DEZVOLTAREA SISTEMULUI OSOS
Dezvoltarea scheletului axial
Coloana
vertebrală
îşi are originea în celulele peretelui ventro-medial al somitelor
care îşi pierd aranjamentul lor regulat şi formează o masă
difuză numită sclerotom,
care migrează şi înconjoară tubul neural. Această teacă
mezenchimatoasă este divizată transversal prin septuri
intersegmentare.
Coastele
apar ca prelungiri ale arcurilor vertebrale trimise între miotoame.
Sternul.
Schiţa
sternului alcătuieşte
barele
sternale.
Barele se apropie una de alta, pe linia mediană şi fuzionează
formând sternul.
Dezvoltarea craniului
Stadiul
mezenchimatos.
Apare dintr-o condensare a mezodermului înconjurător, care formează
o capsulă în jurul encefalului.
Stadiul
cartilaginos.
Apare sub forma unor centri în care ţesutul conjunctiv
mezenchimatos se transformă în ţesut conjunctiv cartilaginos.
Stadiul osos.
La nivelul craniului cartilaginos, începe procesul de osificare prin
apariţia unor centri primari de osificare. După naştere, apar
centrii secundari de osificare, care duc la formarea osului
definitiv.
Dezvoltarea scheletului membrelor
Membrul
toracic şi centura scapulară.
Clavicula.
Blastemul
ei apare în săptămâna a 6-a şi la embrionul de 15mm, la cele
două
extremităţi, se observă câte un centru de condrificare, dar, în
acelaşi timp, în blastem apar şi centrii de osificare. Aceştia
fuzionează la finele lunii a doua şi trimit prelungiri spre
cartilajele extremităţilor, care între timp s-au format.
Scapula
posedă o schiţă unică cartilaginoasă, în care apar: un centru
primar pentru corp, spină şi acromion; un al doilea centru primar
pentru procesul coracoid, în primul an de la naştere.
Humerusul.
În perioade diferite, apar trei centri primari de osificare (unul
pentru diafiză şi câte unul pentru fiecare epifiză).
Radiusul
se condrifică în săptămâna a şaptea, iar centrii de osificare
apar după cum urmează: pentru epifiza proximală până la 8 ani,
iar pentru epifiza distală în primul an după naştere.
Ulna.
Centrii de osificare apar pentru epifiza distală la 6 ani; pentru
olecran, aceştia apar între 19-20 ani.
Oasele
carpului
se osifică după naştere.
Primul
metacarpian
are un centru epifizar proximal, spre deosebire de toate celelalte
metacarpiene, care au câte un centru epifizar distal.
Atât metacarpienele, cât şi
falangele, au toţi centrii prezenţi, la vârsta de 3 ani.
Membrul pelvin şi centura
pelvină.
Coxalul se
osifică prin trei centri care îşi fac apariţia în primele
săptămâni, câte un centru de fiecare os. Oasele coxale, împreună
cu sacrul, formează bazinul care, pe măsură ce creşte, suferă
modificări importante în diametrele sale.
Femurul are
mai mulţi centri de osificare pentru epifiza proximală: pentru
capul femural apare la 10 luni după naştere; pentru trohanterul
mare între 3-5 ani; pentru trohanterul mic între 9-10 ani.
Tibia.
Fuzionarea epifizei proximale cu diafiza se face la pubertate.
Centrul epifizei distale apare după luna a şasea.
Fibula are
un centru epifizar proximal care apare în jurul vârstei de 6 ani şi
un centru epifizar distal, ce apare în prima jumătate a celui de-al
2-lea an.
Oasele
tarsului.
Sunt prezente în momentul naşterii, deoarece şi funcţional sunt
solicitate mai devreme. În toate cazurile, calcaneul
şi astragalul
au centrii apăruţi la această dată; cuboidul
are acest centru numai în 60% din cazuri; în cel de-al doilea an,
apare centrul exocuneiformului.
Pentru celelalte tarsiene centrii apar în anul al 13-lea. Centrul
cel
mai
tardiv este cel pentru tuberul calcanean, care apare între 8-9 ani.
Metatarsienele
şi falangele
prezintă aceleaşi caracteristici ca şi metacarpienele şi
falangele mâinii şi degetelor.
