Farmacologie generală , 16 ANTISEPTICE ŞI DEZINFECTANTE



ANTISEPTICE ŞI DEZINFECTANTE

Antisepticele şi dezinfectantele sunt substanţe chimice care acţionează în diferite grade împotriva microorganismelor patogene. Ele nu au un spectru specific fiind active asupra unor bacterii, virusuri sau ciuperci.
Antisepticele împiedică multiplicarea germenilor – acţiune bacteriostatică – sau omoară germenii patogeni – acţiune bactericidă – aflaţi pe suprafaţa tegumentului, a mucoaselor, în cavităţile naturale, în plăgi. Ele se utilizează sub formă diluată, în aplicaţii locale pe ţesuturi. Nu sterilizează ţesuturile, dar reduc numărul germenilor. Unele pot fi întrebuinţate pentru tratamentul unor infecţii ale căilor respiratorii, uro-genitale sau ale tubului digestiv.
Dezinfectantele sunt iritante şi au toxicitate ridicată, motiv pentru care nu se pot aplica se suprafaţa corpului. Ele se utilizează numai pentru distrugerea agenţilor patogeni aflaţi în afara organismului. Dezinfectantele pot steriliza obiectele. Ele se folosesc în cazurile în care nu pot fi întrebuinţate mijloace uzuale de sterilizare (căldura, razeleultraviolete etc.).
Acţiunea depinde de natura substanţelor utilizate, specia microorganismului şi natura mediului în care se aplică.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un antiseptic sunt următoarele:
  • acţiunea să se producă la concentraţii mici, care să nu fie nocive pentru ţesuturi sau să nu distrugă obiectele;
  • efectul germicid să înceapă repede şi să cuprindă un număr larg de specii de agenţi patogeni, adică să aibă „spectru larg”;
  • acţiunea să nu fie influenţată de pH şi de prezenţa unor materii organice (sânge, puroi etc.);
  • substanţa să fie stabilă, să nu murdărească (păteze) obiectele, să fie fără miros sau să nu aibă miros neplăcut, să nu fie scumpă;
  • să nu întârzie cicatrizarea plăgilor;
  • să nu alergizeze.
Nu există un astfel de produs „ideal”.
Antisepticele se aplică local pe tegumente şi mucoase, cavităţi naturale, pentru tratamentul infecţiilor, a plăgilor, precum şi pentru profilaxia infecţiilor în chirurgie.
Dezinfectantele sunt întrebuinţate pentru distrugerea germenilor patogeni din mediul extern, de pe obiecte, instrumente, lengerie, echipament, vase, mobilier, pereţi, sol, precum şi din diverse produse patologice, excreţii. Se utilizează de asemenea pentru dezinfecţia apei de băut.
Unele antiseptice se pot absorbi de la locul aplicării şi pot produce efecte generale (sistemice).
1. Antiseptice oxidante
Antisepticele oxidante pot distruge unii germeni gram pozitivi, germenii anaerobi şi unele spirochete.
Peroxidul de hidrogen (H2O2) este un lichid vâscos, incolor, cu reacţie acidă.
H2O2 se utilizează sub formă de soluţii cu concentraţii diferite:
  • soluţie apoasă concentrată 30 % (perhidrol, apă oxigenată concentrată); Se poate utiliza cu grijă în gingivita hiperplazică, periodontopatii marginale, pentru badijonarea aftelor.
Poate provoca o crustă albă dureroasă la nivelul pielii şi poate colora mucoasele în alb. Este contraindicată în inflamaţii acute ale gingiilor şi mucoasei bucale
  • soluţia apoasă 3 % sau apa oxigenată diluată, se descompune rapid în contact cu plăgile şi sângele; eliberează oxigen şi produce efervescenţă. Pe lângă acţiunea bactericidă, prin spuma formată ridică la suprafaţă şi îndepărtează microbii, corpii străini şi detritusurile tisulare din plagă, având şi o acţiune mecanică de curăţire. Sub acţiunea spumei este grăbită coagularea sângelui. Apa oxigenată favorizează vindecarea plăgilor prin stimularea formării ţesutului de granulaţie. Nu irită ţesuturile.
Sub formă diluată 0,3-3 % apa oxigenată se utilizează în infecţii locale cu anaerobi, pentru dezinfecţia mucoaselor, a lentilelor de contact, pentru umezirea pansamentelor, uşurând dezlipirea acestora. Ca hemostatice se aplică în hemoragiile gingivale.
Pentru gargarisme şi dezinfecţia canalelor şi cavităţilor dentare se folosesc soluţiile 0,5-1 %. Ca antiseptic al canalelor radiculare se poate utiliza sub formă de irigaţii alternative cu hipocloritul de Na.
Apa oxigenată nu se aplică concomitent cu tinctura de iod şi cu anestezia mucoasei.
În dermatologie se poate utiliza sub formă de pomezi 20 % ca decolorant.
Apa oxigenată poate produce embolii gazoase în vasele sanguine. Datorită formării oxigenului în canaliculele dentinei se produce compresiunea nervilor şi durere. Poate irita mucoasa faringiană şi a palatului moale. Aplicarea prelungită pe mucoasa bucală poate determina hipertrofia filiformă a papilelor linguale.
Apa oxigenată nu dă alergie. Soluţiile apoase se descompun la păstrare. Soluţiile diluate se prepară la nevoie.
Permanganatul de potasiu (KMnO4) se prezintă sub formă de cristale violete lucioase, cu gust astringent, solubile în apă. În contact cu substanţele organice se disociază lent, eliberând oxigen atomic. Nu produce spumă. Are efect oxidant mai slab, dar mai prelungit decât peroxidul de hidrogen. Acţionează şi în prezenţa substanţelor organice. Are proprietăţi astringente şi dezodorizante. Din cauza acţiunii astringente efectul bactericid rămâne localizat la suprafaţă.
Soluţiile 0,01-0,05 % au o culoare roză, iar cele 0,1-0,5 % sunt violete. Se utilizează ca dezinfectant în soluţie 1/5000-1/10000 pentru spălatul rănilor şi mucoaselor, în stomatite. Pentru gargară se întrebuinţează soluţia 1/10000. permanganatul de potasiu se mai foloseşte pentru irigaţii vaginale, uretale etc.
Soluţiile concentrate sunt iritante şi caustice.
Permanganatul de K poate fi utilizat ca antidot în intoxicaţia cu morfină, fosfor, stricnină, acid cianhidric, sub formă de spălături gastrice (soluţie 1/5000).
Are dezavantajul că pătează pielea şi lenjeria datorită MnO2 care se formează. Ingerarea accidentală produce iritaţie puternică a tubului digestiv. Nu se asociază cu perhidrol, glicerină şi alcool fiindcă produce explozie.
Cloratul de K (KClO3) are acţiuni antiseptice slabe. Se utilizează numai în soluţii diluate în stomatite sau sub formă de gargară în faringite. Este iritant şi toxic. Ingerarea accidentală poate produce methemoglobinemie şi iritarea rinichiului.
Tetraboratul de Na (Na2B4O7 * 10H2O, borax) este o pudră albă solubilă în apă şi glicerină. Are acţiune antiseptică şi proprietăţi astringente. Este indicat în stomatite aftoase şi în micozele cu localizare orală. Se prescrie în soluţie apoasă 3 % sau în colutorii 2-4 %. Nu se foloseşte în gargarisme deoarece în urma ingerării accidentale poate produce intoxicaţii. Intră în compoziţia unor prafuri de dinţi. Boraxul are utilizări şi în dermatologie, de exemplu în seboree.
Perboratul de Na (Na3BO3 * 4H2O) în ţesuturi dă naştere la metaborat şi eliberează oxigen atomic. Este indicat în stomatite, gingivite şi glosite sub formă de pulbere sau soluţie 2 %. Are reacţie alcalină şi este iritant. Este rar întrebuinţat.

2. Halogenii se utilizează sub formă elementară sau sub formă de compuşi care eliberează halogeni (haloferi).
a. Clorul şi substanţele care eliberează clor
Clorul este un gaz de culoare gălbuie care se dizolvă în apă. Este antiseptic şi dezinfectant foarte puternicacţionează toxic asupra microbilor, viruşilor şi protozoarelor. Efectul său este redus în prezenţa substanţelor organice şi pa pH alcalin.
Este utilizat pentru dezinfecţia apei.
Clorul este iritant pentru mucoase. Este un gaz toxic. Inhalat în concentraţii mai mari de 1/10.000 produce intoxicaţii grave şi moarte.
HiPOicloriţii
Hipocloritul de Na (NaOCl) Poate fi utilizat ca antiseptic pentru spălatul rănilor. Intră în compoziţia soluţiilor Dakin.
Hipocloritul de Naîn soluţie apoasă 5 % se utilizează ca antiseptic şi detergent al canalelor radiculare, dizolvând rapid conţinutul necrotic.în paradontoză lichefiază puroiul.
Ozonogenul este un hipoclorit de calciu stabilizat, folosit ca dezinfectant al plăgilor.
Antiformina se utilizează în gangrena pulpară.
Clorura de var se utilizează în soluţie 5 % sau suspensii 10-25 % pentru dezinfecţia sputei, fecalelor şi urinei.
Cloraminele sunt compuşi organici de sinteză, cu efecte antiseptice şi dezinfectante
Efectul lor este lent şi mai de durată în comparaţie cu al hipocloriţilor.
Cloraminele sunt mai puţin iritante pentru ţesuturi decât compuţii anorganici. În practică se utilizează mai multe tipuri de cloramine.
Monocloramina B Soluţia =,5 % omoară stafilococii în 30 de minute şi colibacilii în 3-5 minute, iar soluţia 5 % omoară bacilul Koch în 4 ore. Se utilizează în soluţie 1-2 % pentru antisepsia plăgilor şi mâinilor.
Soluţia 0,5-1 % se foloseşte pentru spălături ale cavităţilor naturale şi gargarisme. Nu produce necroza ţesuturilor.
Pentru dezinfecţia apei se utilizează 0,5 g la 100 l. în concentraţii mai mari se foloseşte pentru dezinfecţia instrumentarului medical, a vaselor (soluţie 0,5-1 %), lenjeriei (soluţie 2-5 %), a obiectelor (soluţie 5-10 %). Nu se întrebuinţează la dezinfecţia obiectelor metalice.
Clorhexidina Spectrul antimicrobian cuprinde germeni gram pozitivi şi negativi. Este eficace faţă de Candica şi trichomonas. Are efecte asupra unor germeni ca Serratia, Pseudomonas, Proteus. Nu acţionează asupra micobacteriilor, sporilor, virusurilor. Acţionează bine la pH neutru sau slab alcalin. În prezenţa puroiului şi a sângelui efectul său este redus.
Are toxicitate mică faţă de gazdă.
Este indicată pentru dezinfecţia mâinilor, antisepsia plăgilor infectate ale pielii, antisepsia pielii înaintea injecţiilor şi a intervenţiilor chirurgicale, dezinfecţia instrumentarului, cateterelor. Se poate utiliza ca antiseptic pentru igiena cavităţii bucale, în special la bolnavii cu risc (diabetici, hemofilici), la purtătorii aparatelor ortodontice, înaintea intervenţiilor chirurgicale, precm şi pentru suprimarea plăcii dentare şi tratamentul gingivitelor asociate cu placa dentară, a infecţiilor pungilor periodontale, după intervenţii chirurgicale stomatologice, faringite, vulvovaginite acute şi cronice bacteriene, cu Trichomonas sau Candida.
Se utilizează sub formă de soluţii, soluţii pentru pulverizat (spray) şi unguente.
Soluţiile concentrate au acţiune iritantă. Poate provoca leziuni ale ochilor (se evită pulverizarea în zona ochilor). Poate produce alergie de contact.
Pentru dezinfecţia pielii se utilizează soluţia 4 %.
b. Iodul şi iodoforii
Iodul pătrunde uşor în epiderm, dar şi în mucoase. Are un spectru larg de acţiune fiind bactericid, fungicid şi amebicid. Este slab virulfcidEfectul său dezinfectant este influenţat de produsele patologice, scăzând în prezenţa proteinelor.Aplicat local, pe tegument, pe lângă acţiunea antiseptică, are şi proprietăţi revulsive şi iritante, Poate produce inflamaţia pielii, arsură şi necroză.Este coroziv pentru mucoase. Vaporii de iod sunt iritanţi pentru mucoasa căilor respiratorii.Iodul poate produce sensibilizare.Iodul se utilizează sub formă de soluţii sau diferiţi compuşi organici.
Soluţia alcoolică de iod conţine iod 2 %. KI 3 % şi etanol 500 ad 100 ml. Are culoare rosie-brună închisă. KI adăugată împiedică producerea hipoiodurilor şi reduce acţiunea iritantă asupra tegumentelor.
Se foloseşte ca antiseptic al pielii înaintea intervenţiilor chirurgicale, prin badijonare pe tegumentul uscat, intact. Produce rar dermatită şi alergie. Irită intens mucoasele.
Nu se aplică concomitent cu H2O2.
Există şi o soluţie alcoolică concentrată (iod 6,5 g %; KI 2,5 g, etanol 900 ad 100 ml).
Ingerarea accidentală a tincturii de iod produce iritarea tubului digestiv, hipotensiune arterială, colaps.
Soluţia apoasă de iod-iodurat (soluţia Lugol, conţine I 20 mg, KI 40 mg, apă ad 100 ml) are acţiune antiseptică. Este mai puţin iritantă decât soluţia alcoolică. Se poate utiliza pentru asepsia plăgilor. Se poate aplica pe mucoase sub formă diluată (0,1 – 1 %).
Glicerina iodată (soluţie 2 %) se poate utiliza pentru dezinfectarea mucoaselor.
Soluţia de iod 2 % în propilenglicol se aplică în antisepsia preoperatorie a pielii.
Benzina iodată se utilizează pentru antisepsia pielii.
Iodoformul (CH3I, triiodometan) Scade secreţiile. Favorizează procesul de granulaţie şi cicatrizare. Este puţin iritant, dar administrarea repetată poate produce intoxicaţii. Poate colora dinţii. Se utilizează mai rar, aplicat sub formă de pudră, după extracţii dentare. Acţiunea sa antiseptică este slabă, datorită eliberării unei cantităţi reduse de iod. Poate alergiza.
Pasta iodoformată Se utilizează pentru dezinfecţie la obturarea canalelor radiculare, în tratamentul gangrenei pulpare şi în granuloame.
Unguentul iodoformat se poate întrebuinţa în gingivestematita herpetică şi gingivită ulceroasă.

Iodoforii- au acţiune germicidă faţă de bacterii gram pozitive şi negative precum şi faţă de ciuperci. Efectul începe dup[ o latenţă de 1 – 6 minute şi este prelungit. Acţiunea se menţine şi în prezenţa materiilor organice. Nu irită ţesuturile. Nu pătează lenjeria.
Se întrebuinţează pentru antisepsia pielii şi mucoaselor, spălatul plăgilor infectate, băi locale, îmbibarea meşelor, compreselor, tifoanelor, antisepsia înaintea injecţiilor, dezinfecţia instrumentarului nemetalic.Nu se aplică în sacul conjunctival.
Alcooli şi glicoli
Alcoolul etilic (C2H5OH, etanol) este un lichid volatil, cu miros caracteristic şi gust arzător, care se amestecă în orice proporţii cu apa. Are proprietăţi tensioactive. Este inflamabil. La concentraţia de 70% are cea mai bună penetrabilitate în celula bacteriană. Acţionează bactericid prin denaturarea proteinelor şideshidratarea formelor vegetative. Efectul său apare după 1 – 2 minute la 30º C. pentru producerea efectului etanolul trebuie menţinut minimum 2 minute la locul aplicării.Nu acţionează asupra sporilor microbieni, virusului hepatitei B şi a fungilor.În concentraţii mai mici are acţiune bactericidă slabă. La concetraţii mai ridicate de 75% precipită proteinele de la suprafaţa pielii împiedicându-se astfel efectul în profunzime.Alcoolul etilic irită mucoasele.Este utilizat pe scară largă pentru antisepsia pielii şi dezinfectarea unor instrumente.Aplicat local, la nivelul tegumentelor, în soluţie 50 – 70% produce vasodilataţie (efect revulsiv). Prin evaporarea scade temperatura pielii şi dă senzaţia de rece.. are proprietăţi antipruriginoase. După utilizări repetate produce uscarea pielii.Soluţia 70% poate fi utilizată sub formă de aerosoli.În stomatologie , alcoolul se utilizează ca astringent, dezinfectant şi deshidratant al camerei pulpare şi xcanalelor dentare.

Spirtul sanitar (medicinal) conţine etanol (70 – 90%), metanol şi albastru de metilen. Se utilizează ca dezinfectant extern.

Alcoolul propilic Se utilizează pentru dezinfecţia unor materiale dentare.
Alcoolul izopropilic Se utilizează în concentraţie de 70% pentru dezinfecţia materialelor chirurgicale.
Fenoxietanolul are acţiune bactericidă slabă faţă de germenii gram pozitivi şi gram negativi. Este activ faţă de Proteus şi piocianic (care pot contamina plăgile chirurgicale sau arsurile).
Paraclorfenoxietanolul are proprietăţi antifungice.
Propilenglicolul se utilizează pentru dezinfecţia aerului din încăperi, distrugând microbii, virusurile şi ciupercile.
Trietilenglicol este mai activ decât precedentul.
5. Derivaţi fenolici
Fenolul se prezintă sub formă de cristale albe, care au miros caracteristic.
În concentraţii mici (0,1%) este bacteriostatică, iar în concentraţii mari (2 – 5%) are proprietăţi bactericide şi fungicide puternice. Germenii gram pozitivi sunt foarte sensibili la acţiunea fenolului, în timp ce bacilul Koch este rezistent.
În concentraţii mci până la 1%, Aplicat pe piele produce anestezie. După concentraţii mai mari apare o pată roşie-brună care se exulcerează şi se vindecă greu. În concentraţii mari are acţiune caustică, putând provoca necroza. Pătrunzând în profunzime poate produce gangrenă.
La nivelul mucoaselor, soluţiile diluate 1 – 2% produc iniţial senzaţia dureroasă, apoi anestezie. La aplicare pe mucoasa bucală determină sialoree. Soluţia 5% are acţiune iritantă şi caustică.
Fenolul se absoarbe cu uşurinţă de pe mucoasă şi piele, provocând intoxicaţii. Alcoolul facilitează pătrunderea fenolului în ţesuturi.
Ingerarea accidentală a fenolului determină intoxicaţii grave cu iritarea tubului digestiv, stimularea SNC până la apariţia convulsiilor, apoi deprimarea sistemului nervos cu obnubilare, hipotermie, deprimarea respiraţiei, colaps, efecte nefrotoxice cu albuminurie şi hematurie. Moartea se produce prin stop respirator.
În intoxicaţii se fac spălături gastrice cu uleiuri vegetale care reţin fenolul. Se administrează cărbune medicinal, purgative uleioase (ulei de ricin), se combate colapsul circulator şi deprimarea respiraţiei.
Datorită toxicităţii fenolului se utilizează rar, fiind rezervat pentru dezinfecţia mediului şi excreţiilor (soluţii 2 – 5%).
În stomatologie se foloseşte mai rar ca atare, ca dezinfectant şi caustic se utilizează sub formă de soluţie alcoolică sau glicerinată în stomatite aftoase, ulceraţii. Intră în compoziţia unor preparate:
Dentocalmin+ este o soluţie care conţine fenol, mentol şi xilină, având acţiune antiseptică şi anestezică de suprafaţă. Se utilizează în pulpite sub formă de pansament.
Fenolul având acţiune iritantă, caustică şi toxică asupra ţesuturilor vii, preparatele care conţin acest antiseptic sunt contraindicate când se urmăreşte păstrarea vitalitatea pulpei dentare.
Glicerina fenicată 2% este indicată pe cale externă, ca antiseptic în otitele supurate.

Polifenolii
Rezorcina are acţiune bactericidă şi fungicidă mai slabă decât fenolul Are şi proprietăţi anestezice de suprafaţă mediocră. În stomatologie se utilizează rarAre proprietăţi cheratolitice pentru care se utilizează în dermatologie.
Hidrochinona (paradihidroxibenzol) are proprietăţi reducătoare. Se utilizează pentru reducerea nitratului de Ag, urmată de eliberarea Ag metalic.
Derivaţii substituiţi ai fenolului
Para-mono-clorfenolul Este un dezinfectant mai activ decât fenolul
hexaclorofenul Se absoarbe de pe piele. Are proprietăţi dezinfectante importante Se utilizează încorporat în detergenţi pentru dezinfecţia preoperatorie a mâinilor şi a pielii (0,5 – 3%). Este indicat în tratamentul unor infecţii microbiene şi micotice ale pielii. Nu se aplică pe pielea noilor născuţi, deoarece se absoarbe şi poate da intoxicaţii grave, cu degenerescenţa substanţei albe din creier. Este contraindicată administrarea pe mucoase şi plăgi.
Crezolii sunt metilfenoli. Tricrezolul Are acţiune bactericidă superioară faţă de fenol Eficienţa se reduce în prezenţa proteinelor. Este slab solubil în apă. Se utilizează în emulsie cu săpunul de K (lisol) ca dezinfectant pentru obiecte sau excrete.

Uleiuri volatile (oleuri eterice, esenţe aromate).
Uleiul de cuişoare întră în compoziţia unor produse utilizate în stomatologie (Eugenol+, Nelkenöl DAB®).
Componentul principal al uleiului de cuişoare este eugenolul (70-95 %). are proprietăţi antiinflamatoare. Posedă o acţiune anestezică locală slabă. Este mai puţin iritant pentru ţesuturi decât fenolul.
Eugenolul produce hiperemia pulpei dentare
Eugenolul se utilizează ca bacteriostatic şi ca anestezic în stomatologie. Se aplică local pentru asepsia cavităţilor denstare şi a canalelor radiculare, coafaj indirect, tratamentul leziunilor dentinare, pansamente gingivale.
Eugenolul poate fi utilizat pentru obturaţia provizorie sau pentru obturaţie de bază. În cazul obturaţiilor de durată, eugenolul se amestecă cu oxid de zinc, cu care formează eugenat de zinc.
Eugenolul poate irita şi leza pulpa dentară, fiind contraindicat pentru coafaj direct.
Eugenolul în amestec cu oxid de zinc, uleiuri vegetale şi colofoniu se utilizează pentru obţinerea unor cimenturi protectoare.
Eugenolul poate fi întrebuinţat pentru aromatizarea pastelor de dinţi.

Uleiul de tim Are acţiuni antiseptice, antihelmitice, anestezice locale, antipruriginoase, astringente revulsive. După absorbţie stimulează SNC.
Uleiul de tim se administreazî local sub formă de soluţii alcoolice 1 % şi unguente 1-5 %. Intră în compoziţia pastelor de dinţi şi a apelor de gură.
Uleiul de mentă. Are proprietăţi antibacteriene şi antifungice (indice fenolic 1). Are acţiune anestezică locală slabă, precum şi efect antipruriginos şi descongestionant. Produce o hiperstezie a terminaţiilor nervoase pentru rece.
Se utilizează pe cale externă în soluţii uleioase şi alcoolice 1-3 %, pulberi şi unguente, ca antipruriginos, precum şi în micoze cu Candida.
Uleiul de mentă poate fi întrebuinţat în faringite şi corize.
Uleiul de scorţişoară Poate fi întrebuinţat în stomatologie pentru antisepsia canalelor radiculare. Pătrunde în dentină şi poate produce înnegrirea acesteia. Intră în compoziţia unor paste şi pudre de dinţi.

Uleiul de muşeţel (Are acţiune antiseptică locală, antimicotică, antiinflamatoare la nivelul mucoaselor, descongestionantă, antipruriginoasă, emolientă şi cicatrizantă
7. Coloranţii
a. Coloranţii acridinici sunt coloraţi bazici (cationici) activi faţă de bacteriile gram pozitive. Au culoare gălbuie (flavine).

Lactatul de etacridină (rivanol) este o pulbere, solubilă în apă. Se administrează extern, sub formă de soluţie apoasă 1 % în plăgi, unguente şi pulbere 0,5-2 % în infecţii ale pielii, eczeme infectate. Pentru spălături depă incizarea abceselor, spălături în sinuzite dentogene survenite după perforare alveolară şi spălături bucale se utilizează în soluţii 1/10.000-1/1.000. în gingivite, stomatite, afte bucale se pot utiliza soluţii mai concentrate. Intră în compoziţia unor preparate (de exemplu Stomacuran®) utilizate în tratamentul local al gingivitelor ulcerative necrotice, infecţii acute periodontale, alveolite.
Etacridina irită conjunctiva. După aplicaţii prelungite în timp, întârzie granularea şi cicatrizarea plăgilor. Nu are acţiuni rezorbtive. Colorează lengeria în galben. Preduce alergie.

b. Derivaţii de trifenilmetan sunt coloranţi bazici, acţionând intens asupra bacteriilor gram pozitive chiar şi în diluţii mari.
Au o uşoară acţiune astringentă. Nu irită ţesuturile.
Clorura de metilrozanilină (violet de genţiana, metil violet, pioctanina albastră) se prezintă sub formă de cristale verzui, cu luciu metalic, solubile în apă, alcool, glicerină.
Are proprietăţi astringente, antiseptice, antifungice şi antihelmintice. Ca dezinfectant se utilizează sub formă de soluţii apoase 1/1.000-1/10.000 în infecţii ale pielii, escare, ulcere, plăgi purulente, arsuri, micoze cutanate (tricofiţie), stomatită aftoasă, angină Vincent. În stomatita cu Candida la copii se aplică soluţia 0,5 %. În gingivitele ulceromembranoase se asociază cu acriflavină 1 %.

c. Coloranţii azoici au acţiune antimicrobiană slabă.
Fenazopiridina (Pyridium®) se utilizează per os, ca antiseptic urinar.

d. Derivaţii de fenotiazină au acţiune bacteriostatică modestă.
Clorura de metiltionină (albastru de metilen, clorura de tetrametiltionină) este o pulbere de culoare verzui-brună închisă, solubilă în apă şi alcool. Are proprietăţi redox. Are acţiune dezinfectantă slabă. Se utilizează rar pentru dezinfecţia tegumentelor şi a mucoaselor, sub formă de soluţie 1-5 %. Poate fi aplicată pe aftele bucale.
În infecţiile urinare se administrează per os 50 – 300 mg pe zi.
În intoxicaţii cu cianuri sau substanţe methemoglobinemizante (ex. nitriţi) se injectează i.v. În aceste cazuri, se administrează în continuare tiosulfat de Na.

8. Metale grele
a. Derivaţii de argint:
Azotatul de argint (AgNO3) are acţiune bacteriostatică. În soluţie 1 ‰ distruge majoritatea microorganismelor. În contact cu ţesuturile dă naştere la proteinat de Ag. Aceasta formează un stat protector care împiedică pătrunderea infecţiilor în profunzime. Sub influenţa luminii se produce înnegrirea crustei. Din această crustă se eliberează Ag+ care acţionează bacteriostatic.
Azotatul de Ag se utilizează în soluţie apoasă în concentraţie de 1‰ ca astringent şi antiseptic pe plăgi şi în arsuri. În oftalmologie se întrebuinţează soluţia 1-2 %. Aceasta poate fi utilizată pentru profilaxia oftalmiei gonococice la nou-născut (metoda Credé).
În stomatite se fac spălături cu o soluţie 1/100.000, iar soluţia 0,5-1 % se aplică prin badijonaj în glosite cu leziuni erozive, fisuri. Concentraţiile mai mari au acţiune caustică.
Pentru dezinfectarea şi cauterizarea ulceraţiilor mucoaselor şi pentru badijonarea aftelor, se indică soluţia 10 %.
Soluţia 20 % sau creioanele de nitrat de argint se utilizează pentru cauterizarea polipilor gingivali, ulceraţiilor gingivale, aftelor. Acţiunea caustică nu pătrunde în profunzime deoarece clorurile din umorile ţesuturilor precipită Ag.
În stomatologie se mai utilizează pentru coafaj indirect. Pentru stimularea cicatrizării plăgilor atone şi a ragadelor Ag se aplică sub formă de unguent.
Sub acţiunea luminii este redus, cu formarea de argint metalic. După aplicarea argintului pe piele, se produce înnegrirea acestuia. Ag poate irita conjunctiva. Administrarea îndelungată la nivelul mucoaselor poate produce pigmentarea acestora (argirism localizat).
b. Derivaţii de mercur
Clorura mercurică se foloseşte numai pentru dezinfecţia mâinilor, în soluţie 1‰ care distruge microbii în câteva minute. Nu se poate aplica pe răni.
Săpunul, clorura de Na, substanţele sulfonate şi proteinele îi reduc acţiunea. Cu iodul dă naştere la biiodură de mercur care produce necroză.

Cloramida de mercur (precipitatul alb) se utilizează în dermatologie, iar oxidul galben de mercur (precipitatul galben) în oftalmologie (sub formă de unguent 1 – 2%) şi în dermatologie.

b. Derivaţii de zinc
Sulfatul de zinc (ZnSO4) se utilizează sub formă de soluţie 0,2 – 2% ca stringent şi antiseptic pentru mucoase.
În oftalmologie se întrebuinţează colir o,2%.
Soluţia 2% are acţiune antiseptică, fiind utilizată în stomatologie şi dermatologie.
Soluţiile mai concentrate au proprietăţi tanante slabe.

Oxidul de zinc (ZnO) are acţiune astringentă şi dezinfectantă slabă.
Împreună cu eugenolul dă eugenatul de zinc (cariofilat de zinc).
Oxidul de zinc se aplică extern sub formă de pudră şi unguent, sau ca excipient. Intră în compoziţia unor materiale de obturaţie
Clorura de zinc (ZnCl2) –Are proprietăţi astringente şi bacteriostatice. Soluţia 2% se utilizează în stomatite inflamatorii şi ulceroase. Soluţiile mai concentrate au proprietăţi iritante şi caustice.
Ingerarea unor săruri solubile de zinc, ca de ex. clorura, poate provoca intoxicaţii cu simptome de gastroenterită.

Detergenţii
.
a. Detergenţii anionici
Săpunurile propriu- Săpunurile au proprietăţi detergente puternice. Prin spălare cu apă, fac spumă, scad tensiunea superficială, au acţiune de curăţire şi îndepărtează murdăria, secreţiile, celulele descuamate şi diferite microorganisme situate la suprafaţa pielii („flora de pasaj”). Nu sunt îndepărtaţi germenii „staţionari” care se află localizaţi mai în profunzime sau în foliculii piloşi.
Săpunurile au o acţiune antibacteriană (proprie) foarte redusă. Germenii gram pozitivi sunt sensibili, dar stafilococul este rezistent. Săpunurile nu au acţiune asupra sporilor.
Se utilizează în scop igienic şi pentru spălatul mâinilor înaintea intervenţiilor chirurgicale. Efectele unor soluţii antiseptice aplicate pe tegument sunt facilitate după spălarea prealabilă cu săpun.
Soluţiile de săpun fiind foarte alcaline (pH = 8 – 10), pot irita tegumentele (care au pH = 5,5 – 6,5). De asemenea irită mucoasele. Un alt dezavantaj al săpunurilor alcaline constă în incompatibilitatea lor cu substanţele acide.
Cu apă dură, care conţine ioni de Ca şi Mg, săpunurile alcaline formează săruri insolubile.

Săpunul de potasiu Are proprietăţi degresante şi cheratolitice. Se utilizează ca decapant în psoriazis şi cheratolitic în unele eczeme.

Săpunurile de toaletă conţin acid lauric sau acid oleic.

Săpunurile medicinale
Pastele de dinţi conţin săpunuri (5 – 25 %) pentru a favoriza îndepărtarea resturilor alimentare dintre dinţi şi pentru a reduce vâscozitatea mucinei, pe care o dizolvă.
.

b. Detergenţii cationici
Clorura de dequaliniu (Decaderm+, Codecam+, Efisol®, Sirinal®) are acţiune bacteriostatică şi bactericidă faţă de bacterii gram pozitive şi negative, bacili acidorezistenţi, precum şi acţiuni antiseptice faţă de Treponema Vincenti, antifungice faţă de Candida albicans şi unele specii de trichopyton.
Este indicată în infecţii ale pielii, ulcere varicoase infectate, arsuri, plăgi, angine, faringite, laringite, stomatite bacteriene şi virotice, gingivite şi vaginale.
Se administrează extern, sub formă de unguent 0,4% şi soluţie 0,5% în propilenglicol (Decaderm+). În stomatologie şi ORL se utilizează sub formă de spray (Codecam+).
Poate produce alergie, iar după aplicaţii prelungite necroză.

c. Detergenţi amfolitici (amfoteri) sunt substanţe tensioactive care conţin una sau mai multe grupări cationice şi anionice.
Unii au proprietăţi dezinfectante, fiind activi şi în prezenţa substanţelor organice.

Dodiciniul
Se utilizează pentru dezinfecţia mâinilor (Tego 103 S®), plăgilor (Tego 103 G®), instrumentelor, lenjeriei şi a încăperilor.

d. Detergenţi neionici sunt substanţe tensioactive puternice, care nu ionizează. Au acţiune dezinfectantă slabă. se utilizează în tehnica farmaceutică.

CURS 15 ANTIMALARICE

CLOROCHINA:
- folosita in mod obisnuit in tratamentul profilactic si curativ al malariei
De regula se administreaza oral dar se poate adm. si injectabil in coma din malarie
Este bine tolerata dar poate sa dea si reactii digestive sau tulburari hepatice
HIDROXICLOROCHINA are proprietati antipeludice dar si antiinflamatoare.
PRIMACHINA
Chimioterapice active in amebiaza ,tricomoniaza si giardiaza
METRONIDAZOL-se absoarbe bine dupa adm orala si se distribuie bine in tesuturi,inclusive in LCR, creier si abcese
-inlatura atat parazitii intestinali cat sip e cei extraintestinali
-in giardioza tratamentul de regula dureaza 3 zile
-de prima intentie in infectia cu anaerobi ,in asociere cu aminoglicozide
-frecvent da tulburari digestive,in doze mari da tulburari neurologice
MEPACRINA util in giardioza,mai ales in cazurile rebele la tratament,poate colora unghiile in brun si pielea in galben

CHIMIOTERAPICE ANTIHELMINTICE
Mebendazolum este de ales in tratamentul ascaridiozei,oxiurozei,este avantajos in cazuri de afectare multipla,in doze mari se utilizeaza in tratamentul chistului hidatic inoperabil si CHH.
ADM:100MGDE 2 ORI/ZI,3 ZILE.In echinococoza inoperabila 400-600mg/zi,3-4 saptamani
Preparate:Vermox,Thelmox
Albendazolum este de prima alegere in infectia cu oxiuri
Administrare:doza unica 400mg,oral,se poate repeat la 15 zile.In infestari massive 400mg,2-3 zile.
In boala hidatica 800mg/zi,30 zile,pauza 7 zile si se repeat de 2-3 ori

FARMACOTOXICOLOGIA GENERALA
Este ramura farmacologiei care studiază aspecte diverse legate de manifestări nedorite nocive rezultate în urma administrării medicamentelor şi numite în general reacţii adverse, dar şi alte aspecte legate de lipsa de reactivitate sau răspuns al organismului la administrarea substanţelor medicamentoase.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte reacţiile adverse ca reacţii nedorite, dăunătoare şi care apar la doze terapeutice.
Pentru apariţia reacţiilor adverse sau a altor forme de manifestare care fac obiectul de studiu al farmacotoxicologiei, există anumiţi factori favorizanţi:
  • polimedicaţia;
  • administrarea de substanţe medicamentoase cu indicaţii terapeutice necunoscute;
  • diverşi poluanţi (chimici, fizici etc.);
  • stări fiziologice particulare (sarcină, alăptare, vârstă înaintată, copii de vârstă mică etc.);
  • complianţă deficitară;
  • alţi factori (subnutriţia, fumatul, consumul de alcool, droguri etc.).

2. Efecte secundare

Mecanismul de producere a efectelor secundare este de tip farmacodinamic. Intensitatea şi frecvenţa de apariţie a acestora este în general dependentă de doză, factorul favorizant fiind supradozarea.

3. Efecte toxice

Ca şi în cadrul efectelor secundare, acest tip de reacţii adverse cresc proporţional cu doza administrată. Acest tip de reacţii sunt frecvente la persoanele hiperreactive, ca urmare a creşterii treptate a dozelor.Efectele toxice pot fi uşoare sau grave, până la efecte mortale, şi pot fi întâlnite în funcţie de medicamentul administrat, la nivelul diferitelor sisteme şi aparate din organism.
  1. Medicamente cu efect toxic asupra S.N.C.
La nivelul S.N.C. pot apărea diferite tulburări de ordin neurologic sau psihic, în funcţie de medicamentul administrat sau de reactivitatea individuală a pacientului tratat, şi anume:
  • efecte psihice de tip psihotic, în cazul supradozării corticosteroizilor;
  • manifestări psihotice,halucinaţii,în cazul administraarii medicamentelor AINS;
  • tulburări de memorie la pacienţii trataţi cu anticolinergice.
  1. Medicamente cu efect toxic la nivelul aparatului cardiovascular
La acest nivel pot apărea:
  • leziuni degenerative în urma administrării antibioticelor citostatice ( daunorubicina etc.);
  • aritmii rezultate în urma administrării de cardiotonice etc.;
  • leucopenie şi trombopenie după administrarea de citostatice;
  • risc de tromboembolie sau tromboze datorate creşterii coagulabilităţii sângelui în urma administrării de contraceptive perorale;
  • methemglobinemie în urma administrării de substanţe cu caracter oxidant: paracetamol, fenacetină etc.
  • anemie megaloblastică provocată de antiepileptice de tip fenitoin etc.
  1. Reacţii adverse de tip toxic la nivelul aparatului respirator
  • alveolită, fibroză pulmonară în urma administrării de citotoxice (bleomicin, ciclofosfamidă etc.);sindrom astmatic etc.
  1. Reacţii adverse la nivelul aparatului digestiv
  • diaree,colici,hiperperistaltism provocat de medicamente propulsive,iritante ale mucoasei tractului digestiv
  • ulcer gastric provocat de medicamentele care stimulează secreţia acidă sau iritante, ca de exemplu: antiinflamatoarele nesteroidiene etc.
  1. Reacţii adverse la nivelul principalului organ epurator (ficatul)
  • citoliză produsă de medicamente cum sunt:rifampicina, izoniazida,paracetamolul,antimalarice,citostatice steatoză hepatică provocată de: tetracicline, corticosteroizi etc.;
  • granulomatoză provocată de: chinidină, hidralazină etc.;
  • carcinom hepato-celular produs de steroizi androgeni;
  • sindrom de hepatită virotică produs de: IMAO, halotan etc.,rar întâlnit,dar letal în procent de până la 20%;
  • ciroză – produsă de metotrexat administrat în cantităţi mari;
  • adenom şi tromboză suprahepatică produsă de contraceptive perorale;
  • colestază intrahepatică şi icter produse de:contraceptive perorale,estrogeni,fenotiazine,antidiabetice perorale,steroizi anabolizanţi etc.;
  • hepatită subacută şi acută cu leziuni cronice,produsă de:paracetamol,rifampicină,izoniazidă,sulfonamide.
  1. Reacţii adverse de tip toxic produse la nivelul rinichiului
  • cristaluria în urma administrării sulfamidelor cu eliminare rapidă;
  • nefropatii provocate de aminoglicozide,în special,dar şi de unele cefalosporine, de exemplu: cefaloridina;
  • tubulopatii cronice însoţite de poliurie provocate de: tetracicline, săruri de litiu etc.
  1. Reacţii adverse de tip toxic la nivelul analizatorilor
g1) Reacţii adverse de tip toxic la nivelul ochiului
  • glaucom, prin creşterea presiunii intraoculare în urma administrării de glucocorticoizi;
  • retinită pigmentară – provocată de neuroleptice fenotiazinice, de exemplu:tioridazina,clorpromazina etc.
g2) Reacţii adverse de tip toxic la nivelul urechii
  • tulburarea auzului până la surditate,provocate de:aminoglicozide,glicopeptide(vancomicina),diuretice: furosemid, acid etacrinic în doze mari;
  • tulburarea echilibrului şi vertij produse de aminoglicozide etc.
  1. Reacţii adverse de tip toxic produse la nivelul sistemului muscular sau ţesutului conjunctiv
  • Distrucţii musculare(rabdomiolize)–produse de:anestezice generale de tip halotan,analgezice– antipiretice(paracetamol,salicilaţi), AINS,antiinflamatoare steroidiene,IMAO,curarizante,neuroleptice anti D2 , antibiotice (peniciline) etc.;
  • miopatii fără mialgie, produse de corticosteroizi;
  • miastenii – produse de polimixine, β-blocante, aminoglicozide, benzodiazepine etc.;
  • miopatii cu mialgii – produse de: fluorochinolone etc.;
  • polimiozite cu mialgie produse de: antiulceroase anti H2 (ranitidina);
  • tremor, produs de neuroleptice etc.;
  • colagenoză la indivizi acetilatori lenţi datorită deficienţei de N acetiltransferază în urma administrării de izoniazidă etc.
  1. Reacţii adverse de tip toxic la nivelul pielii
Efectele toxice la acest nivel sunt diferite ca intensitate,fiind de la cele mai simple până la cele mai grave, ca de exemplu: necroliza epidermică toxică etc., unele chiar cu sfârşit letal.
Afecţiunile toxice la nivelul pielii sunt întâlnite cu frecvenţă mai mare la persoane în vârstă şi la femei.
Reacţii adverse de tip toxic cu manifestare la nivelul pielii:
  1. pruritul – poate fi provocat de medicamente ca: barbiturice, opiacee, contraceptive perorale etc.;
  2. erupţii cutanate care sunt de mai multe feluri şi pot fi provocate de: contraceptive orale, steroizi, bromuri, ioduri, antituberculoase cloramfenicol, aminoglicozide, sulfamide, penicilină, antihistamini-ce antimalarice, fenitoină, β-adrenolitice, fenilbutazonă etc.;
  3. Eritem-provocat de: barbiturice,acid acetilsalicilic,paracetamol,tetracicline,peniciline, sulfamide, fenitoină, pirazolone, salicilaţi, bromuri, ioduri etc.
  4. Porfirie–produsă de: rifampicină, sulfamide, griseofulvină, barbiturice, fenitoină, androgeni, estrogeni, contraceptive orale etc.;
  5. Tulburări pigmentare de diferite culori, produse de: antimalarice, citostatice, contraceptive orale, tetracicline, fenitoină etc.;
  6. Alopecii, produse de: citostatice (ciclofosfamidă etc.), contraceptive orale, retinol, săruri de aur, antitiroidiene, anticoagulante etc.;
  7. Necroliză epidermică toxică, care poate fi produsă de barbiturice, cloramfenicol, rifampicină, sulfamide, fenilbutazonă etc.


Efecte adverse de tip cancerigen

Există substanţe care pot induce proliferarea şi dezvoltarea celu-lelor canceroase. Timpul de latenţă pentru apariţia tumorilor poate fi uneori de 20 – 30 de ani.Dintre substanţele cu potenţial cancerigen amintim: amine aromatice, nitrozamine, rezultate în urma transformării aminofena-zonei în pH-ul acidului gastric, azocoloranţi, aflatoxine produse de mucegaiuri, substanţe alchilante (citostatice), hidrocarburi policiclice conţinute în fumul de ţigară sau în gudronul de cărbune etc.

Intoleranţa congenitală

Acest tip de intoleranţă apare la prima doză administrată dintr-un medicament sau după primele administrări.
Intoleranţa dobândită

Reacţiile adverse care sunt încadrate în această grupă sunt numite în exprimarea curentă alergii şi apar ca rezultat al unei hipersensibilităţi produse de anumite substanţe medicamentoase, având un caracter temporar sau permanent.
Modalităţi profilactice de investigare şi tratament a manifestărilor de tip alergic
Pentru a preveni manifestările alergice iatrogene, se propun câteva măsuri de ordin profilactic, şi anume:
  • utilizarea cu mult discernământ a medicamentelor cu potenţial alergizant ridicat;
  • evitarea utilizării topice, cutanate sau pe mucoase a medicamentelor foarte alergizante, ca de exemplu: peniciline, sulfamide etc.
Ca metode de investigare a manifestărilor de tip alergic, există
următoarele modalităţi:
  • anamneza atentă a bolnavilor;
  • teste in vitro (test de hemaglutinare pasivă etc.);
  • teste cutanate (intradermoreacţie etc.)
Ca mod de tratament al manifestărilor de tip alergic se indică:
  • oprirea urgentă a administrării medicamentului;
  • utilizarea de medicamente antialergice (antihistaminice H1, adrenalină sau corticosteroizi administrate i.v. lent).


Reacţii adverse rezultate la întreruperea farmacoterapiei


Când se întrerupe brusc administrarea unui medicament după o administrare îndelungată, pot rezulta reacţii adverse, uneori cu manifestări clinice grave.La întreruperea bruscă a unui tratament medicamentos pot apărea următoarele tipuri de reacţii adverse:
1. Reacţii adverse rezultate prin întreruperea tratamentului cu antagonişti farmacologici
Ca exemple de reacţii adverse rezultate printr-un astfel de meca-nism amintim:
  • reacţii adverse rezultate la întreruperea tratamentului cu antihistaminice H2(ranitidină, cimetidină etc.), care pot conduce la agravarea ulcerului gastro-intestinal până la perforare;
  • reacţii adverse rezultate la întreruperea tratamentului cu β-adrenolitice (propranolol), care pot conduce la hipertensiune arterială sau angină pectorală;
  • reacţii adverse rezultate la întreruperea tratamentului cu anticolinesterazice centrale (atropină, trihexilfenidil etc.), care pot conduce la tulburări extrapiramidale etc.
2. Reacţii adverse rezultate prin întreruperea tratamentului cu agonişti farmacologici
Ca exemple de agonişti din această categorie amintim:
  • medicamente morfinomimetice care sunt agonişti ai receptorilor opioizi µ şi k, şi care modulează neurotransmisia adrenergică;
  • medicamente barbiturice sau benzodiazepinice care sunt agonişti ai neurotransmisiei GABA, neurotransmisie modulatoare pentru neurotransmisia glutamatergică sau adrenergică.
La întreruperea administrării acestui tip de agonişti apare sindromul de abstinenţă, de retragere, manifestat prin suprastimularea neurotransmisiilor modulate de către medicamente.
3. Reacţii adverse rezultate pe fondul unei insuficienţe funcţionale
Acest tip de reacţii adverse pot apărea pe fondul unor insuficienţe funcţionale ale unei glande endocrine, rezultate în urma administrării de hormoni pe cale exogenă. Funcţionarea glandelor endocrine, ca de exemplu corticosuprarenalele, este coordonată de concentraţia sanguină a produsului final de lanţ metabolic (hormoni corticosteroizi) prin retrocontrol (feed-back) pozitiv sau negativ, în urma acţiunii acestora la nivelul chemoreceptorilor din hipotalamus şi hipofiză.
Pe baza concentraţiei sanguine de hormon circulant, hipotalamusul secretă neurohormonul hipotalamic (CRF), hipofiza hormonul (ACTH), care au rol de control a funcţionării endocrine a corticosuprarenalei.
În urma administrării de corticosteroizi timp îndelungat, se reduce secreţia de corticosteroizi ai glandei corticosuprarenale, mecanismul fiind dirijat prin feed-back negativ de lanţul hipotalamo-hipofizar. La întreruperea bruscă a administrării corticosteroizilor, apare fenomenul de insuficienţă, fenomen manifestat până la repunerea în funcţie a glandei periferice la un alt nivel, desigur dirijat prin acelaşi mecanism, de către centrii nervoşi care controlează funcţionarea glandei. Pentru perioada de timp necesară pentru adaptarea glandei endocrine la noile condiţii, apare fenomenul de insuficienţă funcţională, caracterizat prin reacţii adverse caracteristice carenţei hormonale.
Medicamente care declanşează tulburări la oprirea bruscă a administrării lor
Din această categorie putem aminti: medicamente antiepileptice (barbiturice, benzodiazepine), antiparkinsoniene, antihipertensive (cloni-dina), antiastmatice (β2 adrenomimetice), antianginoase (β2 adrenolitice), antiulceroase prin mecanism antihistaminice H2, anticolinergice centrale, corticosteroizi, opioide etc.
Medicamentele din această clasă nu se întrerup niciodată brusc, ci întreruperea tratamentului are loc după reducerea treptată a dozelor administrate.
Medicamente care pot provoca tulburări la oprirea bruscă
Din acest grup putem aminti:
  • medicamente neuroleptice;
  • tranchilizante (benzodiazepine);
  • hipnotice (glutetimid);
  • simpatomimetice vasoconstrictoare periferice (decongestionante nazale);
  • sedative (bromuri) etc.
Şi la acest grup de medicamente este bine ca dozele să se reducă treptat.
Medicamente care se presupune că ar determina tulburări la oprirea bruscă
Din acest grup amintim: anorexigene, anticoagulante orale.
Şi la întreruperea tratamentului cu medicamentele menţionate este important să fie luate toate măsurile pentru a îndepărta posibilele reacţii adverse de acest tip.