi implicit pacientilor şi clientilor ca va pastra secretul informaţiilor incredintate. Pastrarea promisiunilor facute este un mod de a respecta autonomia individuala. fără asemenea promisiuni de confidenţialitate e mult mai putin probabil ca pacientii să ne impartaseasca cele mai intime şi sensibile informaţii de care avem nevoie pentru o cât mai buna îngrijire. De aceea, prin confidenţialitate nu facem doar să ne respectam pacientii ci, în plus, ne sporim sansele de a-i putea ajuta.

3. ABSENȚA MINCIUNII - cu exceptia situatiilor care o impun. Agentii morali- echipa de îngrijire pe de o parte şi pacientii pe de alta parte- îşi organizeaza viata, relaţia, bazandu-se pe ipoteza ca oamenii nu il vor minti. Autonomia lor este incalcata daca sunt inselati. Respectul pentru autonomia pacientilor ne cere, de aceea, să nu-i inselam de pilda asupra afectiunii diagnosticate cu exceptia situatiei în care ei insisi, în mod clar se doresc inselati.

4. PUNCTUALITATEA - o alta forma de respectare a autonomiei care, asemeni unei intalniri, odată acceptata, devine un fel de promisiune mutuala ce trebuie onorata.

5. BUNA COMUNICARE cu pacientii cere, în primul rand, o buna ascultare (nu numai cu urechile) şi în acelaşi timp, o buna exprimare. O comunicare buna este necesara pentru a putea furniza informaţii adecvate asupra oricarei interventii propuse şi pentru a sesiza daca pacientul doreşte aceasta interventie sau nu; pentru a realiza când pacientii nu doresc aceste informaţii (prognostic sumbru) şi de asemenea daca doresc sau nu să se implice în alegerea unei scheme de tratament precise.

Ne intrebam însă daca toate persoanele ingrijite fac obiectul principiilor de respectare a autonomiei. Daca nu, care sunt criteriile de alegere? Dificultati în a raspunde acestor intrebari apar în contexte pediatrice, în îngrijirea unor bolnavi psihici sau a celor varstnici, cu o serie de deficiente mintale. O parte dintre pacienti nu fac obiectul respectului pentru autonomie; de exemplu: nou-nascutii nu sunt agenti autonomi neavand capacitate de deliberare. Dar copii de 7 ani adesea pot delibera într-un anumit grad. Atunci se pune intrebarea: Cata capacitate de gandire logica şi cate deliberare, precum şi ce alte atribute se cer cuiva pentru a fi un agent autonom adecvat? Atributele necesare unui agent autonom sunt o baza de cunoastere extensiva şi clara, adecvata, incluzand aparitia perceptiei şi experientei pe baza cărora este posibila deliberarea, abilitatea de a înţelege şi de a reflecta asupra noastră în trecut cât şi în viitor; capacitatea de a gandi ipotetic; evitarea autonemultumirii ca parte componenta a autocontrolului şi suficienta vointa pentru a se autoconduce. In fata acestor probleme cu nuanta filozofica, personalul medical trebuie să ia în considerare unicitatea şi valoarea inestimabila a vieţii fiecarui om. în virtutea acestui adevar, omul nu poate fi tratat ca un obiect, el trebuie considerat ca un subiect care obliga la acordarea unui respect deplin.

2. Binefacerea şi evitarea daunarii

Ori de cate ori incercam sa-i ajutam pe altii, riscam inevitabil să le facem rău; personalul medical care e obligat sa-i ajute pe ceilalti, trebuie de aceea, sa-i ajute pe altii şi principiul binefacerii şi al evitarii daunarii, incercand atingerea "unui beneficiu net". Astfel, obligatia morala traditionala a lui Hipocrat

este de a oferi beneficiul medical pacientilor cu pierderi minime, aceasta insemnand binefacerea şi evitarea daunarii care implica o serie de indatoriri ale personalului medical.

• Inalta pregatire profesionala - optinuta printr-o educaţie continua şi valorificarea experientei practice care ne asigura ca putem furniza ajutorul pe care afirmam ca suntem capabili sa-l dam.

• Folosirea rezultatelor cercetarii medicale şi progresului tehnic - fără a se ajunge la ceea ce sunt numite "boli ale progresului medical" (explorari şi investigatii traumatizante şi nejustificante, conduita terapeutica exagerata şi inutila, etc).

• Estimarea cât mai corecta a beneficiilor şi riscurilor - postulatul lui Hamburger ofera drept criteriu de evaluare şi de acceptare a riscului necesitatea de a ne convinge ca riscul acceptat este totdeauna inferior riscului evoluţiei spontane a bolii, în dorinta de a adera la riscul minor, pentru a-l indeparta pe cel major şi de a face ca riscul actiunii să fie mai mic decât riscul bolii.

• Evaluarea beneficiilor şi complicatiilor ce pot surveni ca urmare a conduitei terapeutice propuse - implicarea activa a pacientilor în alegerea uneia dintre schemele de tratament.

• Asumarea responsabilităţii - pentru asistenta acordata fiecarui caz în vederea obtinerii de beneficii maxime cu pierderi minime. Este necesar să se recurga la o gradare a responsabilităţii după următoarele situatii:

• situatii de necesitate care determina acceptarea riscului medical în fata riscului vital al bolii;

• situatia în care riscul este previzibil şi care impune acceptarea riscului minor pentru a indeparta riscul major al bolii;

• situatia în care riscurile sunt greu de evaluat, dar constituie ultimele sanse terapeutice;
• situatia riscurilor imprevizibile.

Responsabilitatea conjuga astfel pe oricare membru al echipei de îngrijire cu faptele sale, implica capacitatea de evaluare şi de alegere a ceea ce este util bolnavului şi societatii, obligandu-l la plasarea intereselor acestora inaintea intereselor personale.

3. Impartialitatea

Dreptatea este considerata ca sinonima cu cinstea şi poate fi descrisa ca obligatia morala de a actiona pe baza judecarii şi analizarii corecte a unor date competitive. În ceea ce priveste etica de sănătate, obligaţiile de dreptate se impart în 3 categorii:

1. Distributia corecta a resuselor materiale reduse (dreptate distributiva) înţelegand prin aceasta:

• necesitatea ca asistenta medicală să vina în intampinarea celor ce au nevoie de ea, iar când acest lucru este imposibil, repartizarea resurselor să se faca proportional cu intensitatea nevoii de asistenta medicală;

• importanta de a trata în mod egal pe cei egali (ceea ce economistii sanitari numesc echitate orizontala) şi a trata în mod egal pe cei inegali, proportional cu inegalitatile importante din punct de vedere etic;

• problema de etica deosebita o constituie distribuirea putinelor resurse ce prelungesc viaţa şi asigura sănătatea în situatii limita, determinand de multe ori alegeri tragice intre oameni şi valori.

2. Respectarea drepturilor omului

• să nu uitam ca boala afecteaza un OM care are dreptul la integritatea psihico-fizica şi morala, dreptul la o suferinta demna, dreptul la adevar şi nu în ultimul rand dreptul de a muri demn.

3. Respectarea legilor acceptabile din punct de vedere moral - inseamna ca deciziile pe care le luam se vor supune operatiei de a respecta pozitia institutiei şi legile tarii căreia îi apartinem. Nu

putem lua decizii în numele unei morale şi a unei convingeri personale daca acestea contravin legalitatii:

• chiar daca individual consideram aceasta legalitate imorala (ex. chiar daca dezaprob inselarea pacientului daca acesta sufera de o boala incurabila infectioasa sunt obligat să o comunic autoritatilor în drept);

• chiar daca dezaprob modul de viaţa al unui pacient (marii alcoolici cu leziuni hepatice) pe motiv ca boala a aparut sau s-a agravat din vina lor nu e rolul nostru sa-l pedepsim şi nu constituie o baza justa sau morala pentru orientarea resurselor.

Daca am credinta ca legea este nejustificata din punct de vedere moral, am dreptul MORAL de a o incalca dar nu am dreptul LEGAL de a o face şi de aceea trebuie să fiu pregatit pentru a face fata consecintelor nesupunerii în fata legii (situatii ce apar în unele societati nedemocratice).

4. Scopul

Aceste principii şi-ar pierde semnificatia daca aplicarea lor nu ar urmari realizarea unui scop comun: exercitarea dreptului oricarei persoane la sănătate. Sănătatea constituie straduinta umană perena, bunul suprem al omului, dar şi o problema care intereseaza deopotriva intreaga societate, iar personalul medical trebuie să fie educat în spiritul raspunderii pentru ea. Ca membrii ai acestei armate trebuie să facem dovada unei inalte tinute morale care, asa cum spunea J.L.Faure "sa ne ajute ca să ne ridicam la inaltimea acestei profesiuni şi arte minunate, să fim demni de destinul nostru. Si, deoarece nici nu se poate altfel, noi trebuie să depindem numai de conştiinţa noastră, să ascultam vocea ei şi anume să tinem în mainile noastre raspunderea unei vieţi prodigioase, a acestei scantei sublime care, o clipa, straluceste în noapte şi dispare pentru totdeauna. să coboram în noi insine şi să urmam fără regrete şi fără slabiciune aceasta voce interioara, aceasta voce în acelaşi timp puternica şi tacuta, care urca din strafundurile noastre şi comanda datoria noastră".